ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3935/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.C.N. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale la plata primelor de vacanța pentru anii 2003-2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Pârâtele au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii întrucât sumele solicitate nu sunt datorate, fiind suspendate prin legi, și având caracter continuu. Pârâtul, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat, să vireze sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 2958 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească reclamantului primele de concediu pentru anii 2003-2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care l-a obligat să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamant. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul are calitatea de funcționar public și conform art. 34 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai apreciat că suspendările primelor de vacanță dispune prin ordonanțe de urgență ale guvernului nu au anulat dreptul la acordarea primelor de concediu. Cât privește cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a considerat că este întemeiată, având în vedere împrejurarea că acest minister are atribuții în domeniul gestionării bugetului de stat și pentru a se pune efectiv în executare hotărârea judecătorească și s-ar impune obligarea chematului în garanție să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, sumele necesare achitării drepturilor solicitate de reclamant.

Împotriva sentinței civile a primei instanței a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție, și al obligării acestui minister la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare achitării drepturilor solicitate de reclamant. A învederat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un fel de obligație de garanție sau de despăgubire față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru a se justifica obligarea sa, în calitate de chemat în garanție, la alocarea sumelor la care au fost obligați pârâții față de reclamant. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și din oficiu, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce urmează: Instanța de fond a soluționat greșit cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor , ceea ce reprezintă motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în temeiul art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legii bugetului și al bugetului de stat, pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. De asemenea, același minister are obligația de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat în cazul modificării bugetului aprobat. Din perspectiva atribuțiilor pe care le are, Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca un administrativ al bugetului statului care, în baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege.

Așadar, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, și pe cale de consecință nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor reclamantului, deoarece are numai obligația de a vira către ordonatorii principali de credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului. Față de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție a acestui minister, cu consecința înlăturării dispozițiilor privind obligarea sa la virarea către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor solicitate de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2958 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.