ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16

februarie 2007, reclamantul N.M. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. a

solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de

concediu pe anul 2006 actualizată cu rata inflației, la data plății.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu care a fost suspendat prin Legea nr. 380/2005 a bugetului de stat

pe anul 2006, art. 5 alin. (1) până la data de 31 decembrie 2006. Reclamantul a

mai arătat că Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai

cuprinde dispoziții de suspendare a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999, reglementarea legală reintrând în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 1554

din 6 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.M. în contradictoriu cu

pârâta C.N.P.D.A.S.

A obligat pârâta să

plătească reclamantului prima egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație la

data plății.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005

a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, prevederile din actele

normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în

concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.

Dreptul la prima de concediu

aferentă anului 2006, reglementat potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarului public solicitat de către reclamant în anul

2007, după încetarea suspendării normei reglementare, se constată că este activ

și poate fi solicitat de către beneficiarii acestui drept.

Legea nr. 380/2005 sau alte

legi anterioare nu au revocat dreptul în discuție, suspendarea actelor normative

referitoare la primele de concediu este o măsură legală dilatorie, care a amânat

exercitarea acestui drept până la termenul prevăzut în actul de suspendare.

Împotriva sentinței

susmenționate a declarat recurs C.N.P.D.A.S.

Recurenta a motivat că

pentru anul 2006, funcționarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă

cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispozițiile art. 34 din

Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au

fost suspendate prin legile bugetare anuale din această perioadă.

Recurenta a mai susținut că

nu a putut proceda la încălcarea actelor normative referitoare la suspendarea

aplicării dispozițiilor privind acordarea primelor de concediu și pe cale de consecință

a fost obligată greșit la plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din

Legea nr. 188/1999.

Recursul este nefondat.

Se reține că potrivit art. 5

alin. (1) din Legea nr. 380/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe

anul 2006, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele

ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de

31 decembrie 2006.

Dreptul la prima de concediu

aferentă anului 2006, reglementat potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarului public solicitat de către reclamant în anul

2007, după încetarea suspendării normei reglementare, se constată că este activ

și poate fi solicitat de către beneficiarii acestui drept.

Legea nr. 380/2005 sau alte

legi anterioare nu au revocat dreptul în discuție, suspendarea actelor

normative referitoare la primele de concediu este o măsură legală dilatorie,

care a amânat exercitarea acestui drept până la termenul prevăzut în actul de

suspendare.

Suspendarea dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție

legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004)

precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr.

365 din 29 mai 2007).

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost

înlăturată existența pentru anii solicitați.

Chiar în ipoteza în care nu ar exista prevederea în

continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu se poate înlătura

existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53

din Constituția

României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când

se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar un

drept lipsită de conținut, redus la nudum jus (ceea ce ar constitui o îngrădire

nelegitimă a exercitării lui), acesta nu poate fi considerat că nu a existat în

perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este

recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de

orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera

lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care

au fost prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele

expuse și faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică,

urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în

cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1554 din 6

iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2008.