ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2007, reclamanta M.A. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în București și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca instanța: - să oblige pârâtul la plata despăgubirilor civile pentru imobilul preluat abuziv de stat, în natură teren intravilan în suprafață de 231 m.p. situat în Oradea, strada T.; - cu plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi, defuncții M.I. și M.F., au deținut imobilul situat în Oradea, strada T., apartament cu teren aferent.

Din suprafața de teren deținută, au fost expropriați de o suprafață de 231 m.p., în temeiul Decretului nr. 289/1985. În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a notificat Prefectura Județului Bihor, solicitând despăgubiri la valoarea reală a terenului expropriat. Notificarea a fost transmisă Primăriei Municipiului Oradea. Prin dispoziția Primarului Municipiului Oradea din 22 martie 2005 s-a respins cererea sa de acordare a despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român, în natură teren în suprafață de 230 m.p., s-a oferit o reparație în sumă de 36.109,57 RON, care va fi acordată sub forma de titluri de valoare nominală, folosite în procesul de privatizare și s-a dispus transmiterea dosarului spre soluționare definitivă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce reprezintă Statul Român.

Î n prezent, legea prevede acordarea de acțiuni la Fondul „Proprietatea", însă acestea nu i-au fost acordate, iar fondul nu funcționează. Mai mult, funcționarea fondului nu este asigurată pentru perioada următoare de peste un an, întrucât art. 11 din capitolul II al Titlului VII a fost modificat de pct. 16 al art. unic, Titlul I din Ordonanța de Urgență nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în M. Of. nr. 446/29.06.2007, stabilindu-se un termen foarte îndepărtat - 31 decembrie 2008 - pentru finalizarea procedurilor admiterii acțiunilor acestora la tranzacționare în sisteme de tranzacționare administrate de SC B.V.B. SA. Pe de altă parte, oferta de reparație la valoarea de 36.109,57 RON nu mai reprezintă valoarea actuală de circulație a terenului.

În fine, arată reclamanta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a soluționat notificarea sa și nu întrevede posibilitatea de a-i acorda o reparație efectivă, întrucât, deși se prevede acordarea de despăgubiri bănești până la concurența sumei de 500.000 RON, plata efectivă se face în termen de 15 zile de la „data existenței disponibilităților financiare" - art. 18 2 din același titlu. Cum legea privind bugetul de stat nu prevede alocarea unor sume de bani pentru despăgubiri bănești, nici această nouă măsură legislativă nu are finalitate.

Cu privire la modalitatea de adresare către o instanță de judecată, reclamanta a arătat că potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „(1) deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu Statul, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”, iar pentru identitate de rațiune și refuzul de a adopta o decizie se atacă pe aceeași cale a contenciosului administrativ, cu referire la jurisprudența secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la competența instanței de contencios administrativ, precum și la cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitor la obligația de a i se soluționa cererea într-un termen rezonabil.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Totodată a solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat. Reclamanta a depus la dosar și copia plângerii prealabile la refuzul de soluționare a cererii sale adresată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei în calitate de reprezentant al Statului Român cu privire la plata despăgubirilor precum și excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv.

În subsidiar se precizează că reclamanta solicită despăgubiri civile pentru imobilul - teren situat în strada T., Municipiul Oradea, județul Bihor și că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt reglementate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată.

Legiuitorul, arată pârâta, a reglementat atât o procedură administrativă de stabilire a cuantumului final a despăgubirilor cât și înființarea Comisiei Centrale cu o competență exclusiv exercitată în cadrul acestei proceduri, atribuțiile sale constând în emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire, procedura respectivă având mai multe etape: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării acestora, etapa evaluării (pe baza criteriului aleatoriu), etapa emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire. Or, în cauză, arată pârâta dosarul reclamantei nu a fost însă selectat, cererea sa fiind prematură.

