ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 279/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 279/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
cu nr. 8711/2005 pe rolul Judecătoriei Focșani, SC N.P. SRL a solicitat, în
contradictoriu cu A.D.S. București anularea formelor de executare începute în
temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 42 din
12 martie 2004 și somației nr. 40359 din 30 septembrie 2005 și suspendarea
executării până la soluționarea contestației.
Prin sentința civilă nr. 1606
din 8 mai 2005, Judecătoria Focșani a admis în parte contestația la executare
formulată de SC N.P. SRL Focșani în sensul că a anulat formele de executare
începute de A.D.S. București prin somația nr. 40359 din 30 septembrie 2005 prin
care a solicitat acesteia să achite creanța scadență în valoare de 6.855,62 lei
Ron din care 6.787,63 lei Ron reprezentând redevență neachitată și 77,99 lei
Ron reprezentând penalități de întârziere, conform contractului de concesiune nr.
42 din 12 martie 2004 și a respins capătul de cerere privind rezilierea
contractului de concesiune ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 613
din 26 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, a fost
admis recursul declarat de intimata A.D.S. București împotriva acestei
sentințe, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre competentă
soluționare Curții de Apel București, reținând că potrivit art. 45 din O.U.G. nr.
51/1998, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură
cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competența curții de apel în a
cărei rază teritorială se află sediul pârâților, precum și împrejurarea că O.U.G.
nr. 51/1998 se aplică și A.D.S. conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005.
Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 90 din 2 aprilie 2007, a admis
contestația la executare formulată de contestatoarea SC N.P. SRL Focșani în
contradictoriu cu A.D.S. București.
A anulat formele de
executare silită efectuate de intimata A.D.S. București în baza contractului de
concesiune nr. 42 din 12 martie 2004, ca fiind nelegale.
Pentru a pronunța această
hotărâre, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a reținut din
probele administrate în cauză că datoria supusă executării de către creditoarea
A.D.S. nu este certă, lichidă și exigibilă, executarea silită fiind nelegală în
raport de dispozițiile art. 379 C. proc. civ.
Împotriva menționatei
hotărâri, creditoarea A.D.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct.
9 C. proc. civ., art. 402, 372, 387 C. proc. civ., O.U.G. nr. 64/2005, O.U.G. nr.
51/1998, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea
recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației, în
principal, ca prematură și în subsidiar, ca nefondată.
În criticile formulate
recurenta creditoare A.D.S. București a susținut, în esență, că hotărârea
pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele
considerente:
Potrivit art. 1 alin. (2)
din O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor
de bani datorate A.D.S., de către partenerii contractuali, dispozițiile cap. VIII,
IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare,
modificată, se aplică și A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul
de privatizare. Având în vedere faptul că SC N.P. SRL Focșani nu a îndeplinit
procedura prealabilă dispusă de lege [(art. 45 și 46 din O.U.G. nr. 51/1998 și art.
109 alin. (2) C. proc. civ.)], că nu a făcut dovada comunicării cererii și a
actelor pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire de A.D.S., acțiunea formulată de aceasta este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei,
a susținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004, modificată, contractele
de concesiune încheiate cu A.D.S. constituie titluri executorii și că în raport
de aceste dispoziții i-a comunicat contestatoarei somația de plată prin care i
s-a cerut să achite creanța scadentă în sumă de 6.855,62 lei Ron, din care
6.787,63 lei Ron reprezenta redevența neachitată, iar 77,99 lei Ron erau
penalități de întârziere, conform contractului de concesiune nr. 42 din 12
martie 2004 și că împotriva acestei executări SC N.P. SRL Focșani a formulat
contestație la executare.
Recurenta a mai susținut că
în raport de dispozițiile art. 399 C. proc. civ., petenta nu putea să facă
contestație la executare, în cauză nefiind întrunită nici una din cele trei
situații prevăzute limitativ de acest articol, aspect în raport de care trebuia
să dispună anularea actului de executare considerat ilegal sau a însăși
executării făcute contrar prevederilor legale, ori în speță nu era cazul și că
debitul pentru care s-a emis titlul executoriu îndeplinea condițiile pentru a
fi o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că, considerentele instanței
sunt nefondate și sub acest aspect.
Este greșită și reținerea
Curții de Apel București potrivit căreia debitoarea nu datorează redevența
pretinsă, în raport de contractul de concesiune nr. 42/2004, de convenția nr. 70
din 24 ianuarie 2005, în urma căreia contul A.D.S. a fost creditat cu suma de
55.848,83 lei Ron, care s-a folosit pentru stingerea debitelor aferente
contractului de concesiune nr. 100 din 27 decembrie 2000 și nr. 42 din 12
martie 2004, iar prin sentința civilă nr. 159 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului
Vrancea (definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului A.D.S.) s-a
dispus anularea convenției nr. 70/2005 în baza căreia A.D.S. a restituit suma
de 55.848,83 lei Ron aferentă acesteia, debitul corespunzător contractului de
concesiune nr. 42/2004 majorându-se la suma de 28.405,70 lei Ron.
Intimata SC N.P. SRL Focșani
a depus întâmpinare la dosar prin care a cerut respingerea recursului
creditoarei ca nefondat.
Recursul creditoarei este
nefondat.
Prima critică din recurs
prin care A.D.S. susține inadmisibilitatea acțiunii contestatoarei în raport de
dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea
procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate de A.D.S. către
partenerii contractuali și de dispozițiile cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998
privind valorificarea unor active bancare nu poate fi analizată, avându-se în
vedere că aceasta a fost invocată pentru prima oară în recurs și contravine
dispozițiilor art. 48 alin. (3) din O.U.G nr. 51/1998.
Susținerea recurentei în
sensul că a fost greșită aprecierea Curții de Apel București cu privire la
creanța sa privind neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 379 C. proc. civ.,
nu poate fi reținută, în condițiile în care instanța, în urma analizei
situației de fapt, a raporturilor dintre părți, a analizei probelor
administrate în cauză, cu accent pe expertiza contabilă efectuată la
Judecătoria Focșani pentru stabilirea creanței pretinse de creditoare, în mod
corect a reținut că sumele pretinse ca fiind rezultate din contractul de
concesiune nr. 42/2004 nu sunt datorate de debitoare deoarece întreaga
redevență a fost achitată de debitoare, o parte efectiv, iar restul datoriei
prin compensare cu sumele cuvenite debitoarei în calitate de concesionar, cu
titlu de susținere financiară a agriculturii de stat, conform art. 6 al.4 din
Legea nr. 268/2001 și a motivat amplu și corect cele trei aspecte, creanța
pretinsă nefiind certă, lichidă și exigibilă.
În consecință, cum hotărârea
Curții de Apel București este temeinică și legală, Înalta Curte, potrivit art. 312
C. proc. civ., va respinge recursul creditoarei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de creditoarea A.D.S. București împotriva sentinței nr. 90 din 2 aprilie 2007 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 ianuarie 2008.