ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 199/2016

Decizia nr. 199/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 10 martie 2011, sub nr. x/64/2011, reclamantul A. Zărnești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună desființarea Deciziei nr. 114/2011, cu nr. de înregistrare 628452 din data de 14 februarie 2011, și a Procesului - verbal de constatare din data de 22 noiembrie 2010, emise de B. - C.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov a dispus conexarea la această cauză a Dosarului nr. x/62/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov (inițial sub nr. x/64/2008), în temeiul art. 164 C. proc. civ.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul A. Zărnești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., desființarea Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008, anularea în parte a Notelor de debit din 16 martie 2005 și din 13 aprilie 2006 emise de pârât, în sensul de a se constata că reclamantul va rambursa suma de 38.790,32 euro, și nu suma de 112.031,63 euro. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării notelor de debit și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov a dispus suspendarea executării notelor de debit din 16 martie 2005 și din 13 aprilie 2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârât, dispusă prin Decizia civilă nr. 109 din 27 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 51/F din 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea (înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Brașov sub nr. x/64/2008, iar ulterior sub nr. x/62/2011), conexată la Dosarul nr. x/64/2011 al Curții de Apel Brașov, formulată de reclamantul A. Zărnești prin primar, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., a fost desființată Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât, a fost anulată în parte Nota de debit din 13 aprilie 2006 până la concurența sumei de 54.562,33 euro, la care se adaugă dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 (forma în vigoare la data emiterii Notei de debit din 13 aprilie 2006) și, în consecință, desființată în parte Nota de debit din 16 martie 2005 până la concurența sumei de 54.562,33 euro.

Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea (înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/64/2011) formulată de reclamantul A. Zărnești prin primar, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., au fost desființate Decizia nr. 114 din 14 februarie 2011 și Procesul-verbal de constatare din 22 noiembrie 2010 emise de pârât, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 27.297,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și a fost respins restul cheltuielilor de judecată solicitate.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 28 iunie 2002, s-a semnat Convenția de Grant nr. 53 în cadrul C., între B. - C., B. - D. și A. Zărnești, denumit E., având ca obiect lucrări, „refacerea rețelelor de distribuție apă potabilă în orașul Zărnești”.

Prin Nota de debit din 16 martie 2005 i s-a pus în vedere reclamantului să vizeze suma de 108.558,33 euro, invocându-se faptul că, în urma verificărilor raportului final la proiect, s-a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile contractuale referitoare la plata cofinanțării.

Împotriva acestei Note de debit, A. Zărnești a formulat contestație, înregistrată la pârât din 12 aprilie 2005, prin care a arătat că mai are de restituit doar suma de 38.790,32 euro, și nu cât s-a stabilit prin Nota de debit.

Pârâtul nu a procedat la soluționarea contestației și după aproximativ un an a emis Nota de debit din 13 aprilie 2006, prin care a stabilit o nouă sumă de restituit, respectiv în cuantum de 112.631,63 euro, reprezentând de fapt suma inițială stabilită prin Nota de debit din 16 martie 2005 și penalități în cuantum de 4.073,30 euro.

Împotriva acestei Note de debit s-a formulat o nouă contestație, care a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin Decizia nr. 676566 din 29 iunie 2006. Această decizie a fost atacată în instanță, iar Curtea de Apel Brașov a dispus, prin sentința civilă nr. 50/F/2007, obligarea B. - C. să soluționeze pe fond contestația. Recursul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 577 din 7 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din analiza Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008, prin care pârâtul a respins contestația formulată de A. Zărnești, ca neîntemeiată, rezultă că nici de această dată nu s-a procedat la soluționarea pe fond a cererilor reclamantului, prin care a contestat atât debitul principal, cât și penalitățile aferente.

Conform Notei de informare din 2009 emisă de F., în perioada 16 septembrie 2009-27 noiembrie 2009, acest Departament a efectuat o acțiune de control privind obținerea, derularea și utilizarea fondurilor aferente Proiectului „Refacerea rețelelor de distribuție apă potabilă în orașul Zărnești”, finanțat din G.

