Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2008

HOTĂRÂRE
15.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1220 din 7 decembrie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC N.R. SRL Oradea împotriva pârâtelor SC I. SA Oradea și Primăria Comunei Săcuieni, a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă-reconvențională SC I. SA împotriva reclamantei pârâte-contravențională SC N.R. SRL, a constatat că a încetat contractul de asociere în participațiune nr. 2883 din 22 aprilie 1994 la expirarea duratei convenției, a respins capetele de cerere privind reziliere contract de asociere în participațiune, atribuirea în proprietatea reclamantei a stației de benzină, a obligat pârâta SC I. SA Oradea la plata sumei de 260.770,86 cu titlu de despăgubiri.

Reclamanta SC N.R. SRL Oradea și pârâta SC I. SA Oradea au declarat apeluri împotriva acestei sentințe. Prin încheierea de la 26 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 457/35/C/2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a respins cererea de disjungere formulată în cauză. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că pentru pârâta SC I. SA Oradea a fost numit administrator judiciar C.V.A. IPURL Oradea, pretențiile reclamantei vor fi înscrise la masa credală și că apelurile declarate în cauză vizează pretenții bănești. Pârâta SC I. SA Oradea a declarat recurs împotriva încheierii de la 26 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 457/35/2007, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea recursului în sensul admiterii cererii de disjungere privind cererea reconvențională față de acțiunea introductivă și să se dispună continuarea judecării acțiunii reconvenționale. În motivarea recursului, pârâta susține că potrivit dispozițiilor art. 165 C. proc. civ., în orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată și că obiectul acțiunii reconvenționale este nulitatea absolută a unui act precum și alte pretenții și poate fi judecată în continuare. Recursul este nefondat. Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței, se suspendă de drept toate procesele aflate în curs de judecată.

Instanța de apel a suspendat corect judecarea celor două apeluri, respingând cererea de disjungere formulată în cauză. Se constată că instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit legea, criticile formulate de recurentă nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Oradea prin lichidator judiciar C.V.A. IPURL Oradea împotriva Încheierii de la 26 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 457/35/C/2007ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3505/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC I.R. SA Oradea, a chemat în judecată pe pârâtele, Primăria Săcuieni și SC N.R. SA și a solicitat rezilierea contractului de asociere în par
ÎCCJ 2008-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5907/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 3 noiembrie 2003, reclamanta SC I. SA Oradea a chemat în judecată pe pârâtul P.E., în ca
ÎCCJ 2008-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantele G.F.S., ș.a., au chema
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83376)
8. Suspendarea executării sentinței. Condiții Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Hotărârile. Execuția vremelnică Index alfabetic: -cerere pentru suspendarea executării sentinței -cauțiunea -execuția vremelnică -hotărârile - suspenda
ÎCCJ 2008-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 697/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 375/COM/2007 din 14 februarie 2007 Tribunalul Bihor - Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în pa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă