ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2778/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 46203/3/2005,

la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC C.E. SRL Iași

a chemat-o în judecată pe pârâta R.A.D.E.F.R., solicitând ca, prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la executarea în natură a

obligației, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a

spațiului de 665 mp din activul denumit „C.P.” din Piatra Neamț, str. Mihai

Kogălniceanu, deținut de reclamantă în calitate de locator, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința comercială nr. 3955 din

22 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

excepția prematurității introducerii acțiunii și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiate.

A admis acțiunea formulată de reclamantă

și a obligat-o pe pârâtă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru

spațiul în suprafață de 665 mp. din activul denumit „C.P.” din Piatra Neamț,

str. Mihail Kogălniceanu.

A obligat-o pe pârâtă la plata sumei

de 2.508,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

În considerentele sentinței

pronunțate, instanța de fond a reținut că reclamanta îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, pentru încheierea unui

contract de vânzare-cumpărare prin negociere directă pentru activul deținut cu

contract de închiriere, activ evaluat prin expertiza efectuată și care face

parte din patrimoniul Regiei în care statul este acționar majoritar.

A reținut, de asemenea, că spațiul în

litigiu a fost menționat în lista activelor proprietatea statului și aflat în

administrarea pârâtei, propuse pentru vânzare prin negociere directă și

încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare,

astfel că a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că nu ar fi existat

acordul ministerului.

A apreciat că nu pot fi reținute ca

întemeiate excepția prematurității introducerii acțiunii și a lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, avizul din partea Ministerului Culturii și

Cultelor constând în acordul exprimat prin lista activelor supuse vânzării în

cadrul căreia este menționat și spațiul din Piatra Neamț, astfel că excepțiile

au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia comercială nr. 597 din 3

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,

ca nefundat, apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate,

respingând totodată ca neîntemeiată și cererea intimatei de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că intimata are dreptul de a cumpăra activul prin

negociere directă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 364/2004,

iar apelanta nu se poate prevala de dispozițiile O.G. nr. 39/2005 care este

ulterioară formării acordului de voință; împrejurarea că prin H.G. nr. 1874/2006

s-a aprobat strategia privind vânzarea sălilor de spectacol cinematografic nu

este de natură a afecta raporturile juridice existente între părți, întrucât

acestea au luat naștere sub imperiul O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 364/2004,

iar demararea procedurilor a avut loc în conformitate cu Ordinul nr. 2461/2004,

tergiversarea negocierilor până la abrogarea acestui ordin nefiind imputabilă

intimatei.

A mai reținut că intimata-reclamantă

și-a manifestat acordul în vederea achiziționării activului în discuție prin

adresa nr. 4 din 15 decembrie 2004, anterior datei la care Ordinul Ministerului

Culturii și Cultelor nr. 2461/2004 a fost abrogat prin Ordinul Ministerului

Culturii și Cultelor, fapt pentru care în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile

acestui ordin.

Împotriva sentinței curții de apel a

declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea acestuia, anularea în tot a sentinței pronunțate

de curtea de apel, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei, ca netemeinică

și nelegală.

Recurenta-pârâtă susține astfel, în

esență, că instanța de apel a aplicat greșit și părtinitor în cauză prevederile

Legii nr. 346/2004, respectiv a reținut ca fiind incidente doar prevederile art.

12 alin. (1) lit. b), ignorând total pe cele ale art. 12 alin. (1) lit. e) care

trebuiau coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) și art. 27 alin. (2) din O.U.G.

nr. 88/1997 aprobată cu modificări și art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002,

conform cărora, regiile autonome pot vinde active sau încheia contracte de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru activele din

patrimoniul lor, proprietate a statului, prin negociere directă, numai în

condițiile existenței acordului, respectiv a mandatului instituției publice sub

autoritatea căreia acestea funcționează, așa încât solicită a se observa că

instanța de apel a aplicat greșit Legea nr. 346/2004, în sensul că nu a

coroborat prevederile acestui act normativ cu cele mai sus menționate.

Susține, de asemenea, recurenta că în

mod greșit instanța de apel a considerat că în cauză există o ofertă valabilă

ce a fost acceptată cu privire la vânzarea imobilului ce face obiectul

litigiului, deoarece aceste demersuri au făcut obiectul unei proceduri de

vânzare aprobată într-adevăr conform O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 346/2004,

dar pusă în practică prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004, care ulterior a fost

abrogat prin Ordinul M.C.C. nr. 2258 din 25 septembrie 2005, situație de natură

să conducă la producerea unor efecte juridice ale Ordinului M.C.C. nr. 2461/2004

și după abrogarea acestuia.

Recurenta-pârâtă a mai depus la

dosarul cauzei, la data de 12 mai 2008 și înscrisul intitulat PRECIZĂRI, prin

care, în temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., art. 13 alin. (1), (2), (4) și (5)

din Legea nr. 346/2004, solicită admiterea recursului, casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, formulând în

susținere următoarele motive:

- prin pronunțarea sentinței recurate

s-au depășit în mod vădit atribuțiile puterii judecătorești, clasificându-se

cinematograful „P.”, situat în Piatra Neamț, ca fiind activ disponibil pentru a

se putea vinde; decizia recurată nu ține cont de prevederile O.G. nr. 39/2005;

corespondența invocată de către reclamanta-intimată în susținerea pretențiilor

sale și întemeiată pe Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004

este lipsită de valoarea juridică, deoarece acest ordin a fost anulat ca fiind

nelegal prin sentința civilă nr. 1665 din 6 iulie 2006 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal.

