ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2731/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2731/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 7 aprilie 2009, reclamantele C.I.S. și B.M.M. au chemat
în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței pronunțarea unei
hotărâri prin care pârâtul să fie obligat să emită în
favoarea reclamantelor, titlurile de despăgubire în valoare de 543.500 lei,
valoare actualizată pentru imobilul situat în Oradea, cu cheltuieli de
judecată.
În motivarea cererii, reclamantele
au arătat că, au solicitat Ministerului Finanțelor Publice la
data de 24 iulie 2005 emiterea titlurilor de valoare nominală în sumă
de 543.500 RON conform referatului nr. 62877 din 01 iunie 2005 emis de
către Municipiul Oradea prin primar și a dispoziției primarului
nr. 3139 din 13 iulie 2005.
S-a mai arătat că la data
de 11 februarie 2009 a fost notificată și Comisia Centrală
pentru Stabilirea despăgubirilor care este obligată să
actualizeze suma și să emită titlurile de despăgubire
pentru valoarea actualizată conform Legii nr. 247/2005 însă
demersurile lor au rămas fără rezultat.
Prin întâmpinarea depusă la
dosar, pârâta a arătat că dosarul reclamantelor a fost repartizat
unui consilier în vederea verificării legalității cererii de
restituire în natură și că în urma acestei verificări s-a
constatat că dosarul este incomplet astfel că, au fost solicitate
informațiile necesare Primărie Municipiului Oradea adresa fiind
comunicată spre știință și reclamantelor. În urma completării
dosarului, în următoarea ședință a comisiei central pentru
stabilirea despăgubirilor, va fi desemnat un evaluator autorizat în
vederea întocmirii raportului de evaluare.
Referitor la solicitarea de
actualizare a sumei pârâta a arătat că legea nu permite
autorității publice să procedeze la o simplă actualizare a
valorilor stabilite prin dispoziția primarului ci este necesară o
reevaluare a imobilului pentru care urmează să se acorde
despăgubiri.
Curtea de Apel Cluj prin încheierea
civilă nr. 216 din 14 mai 2009, a declinat competența de soluționare
a acțiunii formulate de reclamante în favoarea Curții de Apel Oradea,
secția contencios administrativ.
Prin întâmpinarea depusă la
această instanță, pârâta a arătat că dosarul de
despăgubiri al reclamantelor a fost trimis la evaluator astfel că în
situația în care reclamantele nu-și vor formula obiecțiuni la
raportul de evaluare, acesta urmează să fie supus spre aprobare
într-o ședință a comisiei centrale pentru stabilirea
despăgubirilor, procedându-se ulterior la redactarea deciziei.
Curtea de Apel Oradea, secția
administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 214/CA/2009-PI
din 2 noiembrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de
reclamantele C.I.S. și B.M.M. în contradictoriu cu Statul Român – Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, a obligat
pârâtul să emită în favoarea reclamantelor titlul de despăgubire
în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005
pentru imobilul situat în Oradea, județul Bihor.
A obligat autoritatea pârâtă
să plătească reclamantelor suma de 1.500 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut în esență următoarele:
Prin dispoziția nr. 3139 din 13
iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea a fost stabilită
valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit, valoare
cuvenită reclamantelor C.I.S. și B.M.M. în sumă de 5.435.000.000
lei.
Reclamantele au notificat atât
pârâta cât și Ministerul Finanțelor Publice în vederea emiterii
titlurilor de despăgubire.
Cu toate acestea nici până la data
soluționării pe fond autoritatea pârâtă nu a procedat la
emiterea titlului de despăgubire.
Împrejurarea că norma
specială nu a menționat un termen pentru rezolvarea cererilor de
retrocedare nu poate însă încuraja autoritatea publică să
tergiverseze soluționarea acestora, iar sesizările privitoare la
retrocedarea imobilelor și acordarea de despăgubiri se impune a fi
soluționate într-un termen rezonabil.
