ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 11686 din

13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a

R.A.D.E.F.R.F. și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu

cu pârâta R.A.D.E.F.R.F., aceasta fiind obligată să încheie contractul de

vânzare cumpărare prin negociere directă a activului denumit „C.G.D.”, situat

în str. Doamnei, București.

Prin aceeași sentință s-a

respins cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei de Ministerul Culturii

și Cultelor ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

- Reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe prevederilor art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, solicitând

obligarea pârâtei la vânzarea prin negociere directă a imobilului închiriat

arătat anterior, societate înființată în baza Legii nr. 15/1990 ce deține în

patrimoniu acest activ.

- În baza raporturilor

contractuale întemeiate pe contractul nr. 132 din 31 octombrie 2005 și a

actului adițional la acesta, pârâta a transmis reclamantei, prin adresa nr. 3

din 18 noiembrie 2004, oferta în ceea ce privește cumpărarea sau închirierea cu

clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului deținut de

reclamantă cu titlu de chirie, adresă prin care se face trimitere la Ordinul nr.

2461 din 28 octombrie 2004 a Ministerului Culturii și Cultelor.

- După primirea ofertei

reclamanta a demarat procedura de cumpărare a activului și a transmis acordul

de achiziționare a activului după care a urmat o corespondență pe această temă

între cele două părți din care, instanța fondului a reținut existența unei

oferte și acceptarea acesteia în vederea realizării acordului de voință necesar

încheierii unui contract de vânzare-cumpărare prin negociere directă.

- Acordul de voință se

situează în timp, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 39/2005, act normativ

ce nu are aplicabilitate în cauză, care nu a restrâns procedurii noi vânzările

reglementate prin dispozițiile legilor speciale în vigoare la momentul nașterii

raporturilor juridice dintre părți (Legea nr. 346/2004 și O.U.G. nr. 88/1997).

- S-a considerat că sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 326/2004 și O.U.G. nr. 88/2007 în

sensul că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii

conform actelor depuse la dosar, că activul este disponibil și utilizat de

reclamantă; că reclamanta și-a exprimat voința de a cumpăra acest activ la

valoarea rezultată din raportul de evaluare efectuat la cererea pârâtei,

vânzarea fiind, aprobată de Ministerul Culturii și Cultelor și de Președintele

Consiliului de Administrație al R.A.D.E.F.

- Instanța a reținut

atitudinea culpabilă în nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru

încheierea contractului.

Apelurile formulate de Ministerul

Culturii și Cultelor și R.A.D.E.F.R.F. au fost respinse, ca nefondate, prin

decizia nr. 13 din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Față de criticile aduse de

apelanți, instanța apelului a reținut că, din anul 2001, R.A.D.E.F. a trecut

sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor, nefiind necesară o aprobare

a O.N.C. în sensul vânzării activului, iar R.A.D.E.F. și-a dat acceptul la

oferta reclamantei prin adresa nr. 528 din 4 ianuarie 2005, nefiind fondate.

Susținerile ce vizează

inexistența unui acord de voință în sensul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare a activului mai ales că însăși pârâta a aprobat în consiliul

de administrație lista imobilelor propuse pentru vânzarea prin negociere directă

au fost înlăturate.

Astfel, s-a mai reținut

solicitarea pârâtei pentru evaluarea activului, întocmirea listei activelor

propuse spre vânzare semnată de președintele consiliului de administrație al

R.A.D.E.F. și aprobată ulterior de Ministerul Culturii și Cultelor.

S-a considerat nefondată și

critica referitoare la modul de soluționare a execepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F.R.F. cât timp activul în litigiu face

parte din patrimoniul acesteia care este o regie autonomă așa cum rezultă din

adresa nr. 939 din 24 ianuarie 2006 și cât timp raportul obligațional stabilit

de reclamantă vizează și contractul de închiriere încheiat cu aceasta.

