ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.L. Zărnești prin P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C.P., să se dispună desființarea deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât și pe cale de consecință să se anuleze în parte Nota de debit nr. 546864 din 16 martie 2005 și nota de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 emise de M.F.P. – O.P.C.P. în sensul de a se constata că urmează a rambursa pârâtului suma de 38.790,32 Euro și nu suma de 112.631,63 Euro. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării actelor administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că „notele de debit” emise de către M.F.P.

– O.P.C.P. sunt netemeinice și nelegale și solicită anularea în parte a actului menționat, în sensul de a constata că urmează a rambursa către pârât suma de 38.790, 32 Euro. Prin sentința nr. 40 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.L. Zărnești, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C.P. și în consecință a desființat Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât și a anulat în parte notele de debit emise de M.F.P. – O.P.C.P. astfel: Nota de debit nr. 546864 din 16 martie 2005 până la concurența sumei de 40.827,33 euro și nota de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 până la concurența aceleiași sume cu dobânda calculată la aceasta în cuantum de 3,56% pe an.

Totodată, a respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5776 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 82 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis cererea formulată de C.L. Zărnești privind completarea sentinței nr. 40 din 26 februarie 2010 și a dispus completarea sentinței în sensul că a obligat pârâtul M.F.P. – O.P.C.P. să plătească reclamantului suma de 15.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței nr. 40 din 26 februarie 2010, formulată de C.L. Zărnești. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că deși prin Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 pârâtul M.F.P.

– O.P.C.P. a respins contestația formulată de C.L. Zărnești ca neîntemeiată, practic nu a soluționat pe fond cererile reclamantului. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cadrul Convenției de Grant părțile au stabilit, de comun acord, că A.C.L. Zărnești va asigura cofinanțarea atât în bani cât și în natură, iar obligația cofinanțării în natură a fost realizată prin punerea la dispoziție în folosul proiectului a unui teren pentru organizarea de șantier în suprafață de 1.000 mp, contribuție evaluată la 10.000 euro. Având în vedere și concluziile expertului numit în cauză, prima instanță a apreciat că în situația în care contravaloarea bunului imobil reprezintă o cheltuială eligibilă, suma de rambursat este de 40.827,33 euro, această sumă fiind calculată în funcție de cotele de contribuție ale părților la finanțarea proiectului și în funcție de sumele avansate de părți în cadrul derulării lucrărilor.

Totodată, instanța de fond, având în vedere prevederile O.G. nr. 79/2003, a constatat că reclamantul datorează și dobânzi de întârziere calculate la suma de rambursat. Susținerile reclamantului că nu datorează dobânzi sunt neîntemeiate. Acestea vor fi calculate la suma de rambursat și până la data plății acesteia. Împotriva acestei a declarat recurs pârâtul M.F.P., O.P.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs, se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu se putea pronunța asupra legalității notei de debit nr. 54684 din 16 martie 2005. fără a eluda prevederile imperative ale Titlului IX C. proc. fisc. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art. 306 alin (2) C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Așa cum rezultă din actele de la dosar, reclamantul a solicitat desființarea deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât și pe cale de consecință anularea notei de debit 546864 din 16 martie 2005 și a notei de debit nr. 666/95 din 13 aprilie 2006 emise de M.E.F.

– O.P.C.P., în sensul de a se constata că reclamantul C.L. Zărnești prin P. urmează a rambursa suma de 38.790, 32 Euro și nu suma de 112.631, 63 Euro. Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva notelor de debit și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară, în sumă de 112.631, 63 Euro, al cărei cuantum în lei este sub pragul de 500.000 lei, asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Soluția decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare. În consecință, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.F.P - O.P.C.P. împotriva Sentinței civile nr. 40/ F din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal și împotriva Sentinței nr. 82 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentințele atacate și trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.