Concluzia acestui control au constat în următoarele: „În baza verificărilor efectuate, echipa de control a constatat că obiectivul <<Refacerea rețelelor de distribuție apă potabilă în orașul Zărnești>> nu a fost realizat în totalitate”.

Urmare a verificării documentare efectuată de managerul public în cadrul H., în baza constatărilor F. stabilite prin Nota de Control din 2009 comunicată C., această din urmă instituție, în calitate de autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, a procedat la întocmirea Procesului-verbal de constatare din 22 noiembrie 2010 prin care s-a reținut că suma datorată de beneficiar este de 288.241,67 euro, la care se pot adăuga penalitățile și dobânzile aferente.

Împotriva acestui Proces-verbal de constatare, reclamantul A. Zărnești a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 114/2011, emisă la data de 14 februarie 2011 și înregistrată sub nr. 622452.

La momentul emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză erau aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare utilizate necorespunzător.

Din cuprinsul acestui act normativ, C. a indicat în Procesul-verbal de constatare doar dispozițiile art. 10, cu referire la calitatea de titlu executoriu a acestui act normativ.

În prezenta cauză se constată că pârâtul nu a procedat la o verificare proprie a stării de fapt și la audierea entității verificate. Mai mult decât atât, nu i-a asigurat acesteia dreptul să formuleze observații care să fie analizate de echipa de verificare.

Conform art. 3 din H.G. nr. 1306/2007, în cuprinsul procesului verbal de constatare, și elementul prevăzut la lit. o), „mențiuni privind audierea”, este obligatoriu, impunându-se a fi corelat cu dispozițiile art. 2 alin. (8) din Normele metodologice privind dreptul de a formula observații.

Prin prisma excepțiilor de la obligația organului fiscal de a asigura dreptul contribuabilului de a-și exprima părerea, ca principiu prevăzut de art. 9 din C. proc. fisc., se constată că niciuna dintre situațiile prevăzute de textul de lege menționat nu își găsește aplicabilitatea în cauză.

În consecință, pârâtul nu a justificat prin dispoziții legale în materie motivul pentru care nu a procedat la respectarea dreptului reclamantului de a fi audiat și de a formula observații.

Potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007, cu ocazia soluționării contestației, este necesară analizarea acesteia după solicitarea de la F. a actelor și documentelor care au stat la baza constatărilor autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare. Nu există nicio dovadă la dosar în acest sens, expunându-se în mod clar la cap. 1 din procesul - verbal, faptul că verificarea documentară a fost efectuată în baza constatărilor F. stabilite prin nota de control, și nu pe baza documentației prevăzută de textul de lege anterior menționat.

În cuprinsul deciziei de soluționare a contestației nu se face vreo mențiune, privind analizarea stării de fapt în baza documentelor avute în vedere de F., astfel că, nici cu ocazia soluționării contestației nu s-a realizat o verificare proprie a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare privind corecta constatare și stabilire a creanțelor.

În consecință, pârâtul nu a procedat la efectuarea unei constatări și verificări proprii a neregulilor, redând strict opinia F. O astfel de situație nu este prevăzută de O.G. nr. 79/2003, iar, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007, nu se poate ajunge la concluzia că în situația sesizării C. de către F. nu mai este necesară exercitarea activității de constatare.

În cap. I al O.G. nr. 79/2003 instituit „Responsabilitățile și obligațiile autorităților cu competențe în constatarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli și ale altor autorități cu competențe de control al modului de gestionare a fondurilor comunitare” nu există vreo dispoziție care să dea în competența F. activitatea de constatarea a neregulilor.

În procesul verbal de constatare ce face obiectul prezentei cauze, activitatea de constatare a fost realizată de un organism fără atribuții în domeniu, ale cărei constatări și concluzii au fost preluate de organismul cu atribuții în acest sens, iar activitatea de recuperare a fost realizată de autoritatea prevăzută de lege.