În fine, s-a reținut că nici

un act normativ nu impune pârâtei obligația de a vinde exclusiv activul, în

baza unei strategii ulterior emise întrucât prin O.G. nr. 39/2005 nu s-a

restrâns posibilitatea de a vinde sub această procedură a situațiilor născute

sub imperiul Legii nr. 346/2004 și O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs R.A.D.E.F.R.F. și Ministerul Culturii și Cultelor,

considerând-o nelegală.

Recurentul Ministerul

Culturii și Cultelor a invocat prin recursul său motivele reglementate de

prevederile art. 304 pct. 4,7,8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

- Din cuprinsul hotărârii atacate

rezultă că instanța apelului nu a descris obiectul cererii reclamantei și, deși

se menționează că cererea reclamantei a fost respinsă se motivează apoi soluția

de admitere a acestuia, astfel că decizia cuprinde motive contradictorii și

străine de natura pricinii.

- Este inadmisibil ca o

instanță de apel să califice o simplă adresă ca fiind o ofertă a pârâtei

R.A.D.E.F. făcută în scopul de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a

unui imobil, neîndeplinind condițiile necesare pentru un angajament juridic.

Susține că din chiar

cuprinsul adresei din data de 18 noiembrie 2004 rezultă clar că procedura de

vânzare pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F.R.F. urma să fie

declanșată ulterior și oricum nici răspunsul reclamantei nu întrunește

condițiile necesare calificării corespondenței drept o veritabilă acceptare a

ofertei.

De asemenea, recurenta mai

arată că R.A.D.E.F. nu avea capacitate juridică de a înstrăina bunul și cu atât

mai mult de a formula oferte de înstrăinare.

- În mod greșit s-a reținut

că nu există pentru R.A.D.E.F. obligația de a vinde activul în baza unei

strategii ulterior emise și aprobate conform legii întrucât prin O.G. nr. 39/2005

modificată s-a prevăzut că vânzarea sălilor și grădinilor de spectacole

cinematografice se poate face pe baza unor strategii specifice emise de

Ministerul Culturii și Cultelor pentru fiecare societate și aprobată prin hotărâre

de guvern.

Prin recursul său, recurenta

R.A.D.E.F.R.F. a invocat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

susținerea cărora a arătat următoarele:

- La momentul introducerii

acțiunii, regiile autonome nu puteau vinde active sau încheia contracte de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru activele din

patrimoniul lor, proprietate a statului, decât cu acordul, respectiv mandatul

instituției publice sub autoritatea căreia funcționează, în speță Ministerul

Culturii și Cultelor astfel că, prin acțiune, reclamanta putea solicita cel

mult constatarea dreptului de a negocia cu pârâta un contract de

vânzare-cumpărare a spațiului.

- Potrivit art. 67 din O.G. nr.

39/2005, vânzarea satelor și grădinilor de cinematograf și a terenurilor

aferente aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea

R.A.D.E.F.R.F. se putea face numai în baza unei strategii emise de Ministerul

Culturii și Cultelor și aprobată prin hotărâre a guvernului, iar prin H.G. nr. 1874/2006

această strategie a fost aprobată, creându-se cadrul legislativ pentru

realizarea acestor vânzări situație ce duce la concluzia că doar de la momentul

apariției hotărârii se putea pune în discuție o eventuală vânzare.

Prin întâmpinare, intimata –

reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecința

menținerii ca legală a deciziei atacate.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile

sunt nefondate pentru următoarele considerente:

promovat de Ministerul Culturii și Cultelor.

- Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiată întrucât nu

vizează aspecte contradictorii între considerentele și dispozitivul deciziei

atacate și nici contradicții între considerente care să fie de natură a atrage

modificarea deciziei.

Astfel, mențiunea din partea

de început a deciziei atacate prin care este redat conținutul dispozitivului

sentinței instanței de fond cuprinde o eroare materială în sensul că, deși

acțiunea reclamantei a fost admisă, în mod eronat s-a trecut ca fiind respinsă.

