ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3 799/2005

la Tribunalul Prahova, reclamanta SC S.C.SRL PLOIEȘTI prin lichidator judiciar

SC C.C. SRL PLOIEȘTI a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.N.P. P. SA

BUCUREȘTI, ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i

plătească suma de 1.598.191.938 lei reactualizată, pentru cele 25 sucursale

indicate în petitul acțiunii.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că

la data de 10 ianuarie 2003 a încheiat cu pârâta un protocol prin care s-a

convenit aprovizionarea cu mărfuri a sucursalelor pârâtei în baza comenzilor

făcute de acestea, plata urmând să se facă în 30 de zile de la data livrării

mărfurilor.

S-a precizat că reclamanta, în baza acestui

protocol a încheiat

contracte cu Sucursalele

SC P. SA, livrându-le mărfuri până la 9

decembrie 2003 când pârâta a dat

dispoziție acestora să sisteze plățile, acest refuz la plată fiind

nejustificat.

Sucursalele P. PRAHOVA, Bacău, Constanța și

Iași au formulat cereri reconvenționale, prin care au solicitat obligarea

reclamantelor să-și ridice stocurile de marfa greu vandabile.

Pârâtele au solicitat respingerea cererii de

chemare în judecată, invocând excepțiile prematurității acestora.

Prin încheierea din 7 septembrie 2005,

Tribunalul Prahova a respins excepția, apreciind că reclamanta a făcut dovada

concilierii directe cu părțile și a luat act de renunțarea la excepția

necompetenței teritoriale invocată de P. IAȘI.

Analizând probatoriul administrat, prin

sentința nr. 547 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul Prahova, a respins excepția

lipsei calității procesuale a pârâtelor și a admis acțiunea reclamantei,

obligând cele 25 sucursale ale pârâtei proporțional cu contravaloarea

mărfurilor primite și neonorate la plată plus dobânzi calculate potrivit O.G. nr.

9/2001, pentru sucursalele care nu au avut prevăzute în contract clauză penală

și la penalități de întârziere pentru sucursalele P. Sălaj și P. Brașov.

A respins cererile reconvenționale formulate

de P. Prahova, P. Brașov, P. Constanța și P. Iași.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că raporturile comerciale dintre reclamantă și pârâte s-au

desfășurat în baza Protocolului încheiat la 10 ianuarie 2003, prin care s-a

stabilit că plățile trebuiau făcute în 30 de zile de la livrare, pârâtele fiind

răspunzătoare de stocurile create și de neînștiințarea în timp util a

reclamantei în legătură cu produsele greu vandabile sau cu termenul de garanție

depășit.

Instanța a reținut că prin adresa nr. 4001

din 5 decembrie 2003 pârâta S.N.P. P. SA a solicitat sucursalelor ca până la 11

decembrie 2003 să transmită departamentului comercial situația la zi a

vânzărilor și, modalitatea de plată a facturilor, situația mărfurilor

nevândute, solicitând totodată sistarea plăților către reclamantă, care la

rândul său avea datorii către SC R. SA Valea Călugărească.

Prima instanță a

stabilit că reclamanta nu a fost înștiințată să ridice

produsele greu vandabile astfel că datoria

Sucursalelor S.N.P. P. SA către aceasta este de 2.758.129.534 lei din care

2.054.282.211 lei, reprezintă contravaloare marfa, iar 566.409.805 lei dobânzi

calculate conform O.G. nr. 9/2001 și 137.437.518 lei penalități, conform

clauzei penale din contractele încheiate cu P. Sălaj și P. Brașov.

Întinderea pretențiilor a fost stabilită de

instanță pe baza expertizei efectuată.

Tribunalul Prahova a reținut calitatea

procesuală a pârâtelor,

apreciind că cele

25 sucursale ale S.N.P. P. sunt dezmembrăminte

ale acesteia, cu gestiune

și autonomie proprie, situație juridică ce le permite potrivit art. 41 alin.

(2) C. proc. civ., să stea singure în instanță.

Respingerea cererii reconvenționale a fost

motivată, pe considerentul că nu au fost dovedite.