Această modalitate de întocmire a procesului verbal de constatare conduce la o vătămare a reclamantului ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea celor două acte atacate.

În aceste condiții, instanța nu va mai proceda la analiza criticilor aduse pe fondul cauzei.

Cu toate acestea, întrucât procesul-verbal de constatare din 2011 privește doar o parte a sumei totale avansate de C., iar restul de 108.558,33 euro a rămas în continuare, și după emiterea acestui proces verbal, stabilită prin alt titlu, respectiv prin notele de debit ce face obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. x/64/2008, se impune analiza în continuare a cauzei prin prisma legalității și temeinicie acestor note și a deciziei de soluționare a contestației formulată cu privire la acestea.

Având în vedere dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 79/2003, art. 174 și art. 177 din O.G. nr. 92/2003, se constată că reclamantul A. Zărnești a contestat în termen cele două note de debit, calificate ca fiind acte administrativ fiscale, titluri de creanță, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 79/2009.

În ceea ce privește prima contestație formulată în anul 2005 pârâtul B. - C. nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 180 și art. 181 C. proc. fisc.

Noa contestație, înregistrată din 15 mai 2006, s-a respins prin Decizia nr. 35 din 14 martie 2008, pe motiv că nu s-a criticat modul de calcul al penalităților.

Având în vedere că nu a avut loc o soluționare pe fond a contestațiilor, se impune desființarea Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 și analiza pe fond a celor două contestații.

Pârâtul a avut o atitudine procesuală diferită, fiind de acord cu starea de fapt descrisă de reclamant până în momentul emiterii notelor de debit și a Deciziei nr. 35/2011, după care, poziția sa a fost aceea de a susține aspectele constatate de F.

Întrucât procesul-verbal de constatare emis în baza notei F. se va anula, acesta nu va fi avut în vedere în continuarea soluționării cauzei.

Reclamantul a solicitat să se recunoască drept cheltuială eligibilă suma de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea aportului său în natură constând în terenul destinat organizării de șantier, menționând că inițial pârâta a aprobat această sumă în cadrul Convenției de Grant.

Pârâtul a precizat că aportul în natură nu este cheltuială eligibilă față de dispozițiile Memorandumului de finanțare ratificat prin O.U.G. nr. 62/2000.

Reclamantul a respectat prevederile acestui Memorandum. Licitația a respectat dispozițiile legale în materie. Faptul că prestatorul de servicii SC I. SA cu care, în data de 13 decembrie 2012, A. Zărnești a încheiat Contractul de înțelegere (aprobat și de șeful Delegației Comisiei Europene la București în data de 27 decembrie 2002), contract având la bază Convenția de Grant nr. LP53, în cadrul C. - D., nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu poate fi imputat reclamantului.

În speță, nu există o evaluare a expertului Comisiei Europene care să afirme că raportul în natură nu este cheltuială eligibilă. Aportul în natură a fost recunoscut prin Convenție ca intrând în cota de participare a A. Zărnești.

Expertul tehnic numit în cauză a stabilit că în situația în care contravaloarea bunului reprezintă o cheltuială eligibilă, suma de rambursat este de 40.827,33 euro.

Prima notă de debit urmează a fi anulată până la concurența acestei sume stabilită prin raportul de expertiză ca fiind de rambursat.

Față de dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 79/2003, în forma sa din 2005, reclamantul datorează și dobânzi de întârziere calculate la suma de rambursat și până la data plății acesteia.

În consecință, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și înregistrată inițial sub nr. x/64/2008, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.

Împotriva sentinței nr. 51/F din 08 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul B. - C., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea faptului că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu un pârât care nu a fost legal citat în cauză - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, la momentul sesizării instanței, C. era organizat și funcționa ca direcție în cadrul B., potrivit Anexei 1 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea B. în vigoare la acel moment.

În conformitate cu prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 6/2013 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 98 din 19 februarie 2013, C. nu mai face parte din structura organizatorică a B., ci este o structură fără personalitate juridică în cadrul J.

