ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iunie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și D.N.A., solicitând Instanței să dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anului 2006, actualizată cu indicele de inflație, invocând dispozițiile art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003 și Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinările depuse, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F. pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 în vederea alocării sumelor solicitate prin acțiune. Prin sentința civilă nr. 2484 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de M.L. și i-a obligat pe pârâți, în solidar, la plata către reclamant a sumei reprezentând contravaloarea primei de vacanță pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație până la data plăți efective.

Curtea de Apel a respins cererea pârâților de chemare în garanție a M.E.F. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență, următoarele aspecte: Art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor instituie dreptul polițistul de a primi, la plecarea în concediul de odihnă, o primă de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Suspendarea dispozițiilor respective până la data de 31 decembrie 2006 a avut cu efect numai amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor respective, astfel că la încetarea suspendării se naște dreptul la acțiune și devine executorie obligația corelativă dreptului prevăzut de lege.

În acest sens, Instanța a avut în vedere Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. A mai reținut Instanța de Fond că stabilirea salariului de bază al reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare aplicabil magistraților nu poate sta la baza înlăturării dispozițiilor respective din O.G. nr. 38/2003, în condițiile în care acest text de lege are o aplicabilitate generală, iar orice restrângere a exercitării dreptului constituie o excepție care trebuie să fie prevăzută expres de lege, iar nu dedusă pe cale de interpretare. Pentru a respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F., Instanța de Fond a reținut că acest minister nu are o obligație de garanție sau de despăgubire față de pârâți, iar obligațiile sale referitoare la bugetul de stat au caracter general și nu au legătură cu raportul juridic de creanță dedus judecății, raport născut între funcționarul public reclamant și autoritățile pârâte.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs, în termenul legal, pârâții D.N.A. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin motivele de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă D.N.A. susține, în esență, că reclamantul a optat pentru drepturile salariale cuvenite personalului civil din cadrul instituției în care a fost detașat, conform art. 2 alin. (4) și anexei nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003, respectiv pentru drepturile cuvenite unui judecător/ procuror cu grad de judecătorie, în privința cărora secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat prin Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 reținând că acest drept li se cuvine doar pentru anii 2001 și 2002, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prima de concediu cuvenită polițiștilor și, în consecință, Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu își găsește aplicabilitatea în cauza dedusă judecății. Printr-un prim motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că, potrivit art. 2 alin. (4) teza a doua coroborat cu pct. l lit. a) din anexa nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003, cu referire la prevederile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. sunt asimilați magistraților din punct de vedere al salarizării, astfel că reclamantul nu poate beneficia de prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003. Printr-un al doilea motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât susține că în cauză este incidență dezlegarea dată prin Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 în privința primei de concediu cuvenite magistraților și personalului auxiliar numai pentru anii 2001 - 2002. Pe fondul cauzei, recurentul - pârât susține în primul rând faptul că este nelegală acordarea primei de concediu în beneficiul reclamantului, întrucât dispozițiile referitoare la primele de concediu cuvenite magistraților conform O.G.

nr. 83/2000, au fost suspendate în perioada 2001 - 2002, fiind ulterior abrogate prin O.U.G. nr. 177/2002. în al doilea rând, recurentul - pârât susține că în bugetul pe anul 2007 nu au fost prevăzute cheltuieli pentru plata diferențelor salariale constând în indicele de inflație, solicitate de reclamant, astfel că, potrivit art. 29 alin. (3) și art. 47 din Legea nr. 500/2002 angajarea cheltuielilor se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate anual. Mai susține recurentul - pârât că în mod nelegal Instanța de Fond a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F., întrucât obligația de garanție a ministerului își găsește temeiul în dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002, iar M.E.F.

răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, astfel că interesul Ministerului Public în formularea cererii este născut și actual în condițiile în care instituția va fi obligată să elaboreze proiectul de rectificare a bugetului pe anul 2007 în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate prin acțiune. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., precum și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare. În esență, atât obiectul acțiunii cât și criticile din recurs își găsesc rezolvarea prin răspunsul la întrebarea dacă ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A.

au dreptul la prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, potrivit căruia: „alin. (2) La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată." 1. Înalta Curte va respinge critica din recursul recurentului - pârât întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., reținând că Instanța de Fond nu a pronunțat hotărârea atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci a analizat dacă în raport cu dispozițiile incidente reclamantul beneficiază de dreptul pe care îl pretinde în contradictoriu cu pârâții. 2. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel întemeiat a reținut că reclamantul beneficiază de dreptul la plata primei de concediu, întrucât dispozițiile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 sunt de aplicare generală, iar o eventuală restrângere a exercițiului acestui drept poate fi dispusă numai printr-o normă expresă a legii și nu poate fi dedusă pe cale de interpretare. Criticile din recurs sunt în sensul că polițistul detașat la D.N.A., beneficiind de salarizare stabilită conform art. 37 alin. (1) cu referire la pct. l din anexa nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003 nu ar avea dreptul la prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. (2) din aceeași ordonanță. Or, este evident faptul că drepturile salariale stabilite în favoarea unei categorii profesionale printr-un text de lege (art. 37 alin. (1) din ordonanță) în considerarea unei anumite situații juridice (detașare) nu înlătură în mod automat, în lipsa unei dispoziții legale exprese, așa cum a reținut corect Instanța de Fond, drepturile stabilite în favoarea aceleiași categorii profesionale printr-un alt text de lege (art. 37 alin. (2) din ordonanță). Sub acest aspect prezintă relevanță împrejurarea că prima de concediu se acordă în considerarea calității de polițist, fiind de necontestat faptul că pe perioada detașării la D.N.A.

