ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC K.D.F.E. SRL a chemat în

judecată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării avizului

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 10 din 22 februarie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 22 februarie2010, Comisia Națională

a Valorilor Mobiliare a emis Avizul, prin care, în mod nelegal și cu încălcarea

H.G. nr. 780/2006 și a Directivei Parlamentului European și a Consiliului

Europei nr. 2003/87/CE a calificat Certificatele de emisii de gaze cu efect de

seră ca fiind valori mobiliare, fiindu-le astfel incidente prevederile

aplicabile legislației pieței de capital din România.

Împotriva Avizului

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 22 februarie 2010, reclamanta a

formulat și înregistrat la data de 23 februarie 2010 plângere prealabilă.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1376 din 17 martie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantă,

dispunând suspendarea executării Avizului Comisiei Naționale a Valorilor

Mobiliare din 22 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că reprezintă o îndoială puternică și

evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat,

împrejurarea că avizul respectiv nu este motivat, în pofida obligației primare

a oricărei instituții publice de a-și motiva actele administrative pe care le

emite.

S-a mai reținut că,

prin decizia nr. 897 din 2 iunie 2009, emisă de Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare, chiar instituția pârâtă a dispus suspendarea aplicării avizului

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 16 aprilie 2009, prin care,

anterior, calificase certificatele de emisii de gaze cu efecte de seră ca fiind

valori mobiliare.

Instanța de fond a

constatat că este îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente.

Astfel, prin calificarea certificatelor de emisii de gaze cu efecte de seră ca

valori mobiliare, actul administrativ contestat creează premisa scoaterii

tranzacțiilor cu aceste certificate de sub incidența TVA contrar dispozițiilor

din H.G. nr. 44/2004 (în vigoare la data emiterii actului administrativ

contestat), aceasta fiind de natură să afecteze bugetul de stat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,

susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în speță nefiind

incidente prevederile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare, ci prevederile legii speciale derogatorii, respectiv cele ale art.

7 alin. (7) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Astfel,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are calitatea să decidă includerea sau

excluderea din sfera termenilor și expresiilor cu semnificația stabilită la

art. 2 alin. (1) Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările

și completările ulterioare. Totodată, având în vedere că certificatele de

emisii de gaze oferă titularului lor un drept de creanță, fiind titluri de

valoare garantate de o autoritate guvernamentală, ele constituie titluri de creanță

și se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) pct. 33 lit. b) Legea nr.

297/2004 și art. 2 pct. 3 lit. b) din Regulamentul nr. 31/2006.

De asemenea, în speță

nu au fost dovedite condițiile art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit

recurenta susține că în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, la o primă analiză avizul din 22 februarie 2010

fiind un act unilateral, emis de o autoritate administrativă și care produce

efecte juridice în ceea ce privește modul de tranzacționare a certificatelor de

emisii de gaze cu efect de seră; prin urmare acest aviz nu este exceptat de la

controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește

îndeplinirea condițiilor art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine - justificat și paguba iminentă, instanța de fond a reținut în mod corect

că, la o analiză sumară a conținutului actului atacat se constată neconcordanțe

substanțiale între acest act, pe de o parte și Directiva 2003/87/C.E. și H.G.

nr. 780/2006 - pe de altă parte, neconcordanțe asupra cărora se impune a se

pronunța instanța investită cu acțiunea în anulare.

Totodată, aplicarea

actului administrativ atacat, prin restricționarea tranzacționării

certificatelor menționate, este de natură să producă reclamantei - intimate o

pagubă iminentă, aceasta aflându-se în imposibilitate de a-și desfășura

activitatea și de a-și îndeplini obligațiile contractuale, fiind, totodată,

obligată la plata contravalorii certificatelor primite.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinței civile

nr. 1376 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

martie 2011.