ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3 799/2005 la Tribunalul Prahova, reclamanta SC S.C.SRL PLOIEȘTI prin lichidator judiciar SC C.C. SRL PLOIEȘTI a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.N.P. P. SA BUCUREȘTI, ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.598.191.938 lei reactualizată, pentru cele 25 sucursale indicate în petitul acțiunii. În motivarea cererii reclamanta a susținut că la data de 10 ianuarie 2003 a încheiat cu pârâta un protocol prin care s-a convenit aprovizionarea cu mărfuri a sucursalelor pârâtei în baza comenzilor făcute de acestea, plata urmând să se facă în 30 de zile de la data livrării mărfurilor.

S-a precizat că reclamanta, în baza acestui protocol a încheiat contracte cu Sucursalele SC P. SA, livrându-le mărfuri până la 9 decembrie 2003 când pârâta a dat dispoziție acestora să sisteze plățile, acest refuz la plată fiind nejustificat. Sucursalele P. PRAHOVA, Bacău, Constanța și Iași au formulat cereri reconvenționale, prin care au solicitat obligarea reclamantelor să-și ridice stocurile de marfa greu vandabile. Pârâtele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepțiile prematurității acestora. Prin încheierea din 7 septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins excepția, apreciind că reclamanta a făcut dovada concilierii directe cu părțile și a luat act de renunțarea la excepția necompetenței teritoriale invocată de P. IAȘI.

Analizând probatoriul administrat, prin sentința nr. 547 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul Prahova, a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtelor și a admis acțiunea reclamantei, obligând cele 25 sucursale ale pârâtei proporțional cu contravaloarea mărfurilor primite și neonorate la plată plus dobânzi calculate potrivit O.G. nr. 9/2001, pentru sucursalele care nu au avut prevăzute în contract clauză penală și la penalități de întârziere pentru sucursalele P. Sălaj și P. Brașov. A respins cererile reconvenționale formulate de P. Prahova, P. Brașov, P. Constanța și P. Iași.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că raporturile comerciale dintre reclamantă și pârâte s-au desfășurat în baza Protocolului încheiat la 10 ianuarie 2003, prin care s-a stabilit că plățile trebuiau făcute în 30 de zile de la livrare, pârâtele fiind răspunzătoare de stocurile create și de neînștiințarea în timp util a reclamantei în legătură cu produsele greu vandabile sau cu termenul de garanție depășit. Instanța a reținut că prin adresa nr. 4001 din 5 decembrie 2003 pârâta S.N.P. P. SA a solicitat sucursalelor ca până la 11 decembrie 2003 să transmită departamentului comercial situația la zi a vânzărilor și, modalitatea de plată a facturilor, situația mărfurilor nevândute, solicitând totodată sistarea plăților către reclamantă, care la rândul său avea datorii către SC R. SA Valea Călugărească.

Prima instanță a stabilit că reclamanta nu a fost înștiințată să ridice produsele greu vandabile astfel că datoria Sucursalelor S.N.P. P. SA către aceasta este de 2.758.129.534 lei din care 2.054.282.211 lei, reprezintă contravaloare marfa, iar 566.409.805 lei dobânzi calculate conform O.G. nr. 9/2001 și 137.437.518 lei penalități, conform clauzei penale din contractele încheiate cu P. Sălaj și P. Brașov. Întinderea pretențiilor a fost stabilită de instanță pe baza expertizei efectuată. Tribunalul Prahova a reținut calitatea procesuală a pârâtelor, apreciind că cele 25 sucursale ale S.N.P. P. sunt dezmembrăminte ale acesteia, cu gestiune și autonomie proprie, situație juridică ce le permite potrivit art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., să stea singure în instanță. Respingerea cererii reconvenționale a fost motivată, pe considerentul că nu au fost dovedite. Prin încheierea din 8 februarie 2006 s-a admis cererea de îndreptare eroare materială, introdusă de pârâta S.N.P. P., astfel că în dispozitiv s-a menționat că Sucursala P. Vâlcea, a fost obligată să plătească reclamantei 34.420.463 lei; contravaloare marfa, în loc de 2.054.282.211 lei sumă menționată eronat în dispozitiv. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, S.N.P. P. SA BUCUREȘTI în nume propriu și pentru cele 25 de sucursale și în nume propriu Sucursala P. Vâlcea, Sucursala P. Cluj, Sucursala P. Vrancea și Sucursala P. Buzău. Apelanta pârâtă S.N.P. P. SA BUCUREȘTI a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., și că instanța a preluat greșit concluziile raportului de expertiză, deși acesta a stabilit în mod eronat dobânzi și penalități pentru marfa aflată în stoc, expertul nerăspunzând obiectivului nr. 2 stabilit de instanță, ce vizează valoarea mărfurilor rămase în stoc. S-a susținut și faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate. Apelanta a invocat stabilirea greșită a stării de fapt cu privire la produsele aflate în stoc și cu privire la datoria reclamantei intimate față de SC R. SA Valea Călugărească. Apelanta Sucursala P. Vâlcea a criticat sentința pentru netemeinicie și anume pentru stabilirea greșită a sumei ce o are de achitat și, pentru nelegalitate, susținând că nu a fost citată în cauză.