Prin încheierea din 8 februarie 2006 s-a

admis cererea de

îndreptare eroare

materială, introdusă de pârâta S.N.P. P., astfel că

în dispozitiv s-a

menționat că Sucursala P. Vâlcea, a fost obligată să plătească reclamantei

34.420.463 lei; contravaloare marfa, în loc de 2.054.282.211 lei sumă menționată

eronat în dispozitiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, S.N.P.

P. SA BUCUREȘTI în nume propriu și pentru cele 25 de sucursale și în nume

propriu Sucursala P. Vâlcea, Sucursala P. Cluj, Sucursala P. Vrancea și

Sucursala P. Buzău.

Apelanta pârâtă S.N.P. P. SA BUCUREȘTI a

criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că s-a

pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., și că

instanța a preluat greșit concluziile raportului de expertiză, deși acesta a

stabilit în mod eronat dobânzi și penalități pentru marfa aflată în stoc,

expertul nerăspunzând obiectivului nr. 2 stabilit de instanță, ce vizează

valoarea mărfurilor rămase în stoc.

S-a susținut și faptul că instanța nu s-a

pronunțat asupra excepțiilor invocate.

Apelanta a invocat stabilirea greșită a

stării de fapt cu privire la produsele aflate în stoc și cu privire la datoria

reclamantei intimate față de SC R. SA Valea Călugărească.

Apelanta Sucursala P. Vâlcea a criticat

sentința pentru netemeinicie și anume pentru stabilirea greșită a sumei ce o

are de achitat și, pentru nelegalitate, susținând că nu a fost citată în cauză.

Apelanta Sucursala P. Cluj, a criticat

sentința invocând reținerea greșită a stării de fapt și interpretarea eronată a

clauzei 7.1 din contractul 760/2003.

Apelanta P. Vrancea, a invocat obligarea

nelegală la plata sumei de 27.758.064 lei în loc de 9.638.833.

Apelanta Sucursala P. Bacău a invocat

reținerea greșită a stării de fapt, susținând că nu este nici o legătură de

cauzalitate între contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/ A din 7 aprilie 2003,

încheiat cu intimata reclamantă și Protocolul nr. 10 ianuarie 2003, a cărui

valabilitate a expirat după 15 zile.

Analizând temeinicia și legalitatea

sentinței, prin prisma criticilor invocate, Curtea, prin decizia nr. 92 din 3

aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2288/2006, a admis apelurile declarate

de SC P. SA și Sucursala P. Vâlcea, schimbând în parte sentința atacată, în

sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei P.

Vâlcea, respingând acțiunea față de aceasta.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate.

S-au respins celelalte

apeluri.

S-a obligat reclamanta intimată la 1.587.710

lei cheltuieli de judecată către pârâta apelantă SC P. SA București.

Cu privire la apelul

pârâtei SC P. SA BUCUREȘTI:

Prima critică formulată de apelantă, privind

nemotivarea corespunzătoare în fapt și în drept a sentinței atacate, este

nefondată, hotărârea primei instanțe fiind motivată amplu în fapt și în drept,

în considerentele acesteia prezentându-se situația de fapt care a format

convingerea instanței asupra pretențiilor intimatei reclamante și făcându-se

încadrarea juridică potrivită celor reținute.

Cum și apelul Sucursalei P. Vâlcea vizează

același aspect, în temeiul art. 297 C. proc. civ., Curtea a admis apelul,

schimbând în parte sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Sucursalei P. Vâlcea și a înlăturat obligația

acesteia de a plăti suma de 34.420.463 lei contravaloare marfa și

7.093.312 lei cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă.

Față de soluția pronunțată privind apelul

pârâtelor S.N.P. P. SA BUCUREȘTI și SUCURSALA P. Vâlcea, prin care nu s-au

schimbat obligațiile de plată stabilite corect de prima instanță,

înlăturându-se numai obligația de plată a apelantei pârâte Sucursala P. Vâlcea,

care nu a fost chemată în judecată, Curtea a respins cererea de suspendare a

executării formulată de apelanta-pârâtă S.N.P. P. SA BUCUREȘTI, în temeiul art.