În aceste condiții, instanța trebuia să constate că în cauză a operat transmisiunea legală a calității de pârât, de la B. la J., să repună cauza pe rol pentru discutarea acestui incident procedural și să dispună introducerea în cauză a J.

3.2. În mod eronat prima instanță a reținut că pârâtul nu a respectat drepturile reclamantului, în sensul că nu a efectuat o verificare proprie și nu a asigurat entității supuse controlului dreptul de a formula observații care să fie analizate de echipa de verificare - motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, F. a desfășurat în perioada 16 septembrie 2009 - 27 noiembrie 2009 o acțiune de control privind obținerea, derularea și utilizarea fondurilor aferente proiectului „Refacerea rețelelor de distribuție apă potabilă orașul Zărnești” finanțat prin D.

Acțiunea de control a fost efectuată ca urmare a sesizării Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov din data de 23 iulie 2009 cu privire la modul de respectare a legalității în ceea ce privește încheierea și derularea Convenției de Grant nr. 53. În esență, în sesizare se arată faptul că „lucrările prevăzute a fi executate nu au fost realizate în întregime și ca atare proiectul nu este nici în prezent funcțional, cu toate că finanțarea a fost asigurată la nivelul contractat, uneori cu încălcarea dispozițiilor prevăzute prin norme”.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 49/2005, F. - F. are ca principală atribuție „controlul obținerii, derulării și utilizării fondurilor provenite din asistența financiară acordată României de Uniunea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea identificării de nereguli, având și calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 C. proc. pen., în privința fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în România”.

Potrivit art. 10 alin. (7) „În cazul identificării de nereguli, Departamentul transmite actul de control autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea luării măsurilor care se impun pentru remedierea deficiențelor și, după caz, recuperarea sumelor plătite necuvenit”, constatările Departamentului fiind obligatorii pentru autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente (art. 10 alin. (9)).

După transmiterea de către F. a actului de control, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul F.

Mai mult decât atât, art. 11

1

din O.G. nr. 79/2003 instituie o obligație în sarcina autorităților care gestionează fondurile europene, aceea de a comunica în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării F., măsurile luate pentru remedierea aspectelor prin actele de control ale departamentului, precum și acțiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii.

Din interpretarea sistematică a textelor de lege învederate, singura concluzie care se impune este aceea că la baza procesului verbal stă actul de control încheiat de către F., rubricile din procesul-verbal urmând a fi completate cu cele constatate de această instituție (art. 2 alin. (1)

3

din H.G. nr. 1306/2007).

Caracterul obligatoriu al celor constatate de către F. nu poate fi pus la îndoială, față de cele prezentate, C. având obligația de a proceda la emiterea titlului de creanță pentru recuperarea sumelor rezultate din nereguli.

Mai reține prima instanță că art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 impune cu ocazia soluționării contestației solicitarea de la F. a actelor și documentelor care au stat la baza constatărilor autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și că în dosar nu există nicio dovadă în acest sens, expunându-se în mod clar la cap. 1 din procesul-verbal faptul că verificarea documentară a fost efectuată în baza constatărilor F. stabilite prin nota de control și nu pe baza documentației prevăzută de textul de lege menționat.

Este evident că prima instanță face o confuzie când se raportează la procesul-verbal, întrucât norma invocată vizează doar decizia de soluționare a contestației. Însă, chiar dacă ipotetic ar fi fost posibil acest fapt, se impune a se observa că în cap. 5 „Prezentarea generală a aspectelor verificate”, organul de control menționează că verificarea documentară a presupus analiza următoarelor documente:

- Documente contabile - Contractul de grant și documentele subsecvente;

- Documentele financiare aferente plăților;

- Nota F. din 07 septembrie 2010 remisă C. în data de 16 septembrie 2010, situație ce vine să infirme susținerile instanței de fond.

Pe de altă parte, în Decizia nr. 114/2011 - cap. II se menționează clar faptul că, în respectarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007, a fost solicitat punctul de vedere al F. cu privire la aspectele sesizate de reclamant în contestația administrată, raportat la faptul că neregulile au fost constatate de către acest organism.

