ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3935/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.C.N.

a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Internelor și

Reformei Administrative și Arhivele Naționale la plata primelor de vacanța

pentru anii 2003-2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului până la data plății efective.

Pârâtele au depus întâmpinare, solicitând

respingerea acțiunii întrucât sumele solicitate nu sunt datorate, fiind

suspendate prin legi, și având caracter continuu.

Pârâtul, Ministerul Internelor și

Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul

în garanție să fie obligat, să vireze sumele necesare plății drepturilor

bănești solicitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 2958 din 21

noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să

plătească reclamantului primele de concediu pentru anii 2003-2006, actualizate

cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății

efective.

A admis cererea de chemare în garanție a

Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care l-a obligat să vireze către

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare

achitării drepturilor bănești solicitate de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, că reclamantul are calitatea de funcționar public și

conform art. 34 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la o primă de concediu egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai apreciat că suspendările primelor

de vacanță dispune prin ordonanțe de urgență ale guvernului nu au anulat dreptul

la acordarea primelor de concediu.

Cât privește cererea de chemare în

garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a considerat că

este întemeiată, având în vedere împrejurarea că acest minister are atribuții

în domeniul gestionării bugetului de stat și pentru a se pune efectiv în

executare hotărârea judecătorească și s-ar impune obligarea chematului în

garanție să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

sumele necesare achitării drepturilor solicitate de reclamant.

Împotriva sentinței civile a primei

instanței a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul admiterii cererii de chemare

în garanție, și al obligării acestui minister la virarea către Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare achitării drepturilor

solicitate de reclamant.

A învederat că Ministerul Economiei

și Finanțelor nu are nici un fel de obligație de garanție sau de despăgubire

față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru a se justifica

obligarea sa, în calitate de chemat în garanție, la alocarea sumelor la care au

fost obligați pârâții față de reclamant.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport cu criticile formulate și din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, având în vedere

considerentele ce urmează:

Instanța de fond a soluționat greșit

cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor , ceea ce

reprezintă motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 28 din Legea

nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice are

atribuții în elaborarea proiectelor legii bugetului și al bugetului de stat, pe

baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

De asemenea, același minister are

obligația de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat în

cazul modificării bugetului aprobat.

Din perspectiva atribuțiilor pe care

le are, Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca un administrativ al

bugetului statului care, în baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează

sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de

lege.

Așadar, Ministerul Economiei și

Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, și pe cale de

consecință nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor

reclamantului, deoarece are numai obligația de a vira către ordonatorii

principali de credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului.

Față de cele prezentate, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr.

554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va

respinge cererea de chemare în garanție a acestui minister, cu consecința

înlăturării dispozițiilor privind obligarea sa la virarea către pârâtul

Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor solicitate de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2958 din 21 noiembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte hotărârea atacată,

în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei

și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

noiembrie 2008.