ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanții B.T.M., C.I.C., C.G., G.F.T., au solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General

al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, respectiv Direcția Generală de

Poliție a Municipiului București, obligarea în solidar a pârâților la plata

primelor de concediu aferente anilor

2004, 2005

și 2006 actualizate cu indicele de inflație până la data

efectuării

plății.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că în perioada 2004-2006 au exercitat funcții

din categoria celor prevăzute și reglementate de Statutul Polițistului, iar

conform art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 au dreptul pentru această

perioadă la prima de concediu aferentă acestor ani.

Prin sentința civilă

nr. 1555 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând

obligarea pârâților la plata către reclamanți a primele egale cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu, în funcție de perioada lucrată

de reclamanți la autoritățile pârâte, actualizate cu indicele de inflație la

data plății.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în esență, că în perioada 2004-2006

reclamanții au exercitat în cadrul autorității pârâte funcții dintre cele

reglementate de Statutul Polițistului, iar împrejurarea că dispozițiile legale

prevăzute de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 au fost suspendate,

nu are influență în privința existenței dreptului la prima de concediu,

deoarece suspendarea exercițiului dreptului sau prelungirea termenului de

punere în aplicare, nu înlătură existența dreptului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în

esență, că aplicarea prevederilor art. 37 alin. (2) teza

I

din O.G.

nr. 38/2003 a fost suspendată inclusiv pentru anul 2006, potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului pe anul 2006,

astfel încât, în raport cu aceste prevederi,

acțiunea reclamanților

intimați apare ca prematur introdusă.

S-a mai susținut că

în măsură a se pronunța asupra constituționalității sau legalității unei

prevederi sunt, exclusiv, Curtea Constituțională, respectiv instanța de

contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate, astfel încât incursiunea instanței în sfera activității

legislative, sau în sfera de soluționare a Curții Constituționale este

inacceptabilă.

A mai apreciat

recurenta pârâtă că, atâta vreme cât prevederile din actele normative

referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost

suspendate până la 31 decembrie 2006, instituția în cadrul căreia sunt angajați

reclamanții nu putea da eficiență dispoziției art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003,

instanța de judecat, la rândul său, nefiind în măsură să se substituie

legiuitorului.

S-a mai precizat că,

în raport cu prevederile art. 57 din O.G. nr. 38/2003, precum și dată fiind

inexistența fondurilor necesare

care să fie

alocate ordonatorilor principali de credite pentru plata

primelor de

concediu, legiuitorul a procedat la suspendarea aplicării normelor care

instituie acest drept

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Așa cum rezultă din probatoriul

administrat, în speță adeverințele aflate la filele 68-76 din dosarul de fond,

intimații reclamanți, în perioada 2004-2006, au exercitat, în cadrul

autorităților pârâte, funcții dintre cele reglementate de Statutul

Polițistului.

În conformitate cu

prevederile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, polițistul, la plecarea în

concediul de odihnă, este îndrituit la plata unei prime de concediu egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este de necontestat

că prin dispoziții succesive acordarea primei de concediu a fost suspendată

până la 31 decembrie 2006, dar, după cum în mod corect a reținut instanța de

fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Soluția instanței de

fond este în concordanță cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție precum

și soluția pronunțată în

materie de către Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și

Justiție, avându-se în vedere noțiunea de "bun".

Astfel, în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

prin

noțiunea de bun se înțelege și speranța legitimă de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de speranță

legitimă presupune existența unei reglementări prin lege, or de vreme ce printr-o

lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se poate

interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece în acest fel dreptul

consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Prin urmare,

pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de

conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a

existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea

aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea

oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face

necesar a nu

obstacula titularii drepturilor recunoscute

în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de

lege.

Totodată, în

raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și față de dispozițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004, susținerile recurentului pârât relative la aprecierea

asupra constituționalității sau legalității unei

prevederi, nu pot fi

reținute.

De asemenea,

după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu poate fi primită

susținerea recurentului pârât în ce privește prematuritatea acțiunii formulate,

dat fiind faptul că dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, și-au

încetat aplicabilitatea la încheierea exercițiului bugetar al anului 2006,

astfel încât, la momentul introducerii acțiunii, dreptul la prima de concediu

pentru anul 2006, era deja un drept activ.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței

civile nr. 1555 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

decembrie 2007.