ÎCCJ, decizie (scj.ro #81813)

Acțiune privind anularea dispoziției emise de Primarul prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a unui imobilul și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005. Obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de circulație a apartamentului pentru imobilul în litigiu. Încălcarea, de către instanțele fondului, a prevederilor legii speciale care statuează asupra despăgubirilor Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Acțiune privind anularea dispoziției emise de Primarul prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a unui imobilul și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de circulație a apartamentului pentru imobilul în litigiu. Încălcarea, de către instanțele fondului a prevederilor legii speciale care statuează asupra despăgubirilor. Index alfabetic . Drept civil. - contestație - dispoziție/decizie de restituire - despăgubiri Faptul că Fondul Proprietatea nu ar fi funcțional – deși potrivit jurisprudenței recente a instanței de contencios european (de exemplu, cauza Matieș împotriva României din 8.06.2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește funcționalitatea și plata sumelor datorate – nu justifică suprimarea unei proceduri legale, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a pune în locul ei alta, creată pe cale pretoriană.

În timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le impune Convenția europeană. Ca atare, nimic nu ar împiedica instanța de contencios european – la jurisprudența căreia s-a făcut referire pentru a se justifica acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege – să constate în continuare aceleași încălcări ale Convenției, când în locul legii este pusă așa – numita normă pretoriană. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele de judecată nu pot să aibă viziunea de ansamblu a legiuitorului și să realizeze studii de impact privind implicațiile financiare asupra bugetului alocat pentru plata despăgubirilor și nici nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăți.

Or, principiul legalității ca parte a preeminenței dreptului căruia instanța europeană îi acordă importanță primordială în jurisprudența sa, presupune existența unor norme accesibile, precise și previzibile, exigențe cărora nu le corespunde jurisprudența creată prin înlăturarea cadrului normativ. În realitate, invocata nefuncționalitate a Fondului Proprietatea atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2966 din 31 martie 2011. Prin sentința civilă nr. 85 din 15 martie 2010 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E.

(decedată) și continuată de succesorul acesteia S.T., împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a fost obligat pârâtul menționat să plătească reclamantului suma de 204.000 lei cu titlu de despăgubiri, sumă reprezentând valoarea de circulație a unui apartament situat în municipiul Oradea, județul Bihor; s-a respins acțiunea față de pârâții Primarul Municipiului Oradea și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.651 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 2779 din 11 mai 2009 a Primarului Municipiului Oradea a fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul situat în municipiul Oradea, județul Bihor, cerere formulată de reclamanta S.E., motivat de faptul că imobilul a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, propunându-se acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma din domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente cu modificările și completările ulterioare. Imobilul se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, fiind preluat de stat în mod abuziv, dar fiindcă există excepții de la restituirea în natură, conform prevederilor aceleiași legi, se impune acordarea de măsuri reparatorii.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru a se stabili valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, expertul concluzionând că valoarea acestuia este de 204.000 lei. Ca urmare a decesului reclamantei, în cauză a fost introdus succesorul acesteia S.T. Acțiunea a fost respinsă față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reținându-se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece se substituie în cauză și dobândește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, doar în procesele și cererile având ca obiect, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a acțiunilor.

Și față de Primarul Municipiului Oradea acțiunea a fost respinsă, deoarece acesta a emis dispoziția, dar plata efectivă urmează a fi făcută de Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român, căruia îi revine obligația răspunderii pentru nefuncționarea instituțiilor create, respectiv a Fondului „Proprietatea", nefuncțional așa cum s-a stabilit prin deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a României în acest sens. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii față de apelant, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

În motivarea apelului s-a susținut că, fiind vorba de despăgubiri acordate reclamantei pentru imobilul ce i-a fost preluat abuziv de statul comunist, calitate procesuală în cauză are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primarul Municipiului Oradea. Astfel, Primarul trebuie să emită dispoziție prin care să se constate că este îndreptățită la despăgubiri petenta, iar Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor are de urmat procedura prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu există nici un temei legal pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, la despăgubiri în favoarea reclamantei. A fost invocată și practica constată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, în cauze similare.

