ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 20 aprilie 2007, sub nr. 2784/2/2007, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L." , în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea pentru Străini și Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, după caz, pe anii 2004, 2005 și 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, pentru membrii de sindicat afiliați la reclamant, cu motivarea că odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor privind dreptul la prima de concediu, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie.

Prin sentința civilă nr. 2215 din 20 septembrie 2007, Curtea Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L." București în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Autoritatea pentru Străini și Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost formulată și restrânsă. A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumelor reprezentând primă de concediu, pentru anii 2004, 2005 și 2006 actualizată cu rata inflației la data plății efective. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. A obligat pârâtul la 7.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Prin încheierea de ședință din 7 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de lămurire a sentinței civile nr. 2215 din 20 septembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 2784/2/2007, formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție. A lămurit sentința nr. 2215/2007 în sensul că acțiunea reclamanților A.G., A.L. și alții - reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „P.L." București, a fost admisă astfel cum a fost formulată și restrânsă numai în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Oficiul Român pentru Imigrări nu și cu Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanții renunțând la judecată față de acesta.

Pentru a pronunța sentința civilă mai sus menționată, instanța de fond a reținut că dreptul la prima de concediu a fost acordat prin legea care a intrat în vigoare la data de 08 ianuarie 2000 și care nu a fost abrogată până în prezent. Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie. Dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare - 31 decembrie 2006, astfel că excepția prescripției nu poate fi aplicată.

Astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, nu se poate contesta existența dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispozițiile art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția României anterioară) privind cazurile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care a motivat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 507/2003, Legii nr. 511/2004 și Legii nr. 379/2005.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare. În conformitate cu art. 37 alin. (1) teza 1 din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, „la plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Ulterior, aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31 decembrie 2005 și prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 până la 31 decembrie 2006. Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la prima pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care prevede acest drept.

De altfel, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. Așa fiind, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite. Față de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 2215 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.