Apelanta Sucursala P. Cluj, a criticat sentința invocând reținerea greșită a stării de fapt și interpretarea eronată a clauzei 7.1 din contractul 760/2003. Apelanta P. Vrancea, a invocat obligarea nelegală la plata sumei de 27.758.064 lei în loc de 9.638.833. Apelanta Sucursala P. Bacău a invocat reținerea greșită a stării de fapt, susținând că nu este nici o legătură de cauzalitate între contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/ A din 7 aprilie 2003, încheiat cu intimata reclamantă și Protocolul nr. 10 ianuarie 2003, a cărui valabilitate a expirat după 15 zile. Analizând temeinicia și legalitatea sentinței, prin prisma criticilor invocate, Curtea, prin decizia nr. 92 din 3 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2288/2006, a admis apelurile declarate de SC P. SA și Sucursala P. Vâlcea, schimbând în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei P. Vâlcea, respingând acțiunea față de aceasta.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. S-au respins celelalte apeluri. S-a obligat reclamanta intimată la 1.587.710 lei cheltuieli de judecată către pârâta apelantă SC P. SA București. Cu privire la apelul pârâtei SC P. SA BUCUREȘTI: Prima critică formulată de apelantă, privind nemotivarea corespunzătoare în fapt și în drept a sentinței atacate, este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind motivată amplu în fapt și în drept, în considerentele acesteia prezentându-se situația de fapt care a format convingerea instanței asupra pretențiilor intimatei reclamante și făcându-se încadrarea juridică potrivită celor reținute. Cum și apelul Sucursalei P. Vâlcea vizează același aspect, în temeiul art. 297 C. proc.

civ., Curtea a admis apelul, schimbând în parte sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei P. Vâlcea și a înlăturat obligația acesteia de a plăti suma de 34.420.463 lei contravaloare marfa și 7.093.312 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Față de soluția pronunțată privind apelul pârâtelor S.N.P. P. SA BUCUREȘTI și SUCURSALA P. Vâlcea, prin care nu s-au schimbat obligațiile de plată stabilite corect de prima instanță, înlăturându-se numai obligația de plată a apelantei pârâte Sucursala P. Vâlcea, care nu a fost chemată în judecată, Curtea a respins cererea de suspendare a executării formulată de apelanta-pârâtă S.N.P. P. SA BUCUREȘTI, în temeiul art. 280 C. proc.

civ. Cu privire la apelul formulat de pârâta Sucursala P. Cluj, s-a reținut: Apelanta nu a contestat cuantumul sumei pe care a fost obligată să o plătească intimatei reclamante, însă a susținut că aceasta din urmă nu și-a respectat obligațiile contractuale, întrucât, deși a fost înștiințată cu adresele 2902 din 7 mai 2003 și 4353 din 17 iulie 2003 să se prezinte pentru a-și ridica stocul de marfa cu mișcare lentă (viteza de rotație peste 60 de zile) aceasta nu a dat curs acestei solicitări, încălcând astfel clauzele Protocolului 137 din 10 ianuarie 2003 și art. 7.1 din contractul încheiat cu intimata-reclamantă.

Cu privire la apelul pârâtei Sucursala P. Vrancea, s-a reținut: Criticile acestei apelante vizează cuantumul sumei pe care a fost obligată să o plătească intimatei-reclamante, apelanta recunoscând că datorează numai 9.638.833 lei, diferența de 19.227.334 lei până la 27.758.064 lei, pe care a fost obligată să o plătească prin sentința atacată, reprezentând-o suma compensată cu datoria intimatei-reclamante față de SC R. SA Valea Călugărească. Acest motiv de apel a fost formulat și de pârâta S.N.P. P. SA BUCUREȘTI, fiind analizat anterior, astfel că, așa cum deja s-a arătat, pretinsa compensare a fost operată de S.N.P. P. SA București pentru mai multe dintre sucursalele pârâte, tară a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1143 C. civ., neexistând acordul intimatei reclamante pentru această operațiune, așa încât în mod corect expertul contabil C.V.

a făcut abstracție de sumele pretins compensate, la stabilirea datoriilor intimatelor pârâte. Pentru aceste considerente, apelul Sucursalei P. Vrancea s-a respins, ca nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Cu privire la apelul pârâtei Sucursalei P. Bacău s-a reținut: Motivele de apel formulate de această pârâtă coincid în cea mai mare parte cu cele prezentate de pârâta S.N.P. P. SA. Singura critică se diferă o reprezintă susținerea apelantei că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare 23 din 7 aprilie 2003 în baza Protocolului din 10 ianuarie 2003 semnat de apelanta pârâtă S.N.P.

