ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4064/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 2 august 2007, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, obligarea acestora la plata primelor de vacanță pentru perioada 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că primele de vacanță sunt datorate în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (2) devenit art. 34 după republicare din Legea nr. 188/1999, astfel încât în mod nejustificat s-a refuzat plata acestor prime către funcționarii publici din cadrul autorității pârâte.

S-a mai arătat că suspendarea drepturilor respective prin legile bugetare nu echivalează cu o anulare a acestora. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, arătând că în măsura admiterii acțiunii se impune obligarea chematului în garanție să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale în litigiu. Prin sentința civilă nr. 30 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții să plătească reclamantei primele de vacanță pentru anii 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație. A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că suspendarea unui drept nu poate echivala cu anularea acestuia, în speță fiind vorba de drepturi legal câștigate. S-a avut în vedere și faptul că după încetarea efectelor actelor de suspendare se impunea plata retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamantă. În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și obligarea acestuia să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamantă, instanța de fond a reținut că ministerul respectiv are obligația de a elabora proiectul bugetului de stat în funcție de datoriile fiecărui minister în parte.

S-a motivat în sensul că pârâtul principal nu ar putea să plătească sumele la care este obligat prin sentință dacă nu i se alocă fonduri necesare pentru efectuarea acestor plăți. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, susținând, în esență, că cererea sa de chemare în garanție este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare. În conformitate cu prevederile art. 60 C. proc. civ., partea poate să chemare în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.

Având în vedere prevederile acestui text, precum și obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentat de drepturi salariale, este nefondată chemarea în garanție a unei persoane printr-o cerere prin care se solicită altceva decât garantarea sau despăgubirea. Invocarea de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca temei al cererii de chemare în garanție a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 nu poate fi reținută, atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin O.G. nr. 22/2002 modalitatea de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, modalitate care reprezintă singurul mijloc legal de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate instituțiile publice.

Obligațiile de plată ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau ale Arhivelor Naționale, în temeiul unui titlu executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestor doi pârâți, fără nici o legătură cu competența Ministerului Economiei și Finanțelor în materie de buget. Chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nesocotește și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilesc principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar. Este lipsit de relevanță faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.

Având în vedere considerentele prezentate, urmează a fi admis recursul declarat de pârât și va fi modificată sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 30 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2008.