ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.T.M., C.I.C., C.G., G.F.T., au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, obligarea în solidar a pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2004, 2005 și 2006 actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioada 2004-2006 au exercitat funcții din categoria celor prevăzute și reglementate de Statutul Polițistului, iar conform art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 au dreptul pentru această perioadă la prima de concediu aferentă acestor ani. Prin sentința civilă nr. 1555 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând obligarea pârâților la plata către reclamanți a primele egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, în funcție de perioada lucrată de reclamanți la autoritățile pârâte, actualizate cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că în perioada 2004-2006 reclamanții au exercitat în cadrul autorității pârâte funcții dintre cele reglementate de Statutul Polițistului, iar împrejurarea că dispozițiile legale prevăzute de art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 au fost suspendate, nu are influență în privința existenței dreptului la prima de concediu, deoarece suspendarea exercițiului dreptului sau prelungirea termenului de punere în aplicare, nu înlătură existența dreptului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că aplicarea prevederilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată inclusiv pentru anul 2006, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului pe anul 2006, astfel încât, în raport cu aceste prevederi, acțiunea reclamanților intimați apare ca prematur introdusă.

S-a mai susținut că în măsură a se pronunța asupra constituționalității sau legalității unei prevederi sunt, exclusiv, Curtea Constituțională, respectiv instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, astfel încât incursiunea instanței în sfera activității legislative, sau în sfera de soluționare a Curții Constituționale este inacceptabilă. A mai apreciat recurenta pârâtă că, atâta vreme cât prevederile din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la 31 decembrie 2006, instituția în cadrul căreia sunt angajați reclamanții nu putea da eficiență dispoziției art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, instanța de judecat, la rândul său, nefiind în măsură să se substituie legiuitorului.

S-a mai precizat că, în raport cu prevederile art. 57 din O.G. nr. 38/2003, precum și dată fiind inexistența fondurilor necesare care să fie alocate ordonatorilor principali de credite pentru plata primelor de concediu, legiuitorul a procedat la suspendarea aplicării normelor care instituie acest drept Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare: Așa cum rezultă din probatoriul administrat, în speță adeverințele aflate la filele 68-76 din dosarul de fond, intimații reclamanți, în perioada 2004-2006, au exercitat, în cadrul autorităților pârâte, funcții dintre cele reglementate de Statutul Polițistului.

În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, polițistul, la plecarea în concediul de odihnă, este îndrituit la plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de concediu a fost suspendată până la 31 decembrie 2006, dar, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui. Soluția instanței de fond este în concordanță cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiunea de "bun". Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de bun se înțelege și speranța legitimă de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de speranță legitimă presupune existența unei reglementări prin lege, or de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece în acest fel dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său. Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Totodată, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, susținerile recurentului pârât relative la aprecierea asupra constituționalității sau legalității unei prevederi, nu pot fi reținute. De asemenea, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu poate fi primită susținerea recurentului pârât în ce privește prematuritatea acțiunii formulate, dat fiind faptul că dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, și-au încetat aplicabilitatea la încheierea exercițiului bugetar al anului 2006, astfel încât, la momentul introducerii acțiunii, dreptul la prima de concediu pentru anul 2006, era deja un drept activ.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1555 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2007.