P. SA și intimata reclamantă, ci în baza contractului de marketing nr. 1100 din 27 februarie 2003, încheiat între intimata reclamantă și o altă societate, C. SRL, or instanța de fond nu a analizat această situație particulară, sentința pronunțată având la bază motive străine de natura pricinii, considerându-se greșit că toate contractele de vânzare cumpărare dintre sucursalele pârâte și intimata-reclamantă a avut la bază Protocolul din 10 ianuarie 2003. Chiar dacă susținerea apelantei este reală, această situație nu are relevanță în privința soluției pronunțate, obligația de plată a apelantei pârâte, stabilită prin sentința atacată derivând din contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/ A din 7 aprilie 2003 încheiat cu intimata-reclamantă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantă fiind total nefondată.

Or, potrivit art. 4 din acest contract, produsele care timp de 60 de zile erau fără mișcare lentă și mărfurile cu termenul de garanție depășit trebuiau returnate intimatei furnizoare, pe cheltuiala acesteia, cu posibilitatea înlocuirii lor cu alte produse vandabile, furnizorul fiind răspunzător de nerespectarea solicitării beneficiarului de a ridica stocul de marfa greu vandabil și/sau produsele cu termene de garanție depășite. Din interpretarea acestei clauze, contractuale conform dispozițiilor art. 977, 978 C. civ., ținând cont de obligativitatea respectării convențiilor legal făcute și a executării lor cu bună credință, în sensul art. 969 și 970 C. civ., rezultă că apelanta pârâtă este cea care trebuia să aibă inițiativa de a returna produsele greu vandabile și de a solicita intimatei furnizoare ridicarea acestora.

Părțile nu au conveni un termen pentru reglementarea acestei situații, însă ținând cont de faptul că stabilirea mărfurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă trebuia să se facă într-un termen de 60 de zile de la livrarea lor și că durata contractului de vânzare cumpărare 23/A/2003 a expirat la 31 decembrie 2003, conform art. 7.6 din contract, rezultă că apelanta-pârâtă ar fi trebuit, într-un termen de 60 de zile de la această dată să anunțe intimata-reclamantă să-și ridice mărfurile greu vandabile, ceea ce nu a făcut.

Adresa nr. 4017 din 4 mai 2005, invocată de apelantă, trimisă intimatei reclamante după 15 luni de la expirarea contractului și după o jumătate de an de la concilierea directă care a avut loc la 28 octombrie 2004, nu mai poate fi considerată ca echivalent cu o executare corespunzătoare și cu buna credință a obligațiilor contractuale de către apelanta-beneficiară a mărfurilor livrate de intimata-reclamantă pe parcursul anului 2003. În aceste condiții, criticile apelantei ce vizau neinventarierea stocului de marfa, anunțarea intimatei furnizoare și pretins greșita respingere a cererii reconvenționale privind ridicarea produselor greu vandabile s-au respins ca nefondate.

Nefondată s-a reținut și susținerea apelantei, prin care se arată că instanța a acordat intimatei-reclamante mai mult decât a cerut, întrucât la data pronunțării hotărârii judecătorești, sumele sunt interpretate și valorifice în RON, deoarece pretențiile intimatei reclamante au fost admise așa cum au fost formulate, în lei vechi, ROL, instanța pronunțându-se asupra a ceea ce s-a cerut și, nicidecum în plus. Excepția ridicată de apelanta-pârâtă privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa concilierii directe a fost corect respinsă de instanță la termenul de judecată din 7 septembrie 2005, potrivit încheierii de la fila 586 dosar, intimata reclamantă făcând dovada convocării părților la conciliere, la data de 28 octombrie 2006, când s-au încheiat procese verbale cu reprezentanții părților care au răspuns acestei solicitări.

Pentru aceste considerente apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs pârâta SC P. SA în nume propriu și pentru pârâtele S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. NEAMȚ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CĂLĂRAȘI, S.C. P.

S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. IALOMIȚA, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. CARAS SEVERIN, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P.

BRĂILA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BUZĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P.

SIBIU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HARGHITA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC.

P. MARAMUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. MUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BISTRIȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BRAȘOV, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BACĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. SĂLAJ, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. CONSTANȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HUNEDOARA, S.C.

