ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC K.D.F.E. SRL a chemat în judecată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării avizului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10 din 22 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 22 februarie2010, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a emis Avizul, prin care, în mod nelegal și cu încălcarea H.G. nr. 780/2006 și a Directivei Parlamentului European și a Consiliului Europei nr. 2003/87/CE a calificat Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră ca fiind valori mobiliare, fiindu-le astfel incidente prevederile aplicabile legislației pieței de capital din România.

Împotriva Avizului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 22 februarie 2010, reclamanta a formulat și înregistrat la data de 23 februarie 2010 plângere prealabilă. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1376 din 17 martie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Avizului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 22 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, împrejurarea că avizul respectiv nu este motivat, în pofida obligației primare a oricărei instituții publice de a-și motiva actele administrative pe care le emite.

S-a mai reținut că, prin decizia nr. 897 din 2 iunie 2009, emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, chiar instituția pârâtă a dispus suspendarea aplicării avizului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 16 aprilie 2009, prin care, anterior, calificase certificatele de emisii de gaze cu efecte de seră ca fiind valori mobiliare. Instanța de fond a constatat că este îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente. Astfel, prin calificarea certificatelor de emisii de gaze cu efecte de seră ca valori mobiliare, actul administrativ contestat creează premisa scoaterii tranzacțiilor cu aceste certificate de sub incidența TVA contrar dispozițiilor din H.G. nr. 44/2004 (în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat), aceasta fiind de natură să afecteze bugetul de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în speță nefiind incidente prevederile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, ci prevederile legii speciale derogatorii, respectiv cele ale art. 7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Astfel, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are calitatea să decidă includerea sau excluderea din sfera termenilor și expresiilor cu semnificația stabilită la art. 2 alin. (1) Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, având în vedere că certificatele de emisii de gaze oferă titularului lor un drept de creanță, fiind titluri de valoare garantate de o autoritate guvernamentală, ele constituie titluri de creanță și se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) pct. 33 lit. b) Legea nr. 297/2004 și art. 2 pct. 3 lit. b) din Regulamentul nr. 31/2006. De asemenea, în speță nu au fost dovedite condițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod greșit recurenta susține că în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la o primă analiză avizul din 22 februarie 2010 fiind un act unilateral, emis de o autoritate administrativă și care produce efecte juridice în ceea ce privește modul de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră; prin urmare acest aviz nu este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine - justificat și paguba iminentă, instanța de fond a reținut în mod corect că, la o analiză sumară a conținutului actului atacat se constată neconcordanțe substanțiale între acest act, pe de o parte și Directiva 2003/87/C.E.

și H.G. nr. 780/2006 - pe de altă parte, neconcordanțe asupra cărora se impune a se pronunța instanța investită cu acțiunea în anulare. Totodată, aplicarea actului administrativ atacat, prin restricționarea tranzacționării certificatelor menționate, este de natură să producă reclamantei - intimate o pagubă iminentă, aceasta aflându-se în imposibilitate de a-și desfășura activitatea și de a-și îndeplini obligațiile contractuale, fiind, totodată, obligată la plata contravalorii certificatelor primite. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinței civile nr. 1376 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.