ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 11686 din 13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a R.A.D.E.F.R.F. și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F.R.F., aceasta fiind obligată să încheie contractul de vânzare cumpărare prin negociere directă a activului denumit „C.G.D.”, situat în str. Doamnei, București. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei de Ministerul Culturii și Cultelor ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: - Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederilor art. 27 alin. (1) din O.U.G.

nr. 88/1997, solicitând obligarea pârâtei la vânzarea prin negociere directă a imobilului închiriat arătat anterior, societate înființată în baza Legii nr. 15/1990 ce deține în patrimoniu acest activ. - În baza raporturilor contractuale întemeiate pe contractul nr. 132 din 31 octombrie 2005 și a actului adițional la acesta, pârâta a transmis reclamantei, prin adresa nr. 3 din 18 noiembrie 2004, oferta în ceea ce privește cumpărarea sau închirierea cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului deținut de reclamantă cu titlu de chirie, adresă prin care se face trimitere la Ordinul nr. 2461 din 28 octombrie 2004 a Ministerului Culturii și Cultelor.

- După primirea ofertei reclamanta a demarat procedura de cumpărare a activului și a transmis acordul de achiziționare a activului după care a urmat o corespondență pe această temă între cele două părți din care, instanța fondului a reținut existența unei oferte și acceptarea acesteia în vederea realizării acordului de voință necesar încheierii unui contract de vânzare-cumpărare prin negociere directă. - Acordul de voință se situează în timp, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 39/2005, act normativ ce nu are aplicabilitate în cauză, care nu a restrâns procedurii noi vânzările reglementate prin dispozițiile legilor speciale în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice dintre părți (Legea nr. 346/2004 și O.U.G.

nr. 88/1997). - S-a considerat că sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 326/2004 și O.U.G. nr. 88/2007 în sensul că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii conform actelor depuse la dosar, că activul este disponibil și utilizat de reclamantă; că reclamanta și-a exprimat voința de a cumpăra acest activ la valoarea rezultată din raportul de evaluare efectuat la cererea pârâtei, vânzarea fiind, aprobată de Ministerul Culturii și Cultelor și de Președintele Consiliului de Administrație al R.A.D.E.F. - Instanța a reținut atitudinea culpabilă în nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru încheierea contractului. Apelurile formulate de Ministerul Culturii și Cultelor și R.A.D.E.F.R.F.

au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 13 din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Față de criticile aduse de apelanți, instanța apelului a reținut că, din anul 2001, R.A.D.E.F. a trecut sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor, nefiind necesară o aprobare a O.N.C. în sensul vânzării activului, iar R.A.D.E.F. și-a dat acceptul la oferta reclamantei prin adresa nr. 528 din 4 ianuarie 2005, nefiind fondate. Susținerile ce vizează inexistența unui acord de voință în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului mai ales că însăși pârâta a aprobat în consiliul de administrație lista imobilelor propuse pentru vânzarea prin negociere directă au fost înlăturate.

Astfel, s-a mai reținut solicitarea pârâtei pentru evaluarea activului, întocmirea listei activelor propuse spre vânzare semnată de președintele consiliului de administrație al R.A.D.E.F. și aprobată ulterior de Ministerul Culturii și Cultelor. S-a considerat nefondată și critica referitoare la modul de soluționare a execepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F.R.F. cât timp activul în litigiu face parte din patrimoniul acesteia care este o regie autonomă așa cum rezultă din adresa nr. 939 din 24 ianuarie 2006 și cât timp raportul obligațional stabilit de reclamantă vizează și contractul de închiriere încheiat cu aceasta. În fine, s-a reținut că nici un act normativ nu impune pârâtei obligația de a vinde exclusiv activul, în baza unei strategii ulterior emise întrucât prin O.G.

nr. 39/2005 nu s-a restrâns posibilitatea de a vinde sub această procedură a situațiilor născute sub imperiul Legii nr. 346/2004 și O.U.G. nr. 88/1997. Împotriva acestei decizii au declarat recurs R.A.D.E.F.R.F. și Ministerul Culturii și Cultelor, considerând-o nelegală. Recurentul Ministerul Culturii și Cultelor a invocat prin recursul său motivele reglementate de prevederile art. 304 pct. 4,7,8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că instanța apelului nu a descris obiectul cererii reclamantei și, deși se menționează că cererea reclamantei a fost respinsă se motivează apoi soluția de admitere a acestuia, astfel că decizia cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

- Este inadmisibil ca o instanță de apel să califice o simplă adresă ca fiind o ofertă a pârâtei R.A.D.E.F. făcută în scopul de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, neîndeplinind condițiile necesare pentru un angajament juridic. Susține că din chiar cuprinsul adresei din data de 18 noiembrie 2004 rezultă clar că procedura de vânzare pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F.R.F. urma să fie declanșată ulterior și oricum nici răspunsul reclamantei nu întrunește condițiile necesare calificării corespondenței drept o veritabilă acceptare a ofertei. De asemenea, recurenta mai arată că R.A.D.E.F. nu avea capacitate juridică de a înstrăina bunul și cu atât mai mult de a formula oferte de înstrăinare.

