ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2966/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2966/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 85 din
15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 6412/111/2008, s-a
admis acțiunea formulată de reclamanta S.E. (decedată) și continuată de
succesorul acesteia S.T., împotriva pârâtului Ministerul Economiei și
Finanțelor și în consecință a fost obligat pârâtul menționat să plătească
reclamantului suma de 204.000 lei cu titlu de despăgubiri, sumă reprezentând
valoarea de circulație a apartamentului nr. 10 situat în Oradea, înscris în
C.F. nr. 24255 Oradea, cu nr. top. 4923/3; s-a respins acțiunea față de pârâții
Primarul Municipiului Oradea și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului; Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să plătească
reclamantei suma de 1.651 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 2779 din 11
mai 2009 a Primarului Municipiului Oradea a fost respinsă cererea de restituire
în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul situat în Oradea, înscris în
C.F. nr. 24255 Oradea, nr. top. 4923/3, cerere formulată de reclamanta S.E.,
motivat de faptul că imobilul a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995,
propunându-se acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea
nr. 247/2005 privind reforma din domeniile proprietății și justiției, precum și
unele măsuri adiacente cu modificările și completările ulterioare.
Imobilul se
încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat
în mod abuziv, dar fiindcă există excepții de la restituirea în natură, conform
prevederilor aceleiași legi, se impune acordarea de măsuri reparatorii. În
cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru a se stabili
valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, expertul concluzionând că
valoarea acestuia este de 204.000 lei.
Ca urmare a decesului
reclamantei, în cauză a fost introdus succesorul acesteia S.T.
Acțiunea a fost
respinsă față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,
reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece se
substituie în cauză și dobândește calitatea procesuală pasivă a Ministerului
Finanțelor Publice, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, doar în
procesele și cererile având ca obiect, potrivit prevederilor art. 31 din Legea
nr. 10/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent și/sau a valorii
recalculate a acțiunilor.
Și față de Primarul
Municipiului Oradea acțiunea a fost respinsă, deoarece acesta a emis
dispoziția, dar plata efectivă urmează a fi făcută de Ministerul Finanțelor
Publice în reprezentarea Statului Român, căruia îi revine obligația răspunderii
pentru nefuncționarea instituțiilor create, respectiv a Fondului
„Proprietatea", nefuncțional așa cum s-a stabilit prin deciziile Curții
Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a României în acest sens.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală
a Finanțelor Publice Bihor, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea
sentinței și respingerea acțiunii față de apelant, pentru lipsa calității
procesuale pasive a acestuia.
În motivarea apelului
s-a susținut că, fiind vorba de despăgubiri acordate reclamantei pentru
imobilul ce i-a fost preluat abuziv de statul comunist, calitate procesuală în
cauză are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primarul
Municipiului Oradea.
Astfel, Primarul
trebuie să emită dispoziție prin care să se constate că este îndreptățită la
despăgubiri petenta, iar Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor are de
urmat procedura prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu
există nici un temei legal pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice, în
reprezentarea Statului Român, la despăgubiri în favoarea reclamantei.
A fost invocată și
practica constată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a
constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,
în reprezentarea Statului Român, în cauze similare.
De asemenea, s-a
arătat că nu este aplicabil în speță art. I Protocolul I din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, cât timp nu au fost epuizate căile de atac
prevăzute de legislația internă.
Analizând sentința
apelantă prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea a constatat că
aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.
În fapt, reclamantei S.E.,
decedată pe parcursul procesului, printr-un act administrativ, dispoziția
Primarului nr. 2779/2007, i s-a recunoscut dreptul de a obține măsuri
reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat de stat în mod
abuziv în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul constând din apartament cu
3 camere, înscris în C.F. nr. 24255 Oradea, astfel că aceasta a parcurs
procedurile administrative speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, calitate
procesuală pasivă în prezenta cauză are fără îndoială Statul Român, al cărui
reprezentant este și Ministerul Finanțelor potrivit normei - cadru de
funcționare a acestuia, Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, apelantul asigură
înfăptuirea politicii financiare a Guvernului, având funcția de minister cu rol
de sinteză și aceea de administrare a veniturilor statului și a datoriei
publice, potrivit art. 2 din actul normativ arătat.
De altfel și Fondul
„Proprietatea", înființat tocmai în vederea despăgubirii foștilor
proprietari, este în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, apelantul
fiind principalul acționar al acestuia.
În concluzie, în mod
corect instanța de fond a reținut că întârzierea acordării de despăgubiri în
favoarea reclamantei defuncte îi îngrădește acesteia dreptul de proprietate,
așa cum este el apărat de Constituția României și de art. 1 Protocolul 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și în baza acestui temei juridic cu
care a fost investită, a procedat la evaluarea despăgubirilor cuvenite și la
obligarea Statului Român, prin apelantul Ministerul Finanțelor Publice, la
plata acestora.