În consecință, față de cele prezentate se impune a se constata că argumentele aduse de prima instanță în justificarea vătămării drepturilor reclamantului sunt rezultatul unei greșite interpretări a legislației incidente.

Un alt motiv care a determinat prima instanță să nu analizeze pe fond criticile reclamantului cu privire la Decizia nr. 114 din 14 februarie 2011 și Procesul-verbal de constatare din 22 noiembrie 2010 a vizat nerespectarea dreptului reclamantului de a formula observații care să fie analizate de echipa de verificare.

Din expunerea primei instanțe ar rezulta faptul că autoritatea de control nu ar fi inserat în procesul verbal mențiunile privind audierea, însă din examinarea procesului verbal se observă că în cap. 5 „Prezentarea generală a aspectelor verificate”, la lit. d) se regăsesc mențiunile privind audierea reclamantului în care se prezintă pe larg demersurile în acest sens efectuate de C.

Nu numai că organul de control a acordat reclamantului posibilitatea de a transmite un punct de vedere, dar a și insistat ca aceasta să-și expună opinia cu privire la proiectul de proces verbal de constatare, în acest sens fiind adresele din 18 octombrie 2010 și din 16 noiembrie 2010.

La data de 22 noiembrie 2010, Orașul Zărnești a transmis C. adresa din 17 noiembrie 2010, prin care a comunicat faptul că dosarul pentru D. „Refacerea rețelelor de distribuție a apei potabile în orașul Zărnești” se află în faza de investigații la Direcția Națională Anticorupție și că până la finalizarea anchetei nu își pot exprima un punct de vedere.

În aceste condiții, a se afirma că reclamantului i s-a încălcat dreptul de a fi audiat și de a-și exprima poziția față de actul de control ce urma să fie finalizat nu este în concordanță nici cu ceea ce s-a consemnat în procesul verbal și nici cu actele depuse în probatoriu, fapt ce denotă o analiză superficială a instanței sub acest aspect.

Pe de altă parte, trimiterea instanței la reglementările C. proc. fisc. prin care se asigură dreptul contribuabilului de a-și exprima părerea nu poate constitui un argument în susținerea soluției adoptate, întrucât acestea au un caracter general în raport de dispozițiile O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 1306/2007, care reprezintă norme cu caracter special.

Chiar și în ipoteza în care normele de procedură fiscală s-ar aplica speței de față, nu se poate vorbi de o vătămare a reclamantului, întrucât corespondența la care s-a făcut referire atestă în mod clar că acesta a beneficiat de posibilitatea de a-și susține opinia față de proiectul de proces verbal.

3.3. În mod eronat prima instanță, reținând că prin Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 nu s-a procedat la o soluționare pe fond a contestațiilor reclamantului împotriva notelor de debit din 16 martie 2005 și din 13 aprilie 2006, a dispus desființarea acestui act și, în urma analizării pe fond a contestațiilor, a desființat în parte cele două note de debit până la concurența sumei de 54.562,33 euro, la care se adaugă dobânda aferentă acestei sume calculată conform art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 (forma în vigoare la data emiterii notelor de debit).

Raportându-se la expertiza dispusă în cauză, instanța a reținut că suma de rambursat calculată de expert este de 40.827,33 euro, motiv pentru care a anulat prima notă de debit până la concurența acestei sume, urmând ca reclamantul să achite dobânzi de întârziere conform art. 7 din O.G. nr. 79/2003, forma în vigoare în anul 2005.

Deși în considerentele hotărârii se trasează limitele în care se va admite acțiunea, în dispozitiv instanța anulează nota de debit din 13 aprilie 2006 (în privința căreia nu se face nicio referire în considerente) până la concurența sumei de 54.562,33 euro, la care se adaugă dobânda aferentă acestei sume calculată conform art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 și, în consecință, desființează în parte Nota de debit din 16 martie 2005 până la concurența sumei de 54.562,33 euro.