280 C. proc. civ.

Cu privire la apelul formulat de pârâta

Sucursala P. Cluj, s-a reținut:

Apelanta nu a contestat cuantumul sumei pe

care a fost obligată să o plătească intimatei reclamante, însă a susținut că

aceasta din urmă nu și-a respectat obligațiile contractuale, întrucât, deși a

fost înștiințată cu adresele 2902 din 7 mai 2003 și 4353 din 17 iulie 2003 să

se prezinte

pentru a-și ridica stocul de

marfa cu mișcare lentă (viteza de rotație peste

60 de zile) aceasta nu a

dat curs acestei solicitări, încălcând astfel clauzele Protocolului 137 din 10

ianuarie 2003 și art. 7.1 din contractul încheiat cu intimata-reclamantă.

Cu privire la apelul

pârâtei Sucursala P. Vrancea, s-a reținut:

Criticile acestei apelante vizează cuantumul

sumei pe care a fost obligată să o plătească intimatei-reclamante, apelanta

recunoscând că datorează numai 9.638.833 lei, diferența de 19.227.334 lei până

la 27.758.064 lei, pe care a fost obligată să o plătească prin sentința

atacată, reprezentând-o suma compensată cu datoria intimatei-reclamante față de

SC R. SA Valea Călugărească.

Acest motiv de apel a

fost formulat și de pârâta S.N.P. P. SA

BUCUREȘTI, fiind analizat anterior, astfel că, așa cum deja s-a arătat, pretinsa

compensare a fost operată de S.N.P. P. SA București

pentru mai multe dintre sucursalele pârâte, tară a fi îndeplinite

condițiile

prevăzute de art. 1143 C.

civ., neexistând acordul intimatei reclamante

pentru această operațiune,

așa încât în mod corect expertul contabil C.V. a făcut abstracție de sumele

pretins compensate, la stabilirea datoriilor intimatelor pârâte.

Pentru aceste considerente, apelul Sucursalei

P. Vrancea s-a respins, ca nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

Cu privire la apelul pârâtei Sucursalei P.

Bacău s-a reținut:

Motivele de apel formulate de această pârâtă

coincid în cea mai mare parte cu cele prezentate de pârâta S.N.P. P. SA.

Singura critică se

diferă o reprezintă susținerea apelantei că nu s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare 23 din 7

aprilie 2003 în baza Protocolului din 10 ianuarie 2003 semnat de apelanta

pârâtă S.N.P. P. SA și intimata reclamantă, ci în baza contractului de

marketing nr. 1100 din 27 februarie 2003, încheiat între intimata reclamantă și

o altă societate, C. SRL, or instanța de fond nu a analizat această situație

particulară, sentința pronunțată având la bază motive străine de natura

pricinii, considerându-se greșit că toate contractele de vânzare cumpărare

dintre sucursalele pârâte și intimata-reclamantă a avut la bază Protocolul din

10 ianuarie 2003.

Chiar dacă susținerea apelantei este reală,

această situație nu are relevanță în privința soluției pronunțate, obligația de

plată a apelantei pârâte, stabilită prin sentința atacată derivând din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/ A din 7 aprilie 2003 încheiat cu

intimata-reclamantă,

excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de apelantă fiind total

nefondată.

Or, potrivit art. 4 din acest contract,

produsele care timp de 60 de zile erau fără mișcare lentă și mărfurile cu

termenul de garanție depășit trebuiau returnate intimatei furnizoare, pe

cheltuiala acesteia, cu posibilitatea înlocuirii lor cu alte produse vandabile,

furnizorul fiind răspunzător de nerespectarea solicitării beneficiarului de a

ridica stocul

de marfa greu vandabil și/sau

produsele cu termene de garanție depășite.

Din interpretarea

acestei clauze, contractuale conform dispozițiilor

art. 977, 978 C. civ., ținând cont de obligativitatea

respectării convențiilor legal făcute și a executării lor cu bună credință, în

sensul art. 969 și 970 C. civ., rezultă că apelanta pârâtă este cea care

trebuia să aibă inițiativa de a returna produsele greu vandabile și de a

solicita intimatei furnizoare ridicarea acestora.