Cu privire la
cuantumul despăgubirilor, acestea au fost stabilite în baza unei expertize
judiciare, iar apelantul pârât nu a contestat concluziile lucrării de
specialitate, ci doar calitatea expertului de a întocmi expertiză în astfel de
cauze, critică evident nefondată.
Pentru aceste motive,
în baza art. 296 C. proc. civ. s-a respins ca nefondat apelul civil de față,
iar în baza art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat să plătească
părții intimate S.T. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând
onorariu avocațial în apel.
Împotriva deciziei
civile nr. 62/2010-A din 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul
nr. 6412/111/2008 a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor
Publice care a susținut drept critică de nelegalitate motivul prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că decizia
atacată este netemeinică și esențial nelegală, deoarece în mod greșit, instanța
de apel reține în motivarea sa, că apelantul asigură înfăptuirea politicii
financiare a Guvernului, având funcția de minister cu rol de sinteză aceea de
administrare a veniturilor statului.
Or, este de
notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcțional, Fondul Proprietatea
este o societate comercială pe acțiuni, constituită în conformitate cu
dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, H.G. nr. 1481/2005 și al Legii
nr. 31/1990, are personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
De asemenea, odată cu
apariția Legii nr. 10/2001 cu modificările anterioare, legiuitorul a încercat
tocmai să asigure o reparație echitabilă a prejudiciului suferit.
Se susține excepția
lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor
Publice.
Prevederi legale -
Legea nr. 10/2001 - stabilesc fără echivoc că reprezentarea Statului Român, în
asemenea spețe, se asigură de către Primar, Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea
despăgubirilor, și nicidecum de către Ministerul Finanțelor Publice.
În conformitate cu
prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea și
completarea H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a stabilit în sarcina
acestei instituții acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001,
cu modificările și completările ulterioare printre care și faptul că această
instituție avizează compensarea obligațiilor reciproce.
Astfel, instituția recurată
nu are calitate procesuală pasivă, o eventuală soluție de obligare la plata
despăgubirilor pentru imobilul solicitat ar fi fără efect, și nu ar putea fi
aplicabilă Ministerului Finanțelor Publice, întrucât, despăgubirile sunt
acordate de către Comisia Centrală, și nu de către Ministerul Finanțelor
Publice, acesta nedeținând instrumentele legale pentru a realiza acest lucru.
Este de observat că
unitatea cu personalitate juridică deținătoare a imobilului aflat în litigiu
este Primarul Municipiului Oradea, așa cum de altfel s-a pronunțat și instanța
de fond, și acestei instituții îi revine obligația, conform Legii nr. 10/ 2001
să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurilor
reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate și trebuie să fie discutată
în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptățite, în înțelesul
legii menționate, și unitatea deținătoare.
Astfel, emiterea în
numele și pe seama Statului român a titlurilor de despăgubiri este de
competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului
VII din Legea nr. 247/ 2005.
Referitor la practica
CEDO menționată în decizia atacată, se consideră că este necesar a se avea în
vedere că aceasta este neconcordantă cu legislația în vigoare, atâta timp cât
este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcțional, iar din
acest fond se acordă constant despăgubiri.
Analizând decizia
recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru
considerentele ce succed:
Dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ. prevăd că modificarea unei hotărâri se poate dispune când
hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau când este dată cu aplicarea
sau interpretarea greșită a legii.
În cauză instanța de
fond și cea de apel au interpretat în mod eronat dispozițiile speciale ale
legii de restituire (Legea nr. 10/2001 ce statuează asupra despăgubirilor.
Obiectul prezentei
acțiuni îl constituie anularea dispoziției emise de Primarul Municipiului
Oradea prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a
apartamentului nr. 10 din imobilul situat în Oradea și s-a propus acordarea de
despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin soluția adoptată
de instanța de fond și cea de apel care a păstrat sentința instanței de fond,
obligând Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de
circulație a apartamentului pentru imobilul în litigiu, instanțele au nesocotit
prevederile legii speciale care statuează asupra despăgubirilor.
Astfel, potrivit art.
1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau
în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către
entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării privind regimul
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv.
Or, prevederile
speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele
cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și constau în titluri
de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, potrivit
O.U.G. nr. 81/2007 dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim
500.000 lei, titularul acestuia poate solicita conversia în acțiuni emise de
Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubiri în numerar (iar când valoarea
este mai mare de 500.000 lei se pot solicita exclusiv acțiuni sau titluri de
plată, în funcție de opțiunea titularului).
În speță, înlăturând
dispozițiile legii speciale, instanțele fondului au apreciat că „procedura
anevoioasă și posibilitățile limitate de valorificare a titlurilor de
despăgubire” permit suprimarea acestei proceduri legale și instituirea, pe cale
jurisdicțională, a altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege.
