ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4064/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București la data de 2 august 2007, reclamanta P.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative

și Arhivele Naționale, obligarea acestora la plata primelor de vacanță pentru

perioada 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că primele de vacanță sunt datorate în temeiul dispozițiilor art. 33

alin. (2) devenit art. 34 după republicare din Legea nr. 188/1999, astfel încât

în mod nejustificat s-a refuzat plata acestor prime către funcționarii publici

din cadrul autorității pârâte. S-a mai arătat că suspendarea drepturilor

respective prin legile bugetare nu echivalează cu o anulare a acestora.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor, arătând că în măsura admiterii acțiunii se impune

obligarea chematului în garanție să asigure fondurile necesare pentru plata

drepturilor salariale în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 30 din 9

ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și

Arhivele Naționale, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții să plătească

reclamantei primele de vacanță pentru anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele

de inflație.

A obligat Ministerul Economiei și

Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut faptul că suspendarea unui drept nu poate echivala

cu anularea acestuia, în speță fiind vorba de drepturi legal câștigate. S-a

avut în vedere și faptul că după încetarea efectelor actelor de suspendare se

impunea plata retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamantă.

În ceea ce privește admiterea cererii de

chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și obligarea

acestuia să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamantă,

instanța de fond a reținut că ministerul respectiv are obligația de a elabora

proiectul bugetului de stat în funcție de datoriile fiecărui minister în parte.

S-a motivat în sensul că pârâtul principal nu ar putea să plătească sumele la

care este obligat prin sentință dacă nu i se alocă fonduri necesare pentru

efectuarea acestor plăți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, susținând, în esență, că cererea sa

de chemare în garanție este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 60 C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru

considerentele expuse în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 60 C.

proc. civ., partea poate să chemare în garanție o altă persoană împotriva

căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o

cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.

Având în vedere prevederile acestui text,

precum și obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentat de drepturi

salariale, este nefondată chemarea în garanție a unei persoane printr-o cerere

prin care se solicită altceva decât garantarea sau despăgubirea.

Invocarea de către pârâtul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative ca temei al cererii de chemare în

garanție a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 nu poate fi reținută,

atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin O.G. nr. 22/2002 modalitatea de

executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin

titluri executorii, modalitate care reprezintă singurul mijloc legal de plată a

sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate instituțiile

publice.

Obligațiile de plată ale Ministerului

Internelor și Reformei Administrative sau ale Arhivelor Naționale, în temeiul

unui titlu executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestor

doi pârâți, fără nici o legătură cu competența Ministerului Economiei și

Finanțelor în materie de buget. Chemarea în garanție a Ministerului Economiei

și Finanțelor nesocotește și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice care stabilesc principiile, cadrul general și

procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor

publice și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul

bugetar.

Este lipsit de relevanță faptul că

Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta

timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali

de credite și a proiectelor bugetelor locale.

Având în vedere considerentele

prezentate, urmează a fi admis recursul declarat de pârât și va fi modificată

sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de către

Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate cu prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 30 din 9 ianuarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că

respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,

ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

noiembrie 2008.