De altfel, mai arată pârâta, soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 iar nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită, procedura declanșându-se numai după transmiterea dosarelor potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005. Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru acest motiv. Prin sentința nr. 208/CA/2007 - P.I.

din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea care urmează a se pronunța și asupra excepțiilor invocate de pârâte. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a considerat, pe de o parte, că în cauză nu poate fi reținut un „refuz” al autorității astfel cum acesta este definit prin art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu referire și la faptul că în cazul reclamantei ar putea fi reținut un refuz nejustificat în ipoteza în care cererea sa privind acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 ar fi fost deja selectată aleatoriu conform art. 13 din Legea nr. 247/2005, iar Comisia ar refuza să stabilească despăgubiri în beneficiul acesteia, într-un termen rezonabil, or, în cauză cererea reclamantei nu a fost selectată, autoritatea respectând procedura legală.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate, motiv pentru care dispozițiile procedurale aplicabile sunt cele de drept comun în lipsa altor dispoziții legale speciale. Instanța de fond a admis excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, reținând că cererea reclamantei vizează dreptul la despăgubiri pentru imobil, întemeiată pe practica Curții Europene a Drepturilor Omului, este de competența judecătoriei ca instanță de drept comun. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cele ale art. 19 -20 Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susține că în condițiile în care în aplicarea art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 contestația împotriva unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cade în competența Curților de Apel și refuzul de a soluționa cererea (lipsa răspunsului Comisiei) poate fi atacat tot în fața Curților de Apel pentru identitate de rațiuni cu soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite care, prin decizia nr. XX/2007 a stabilit că atât decizia/dispoziția deținătorului imobilului poate fi atacată în fața Tribunalului (procedura reglementată expres prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001) cât și refuzul de a soluționa cererea (lipsa răspunsului la notificare) cu obligația instanței de a soluționa pe fond cererea.

Intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, susținând, pe de o parte, că în situația în care se apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, Comisia nu are calitate procesuală pasivă întrucât aceasta reprezintă Statul Român numai în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pe de altă parte, arată intimata-pârâtă, în situația în care se apreciază că pretențiile reclamantei vizează despăgubirile ce se vor stabili în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și avându-se în vedere și dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. precum și cele ale art. 6 alin. (9) din O.U.G.

nr. 25/2007, trebuie reținut că orice pretenții întemeiate pe dispozițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ. Examinând cauza în raport cu critica adusă soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, coroborând dispozițiile art. 114 și 129 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ., rezultă, fără putere de tăgadă, rolul activ al judecătorului și în stabilirea cu certitudine a obiectului cererii deduse judecății.

În cauză, Înalta Curte constată că în raport cu modul de formulare a cererii de chemare în judecată, cu înscrisurile anexate acesteia, cu poziția exprimată de recurenta-reclamantă în notele scrise precum și la dezbaterile consemnate în practicaua sentinței atacate, instanța de fond avea obligația să stăruie în clarificarea obiectului acțiunii. Înalta Curte constată că nu s-a procedat în sensul celor de mai sus, fiind de reținut și că prin motivele de recurs, se reiterează poziția exprimată la fond. În plus, Înalta Curte constată că și intimata-pârâtă, în întâmpinarea la recurs, analizează și propune soluții pentru ambele variante: dacă obiectul acțiunii este constituit de pretenții întemeiate pe dispozițiile dreptului comun și dacă obiectul acțiunii vizează pretenții întemeiate pe dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce denotă nesiguranța rezultată din lipsa stabilirii cu certitudine a obiectului acțiunii.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 și 313 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se stabili competența de soluționare a pricinii doar după stabilirea cu certitudine a obiectului acțiunii. În ipoteza în care recurenta-reclamantă stăruie și își precizează acțiunea în sensul că înțelege să și-o întemeieze, în drept, doar pe dispozițiile art. 19 și 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte constată că instanța competentă a soluționa refuzul invocat revine Curții de Apel, sens în care s-au exprimat, de altfel și ambele părți aflate în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinței nr. 208/CA/2007 - P.I. din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronun țată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.