ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 februarie 2007, reclamantul N.M. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006 actualizată cu rata inflației, la data plății.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care a fost suspendat prin Legea nr. 380/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, art. 5 alin. (1) până la data de 31 decembrie 2006. Reclamantul a mai arătat că Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai cuprinde dispoziții de suspendare a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, reglementarea legală reintrând în vigoare. Prin sentința civilă nr. 1554 din 6 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.M.

în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. A obligat pârâta să plătească reclamantului prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006. Dreptul la prima de concediu aferentă anului 2006, reglementat potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public solicitat de către reclamant în anul 2007, după încetarea suspendării normei reglementare, se constată că este activ și poate fi solicitat de către beneficiarii acestui drept.

Legea nr. 380/2005 sau alte legi anterioare nu au revocat dreptul în discuție, suspendarea actelor normative referitoare la primele de concediu este o măsură legală dilatorie, care a amânat exercitarea acestui drept până la termenul prevăzut în actul de suspendare. Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs C.N.P.D.A.S. Recurenta a motivat că pentru anul 2006, funcționarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate prin legile bugetare anuale din această perioadă. Recurenta a mai susținut că nu a putut proceda la încălcarea actelor normative referitoare la suspendarea aplicării dispozițiilor privind acordarea primelor de concediu și pe cale de consecință a fost obligată greșit la plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Recursul este nefondat. Se reține că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006, prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006. Dreptul la prima de concediu aferentă anului 2006, reglementat potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public solicitat de către reclamant în anul 2007, după încetarea suspendării normei reglementare, se constată că este activ și poate fi solicitat de către beneficiarii acestui drept. Legea nr. 380/2005 sau alte legi anterioare nu au revocat dreptul în discuție, suspendarea actelor normative referitoare la primele de concediu este o măsură legală dilatorie, care a amânat exercitarea acestui drept până la termenul prevăzut în actul de suspendare.

Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007). Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii solicitați. Chiar în ipoteza în care nu ar exista prevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu se poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar un drept lipsită de conținut, redus la nudum jus (ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui), acesta nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Având în vedere considerentele expuse și faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1554 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2008.