De asemenea, s-a arătat că nu este aplicabil în speță art. I Protocolul I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp nu au fost epuizate căile de atac prevăzute de legislația internă. Analizând sentința apelantă prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea a constatat că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele. În fapt, reclamantei S.E., decedată pe parcursul procesului, printr-un act administrativ, dispoziția Primarului nr. 2779/2007, i s-a recunoscut dreptul de a obține măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce i-a fost preluat de stat în mod abuziv în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul constând din apartament cu 3 camere, înscris în C.F.

nr. 24255 Oradea, astfel că aceasta a parcurs procedurile administrative speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001. Astfel, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză are fără îndoială Statul Român, al cărui reprezentant este și Ministerul Finanțelor potrivit normei - cadru de funcționare a acestuia, Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, apelantul asigură înfăptuirea politicii financiare a Guvernului, având funcția de minister cu rol de sinteză și aceea de administrare a veniturilor statului și a datoriei publice, potrivit art. 2 din actul normativ arătat. De altfel și Fondul „Proprietatea", înființat tocmai în vederea despăgubirii foștilor proprietari, este în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, apelantul fiind principalul acționar al acestuia.

În concluzie, în mod corect instanța de fond a reținut că întârzierea acordării de despăgubiri în favoarea reclamantei defuncte îi îngrădește acesteia dreptul de proprietate, așa cum este el apărat de Constituția României și de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și în baza acestui temei juridic cu care a fost investită, a procedat la evaluarea despăgubirilor cuvenite și la obligarea Statului Român, prin apelantul Ministerul Finanțelor Publice, la plata acestora. Cu privire la cuantumul despăgubirilor, acestea au fost stabilite în baza unei expertize judiciare, iar apelantul pârât nu a contestat concluziile lucrării de specialitate, ci doar calitatea expertului de a întocmi expertiză în astfel de cauze, critică evident nefondată.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 Cod procedură civilă s-a respins ca nefondat apelul civil de față, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, apelantul a fost obligat să plătească părții intimate S.T. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial în apel. Împotriva deciziei civile nr.62/2010-A din 8 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr.6412/111/2008 a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice care a susținut drept critică de nelegalitate motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă. Se susține că decizia atacată este netemeinică și esențial nelegală, deoarece în mod greșit, instanța de apel reține în motivarea sa, că apelantul asigură înfăptuirea politicii financiare a Guvernului, având funcția de minister cu rol de sinteză aceea de administrare a veniturilor statului.

Or, este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcțional, Fondul Proprietatea este o societate comercială pe acțiuni, constituită în conformitate cu dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, HG nr.1481/2005 și al Legii nr. 31/1990, are personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. De asemenea, odată cu apariția Legii nr.10/2001 cu modificările anterioare, legiuitorul a încercat tocmai să asigure o reparație echitabilă a prejudiciului suferit. Se susține excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prevederi legale - Legea nr.10/2001 - stabilesc fără echivoc că reprezentarea Statului Român, în asemenea spețe, se asigură de către Primar, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, și nicidecum de către Ministerul Finanțelor Publice.

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a stabilit în sarcina acestei instituții acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare printre care și faptul că această instituție avizează compensarea obligațiilor reciproce. Astfel, instituția recurată nu are calitate procesuală pasivă, o eventuală soluție de obligare la plata despăgubirilor pentru imobilul solicitat ar fi fără efect, și nu ar putea fi aplicabilă Ministerului Finanțelor Publice, întrucât, despăgubirile sunt acordate de către Comisia Centrală, și nu de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta nedeținând instrumentele legale pentru a realiza acest lucru.

Este de observat că unitatea cu personalitate juridică deținătoare a imobilului aflat în litigiu este Primarul Municipiului Oradea, așa cum de altfel s-a pronunțat și instanța de fond, și acestei instituții îi revine obli­gația, conform Legii nr.10/ 2001 să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate și trebuie să fie di­scutată în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptățite, în înțelesul le­gii menționate, și unitatea deținătoare.

Astfel, emiterea în numele și pe seama Statului român a titlurilor de despăgubiri este de competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr.247/ 2005. Referitor la practica CEDO menționată în decizia atacată, se consideră că este necesar a se avea în vedere că aceasta este neconcordantă cu legislația în vigoare, atâta timp cât este de notorietate faptul că Fondul Proprietatea este funcțional, iar din acest fond se acordă constant despăgubiri. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă prevăd că modificarea unei hotărâri se poate dispune când hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau când este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

În cauză instanța de fond și cea de apel au interpretat în mod eronat dispozițiile speciale ale legii de restituire (Legea nr.10/2001 ce statuează asupra despăgubirilor). Obiectul prezentei acțiuni îl constituie anularea dispoziției emise de Primarul Municipiului Oradea prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului nr.10 din imobilul situat în Oradea și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005. Prin soluția adoptată de instanța de fond și cea de apel care a păstrat sentința instanței de fond, obligând Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de circulație a apartamentului pentru imobilul în litigiu, instanțele au nesocotit prevederile legii speciale care statuează asupra despăgubirilor.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv. Or, prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 81/2007 dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia poate solicita conversia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau acordarea de despăgubiri în numerar (iar când valoarea este mai mare de 500.000 lei se pot solicita exclusiv acțiuni sau titluri de plată, în funcție de opțiunea titularului).