În materie civilă, termenul
rezonabil impus de art. 6 paragraf I din CEDO cuprinde și durata unor proceduri
administrative preliminare atunci când posibilitatea sesizării unei
jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, în mod
obligatoriu, de parcurgerea unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în
speță.
Apărările pârâtei potrivit
cărora soluționarea cererii a fost întârziată de faptul că
nu a fost atașat la dosarul de despăgubiri de către
Primăria municipiului Oradea înscrisuri care să descrie
construcția demolată nu poate fi avută în vedere, pe de o parte
că această lipsă nu poate fi imputată reclamantelor, iar pe
de altă parte deoarece nu această lipsă a determinat amânarea
soluționării cererii o perioadă mai mare de 3 ani.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc.
civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
care a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul
cheltuielilor de judecată, solicitând în principal exonerarea de plata acestora
și în subsidiar reducerea cheltuielilor de judecată.
A arătat că în mod
greșit prima instanță admițând cererea a obligat
autoritatea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei
întrucât nu se poate reține o culpă a Comisiei Centrale cu privire la
soluționarea dosarului nr. 3365/CC.
În urma transmiterii dosarului de
către autoritatea locală s-a procedat la analizarea acestuia în
privința legalității respingerii cererii de restituire în
natură a imobilului situat în municipiul Oradea.
Cu această ocazie s-a constatat
că lipsesc acte esențiale în procesul de evaluare, acte care în mod
obligatoriu ar fi trebuit să se regăsească la dosarul de
despăgubire, iar lipsa acestora nu poate fi imputată
autorității.
Pe de altă parte a mai
susținut recurenta că nu se poate reține o culpă a Comisiei
Centrale întrucât dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005
stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei
reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală,
fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor
privind acordarea de despăgubiri.
De altfel, la data formulării
motivelor de recurs, Comisia Centrală a emis titlul de despăgubire în
favoarea reclamantelor, respectiv Decizia nr. 6791 din 18 noiembrie 2009.
Reducerea cheltuielilor de
judecată a fost solicitată avându-se în vedere prevederile art. 274
alin. (3) C. proc. civ., precum și faptul că pricina la fond sa-a
soluționat la primul termen de judecată.
A mai susținut recurenta,
că un alt motiv al exonerării cheltuielilor de judecată sau
reducerii cuantumului acesteia îl constituie împrejurarea, că autoritatea
pârâtă nu beneficiază de un buget pentru plata acestor cheltuieli.
Curtea, analizând actele și
lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și
dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este
nefondat.
Prin sentința civilă nr. 214/CA/2009-PI
din 2 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantelor C.I.S.
și B.M.M. și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantelor titlul de
despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al
Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Oradea.
Potrivit dispozițiilor art. 274
alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată
la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Față de această
prevedere, instanța a procedat în mod legal obligând pârâta la plata
cheltuielilor de judecată având în vedere că autoritatea pârâtă
și-a îndeplinit obligațiile emițând titlul de despăgubire,
după soluționarea pe fond a cererii reclamantelor.
Această împrejurare face
imposibilă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ. potrivit
cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare
pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de
judecată. Afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de
chemarea în judecată.”
Motivele invocate de recurentă,
lipsa culpei sau a fondurilor la dispoziția autorității, nu
poate fi avută în vedere față de dispozițiile invocate mai
sus.
Nici solicitarea reducerii
cheltuielilor de judecată nu poate fi primită în prezenta cauză.
Într-adevăr, dispozițiile
art. 274 alin. (3) C. proc. civ. stipulează dreptul judecătorilor de
a mări sau micșora onorariile avocaților, potrivit cu cele
prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata
motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea
pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere însă valoarea
litigiului dedus judecății precum și apărările
întocmite de avocat, Înalta Curte reține că nu se poate face
aplicarea acestor prevederi.
Așa fiind, și constatând
că prima instanță a pronunțat o hotărâre
temeinică și legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței
civile nr. 214 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 mai 2010.