Se observă astfel că ceea ce se reține în considerente nu concordă cu dispozitivul, nu numai în privința sumei, dar și sub aspectul actelor anulate și a celui căruia îi incumbă obligația de achitare a dobânzilor aferente sumei.

Motivarea corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești permite ca soluția să se grefeze pe argumente de ordin obiectiv, și nu pe considerente de natură subiectivă, discreționară, pentru ca părțile implicate într-o procedură judiciară să își formuleze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției respective și ca instanțele superioare să realizeze un control judiciar eficient.

În speța de față, motivarea instanței nu poate fi apreciată ca fiind rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate, întrucât considerentele de ordin general conduc mai degrabă la concluzia unei analize bazate pe argumente de natură subiectivă.

Cu privire la expertiza efectuată în cauză, care a concluzionat cu privire la cuantumul sumei de rambursat, dar și cu privire la alte aspecte care nu au mai fost analizate, autoritatea pârâtă a formulat obiecțiuni, motivat de faptul că unele dintre concluziile expertului nu erau în concordanță cu actele emise în cadrul proiectului, solicitând și efectuarea unei contraexpertize, însă instanța a respins cererea pe motiv că acele critici pot fi coroborate cu actele aflate la dosar.

Din acest punct de vedere, în mod greșit prima instanță a respins proba solicitată, deoarece prima expertiză nu era de natură să lămurească faptele care au condus la emiterea actelor atacate.

3.4. Hotărârea primei instanțe este nelegală și raportat la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, care sunt exagerat de mari chiar și după cenzurarea acestora de către instanță.

De la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile, alin. (3) al art. 274 prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau că micșoreze onorariile avocațiale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Solicitarea recurentului este, în principal, de a fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată raportat la criticile formulate, critici care ar conduce la respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, de a reduce proporțional cuantumul acestora, raportat la capetele de cerere admise și la activitatea efectiv desfășurată de avocat în cauza dedusă judecății.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

, raportat la art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. (1865), admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Intimatul A. Zărnești a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței nr. 51/F din 08 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, invocând în special următoarele apărări:

4.1. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Toate actele procedurale, precum și celelalte înscrisuri emanate de la recurentul-pârât și depuse de acesta la dosarul instanței de fond au menționat ca adresă a pârâtului pe cea din București, astfel că se presupune că din acest motiv comunicarea hotărârii s-a făcut la acea adresă.

Dispozițiile art. 85 și art. 107 C. proc. civ. invocate de recurent nu sunt incidente în cauză, întrucât ele se referă la judecata unei cereri și, respectiv, la amânarea judecății, iar nu la comunicarea hotărârii judecătorești.

În privința art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se impune a se observa că nu există niciun fel de vătămare produsă recurentului-pârât, fiind vorba de o hotărâre a instanței ce i-a fost comunicată și împotriva căreia acesta și-a exercitat dreptul de a formula recurs.

Referitor la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2013, prin care C. a trecut de la B. la J., împrejurare intervenită în intervalul cuprins între momentul rămânerii în pronunțare și momentul în care instanța a pronunțat hotărârea recurată, este evidentă reaua-credință a recurentului-pârât, în condițiile în care, știind de amânările de pronunțare, nu a depus sau transmis vreun act la instanța de judecată după data de 19 februarie 2013 (când a intrat în vigoare modificarea legislativă menționată) și până la data pronunțării, prin care să indice alt lucru, astfel încât instanța de fond să procedeze în consecință.

Pe de altă parte, și în această fază procesuală, instanța de recurs poate constata că J. - C. are calitatea de parte în prezentul litigiu operând o transmisiune a calității procesuale pasive, fără a afecta în vreun fel derularea procesului sau pe vreuna dintre părți.

4.2. Referitor la motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Sentința pronunțată de instanța de fond, prin care a anulat Procesul-verbal de constatare din 22 noiembrie 2010 și Decizia nr. 114 din 14 februarie 2011, fără a mai proceda la analiza criticilor pe fondul cauzei, este la adăpost de orice critici, având în vedere textele legale aplicabile în speță, precum și înscrisurile existente la dosar, care demonstrează cu prisosință faptul că pârâtul nu a respectat sub nicio formă procedurile legale de verificare și constatare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli.