- În mod greșit s-a reținut că nu există pentru R.A.D.E.F. obligația de a vinde activul în baza unei strategii ulterior emise și aprobate conform legii întrucât prin O.G. nr. 39/2005 modificată s-a prevăzut că vânzarea sălilor și grădinilor de spectacole cinematografice se poate face pe baza unor strategii specifice emise de Ministerul Culturii și Cultelor pentru fiecare societate și aprobată prin hotărâre de guvern. Prin recursul său, recurenta R.A.D.E.F.R.F. a invocat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în susținerea cărora a arătat următoarele: - La momentul introducerii acțiunii, regiile autonome nu puteau vinde active sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru activele din patrimoniul lor, proprietate a statului, decât cu acordul, respectiv mandatul instituției publice sub autoritatea căreia funcționează, în speță Ministerul Culturii și Cultelor astfel că, prin acțiune, reclamanta putea solicita cel mult constatarea dreptului de a negocia cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare a spațiului. - Potrivit art. 67 din O.G. nr. 39/2005, vânzarea satelor și grădinilor de cinematograf și a terenurilor aferente aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F.R.F.

se putea face numai în baza unei strategii emise de Ministerul Culturii și Cultelor și aprobată prin hotărâre a guvernului, iar prin H.G. nr. 1874/2006 această strategie a fost aprobată, creându-se cadrul legislativ pentru realizarea acestor vânzări situație ce duce la concluzia că doar de la momentul apariției hotărârii se putea pune în discuție o eventuală vânzare. Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecința menținerii ca legală a deciziei atacate. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la recursul promovat de Ministerul Culturii și Cultelor.

- Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiată întrucât nu vizează aspecte contradictorii între considerentele și dispozitivul deciziei atacate și nici contradicții între considerente care să fie de natură a atrage modificarea deciziei. Astfel, mențiunea din partea de început a deciziei atacate prin care este redat conținutul dispozitivului sentinței instanței de fond cuprinde o eroare materială în sensul că, deși acțiunea reclamantei a fost admisă, în mod eronat s-a trecut ca fiind respinsă. Fiind vorba de o eroare materială în sensul prevederilor art. 28 1 C. proc. civ., părțile au la îndemână îndreptarea acesteia prin mijloacele procedurale prevăzute de același text.

- În ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății se constată că, de asemenea, este nefondată. Recurenta nu arată în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic, invocând doar că o adresă depusă în sens aprobator (adresă emisă la 18 noiembrie 2004 de R.A.D.E.F.) nu poate fi interpretată și calificată ca fiind o ofertă de vânzare a unui imobil și care să producă efecte juridice, fiind doar o adresă de informare cu privire la metodologia de vânzare prin negociere directă.

În mod corect, față de conținutul actului respectiv prin care se face vorbire de Ordinul nr. 2461/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor care a aprobat Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă și încheierea contractului de leasing pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F., instanțele au reținut oferta pârâtei de vânzare, în condițiile în care, prin aceasta, solicita reclamantei să-și manifeste opțiunea de a cumpăra sau de a încheia un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă, a activului deținut la acel moment cu chirie.

Nu se poate reține inexistența unui acord de voință între părți cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea din moment ce reclamanta a dat curs ofertei, acceptându-o prin adresa nr. 528 din 4 ianuarie 2005, iar pârâta a efectuat demersuri în sensul aprobării în Consiliul de administrație a listei activelor propuse pentru vânzarea prin negociere directă și în vederea evaluării activului. - Cu privire la celelalte critici ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va grupa urmând să răspundă prin considerente comune.

Astfel, potrivit art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004 întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu condiția ca activele să fie utilizate de acestea în baza unui contract de închiriere încheiat cu regia autonomă, urmând ca acestea să fie vândute la solicitarea locatarului la prețul negociat stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar.

În cauză, reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii; pârâta este o regie autonomă; activul în litigiu a fost deținut cu chirie și face parte din lista activelor disponibile întocmită de pârâtă și aprobată de Ministerul Culturii și Cultelor și de Președintele Consiliului de administrație al R.A.D.E.F.; a fost întocmit un raport de evaluare prin care s-au evaluat investițiile reclamantei și s-a stabilit valoarea activului, fiind îndeplinite condițiile impuse de lege. Nu poate fi primită nici critica ce vizează nerespectarea prevederilor O.G. nr. 39/2005 cât timp procedura de vânzare și respectiv cumpărare a activului s-a declanșat în baza Legii nr. 364/2004, a O.U.G.

nr. 88/1997 și a Ordinului Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004, acordul de voință fiind dat anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat care nu retroactivează și prin care nu s-a restrâns posibilitatea de a vinde conform noii proceduri pentru situațiile și raporturile juridice născute sub imperiul Legii nr. 364/2004 și O.U.G. nr. 88/1997. 2. Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenta R.A.D.E.F.R.F. subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, fiind fundamentate pe aplicarea greșită a dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 39/2005 care, așa cum s-a arătat anterior nu s-a aplicat în cauză dată fiind nașterea raporturilor juridice dintre părți, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

De altfel, Înalta Curte a răspuns acestui motiv atunci când a analizat recursul formulat de Ministerul Culturii și Cultelor, considerând că nu mai este necesară reluarea argumentelor expuse deja. Pentru considerentele arătate, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta R.A.D.E.F.R.F. BUCUREȘTI și de intervenientul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 136 din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.