ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15

iunie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

și D.N.A., solicitând Instanței să dispună obligarea acestora la plata

drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anului

2006, actualizată cu indicele de inflație, invocând dispozițiile art. 37 alin.

(2) teza întâi din O.G.

nr. 38/2003 și

Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale

Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Prin

întâmpinările depuse, pârâții au solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată și au formulat cerere de

chemare în garanție a M.E.F. pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, acest

minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a

bugetului Ministerului Public pe anul 2007 în vederea alocării sumelor

solicitate prin acțiune.

Prin sentința civilă

nr. 2484 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de M.L. și i-a

obligat pe pârâți, în solidar, la plata către reclamant a sumei reprezentând

contravaloarea primei de vacanță pentru anul 2006, actualizată cu indicele de

inflație până la data plăți efective. Curtea de Apel a respins cererea

pârâților de chemare în garanție a M.E.F.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență, următoarele aspecte:

Art. 37 alin. (2) din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor

instituie dreptul polițistul de a primi, la

plecarea

în concediul de odihnă, o primă de concediu, egală cu salariul

de bază

din luna anterioară plecării în concediu. Suspendarea dispozițiilor respective

până la data de 31 decembrie 2006 a avut cu efect numai amânarea punerii în

aplicare a dispozițiilor respective, astfel că la încetarea suspendării se

naște dreptul la acțiune și devine executorie obligația corelativă dreptului

prevăzut de lege. În acest sens, Instanța a avut în vedere Decizia nr. 12 din 5

februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A

mai reținut Instanța de Fond că stabilirea salariului

de bază al reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare

aplicabil

magistraților nu poate sta la

baza înlăturării dispozițiilor respective din

O.G. nr. 38/2003, în

condițiile în care acest text de lege are o aplicabilitate generală, iar orice

restrângere a exercitării dreptului constituie o excepție care trebuie să fie

prevăzută expres de lege, iar nu dedusă pe cale de interpretare.

Pentru a respinge cererea de

chemare în garanție a M.E.F., Instanța de Fond a reținut că acest minister nu

are o obligație de garanție sau de despăgubire față de pârâți, iar obligațiile

sale referitoare la bugetul de stat au caracter general și nu

au legătură cu raportul juridic de creanță dedus

judecății, raport născut

între funcționarul public reclamant și

autoritățile pârâte.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București au declarat recurs, în termenul legal, pârâții

D.N.A. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin motivele de recurs, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă D.N.A. susține, în

esență, că reclamantul a optat pentru drepturile salariale cuvenite

personalului civil din cadrul instituției în care a fost detașat, conform art.

2 alin. (4) și anexei nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, respectiv pentru drepturile

cuvenite unui judecător/ procuror cu grad de judecătorie, în privința cărora

secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat prin

Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 reținând că acest drept li se cuvine doar

pentru anii 2001 și 2002, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prima de

concediu cuvenită polițiștilor și, în consecință, Decizia nr. 12 din 5

februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu

își găsește aplicabilitatea în cauza dedusă judecății.

Printr-un prim motiv de recurs,

în temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că,

potrivit art. 2 alin. (4) teza a doua coroborat cu pct. l lit. a) din anexa nr.

4 la O.G. nr. 38/2003, cu referire la prevederile art. 2 alin. (4) din

O.U.G. nr. 27/2006, ofițerii de poliție judiciară

detașați la D.N.A. sunt

asimilați magistraților din punct de vedere al

salarizării, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prima de concediu

prevăzută de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003.

Printr-un al doilea

motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât

susține că în cauză este incidență dezlegarea dată prin Decizia nr. 23 din 12

decembrie 2005 în privința primei de concediu cuvenite magistraților și

personalului auxiliar numai pentru anii 2001 - 2002.

Pe fondul cauzei, recurentul - pârât

susține în primul rând faptul că este nelegală acordarea primei de concediu în

beneficiul reclamantului, întrucât dispozițiile referitoare la primele de

concediu

cuvenite magistraților conform O.G.

nr. 83/2000, au fost suspendate în

perioada 2001 - 2002, fiind ulterior

abrogate prin O.U.G. nr. 177/2002. în al doilea rând, recurentul - pârât

susține că în bugetul pe anul 2007 nu au fost prevăzute cheltuieli pentru plata

diferențelor salariale constând în indicele de inflație, solicitate de

reclamant, astfel că, potrivit art. 29 alin. (3) și art. 47 din Legea nr.