O asemenea manieră de
a proceda înseamnă însă, din partea instanțelor, crearea dreptului într-o
materie în care nu există lacună legislativă pentru ca acest lucru să fie
permis, depășindu-se astfel funcția jurisdicțională care presupune aplicarea
legii și iar nu crearea acesteia.
Judecătorul tranșează
litigii prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze
pe cale de norme generale și reglementare (art. 4 C. civ.), pentru că altminteri, ar însemna că ia locul puterii legiuitoare.
Or, așa cum puterea
executivă nu poate adopta legi, ci doar trebuie să asigure măsuri pentru
executarea lor, tot astfel, puterea judecătorească este chemată să aplice și să
interpreteze legea, nu să o creeze, asigurându-se astfel, respectarea
principiului separației puterilor în stat.
Punând alte măsuri
reparatorii în locul celor stabilite de legiuitor – respectiv, despăgubiri
bănești –, instanțele fondului și-au arogat practic, o funcție normativă,
creând reguli de drept material noi, ca și când ar fi avut delegată puterea
legislativă.
În felul acesta, se
nesocotește principiul care se află la fundamentul oricărui stat de drept,
conform căruia puterea judecătorească nu-și poate crea norme de drept a căror
aplicare să o facă ulterior pentru că în timp ce o lege este un act de
suveranitate, o decizie a instanței de judecată nu este decât un act de
jurisdicție.
Considerentul
instanțelor potrivit căruia, datorită procedurii greoaie de valorificare a
titlurilor de despăgubire și nefuncționalității Fondului Proprietatea, au fost
pronunțate în repetate rânduri condamnări ale Statului Român de către Curtea
europeană, nu este în măsură să justifice acordarea altor măsuri reparatorii
decât cele prevăzute de lege pentru că în felul acesta nu se asigură
înlăturarea deficiențelor de sistem și eficacitatea reparațiilor.
Faptul că Fondul
Proprietatea nu ar fi funcțional – deși potrivit jurisprudenței recente a
instanței de contencios european (de exemplu, cauza Matieș împotriva României
din 8 iunie 2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește
funcționalitatea și plata sumelor datorate – nu justifică suprimarea unei
proceduri legale, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a
pune în locul ei alta, creată pe cale pretoriană.
În timp ce legea
prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele
îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara
legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le
impune Convenția europeană.
Ca atare, nimic nu ar
împiedica instanța de contencios european – la jurisprudența căreia s-a făcut
referire pentru a se justifica acordarea altor măsuri reparatorii decât cele
prevăzute de lege – să constate în continuare aceleași încălcări ale
Convenției, când în locul legii este pusă așa – numita normă pretoriană.
Aceasta, cu atât mai
mult cu cât instanțele de judecată nu pot să aibă viziunea de ansamblu a
legiuitorului și să realizeze studii de impact privind implicațiile financiare
asupra bugetului alocat pentru plata despăgubirilor și nici nu pot institui
mecanisme de eficientizare a acestor plăți.
Or, principiul
legalității ca parte a preeminenței dreptului căruia instanța europeană îi
acordă importanță primordială în jurisprudența sa, presupune existența unor norme
accesibile, precise și previzibile, exigențe cărora nu le corespunde
jurisprudența creată prin înlăturarea cadrului normativ.
În realitate,
invocata nefuncționalitate a Fondului Proprietatea atrage obligația pentru stat
de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația
pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în locul măsurilor
reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că
aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței.
În acest sens, în
hotărârea - pilot (cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României) s-a reținut că
„dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau
de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care
să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la
despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză”
(par. 228); că, este nevoie de o „refacere totală a legislației, care să
conducă la reguli de procedură clare și simplificate” (par. 235) și de
„implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate
pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă,
care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză”
(par. 232).
Or, practica
judiciară poate fi coerentă atunci când se întemeiază pe norme de drept a căror
aplicare este chemată să o facă și nu atunci când creează ea norme care pot fi
diferite de la o speță la alta (având în vedere că rolul firesc al
legiuitorului este preluat de către judecătorul cauzei) deși situațiile sunt
comparabile.
În același timp, în
legătură cu lipsa de funcționalitate imputată Fondului Proprietatea nu trebuie
ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de Valori București.
În consecință, hotărârile
pronunțate în cauză de instanțele de judecată care au stabilit obligarea
Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 204.000 lei
cu titlu de despăgubiri bănești sunt lipsite de fundament legal statuând în
afara cadrului normativ.
De aceea, în baza
art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român,
se va casa sentința civilă nr. 85 din 15 martie 2010 a Tribunalului Bihor și în rejudecare, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 62 A din 08 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Casează decizia
atacată și sentința civilă nr. 85 C din 15 martie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă, și, în rejudecare, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 martie 2011.