De asemenea, este legală și temeinică soluția instanței de fond prin care a desființat Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 și a anulat Nota de debit din materialul probator, din care rezultă că reclamantul nu a încălcat în niciun fel prevederile Convenției de Grant, Condițiile generale FIDIC și Condițiile Speciale în toate acțiunile realizate în cadrul proiectului.

4.3. Referitor la criticile recurentului privind cheltuielile de judecată, se impune a se observa că onorariul de avocat, astfel cum a fost cenzurat de instanța de fond, este un onorariu nu rezonabil, ci chiar mic față de complexitatea cauzei și valoarea litigiului.

Prin urmare, cererea privind reducerea onorariu de avocat formulată de recurent este nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată de intimatul A. Zărnești, în ședința publică din data de 19 ianuarie 2016, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 104 C. proc. civ. precizează că, actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

În cauza de față, sentința nr. 51/F din 8 martie 2013 a fost comunicată pârâtului B. - C. la data de 26 martie 2014, iar recursul a fost predat recomandat la oficiul poștal la data de 9 aprilie 2014, înainte de împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În aceste condiții Înalta Curte va dispune respingerea excepției tardivității recursului, ca neîntemeiată.

Analizând recursul declarat de pârâtul B. - C., prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate de intimat, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții;

(i) actul de procedură a fost îndeplinit cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent;

(ii) actul de procedură a produs părții o vătămare;

(iii) vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului viciat.

Un prim argument invocat de recurent vizează încălcarea dispozițiilor art. 85 și art. 107 C. proc. civ., prin pronunțarea hotărârii în contradictoriu cu un pârât care nu a fost legal citat.

Susținerile recurentului în această privință sunt neîntemeiate, întrucât pârâtul B. - C. a fost reprezentat de consilier juridic K. la termenul fixat pentru judecata cauzei - 1 februarie 2013, exercitându-se astfel drepturile procesuale prin mandatar, conform art. 67 și urm. C. proc. civ.

Prin urmare, soluționarea cauzei de către instanța de fond a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 85 și art. 107 C. proc. civ.

Un alt argument de care se prevalează recurentul are în vedere comunicarea sentinței nr. 51/F din 8 martie 2013, la sediul central al administrației, respectiv cel din București, sector 5, și nu la sediul din București, sector 3, unde au fost comunicate toate actele de procedură emise până la soluționarea cauzei.

Această împrejurare nu poate determina nulitatea actului de procedură, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât recurentul-pârât a intrat în posesia hotărârii primei instanțe și a declarat recurs în termen legal împotriva acesteia.

În aceste condiții, nu se poate reține că ar fi suferit vreo vătămare prin comunicarea hotărârii la un alt sediu al acestuia decât cel la care au fost comunicate până la acea dată actele de procedură.

În fine, considerentele recurentului legate de obligația primei instanțe de a dispune repunerea cauzei pe rol conform art. 151 C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 6/2013 au intervenit după închiderea dezbaterilor, fiind epuizată faza publică și contradictorie a litigiului, astfel că după acest moment procesual nu mai era posibil a se face vreo cerere, indiferent de natura acesteia.

În plus, în procedura recursului, instanța a luat act că a operat o transmisiune a calității procesuale pasive de la B. la J., potrivit O.U.G. nr. 6/2013, și a dispus comunicarea tuturor actelor de procedură față de J. - C.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în cauză, susținerile recurentului în această privință fiind neîntemeiate.

Pentru a dispune desființarea Deciziei nr. 114 din 14 februarie 2011 și a Procesului verbal de constatare din 22 noiembrie 2010, prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă nu a efectuat o verificare proprie, nu a procedat la audierea entității verificate și nu i-a asigurat acesteia dreptul de a formula observații care să fie analizate de echipa de verificare.