reclamantul și-a păstrat calitatea de polițist, fiindu-i aplicabile dispozițiile din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților numai în privința salariului de bază. Acest fapt rezultă fără echivoc din prevederile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, potrivit cărora: - „Alin. (3) Salariul de bază se stabilește potrivit nr. crt. 31 de la lit. A din anexă pentru agenții de poliție judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofițerii de poliție judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de serviciu. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare." Având în vedere trimiterea tăcută la dispozițiile O.G. nr. 38/2003, soluția pronunțată de Instanța de Fond este întemeiată chiar prin raportare la dispozițiile art. 37 alin. (1) teza finală și ale pct. 1 lit. a) - c) din anexa nr. 4 la această ordonanță. Potrivit acestor dispoziții legale: - „Art. 37. - alin. (1) … În cazul în care detașarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior, polițiștii beneficiază de salariul funcției respective și de celelalte drepturi bănești legal cuvenite."; - „Anexa nr. 4 - Reglementări privind salarizarea polițiștilor care îndeplinesc funcții în afara M.A.I.

și la regiile autonome sau la societățile comerciale proprii: 1. Polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara M.I. beneficiază de următoarele drepturi salariale: a) salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

Salariul de bază al funcției îndeplinite reprezintă salariul pentru funcția îndeplinită; b) salariul pentru gradul profesional și gradațiile calculate la acesta, potrivit legislației care se aplică polițiștilor; c) în situația în care drepturile salariale prevăzute la lit. a) și b) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție. În acest caz drepturile salariale cuvenite conform prevederilor lit. a) se acordă de către unitățile unde sunt detașați, iar diferența până la totalul drepturilor salariale cuvenite în calitate de polițiști se acordă de către unitățile de poliție.

Prin totalul drepturilor salariale se înțelege salariul de bază corespunzător funcției de polițist, asimilată, precum și celelalte sporuri și indemnizații cuvenite în calitate de polițist, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor. La stabilirea salariului de bază corespunzător funcției de polițist, asimilată, va fi luat în calcul și salariul de merit, în condițiile în care polițiștii beneficiază de acest drept la instituțiile unde sunt detașați." Astfel, în primul rând, dreptul la prima de concediu se circumscrie sintagmei „și alte drepturi" folosită în cuprinsul dispozițiilor citate ale pct. 1 lit. a). Or, întrucât pentru perioada în litigiu personalul civil din instituția la care a fost detașat reclamantul nu a beneficiat de dreptul la plata primei de concediu, este evident faptul că reclamantul este îndreptățit să opteze, conform dispozițiilor citate ale pct. 1 lit. c) de acest „alt drept" prevăzut de art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003, drept care este justificat chiar în temeiul art. 37 alin. (2) din aceeași ordonanță care dispune expres în sensul că polițistul beneficiază „și de celelalte drepturi bănești legal cuvenite". 2. Este de reținut faptul că, față de obiectul acțiunii, dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariale ale magistraților și în raport de care se determină, în mod exclusiv, conform art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2006, salariul de bază al ofițerilor de poliție judiciară detașați la D.N.A. nu sunt de natură a înlătura aplicarea art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003.

3. În privința obligării pârâților la plata către reclamant a sumei solicitate actualizate cu indicele de inflație până la data plății, soluția Instanței de Fond este legală și temeinică, atât în raport cu dispozițiile art. 1.073 C. civ., cât și cu principiul echității și principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamant prin devalorizarea, ca urmare a întârzierii la plata drepturilor, a sumei ce i se cuvenea în anul 2006 cu titlu de primă de concediu. 4. Este legală și temeinică, în acord cu practica Instanței Supreme, soluția Instanței de Fond în privința respingerii cererii de chemare în garanție a M.E.F.

Criticile formulate de recurentul - pârât Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a fi respinse având în vedere atât argumentele reținute de instanța fondului cât și următoarele considerente: În jurisprudență s-a reținut în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F.

nu are atribuția de a adopta legi. Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.E.F. are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a fostului M.F.P., în prezent, M.E.F. (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007). În consecință, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, M.E.F. nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.". Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de D.N.A. și de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 2484 din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.