În speță, înlăturând dispozițiile legii speciale, instanțele fondului au apreciat că „procedura anevoioasă și posibilitățile limitate de valorificare a titlurilor de despăgubire” permit suprimarea acestei proceduri legale și instituirea, pe cale jurisdicțională, a altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege. O asemenea manieră de a proceda înseamnă însă, din partea instanțelor, crearea dreptului într-o materie în care nu există lacună legislativă pentru ca acest lucru să fie permis, depășindu-se astfel funcția jurisdicțională care presupune aplicarea legii și iar nu crearea acesteia. Judecătorul tranșează litigii prin aplicarea normei de drept incidente, nefiindu-i permis să statueze pe cale de norme generale și reglementare (art. 4 C.civ.), pentru că altminteri, ar însemna că ia locul puterii legiuitoare.

Or, așa cum puterea executivă nu poate adopta legi, ci doar trebuie să asigure măsuri pentru executarea lor, tot astfel, puterea judecătorească este chemată să aplice și să interpreteze legea, nu să o creeze, asigurându-se astfel, respectarea principiului separației puterilor în stat. Punând alte măsuri reparatorii în locul celor stabilite de legiuitor – respectiv, despăgubiri bănești –, instanțele fondului și-au arogat practic, o funcție normativă, creând reguli de drept material noi, ca și când ar fi avut delegată puterea legislativă. În felul acesta, se nesocotește principiul care se află la fundamentul oricărui stat de drept, conform căruia puterea judecătorească nu-și poate crea norme de drept a căror aplicare să o facă ulterior pentru că în timp ce o lege este un act de suveranitate, o decizie a instanței de judecată nu este decât un act de jurisdicție.

Considerentul instanțelor potrivit căruia, datorită procedurii greoaie de valorificare a titlurilor de despăgubire și nefuncționalității Fondului Proprietatea, au fost pronunțate în repetate rânduri condamnări ale Statului Român de către Curtea europeană, nu este în măsură să justifice acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege pentru că în felul acesta nu se asigură înlăturarea deficiențelor de sistem și eficacitatea reparațiilor. Faptul că Fondul Proprietatea nu ar fi funcțional – deși potrivit jurisprudenței recente a instanței de contencios european (de exemplu, cauza Matieș împotriva României din 8.06.2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește funcționalitatea și plata sumelor datorate – nu justifică suprimarea unei proceduri legale, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a pune în locul ei alta, creată pe cale pretoriană.

În timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le impune Convenția europeană. Ca atare, nimic nu ar împiedica instanța de contencios european – la jurisprudența căreia s-a făcut referire pentru a se justifica acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege – să constate în continuare aceleași încălcări ale Convenției, când în locul legii este pusă așa – numita normă pretoriană. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele de judecată nu pot să aibă viziunea de ansamblu a legiuitorului și să realizeze studii de impact privind implicațiile financiare asupra bugetului alocat pentru plata despăgubirilor și nici nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăți.

Or, principiul legalității ca parte a preeminenței dreptului căruia instanța europeană îi acordă importanță primordială în jurisprudența sa, presupune existența unor norme accesibile, precise și previzibile, exigențe cărora nu le corespunde jurisprudența creată prin înlăturarea cadrului normativ. În realitate, invocata nefuncționalitate a Fondului Proprietatea atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței. În acest sens, în hotărârea – pilot (cauza Maria Atanasiu ș.a.

împotriva României) s-a reținut că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză” (par. 228); că, este nevoie de o „refacere totală a legislației , care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate” (par. 235) și de „implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză” (par. 232). Or, practica judiciară poate fi coerentă atunci când se întemeiază pe norme de drept a căror aplicare este chemată să o facă și nu atunci când creează ea norme care pot fi diferite de la o speță la alta (având în vedere că rolul firesc al legiuitorului este preluat de către judecătorul cauzei) deși situațiile sunt comparabile.

În același timp, în legătură cu lipsa de funcționalitate imputată Fondului Proprietatea nu trebuie ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de Valori București. În consecință, hotărârile pronunțate în cauză de instanțele de judecată care au stabilit obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 204.000 lei cu titlu de despăgubiri bănești sunt lipsite de fundament legal statuând în afara cadrului normativ. De aceea, în baza art.314 Cod de procedură civilă s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, s-a casat sentința civilă nr.85 din 15 martie 2010 a Tribunalului Bihor și în rejudecare, s-a respins acțiunea.