Fiind vorba de o eroare

materială în sensul prevederilor art. 28

1

C. proc. civ., părțile au

la îndemână îndreptarea acesteia prin mijloacele procedurale prevăzute de

același text.

- În ce privește critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății se constată că, de asemenea,

este nefondată.

Recurenta nu arată în

motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului

juridic, invocând doar că o adresă depusă în sens aprobator (adresă emisă la 18

noiembrie 2004 de R.A.D.E.F.) nu poate fi interpretată și calificată ca fiind o

ofertă de vânzare a unui imobil și care să producă efecte juridice, fiind doar

o adresă de informare cu privire la metodologia de vânzare prin negociere

directă.

În mod corect, față de

conținutul actului respectiv prin care se face vorbire de Ordinul nr. 2461/2004

al Ministerului Culturii și Cultelor care a aprobat Normele metodologice

privind vânzarea prin negociere directă și încheierea contractului de leasing

pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F., instanțele au reținut

oferta pârâtei de vânzare, în condițiile în care, prin aceasta, solicita

reclamantei să-și manifeste opțiunea de a cumpăra sau de a încheia un contract

de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă,

a activului deținut la acel moment cu chirie.

Nu se poate reține

inexistența unui acord de voință între părți cu privire la vânzarea, respectiv

cumpărarea din moment ce reclamanta a dat curs ofertei, acceptându-o prin

adresa nr. 528 din 4 ianuarie 2005, iar pârâta a efectuat demersuri în sensul

aprobării în Consiliul de administrație a listei activelor propuse pentru

vânzarea prin negociere directă și în vederea evaluării activului.

- Cu privire la celelalte

critici ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte le va grupa urmând să răspundă prin considerente

comune.

Astfel, potrivit art. 12 lit.

b) din Legea nr. 346/2004 întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele

disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și

societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea

dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia cu condiția ca activele să fie utilizate de acestea în baza unui contract

de închiriere încheiat cu regia autonomă, urmând ca acestea să fie vândute la

solicitarea locatarului la prețul negociat stabilit pe baza raportului de

evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor

efectuate în activ de către locatar.

În cauză, reclamanta face

parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii; pârâta este o regie

autonomă; activul în litigiu a fost deținut cu chirie și face parte din lista

activelor disponibile întocmită de pârâtă și aprobată de Ministerul Culturii și

Cultelor și de Președintele Consiliului de administrație al R.A.D.E.F.; a fost

întocmit un raport de evaluare prin care s-au evaluat investițiile reclamantei

și s-a stabilit valoarea activului, fiind îndeplinite condițiile impuse de lege.

Nu poate fi primită nici

critica ce vizează nerespectarea prevederilor O.G. nr. 39/2005 cât timp

procedura de vânzare și respectiv cumpărare a activului s-a declanșat în baza

Legii nr. 364/2004, a O.U.G. nr. 88/1997 și a Ordinului Ministerului Culturii

și Cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004, acordul de voință fiind dat

anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat care nu retroactivează

și prin care nu s-a restrâns posibilitatea de a vinde conform noii proceduri

pentru situațiile și raporturile juridice născute sub imperiul Legii nr. 364/2004

și O.U.G. nr. 88/1997.

recurs invocate de recurenta R.A.D.E.F.R.F. subsumate prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, fiind fundamentate pe aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 39/2005 care, așa cum s-a arătat anterior

nu s-a aplicat în cauză dată fiind nașterea raporturilor juridice dintre părți,

anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

De altfel, Înalta Curte a

răspuns acestui motiv atunci când a analizat recursul formulat de Ministerul

Culturii și Cultelor, considerând că nu mai este necesară reluarea argumentelor

expuse deja.

Pentru considerentele

arătate, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâta R.A.D.E.F.R.F. BUCUREȘTI și de intervenientul MINISTERUL

CULTURII ȘI CULTELOR BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 136 din 15 martie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2008.