Recursul nu este fondat.

Referitor la susținerile

recurentei-pârâte privind aplicarea greșită și părtinitoare de către instanța

de apel a dispozițiilor legale incidente în cauză se constată următoarele:

Prevederile art. 12 din Legea nr. 346/2004,

invocate de recurentă, reglementează condițiile în care întreprinderile mici și

mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, în sensul că

în conformitate cu art. 12 lit. b) al acestui act normativ, se naște dreptul

locatorului de a solicita vânzarea activelor deținute în baza contractului de

închiriere, iar corelativ acestui drept ia naștere obligația regiei, în

calitate de locator de a vinde aceste active la solicitarea locatarului.

Dispozițiile art. 12 lit. e) reglementează dreptul prioritar al

întreprinderilor mici și mijlocii la cumpărarea activelor disponibile ale

regiilor autonome, în această ipoteză întreprinderile mici și mijlocii nefiind

titulare ale unui contract de închiriere, locație a gestiunii sau de asocierea

în participațiune.

Având în vedere că, în speță,

reclamanta deține activele a căror cumpărare a solicitat-o în baza unui

contract de închiriere, devine evident că acesteia îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 12 lit. b), așa cum corect au apreciat și instanțele care

s-au pronunțat în cauză și nu cele ale art. 12 lit. e), cum eronat susține

recurenta.

Tot astfel, se observă că, în cauză,

au aplicabilitate dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările ulterioare,

potrivit cărora regiile autonome care au în derulare contracte de închiriere

pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de

vânzare, cu locatarii, în situația în care aceștia au efectuat investiții

reprezentând mai mult de 15 % din valoarea acestor active, vânzarea

desfășurându-se cu acordul instituției publice implicate și nu cele ale art. 24

alin. (2) din aceeași ordonanță, conform cărora regiile autonome pot vinde sau

încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor

„cu aprobarea prealabilă a ministerului de resort”, întrucât, în speță,

reclamanta deține activele în baza unui contract de închiriere.

Din actele dosarului rezultă că

Ministerul Culturii și Cultelor, în calitate de instituție publică implicată

și-a exprimat acordul pentru vânzarea activelor aflate în proprietatea privată

a statului și în administrarea R.A.D.E.F.R., prin aprobarea listei activelor

propuse pentru vânzare prin negociere directă și încheierea contractelor de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, activele pe care reclamanta

intenționa să le achiziționeze fiind nominalizate la poziția nr. 27.

Prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 s-au

aprobat Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă și

încheierea contractelor de leasing a activelor aflate în administrarea

recurentei-pârâte, iar faptul că, ulterior, dispozițiile acestui ordin au fost

abrogate prin Ordinul nr. 2258 din 25 septembrie 2005 este lipsit de relevanță

în speță atât timp cât reclamanta și-a manifestat acordul în vederea

achiziționării activului prin adresa nr. 037 din 22 noiembrie 2004, deci

anterior datei la care Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 a fost abrogat.

Aceasta, deoarece a recunoaște

incidența în cauză a unor dispoziții legale adoptate ulterior momentului

nașterii și derulării raportului juridic dintre părți ar însemna o încălcare a

principiului neretroactivității legii civile.

Prin urmare, se constată că

operațiunea privind procedura de vânzare s-a declanșat și consumat în baza

Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 și Ordinului M.C.C. nr. 2461 din 28

octombrie 2004.

Referitor la criticile exprimate în

precizările formulate la motivele de recurs se constată următoarele:

Critica întemeiată pe dispozițiile art.

304 pct. 4 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât „instanța de apel nu a

calificat cinematograful Pietricica ca fiind activ disponibil”, depășind astfel

atribuțiile puterii judecătorești, așa cum eronat susține recurenta, ci,

aplicând dispozițiile legale incidente la speța dedusă judecății instanța a

reținut că reclamanta are dreptul de a cumpăra activul prin negociere directă,

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 346/2004.

Critica potrivit căreia decizia

recurată nu a ținut cont de prevederile O.G. nr. 39/2005 nu este întemeiată,

întrucât oferta de vânzare și acceptarea acesteia au fost emise înainte de

intrarea în vigoare a O.G. nr. 39/2005 și H.G. nr. 1874/2006, astfel încât, în

speță, nu sunt aplicabile prevederile acestor acte normative, acestea neputând

retroactiva și nu pot fi luate în considerare nici soluțiile instanțelor,

pronunțate ulterior pentru a lipsi de valoare juridică corespondența invocată

de către reclamanta-intimată în susținerea pretențiilor sale, întemeiate corect

la momentul respectiv pe dispozițiile Ordinului M.C.C. nr. 2461/2004.

În consecință, reținându-se că

reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de

dispozițiile strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., să

conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca

fiind legală și se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F.R.F. București împotriva deciziei

comerciale nr. 597 din 3 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2008.