ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, reclamantele G.F.S., ș.a., au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D. București, solicitând obligarea pârâtului

să răspundă cererii înregistrate la data de 29 august 2007, cerere privind

stadiul dosarului de acordare a despăgubirilor în temeiul dispoziției nr. 1370/2005

a Primăriei Municipiului Oradea, precum și obligarea pârâtului la plata sumei

de 200 RON/ zi de întârziere cu titlu de daune interese, începând cu data

depunerii acțiunii, până la data trimiterii răspunsului la cerere.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001,

au formulat notificarea nr. 1446 din 14 noiembrie 2001 în vederea acordării de

despăgubiri pentru imobilul situat în Oradea, jud. Bihor, înscris în C.F. nr.

819 Oradea, nr. top. 4425, reprezentând casă cu teren aferent în suprafață de

275 mp.

Urmare a acestei notificări, Primarul Municipiului Oradea a emis

dispoziția nr. 1370/2005, prin care a dispus acordarea de despăgubiri bănești

ca echivalent al valorii imobilului imposibil de restituit.

Au mai arătat reclamantele că

potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 și decizia

nr. 425/2005 a Primului Ministru, dosarul de despăgubiri a ajuns la C.C.S.D.,

care a dispus efectuarea de către evaluatorul SC R. SA a unui raport de

evaluare a imobilului.

Au

precizat reclamantele că în raport cu pasivitatea Comisiei Centrale și de

atitudinea negativă manifestată în încercările de a afla stadiul dosarului

(prin contactarea telefonică a reprezentanților Comisiei), acestea au trimis o

cerere pârâtei pentru a preciza clar stadiul dosarului lor atât prin fax, la

data de 24 august 2007, cât și prin curier, fiind remisă Comisiei la data de 29

august 2007.

Față de faptul că nu au primit răspuns la această cerere, fiind

prejudiciate în sensul imposibilității de a beneficia de despăgubirile

acordate, încă din anul 2005, prin dispoziția Primarului Municipiului Oradea,

reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pe

fiecare zi de întârziere în cuantum de 200 RON /zi.

Prin

sentința nr. 60/CA/2008 - PI din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost

respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că

prin adresa nr. 717527 din 13 decembrie 2007, înregistrată la A.N.R.P.,

entitatea ce asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, s-a comunicat reclamantelor că dosarul aferent dispoziției mai

sus-amintite, transmis în temeiul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005

de către Primăria Municipiului Oradea și înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 3371/CC/2007, va fi supus

atenției Comisiei în următoarea ședință a acesteia, în ceea ce privește

obiectul notificării, formulat de către notificatoare în temeiul Legii nr. 10/

2001, cât și a dovezii dreptului de proprietate asupra imobilului, obiect al

notificării.

Având

în vedere acest răspuns al Comisiei Centrale, prima instanță a apreciat că

cererea reclamantelor prin care solicită obligarea Comisiei să răspundă la

memoriul adresat, este lipsită de obiect.

Totodată,

în ce privește solicitarea reclamantelor de obligare la plata de despăgubiri,

prima instanță a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii

condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv a existenței

și întinderii prejudiciului suferit, a legăturii de cauzalitate dintre

prejudiciu și fapta pârâtei, precum și a vinovăției pârâtei.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs în termen legal, reclamantele, invocând motivul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentele consideră că prima instanță a

ignorat dispozițiile art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004,

texte în raport de care intimata trebuia să răspundă în termen de 30 de zile de

la înregistrarea cererii lor.

Referitor la adresa nr. 717527 din 13

decembrie 2007, depusă de intimată la dosar, susțin că nici până la data

formulării recursului nu s-a făcut dovada comunicării acesteia.

Cât privește despăgubirile solicitate,

recurentele combat soluția adoptată, arătând că intimata a întârziat deliberat

să răspundă la cererea lor, înregistrată sub nr. 717527 din 27 august 2007.