P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. ARGEȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VRANCEA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. TULCEA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. IAȘI, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. TELEORMAN, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. GORJ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VÂLCEA invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate recurentele au susținut: Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și anume dispozițiile art. 7 și Protocolul încheiat cu reclamanta intimată, reținând că sucursalele sunt singurele răspunzătoare de stocurile create în situația în care nu înștiințează furnizorul la timp despre mărfurile greu vandabile.

Înstanța în mod nejustificat nu a ținut cont de compensarea intervenită pentru sucursalele P. Prahova, P. Vrancea și P. Brăila, în contradictoriu cu SC R. SA Valea Călugărească pentru datoriile SC S.C. SRL PLOIEȘTI la SC R. SA. Instanța nu a analizat și verificat susținerile reclamantei-intimate, privind existența unor mărfuri în stoc situație nelămurită prin expertiza contabilă. - expertiza efectuată în cauză, nu a stabilit sub nici o formă, valoarea mărfurilor aflate în stoc, fiind efectuată fără a se solicita lămuriri de la sucursale. - cererile reconvenționale au fost respinse greșit ca nedovedită, deoarece era stipulat prin contract că valoarea mărfurilor aflate în stoc rămân în proprietatea reclamantei intimate.

Împotriva aceleiași decizii a introdus recurs și SC P. SA Sucursala P. Cluj, invocând în drept ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. l 1 C. proc. civ. Analizând legalitatea deciziei, prin prisma motivelor invocate de recurenta SC P. în nume propriu și pentru sucursale urmează a se retine: Criticile privind stabilirea greșită a cuantumului pretențiilor, privind reținerea eronată a concluziilor expertizei și cea care privește, reținerea greșită că cererile reconvenționale nu au fost dovedite, sunt critici de netemeinicie, ce vizează stabilirea greșită a stării de fapt în cauză. Or, față de caracterul de cale extraordinară de atac pe care îl are recursul, caracter impus de prevederile art. 304 C. proc.

civ., în raport de care în recurs sesizarea instanței trebuie făcută în raport de motivele de nelegalitate limitativ prevăzute, aceste critici nu pot fi analizate, starea de fapt fiind lămurită pe calea devolutivă a apelului. Critica privind interpretarea greșită a actului dedus judecății, respectiv a Protocolului înregistrat la nr. 137 din 10 ianuarie 2003 este nefondată. Instanța de apel, a reținut că prin acest PROTOCOL intimata reclamantă s-a obligat să livreze produsele menționate în această convenție către sucursalele aparținând de recurenta S.N.P. P. SA București, care urmau să fie vândute prin magazinele din benzinăriile acestora.

Instanța de apel nu a interpretat în niciun fel acest protocol, reținând, în mod corespunzător, ceea ce părțile au convenit cu privire la modalitățile de plată ce rezultă din art. 5 și cu privire la produsele greu vandabile ce rezultă din art. 8. Prin art. 8 din Protocol s-a prevăzut că produsele care înregistrează o mișcare lentă, sau cu termene de garanție depășite, vor fi returnate furnizorului, pe cheltuiala acestuia, cu posibilitatea înlocuirii acestora cu alte produse, furnizorul fiind răspunzător în cazul nerespectării solicitărilor sucursalelor de a ridica stocul de marfa greu vandabile. Or, instanța de apel în raport de probele administrate a constatat că intimata reclamantă nu a fost înștiințată despre existența unor stocuri greu vandabile de nici una din sucursale, neconvocând-o după expirarea contractului; pentru ridicarea stocului de marfa.

Așadar, motivul de nelegalitate invocat în raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu subzistă, instanța de apel, reținând corect conținutul PROTOCOLULUI. Nici critica ce vizează nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținută, cu referire la neaplicarea dispozițiilor art. l 143 C. civ. Instanța de apel, a respins întemeiat cererea de compensare, la care se referă recurenta, deoarece pentru aplicarea prevederilor art. l 143 C. civ., intimata reclamantă trebuia să-și dea acordul, acord care nu s-a solicitat. Așa fiind, pentru aceste considerente în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de SC P. SA Sucursala P. Cluj, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, urmează a fi anulat ca netimbrat, recurenta neachitând taxa de timbru dispusă de instanță până la termenul de judecată al recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele S.C. P. S.A. BUCUREȘTI, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. PRAHOVA, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. NEAMȚ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CĂLĂRAȘI, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. IALOMIȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CARAS SEVERIN, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BRĂILA S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BUZĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. SIBIU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HARGHITA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. MARAMUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. MUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BISTRIȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI

- SUC. P. BRAȘOV, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BACĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. SĂLAJ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CONSTANȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HUNEDOARA, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. ARGEȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VRANCEA, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. TULCEA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. IAȘI, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. TELEORMAN, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI - SUC.

P. GORJ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VÂLCEA

împotriva deciziei nr. 92 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Anulează recursul declarat de S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CLUJ împotriva deciziei nr. 92 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2007.