ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 17 iulie 2008 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local Zărnești, în

contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – O.P.C. PHARE, a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună desființarea Deciziei nr. 35 din 14

martie 2008, anularea notei de debit din 16 martie 2005 și a notei de debit din

13 aprilie 2006, emise de pârât, să constate că urmează a rambursa pârâtului

doar suma de 38.790,32 euro și să dispună suspendarea executării celor două

note de debit până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin

încheierea din 10 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 756/64/2008, Curtea

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

reclamantului de suspendare a executării notei de debit din 16 martie 2005 și a

notei de debit din 13 aprilie 2006, reținând că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare

la cazul bine justificat și paguba iminentă.

În

privința cazului bine justificat, instanța a reținut că reclamantul a contestat

cele două note de debit, contestația împotriva primei note nefiind soluționată

de pârât, iar contestația împotriva celei de-a doua note fiind respinsă de

pârât, inițial ca tardivă, iar ulterior ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 577

din 7 februarie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, pronunțată în cauza având ca obiect

anularea parțială a notei de debit din 13 aprilie 2006, s-a reținut că a doua contestație nu poate fi respinsă ca tardivă prin invocarea atitudinii culpabile a

autorității pârâte de a nu răspunde primei contestații, astfel că se impune

soluționarea ambelor contestații. A reținut instanța de fond că, atitudinea

pârâtului, care nu s-a conformat dispozițiilor instanței și a respins

contestația ca neîntemeiată pe motiv că nu a fost criticat calculul

penalităților, este de natură a crea o îndoială cu privire la legalitatea și

temeinicia actelor administrative atacate, astfel că este îndeplinită condiția

referitoare la existența cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004.

În

privința pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

a reținut Curtea de apel că executarea notelor de debit, în cuantum de

112.631,63 euro, ar fi de natură să perturbe grav activitatea autorității

publice reclamante, întrucât această sumă depășește 10% din totalul veniturilor

bugetului local anual, iar plata ar afecta în cea mai mare măsură funcționarea

serviciilor sociale, de învățământ și sănătate.

Pentru

a pronunța suspendarea executării notelor de debit, instanța a avut în vedere

și Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de miniștri al C.E. cu privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie

administrativă.

Împotriva

încheierii din 10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.E.F. – O.P.C.

PHARE și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii recurate în

sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare.

Motivul

de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru

că încheierea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, pentru că s-a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se

invocă faptul că noțiunea de „caz bine justificat” la care face referire Legea nr.

554/2004 vizează un abuz evident sau o încălcare flagrantă a legii de către

autoritatea publică emitentă a actului, iar în speță nu este o asemenea

situație și că instanța de fond a depășit cadrul procesual al unei cereri de

suspendare și s-a pronunțat pe aspecte ce vizează fondul cauzei atunci când a

apreciat că reclamanta a dovedit că a contestat prima notă de debit prin adresa

din 8 aprilie 2005.

În

condițiile în care reclamanta nu a contestat cuantumul penalităților, ci însuși

debitul, stabilit printr-un act anterior, s-a considerat că nu s-a făcut dovada

întrunirii primei condiții prevăzute de lege, aceea a incidenței unui caz bine

justificat.

Nici

cea de-a doua condiție nu se apreciază că a fost dovedită în cauză, cea a

pagubei iminente în patrimoniul reclamantei, pentru că obligația returnării sumei

stabilită prin nota de debit este o consecință a neîndeplinirii obiectivului

finanțat prin Programul PHARE R.I.C.O.P. și ea nu se face din fondurile proprii

ale Consiliului Local.

Nici

executarea obligației de plată a penalităților nu este de natură a afecta

sectoarele gestionate de autoritatea locală pentru că sunt incidente

prevederile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale

instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

În

drept au fost invocate și prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Consiliul

Local Zărnești a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului

formulat de M.F.P. – O.P.C. PHARE.

După

examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză,

Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Obiectul

cauzei în fața instanței de fond a fost suspendarea unor acte administrative

emise de M.F.P. – O.P.C. PHARE prin care reclamantul trebuia să restituie suma

de 112.631,63 euro.

Instanța

de fond a admis cererea după ce a analizat îndeplinirea celor două condiții

prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, soluția fiind criticată de recurentă

tocmai sub acest aspect.

Într-adevăr,

actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de

legalitate, fiind el însuși titlu executoriu.

Suspendarea

actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia, reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

a acestuia.

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond, iar în temeiul art. 15 din același act normativ, suspendarea

se poate solicita și prin cererea adresată instanței competente, dar cu

dovedirea acelorași condiții.

Legea

nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată, definește atât „paguba iminentă”

cât și „cazurile bine justificate”.

Astfel,

„paguba iminentă” este definită, în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Așa

cum a arătat și instanța de fond, suma ce urmează a fi restituită în

conformitate cu actele întocmite, a căror suspendare este solicitată, este

semnificativă față de potențialul comunității respective.

Chiar

dacă recurenta invocă dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilită prin titluri

executorii, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru că, chiar art.

2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 face referire la un prejudiciu

material viitor și previzibil.

Cea

de-a doua condiție prevăzută de lege, aceea a „cazului bine justificat” este

definită, în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Și

această condiție este îndeplinită în cauză având în vedere că au fost invocate

motive de nelegalitate ale actelor atacate. Este adevărat că aceste motive vor

fi analizate de instanța care verifică legalitatea actelor contestate, dar

textul de lege cere ca împrejurările de fapt și de drept să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se

solicită.

În

motivele de recurs, recurenta analizează susținerile reclamantei referitoare la

fondul cauzei, însă, în cadrul cererii de suspendare s-a verificat numai

existența unor împrejurări de fapt și de drept care să creeze îndoieli și nu s-a

analizat fondul cererii de anulare a actelor.

Instanța

de fond a prezentat anumite împrejurări legate de condițiile în care a fost

pronunțată Decizia nr. 577 din 7 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și considerentele avute în vedere de instanța supremă

atunci când a obligat recurenta să soluționeze pe fond contestația reclamantei

formulată împotriva notei de debit din 13 aprilie 2006, tocmai pentru a

sublinia „cazul bine justificat”.

Se

constată, astfel, că instanța de fond nu a dat o hotărâre cu aplicarea și

interpretarea greșită a legii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., dar nici nu sunt incidente prevederile art. 304

1

C. proc. civ. și, de aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.E.F. – O.P.C. PHARE împotriva încheierii din 10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2009.