Constatările și concluziile primei instanțe sunt însă eronate, întrucât în speța de față acțiunea de control privind obținerea, derularea și utilizarea fondurilor europene a fost desfășurată de F. - F., instituția care asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor ce revin României privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 49/2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, act normativ în vigoare la data desfășurării acțiunii de verificare și de emitere a actelor administrative contestate, F. are ca principală atribuție controlul obținerii, derulării și utilizării fondurilor obținute din asistența financiară acordată României de Uniunea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea identificării de nereguli, având și calitatea de organ de constatare în sensul art. 214 C. proc. pen., în privința fondurilor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în România.

Art. 10 alin. (7) și (9) din același act normativ precizează că, în cazul identificării de nereguli, Departamentul transmite actul de control autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea luării măsurilor care se impun pentru remedierea deficiențelor și, după caz, recuperarea sumelor plătite necuvenit. Constatările Departamentului sunt obligatorii pentru autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente.

Conform art. 11

1

alin. (7) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, act normativ în vigoare în perioada de referință, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare au obligația de a comunica, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării F., măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control ale departamentului, precum și acțiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii.

În acest sens, art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2013 prevede că în cazul actului de control transmis de F., autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul F.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă cu claritate caracterul obligatoriu al constatărilor cuprinse în actul de control întocmit de F. în operațiunea de stabilire și individualizare a obligațiilor de plată și de emitere a titlului de creanță.

Prin urmare, în cauza de față, nu exista obligația autorității pârâte de a desfășura propria acțiune de verificare și control în vederea identificării eventualelor nereguli în utilizarea fondurilor europene și a celor de cofinanțare aferente, ci de a stabili și individualiza obligația de plată, de a emite titlu de creanță conform actului de control întocmit de F. și de a comunica acestui Departament în termen de 30 de zile măsurile dispuse.

Așadar, sunt întemeiate susținerile recurentului în această privință, dar și solicitarea acestuia de casare a hotărârii primei instanțe și de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât nu au fost în niciun fel examinate criticile aduse pe fondul cauzei actelor administrative contestate.

Lipsa oricărei analize a primei instanțe se constată și în ceea ce privește Nota de debit din 13 aprilie 2006, cu privire la care se dispune prin dispozitivul hotărârii anularea parțială, până la concurența sumei de 54.562,33 euro.

De asemenea, se constată neconcordanțe între dispozitivul și considerentele hotărârii, dar și neclarități în raționamentul primei instanțe, în ceea ce privește Nota de debit din 16 martie 2005, care este anulată în parte, până la concurența sumei de 54.562,33 euro, deși în considerente se reține că suma de rambursat este de 40.827,33 euro, potrivit raportului de expertiză, și că se impune ca primă notă de debit să fie anulată până la concurența sumei stabilită de expert ca fiind de rambursat.

Toate aceste neclarități/neconcordanțe se reflectă și asupra obligațiilor de plată accesorii al căror cuantum nu va putea fi determinat în procedura de executare, atât timp cât obligația de plată principală nu este certă.

Nici în privința cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului, prima instanță nu și-a prezentat argumentele pentru care a stabilit suma de 27.297,45 euro cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și a respins restul cheltuielilor de judecată solicitate.

Toate aceste circumstanțe fac imposibilă exercitarea controlului judiciar și în privința cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina autorității pârâte.

În concluzie, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 314 și art. 312 alin. (3), rap. La art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa hotărârea primei instanțe și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării pricinii, vor fi avute în vedere considerentele prezentei decizii și vor fi lămurite toate circumstanțele de fapt și de drept legate de actele administrative contestate în cele două acțiuni conexe, ținându-se seama și de celelalte susțineri ale părților din recurs, a căror analiză a devenit inutilă raportat la soluția dată recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimatul-reclamant A. Zărnești.

Admite recursul declarat de pârâtul J. - C. reprezentat de B. împotriva sentinței civile nr. 51/F din 8 martie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2016.