Acest fapt culpabil a generat prejudiciul constând în sumele de bani cuvenite

cu titlu de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 de care ar fi putut

beneficia începând cu 1 octombrie 2007, dată de la care Comisia a început să

facă plata în mod efectiv, cu atât mai mult cu cât cererea lor a fost aleasă

aleatoriu printre primele pentru soluționare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că în cauză nu există un refuz

nejustificat de soluționare a cererii recurentelor. Dimpotrivă, dosarul lor de

despăgubire a fost analizat în ședința Comisiei Centrale din data de 19

decembrie 2007, fiind remis Primăriei Oradea pentru clarificarea obiectului

notificării și prezentarea titlului de proprietate asupra imobilului. Mai mult,

mai indică intimata, pe parcursul soluționării cauzei a insistat pe cale de adresă

(nr. 3371/CC din 28 octombrie 2008) ca Primăria Oradea să urgenteze completarea

dosarului.

Referitor la capătul de cerere privind

despăgubirile, intimata arată că soluția fondului este legală, aspectele

invocate de recurentă excedând speței cu care a învestit instanța de contencios

administrativ.

Examinând sentința prin prisma criticilor

formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și potrivit

art.304

1

, sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată

cu care recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ

vizează obligarea intimatei-pârâte C.C.S.D. de a răspunde la cererea lor

înregistrată la data de 29 august 2007, privitoare la stadiul dosarului aferent

Dispoziției nr. 1370 din 31 martie 2005, emisă de Primarul Municipiului Oradea.

Pe parcursul soluționării cauzei în primă

instanță, intimata a emis răspunsul cu nr. 717527 din data de 13 decembrie 2007

prin care a adus la cunoștința recurentelor că dosarul lor va fi examinat în

următoarea ședință a Comisiei Centrale, în ceea ce privește obiectul

notificării cât și dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

Ca urmare, în mod just curtea de apel a

respins acțiunea, constatând că aceasta a rămas fără obiect.

Susținerea recurentelor în sensul că

actul din data de 13 decembrie 2007 nu le-ar fi fost comunicat nici până la

data soluționării recursului este complet lipsită de substanță. Chiar dacă

acesta nu le-a fost comunicat direct, oficial, de către intimată, în orice caz

le-a fost înmânat în ședința publică de la 7 ianuarie 2008 când, odată cu

întâmpinarea Comisiei Centrale li s-a înmânat și un exemplar de pe adresa în

discuție, depusă în probațiune.

Și în ceea ce privește capătul de cerere

privind despăgubirile, soluția adoptată de Curtea de apel este legală.

Într-adevăr, intimata-pârâtă nu a

soluționat cererea recurentelor-reclamante în termenul de 30 de zile prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Însă acest fapt, în sine, deși creează

premisa necesară pentru sesizarea instanței de contencios administrativ

competente cu o cerere de reparare a pagubei cauzate, nu atrage automat

acordarea despăgubirilor solicitate.

Instanța de fond a argumentat convingător

că recurentele-reclamante nu au probat, deși aveau această obligație potrivit

art. 1169 C. civ., în ce a constat prejudiciul material cauzat prin comunicarea

cu întârziere a stadiului dosarului lor de despăgubire.

Deși inițial suma de 200 lei/ zi a fost

pretinsă cu titlu de daune interese pentru întârziere, pentru perioada cuprinsă

între data înregistrării cererii și data comunicării răspunsului, fiind

concepută de recurentă ca un mijloc de constrângere a intimatei-pârâte de a le

rezolva cererea (similar daunelor cominatorii care îl constrâng pe debitor să

execute o obligație de a face), ulterior comunicării adresei nr. 717527 din

data de 13 decembrie 2007 s-a insistat asupra faptului că prejudiciul total

suferit ar consta într-o sumă globală, neindicată nici măcar în recurs,

întrucât, cum s-a arătat, recurentele au pretins că nu li s-a comunicat

răspunsul la cererea lor nici în prezent.

În realitate, după cum corect a indicat

intimata în întâmpinare, recurentele sunt în eroare cu privire la limitele

sesizării instanței de contencios administrativ, considerând că pot pretinde pe

calea acțiunii de față daune pentru rezolvarea cu întârziere a însuși dosarului

de despăgubire de către intimata-pârâtă. Or, nu se poate deduce nicio legătură

rațională între faptul comunicării cu întârziere a stadiului unui dosar și

rezolvarea dosarului.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 20 alin. (1) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul

de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge

recursul declarat de G.F.S., ș.a., împotriva sentinței nr. 60/CA/2008 - PI din

14 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

noiembrie 2008.