Părțile nu au conveni un termen pentru

reglementarea acestei situații, însă ținând cont de faptul că stabilirea

mărfurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă trebuia să se facă într-un termen

de 60 de zile de la livrarea lor și că durata contractului de vânzare cumpărare

23/A/2003 a expirat la 31 decembrie 2003, conform art. 7.6 din contract,

rezultă că apelanta-pârâtă ar fi trebuit, într-un termen de 60 de zile de la

această

dată să anunțe intimata-reclamantă

să-și ridice mărfurile greu vandabile,

ceea ce nu a făcut.

Adresa nr. 4017 din 4 mai 2005, invocată de

apelantă, trimisă intimatei reclamante după 15 luni de la expirarea

contractului și după o jumătate de an de la concilierea directă care a avut loc

la 28 octombrie 2004, nu mai poate fi considerată ca echivalent cu o executare

corespunzătoare și cu buna credință a obligațiilor contractuale de către

apelanta-beneficiară a mărfurilor livrate de intimata-reclamantă pe parcursul

anului 2003.

În aceste condiții, criticile apelantei ce

vizau neinventarierea stocului de marfa, anunțarea intimatei furnizoare și

pretins greșita respingere a cererii reconvenționale privind ridicarea

produselor greu vandabile s-au respins ca nefondate.

Nefondată s-a reținut și susținerea

apelantei, prin care se arată că

instanța a

acordat intimatei-reclamante mai mult decât a cerut, întrucât la

data

pronunțării hotărârii judecătorești, sumele sunt interpretate și valorifice în

RON, deoarece pretențiile intimatei reclamante au fost admise așa cum au fost

formulate, în lei vechi, ROL, instanța pronunțându-se asupra a ceea ce s-a

cerut și, nicidecum în plus.

Excepția ridicată de apelanta-pârâtă privind

inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa concilierii directe a fost corect

respinsă de instanță la termenul de judecată din 7 septembrie 2005, potrivit

încheierii de la fila 586 dosar, intimata reclamantă făcând dovada convocării

părților la conciliere, la data de 28 octombrie 2006, când s-au încheiat

procese verbale cu reprezentanții părților care au răspuns acestei solicitări.

Pentru aceste considerente apelul a fost

respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a

introdus recurs pârâta SC P. SA în nume propriu și pentru pârâtele S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. NEAMȚ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CĂLĂRAȘI, S.C. P.

S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. IALOMIȚA, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. CARAS SEVERIN, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P.

BRĂILA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BUZĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P.

SIBIU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HARGHITA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC.

P. MARAMUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. MUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. BISTRIȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BRAȘOV, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. BACĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. SĂLAJ, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. CONSTANȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HUNEDOARA, S.C.

P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. ARGEȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VRANCEA,

S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. TULCEA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. IAȘI,

S.C. P. S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. TELEORMAN,

S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC.

P. GORJ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P.

VÂLCEA invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate

recurentele au susținut:

Instanța de apel a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia și anume dispozițiile art. 7 și Protocolul încheiat cu

reclamanta intimată, reținând că sucursalele sunt singurele răspunzătoare de

stocurile create în situația în care nu înștiințează furnizorul la timp despre

mărfurile greu vandabile.

Înstanța în mod nejustificat nu a ținut cont

de compensarea intervenită pentru sucursalele P. Prahova, P. Vrancea și P.

Brăila, în contradictoriu cu SC R. SA Valea Călugărească pentru datoriile SC S.C.

SRL PLOIEȘTI la SC R. SA.

Instanța nu a analizat și verificat

susținerile reclamantei-intimate, privind existența unor mărfuri în stoc

situație nelămurită prin expertiza contabilă.

- expertiza efectuată în cauză, nu a stabilit

sub nici o formă,

valoarea mărfurilor aflate în stoc, fiind efectuată fără a se solicita lămuriri

de la sucursale.

- cererile reconvenționale au fost respinse

greșit ca nedovedită, deoarece era stipulat prin contract că valoarea

mărfurilor aflate în stoc rămân în proprietatea reclamantei intimate.

Împotriva aceleiași decizii a introdus recurs

și SC P. SA Sucursala P. Cluj, invocând în drept ca temei legal dispozițiile art.

304 pct. l 1 C. proc. civ.

