ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul C.L. Zărnești prin P. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul M.F.P. – O.P.C.P., să se dispună desființarea deciziei nr. 35 din 14

martie 2008 emisă de pârât și pe cale de consecință să se anuleze în parte Nota

de debit nr. 546864 din 16 martie 2005 și nota de debit nr. 666/95 din 13

aprilie 2006 emise de M.F.P. – O.P.C.P. în sensul de a se constata că urmează a

rambursa pârâtului suma de 38.790,32 Euro și nu suma de 112.631,63 Euro. De

asemenea, s-a solicitat suspendarea executării actelor administrative până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că „notele de debit” emise de către M.F.P. – O.P.C.P.

sunt netemeinice și nelegale și solicită anularea în parte a actului menționat,

în sensul de a constata că urmează a rambursa către pârât suma de 38.790, 32

Euro.

Prin sentința nr.

40 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul C.L. Zărnești, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C.P.

și în consecință a desființat Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât

și a anulat în parte notele de debit emise de M.F.P. – O.P.C.P. astfel: Nota de

debit nr. 546864 din 16 martie 2005 până la concurența sumei de 40.827,33 euro și

nota de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 până la concurența aceleiași sume

cu dobânda calculată la aceasta în cuantum de 3,56% pe an.

Totodată, a

respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 5776 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentința

nr. 82 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis cererea formulată de

C.L. Zărnești privind completarea sentinței nr. 40 din 26 februarie 2010 și a

dispus completarea sentinței în sensul că a obligat pârâtul M.F.P. – O.P.C.P.

să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată

constând în onorariu avocațial și a respins cererea de lămurire a

dispozitivului Sentinței nr. 40 din 26 februarie 2010, formulată de C.L.

Zărnești.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că deși prin

Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 pârâtul M.F.P. – O.P.C.P. a respins

contestația formulată de C.L. Zărnești ca neîntemeiată, practic nu a soluționat

pe fond cererile reclamantului.

S-a mai

arătat în considerentele sentinței atacate că în cadrul Convenției de Grant

părțile au stabilit, de comun acord, că A.C.L. Zărnești va asigura cofinanțarea

atât în bani cât și în natură, iar obligația cofinanțării în natură a fost

realizată prin punerea la dispoziție în folosul proiectului a unui teren pentru

organizarea de șantier în suprafață de 1.000 mp, contribuție evaluată la 10.000

euro.

Având în

vedere și concluziile expertului numit în cauză, prima instanță a apreciat că

în situația în care contravaloarea bunului imobil reprezintă o cheltuială

eligibilă, suma de rambursat este de 40.827,33 euro, această sumă fiind

calculată în funcție de cotele de contribuție ale părților la finanțarea

proiectului și în funcție de sumele avansate de părți în cadrul derulării

lucrărilor.

Totodată,

instanța de fond, având în vedere prevederile O.G. nr. 79/2003, a constatat că

reclamantul datorează și dobânzi de întârziere calculate la suma de rambursat.

Susținerile reclamantului că nu datorează dobânzi sunt neîntemeiate. Acestea

vor fi calculate la suma de rambursat și până la data plății acesteia.

Împotriva

acestei a declarat recurs pârâtul M.F.P., O.P.C.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin

cererea de recurs, se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că

instanța de fond nu se putea pronunța asupra legalității notei de debit nr. 54684

din 16 martie 2005. fără a eluda prevederile imperative ale Titlului IX C.

proc. fisc.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine

publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art.

306 alin (2) C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind

fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate

cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Așa cum

rezultă din actele de la dosar, reclamantul a solicitat desființarea deciziei nr.

35 din 14 martie 2008 emisă de pârât și pe cale de consecință anularea notei de

debit 546864 din 16 martie 2005 și a notei de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006

emise de M.E.F. – O.P.C.P., în sensul de a se constata că reclamantul C.L.

Zărnești prin P. urmează a rambursa suma de 38.790, 32 Euro și nu suma de

112.631, 63 Euro.

Decizia nr. 35

din 14 martie 2008 ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul

dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării

contestației formulate împotriva notelor de debit și poate fi contestată în

condițiile art. 218 alin. (2) din același cod,

conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi

atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de

soluționare a contestației potrivit art. 212, la

instanța judecătorească de

contencios

administrativ competentă, în condițiile legii.”

În

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc.,

în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente

să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008,

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.

În

interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (l)

din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu

caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a

competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul

valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau

datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte

cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se

stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege

pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma

de 500.000 lei.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară, în sumă de

112.631, 63 Euro, al cărei cuantum în lei este sub pragul de 500.000 lei,

asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură

fiscală, conform art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, competența materială

a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul

valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Brașov, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3)

din aceeași lege.

Soluția

decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele

provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de

Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt

rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror

constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de

plată a creanțelor bugetare.

În

consecință, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat

cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis,

dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc

fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de M.F.P - O.P.C.P. împotriva Sentinței civile nr. 40/ F

din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal și împotriva Sentinței nr. 82 din 16 aprilie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentințele atacate și trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.