500/2002 angajarea

cheltuielilor se poate

face numai în limita creditelor bugetare aprobate

anual.

Mai susține

recurentul - pârât că în mod nelegal Instanța de Fond a

respins cererea de chemare în garanție a M.E.F.,

întrucât obligația de garanție a ministerului își găsește

temeiul în dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea

nr. 304/2004 și art. 19 din

Legea nr. 500/2002, iar M.E.F. răspunde de

elaborarea proiectului

bugetului de stat pe

baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, astfel că

interesul Ministerului Public în formularea cererii

este născut și

actual în condițiile în care instituția va fi obligată să elaboreze proiectul

de rectificare a bugetului pe anul 2007 în care să includă sumele necesare

plății drepturilor bănești solicitate prin acțiune.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor de recurs invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că

recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

În esență, atât obiectul

acțiunii cât și criticile din recurs își găsesc rezolvarea prin răspunsul la

întrebarea dacă ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. au dreptul la

prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, potrivit

căruia:

„alin. (2) La

plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are

dreptul să solicite acordarea

salariului de

bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație.

Salariul de

bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin

5 zile înaintea datei plecării în concediu. În

cazul în care concediul de

odihnă se efectuează fracționat, prima de

concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."

1.

Înalta Curte va

respinge critica din recursul recurentului - pârât întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 4 C. proc. civ., reținând că Instanța de Fond nu a pronunțat

hotărârea atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci a

analizat dacă în raport cu dispozițiile incidente reclamantul beneficiază de

dreptul pe care îl pretinde în contradictoriu cu pârâții.

2.

Pe fondul cauzei,

Curtea de Apel întemeiat a reținut că reclamantul beneficiază de dreptul la

plata primei de concediu,

întrucât dispozițiile

art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 sunt de aplicare

generală, iar o

eventuală restrângere a exercițiului acestui drept poate fi dispusă numai

printr-o normă expresă a legii și nu poate fi dedusă pe cale de interpretare.

Criticile din recurs sunt în

sensul că polițistul detașat la D.N.A., beneficiind de salarizare stabilită

conform art. 37 alin. (1) cu referire la pct. l din anexa nr. 4 la O.G. nr.

38/2003 nu ar avea dreptul la prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2)

din aceeași ordonanță.

Or, este

evident faptul că drepturile salariale stabilite în favoarea

unei categorii profesionale printr-un text de

lege (art. 37 alin. (1) din

ordonanță) în

considerarea unei anumite situații juridice (detașare) nu

înlătură în

mod automat, în lipsa unei dispoziții legale exprese, așa cum a reținut corect Instanța

de Fond, drepturile stabilite în favoarea aceleiași categorii profesionale

printr-un alt text de lege (art. 37 alin. (2) din ordonanță).

Sub acest aspect prezintă

relevanță împrejurarea că prima de concediu se acordă în considerarea calității

de polițist, fiind de necontestat faptul că pe perioada detașării la D.N.A.

reclamantul și-a păstrat calitatea de polițist, fiindu-i aplicabile

dispozițiile din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

magistraților numai în privința salariului de bază. Acest fapt rezultă fără

echivoc din prevederile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2006, aprobată prin

Legea nr. 45/2007, potrivit cărora:

- „Alin. (3) Salariul de bază se

stabilește potrivit nr. crt. 31 de la lit. A din anexă pentru agenții de

poliție judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofițerii de poliție

judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de

serviciu. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de

drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și

alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003,

cu modificările și completările ulterioare."

Având în vedere trimiterea

tăcută la dispozițiile O.G. nr. 38/2003, soluția pronunțată de Instanța de Fond

este întemeiată chiar prin raportare la dispozițiile art. 37 alin. (1) teza

finală și ale pct. 1 lit. a) - c) din anexa nr. 4 la această ordonanță.