Analizând legalitatea deciziei, prin prisma

motivelor invocate de recurenta SC P. în nume propriu și pentru sucursale

urmează a se retine:

Criticile privind stabilirea greșită a

cuantumului pretențiilor, privind reținerea eronată a concluziilor expertizei

și cea care privește, reținerea greșită că cererile reconvenționale nu au fost

dovedite, sunt critici de netemeinicie, ce vizează stabilirea greșită a stării

de fapt în cauză.

Or, față de caracterul de cale extraordinară

de atac pe care îl are recursul, caracter impus de prevederile art. 304 C.

proc. civ., în raport de care în recurs sesizarea instanței trebuie făcută în

raport de motivele de nelegalitate limitativ prevăzute, aceste critici nu pot

fi analizate, starea de fapt fiind lămurită pe calea devolutivă a apelului.

Critica privind interpretarea greșită a

actului dedus judecății, respectiv a Protocolului înregistrat la nr. 137 din 10

ianuarie 2003 este nefondată.

Instanța de apel, a reținut că prin acest

PROTOCOL intimata reclamantă s-a obligat să livreze produsele menționate în

această convenție către sucursalele aparținând de recurenta S.N.P. P. SA

București, care urmau să fie vândute prin

magazinele din benzinăriile

acestora.

Instanța de apel nu a interpretat în niciun

fel acest protocol, reținând, în mod corespunzător, ceea ce părțile au convenit

cu privire la modalitățile de plată ce rezultă din art. 5 și cu privire la

produsele greu vandabile ce rezultă din art. 8.

Prin art. 8 din Protocol s-a prevăzut că

produsele care înregistrează o mișcare lentă, sau cu termene de garanție

depășite, vor fi returnate

furnizorului, pe

cheltuiala acestuia, cu posibilitatea înlocuirii acestora cu

alte

produse, furnizorul fiind răspunzător în cazul nerespectării solicitărilor

sucursalelor de a ridica stocul de marfa greu vandabile.

Or, instanța de apel în

raport de probele administrate a constatat că

intimata reclamantă nu a fost înștiințată despre existența

unor stocuri

greu vandabile de nici una din

sucursale, neconvocând-o după expirarea

contractului; pentru ridicarea

stocului de marfa.

Așadar, motivul de nelegalitate invocat în

raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu subzistă, instanța de

apel, reținând corect conținutul PROTOCOLULUI.

Nici critica ce vizează nelegalitatea

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținută, cu referire

la neaplicarea dispozițiilor art. l 143 C. civ.

Instanța de apel, a respins întemeiat cererea

de compensare, la care se referă recurenta, deoarece pentru aplicarea

prevederilor art. l 143 C. civ., intimata reclamantă trebuia să-și dea acordul,

acord care nu s-a solicitat.

Așa fiind, pentru aceste

considerente în baza art. 312 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de SC P.

SA Sucursala P. Cluj, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, urmează

a fi anulat ca netimbrat, recurenta neachitând taxa de timbru dispusă de

instanță până la termenul de judecată al recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele

S.C. P. S.A. BUCUREȘTI, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. PRAHOVA, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. NEAMȚ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CĂLĂRAȘI, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. IALOMIȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. CARAS SEVERIN,

S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BRĂILA S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BUZĂU,

S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. SIBIU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P.

HARGHITA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. MARAMUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. MUREȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. BISTRIȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI

- SUC. P. BRAȘOV,

S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI

- SUC. P. BACĂU, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. SĂLAJ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI

- SUC. P. CONSTANȚA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. HUNEDOARA, S.C. P. S.A.

BUCUREȘTI - SUC. P. ARGEȘ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VRANCEA, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. TULCEA, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. IAȘI, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. TELEORMAN, S.C. P.

S.A. BUCUREȘTI - SUC.

P. GORJ, S.C. P. S.A. BUCUREȘTI - SUC. P. VÂLCEA

împotriva deciziei nr. 92 din 3 aprilie 2006 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Anulează recursul

declarat de S.C. P. S.A. BUCUREȘTI -

SUC. P. CLUJ împotriva deciziei nr. 92 din 3 aprilie 2006 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

aprilie 2007.