ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2423/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

19 octombrie 2010 reclamanta T.M.K.R. S.A a chemat în judecată Administrația

Fondului pentru Mediu, Direcția venituri și a solicitat suspendarea Deciziei de

impunere nr. 6 din 17 martie 2011 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu,

în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 C. proc. fisc.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 6 din 17 martie 2011 s-a

stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 6.568.250 RON,

reprezentând penalitatea de 100 de euro, echivalentă în RON la cursul de schimb

leu/euro al Băncii Naționale a României, valabil la data de 1 mai 2010, pentru

fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, datorată de către operatorul

care nu a restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră,

corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în 2009.

Reclamanta a

solicitat suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea

irevocabilă a cauzei ce face obiectul acțiunii în contencios administrativ

îndreptată împotriva răspunsului primit la plângerea prealabilă efectuată de

reclamantă prin Decizia nr. 42 din 17 iunie 2011 prin care s-a dispus

respingerea acesteia.

În motivarea cererii

de suspendare reclamanta a susținut că, în conformitate cu dispozițiile

imperative ale art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 544/2004, constituie un

caz bine justificat lipsa motivelor de fapt și de drept pentru emiterea

deciziei de impunere; inexistența unui proces-verbal de constatare a

contravenției conform cerințelor obligatorii indicate de O.G. nr. 2/2001;

inexistența vinovăției în cazul constatării contravenției reținută în sarcina

T.M.K.; bonitatea T.M.K. (comportamentul fiscal al acesteia).

A arătat că Adresa

nr. 1/249/IN din 19 ianuarie 2011 emisă de către ANPM nu poate constitui

motivul de fapt al emiterii deciziei de impunere, nefiind indicate în mod clar

motivele de fapt ce au dus la emiterea acestei decizii.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca

neîntemeiată.

de fond

Prin Sentința nr.

6256 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de

reclamanta T.M.K.R. SA în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului

pentru Mediu și a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 6 din 17 martie

2011 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că măsura provizorie solicitată de reclamantă

se justifică prin existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de

fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004.

În acest sens Curtea

a reținut că prin Decizia de impunere nr. 6 din 17 martie 2011 s-a stabilit în

sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 6.568.250 RON, reprezentând

penalitatea de 100 de euro echivalenta în RON la cursul de schimb leu/euro al

Băncii Naționale a României valabil la data de 1 mai 2010 pentru fiecare tonă

de dioxid de carbon echivalent emisă, datorată de către operatorul care nu a

restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare

emisiilor de gaze cu efect de seră generate în 2009.

În ceea ce privește

cazul bine justificat instanța a constatat că există îndoieli în ceea ce

privește lipsa motivelor de fapt și de drept pentru emiterea deciziei de

impunere așa cum impun dispozițiile Ordinului nr. 1004/2010, Adresa nr.

1/249/IN din 19 ianuarie 2011 emisă de Agenția Națională de Mediu, neputând

constitui motiv de fapt al emiterii deciziei de impunere.

S-a apreciat că, în

conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) coroborate cu disp. art. 29 din

H.G. nr. 780/2006 prevederilor legale privind aplicarea penalității de 100 euro

pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul

nu a restituit certificate de emise de gaze cu efect de seră le sunt aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

potrivit căreia exista obligația încheierii unui proces-verbal de constatare al

contravenției conform cerințelor obligatorii ale acestei ordonanțe.

Totodată prima

instanță a constatat că reclamanta își îndeplinește obligațiile de plată către

bugetul de Stat făcând eforturi foarte mari să achite datoriile curente ale

societății.

În ceea ce privește noțiunea

de pagubă iminentă, instanța de fond a apreciat că executarea deciziei de

impunere ar produce o perturbare previzibilă gravă a funcționării reclamantei

cu consecința de a nu se plăti un număr de 200 de salariați.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, Direcția

venituri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivul de recurs

invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că

hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii.

Cu privire la

legalitatea actului administrativ, se invocă faptul că instanța de fond a

reținut în mod eronat că există îndoieli în ceea ce privește lipsa motivelor de

fapt și de drept comune pentru emiterea deciziei de impunere.

Cuantumul penalității

în valoare de 6.568.250 RON stabilit prin Decizia de impunere nr. 6/2011 a fost

determinat ținându-se cont de prevederile art. 9 alin. (1) lit. ș) din O.U.G.

nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Nu pot fi reținute

susținerile instanței de fond potrivit cărora întârzierea restituirii

certificatelor se datorează unor dificultăți tehnice legate de modalitatea de

accesare și operare a Registrului Național de Emisii de Gaze cu Efect de Seră

deoarece din Adresa nr. 1/1063/IN din 26 aprilie 2011 emisă de Agenția

Națională pentru Protecția Mediului rezultă că „Registrul Național al României

a funcționat în perioada 1 martie - 20 aprilie 2010, on-line 24 ore cu CITL-ul,

situație ce poate fi confirmată și oficial de către CITL”.

Nu este îndeplinită

nici condiția existenței unei pagube iminente întrucât simpla menționare a

creanței constatate și a valorii ei nu duce, de facto la constatarea că există

o asemenea pagubă iar instanța de fond nu face nicio referire la dovezile

administrate sub aspectul prejudiciului și care să învedereze intrarea în

incapacitate de plată, din care să reiasă că plata obligației stabilită prin

actul atacat i-ar produce o pagubă.

Or, cazul bine

justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie

dovedite de persoana care a solicitat suspendarea executării actului

administrativ fiscal.

Intimata T.M.K.R. SA

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

Prin cererea adresată

instanței de fond, reclamanta a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr.

6 din 17 martie 2011 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu prin care

s-au stabilit obligații de plată în sumă de 6.568.250 RON.

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.

14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau

în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau

printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”.

Conform art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Suspendarea actului

administrativ reprezintă operațiune de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia și este excepția de la regula emiterii din oficiu și ea poate fi

dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Din coroborarea

dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, în cazul cererilor de

suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 15 din acest act normativ rezultă că

legea impune îndeplinirea următoarelor condiții:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

formulării acțiunii în anulare;

- să se facă dovada

existenței cazului bine justificat și dovada pagubei iminente.

Primele două condiții

au fost dovedite în prezenta cauză.

„Cazul bine

justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În privința

existenței cazului bine justificat se constată că există asemenea împrejurări

care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ având în vedere o eventuală nerespectare a Ordinului nr.

1004/2011, respectiv neindicarea motivelor de fapt și temeiul de drept care au

stat la baza deciziei de impunere, normele de drept aplicabile în cauză, în

raport de data săvârșirii faptei și data emiterii deciziei de impunere dar și

autoritatea competentă să aplice sancțiunea.

De altfel, în cadrul

cererii de suspendare nu se analizează amănunțit cauzele de anulare a actului,

ci numai cele care ar putea crea aparența de nelegalitate pentru că analiza

legalității și temeiniciei o va face instanța învestită cu soluționarea

acțiunii în anulare.

Paguba iminentă, o

altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui

serviciu public.

Și în privința

acestei condiții au fost depuse probele la dosar care dovedesc prejudiciul

material, viitor și previzibil ce s-ar crea reclamantei prin executarea sumelor

prevăzute în raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere.

Astfel au fost depuse

la dosar înscrisuri legate de situația financiar-contabilă, respectiv plata

salariaților, situația furnizorilor de materii prime și sumele de achitat către

aceștia.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția venituri împotriva

Sentinței nr. 6256 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2012.