Potrivit

acestor dispoziții legale:

- „Art. 37. - alin. (1) … În

cazul în care detașarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior,

polițiștii beneficiază de salariul funcției respective și de celelalte drepturi

bănești legal cuvenite.";

-

„Anexa nr. 4 - Reglementări privind salarizarea polițiștilor care

îndeplinesc

funcții în afara M.A.I. și la regiile autonome sau la societățile comerciale

proprii:

reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara M.I. beneficiază

de următoarele drepturi salariale:

a) salariul de bază al funcției

îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte

drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară

activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

Salariul de bază al funcției îndeplinite reprezintă salariul pentru funcția

îndeplinită;

b) salariul pentru gradul

profesional și gradațiile calculate la acesta, potrivit legislației care se

aplică polițiștilor;

c) în situația în care

drepturile salariale prevăzute la lit. a) și b) sunt mai mici decât cele ce li

s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe

funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt

detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați

în unitățile de poliție. În acest caz drepturile salariale cuvenite conform

prevederilor lit. a) se acordă de către unitățile unde sunt detașați, iar diferența

până la totalul drepturilor salariale cuvenite în calitate de polițiști se

acordă

de către unitățile de poliție. Prin

totalul drepturilor salariale se înțelege salariul de bază corespunzător

funcției de polițist, asimilată, precum și celelalte sporuri și indemnizații

cuvenite în calitate de polițist, stabilite

prin ordin al ministrului

administrației și internelor. La stabilirea salariului de bază corespunzător

funcției de polițist, asimilată, va fi luat în calcul și salariul de merit, în

condițiile în care polițiștii beneficiază de acest drept la instituțiile unde

sunt detașați."

Astfel, în primul rând, dreptul

la prima de concediu se circumscrie sintagmei „și alte drepturi" folosită

în cuprinsul dispozițiilor citate ale pct. 1 lit. a). Or, întrucât pentru

perioada în litigiu personalul civil din instituția la care a fost detașat

reclamantul nu a beneficiat de dreptul la plata primei de concediu, este

evident faptul că reclamantul este îndreptățit să opteze, conform dispozițiilor

citate ale pct. 1 lit. c) de acest „alt

drept" prevăzut de art. 37 alin. (2) din

O.G. nr. 38/2003, drept

care este justificat chiar în temeiul art. 37 alin. (2) din aceeași ordonanță

care dispune expres în sensul că polițistul beneficiază „și de celelalte

drepturi bănești legal cuvenite".

față de obiectul acțiunii, dispozițiile legale ce reglementează drepturile

salariale ale magistraților și în raport de care se determină, în mod exclusiv,

conform art. 2 alin. (3)

din O.U.G. nr.

27/2006, salariul de bază al ofițerilor de poliție judiciară

detașați la

D.N.A. nu sunt de natură a înlătura aplicarea art. 37 alin. (2) din O.G. nr.

38/2003.

3.

În privința obligării pârâților

la plata către reclamant a sumei solicitate actualizate cu indicele de inflație

până la data plății, soluția Instanței de Fond este legală și temeinică, atât

în raport cu dispozițiile art. 1.073 C. civ., cât și cu principiul echității și

principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamant prin

devalorizarea, ca urmare a întârzierii la plata drepturilor, a sumei ce i se

cuvenea în anul 2006 cu titlu de primă de concediu.

4.

Este legală și temeinică, în

acord cu practica Instanței Supreme, soluția Instanței de Fond în privința

respingerii cererii de chemare în garanție a M.E.F.

Criticile

formulate de recurentul - pârât Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează a fi

respinse

având în vedere atât argumentele reținute de instanța fondului

cât și

următoarele considerente:

În jurisprudență s-a reținut în

mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența

unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor

acelora care

transmit altora un drept

subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu

titlu oneros" și că

obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni

anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă

prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului

simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuția de

a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002 prevede,

în art. 28, că M.E.F. are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului

și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de

ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului în

privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de

organizare și funcționare a fostului M.F.P., în prezent, M.E.F. (începând cu

H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în

judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007).

În consecință, M.E.F. are rolul

de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat,

repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea

sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, M.E.F. nu

are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât

cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la

modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul

de stat.

De altfel,

prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de

plată ale instituțiilor publice, stabilite prin

titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile

publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii.

Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin

titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri,

instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile

necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.".

Față de cele reținute, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., vor fi respinse ca

nefondate recursurile declarate de D.N.A. și de Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 2484 din 16 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2008.