ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7671/2012

Asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21 august 2012, sub

nr. 25535/245/2012,

executorul

judecătoresc C.S.A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu

reprezentat prin contract de credit bancar pentru persoane fizice din 06

aprilie 2006, la cererea creditorului P.M. împotriva debitorului SC G.S.M. SRL,

prin poprire la terțul poprit SC M.N.B. SRL.

Prin încheierea din 28 august 2012 , Judecătoria

Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

1 București, reținând că executarea silită a debitorului a fost deja încuviințată

de această din urmă instanță, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 373

alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 București este instanța de executare.

Învestită prin declinare,

Judecătoria Sectorului 1 București, secția

civilă, a pronunțat încheierea din 01 octombrie 2012, prin care și-a declinat, la

rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Judecătoria Iași și,

constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă

instanță a reținut că prin cererea de față s-a solicitat numai încuviințarea executării

silite față de un terț poprit care are sediul în raza Judecătoriei Iași, că încuviințarea

executării silite date prin încheierea din 20 mai 2011 de Judecătoria Sectorului

1 București în Dosarul nr. 19135/299/2011 privea executarea silită directă a bunurilor

pe care debitorul le avea pe raza acestui sector, iar nu față de terțul poprit ce

are sediul în Iași, astfel încât în drept să hotărască asupra cererii de față este

Judecătoria Iași.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea din 20 mai 2011 pronunțată

de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 19135/299/2011 a fost admisă

cererea de încuviințare a executării silite ce se va efectua, potrivit art. 371

1

alin. (3) C. proc. civ., împotriva debitorului SC G.S.M. SRL în baza titlului executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 7646 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la solicitarea

creditorului P.M.

Prin cererea de încuviințare a executării

silite nu s-a indicat vreo formă anume de executare, astfel încât, în raport de

dispozițiile art. 373

1

alin. (1) coroborat cu art. 373 alin. (2) C.

proc. civ., în mod firesc s-a apreciat că instanța de executare nu poate fi decât

judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul principal.

Încheierea de încuviințare a executării

silite a intrat în puterea lucrului judecat.

În raport de această împrejurare, precizarea

ulterioară a unei forme anume de executare, respectiv prin poprire asupra unui terț

cu sediul în circumscripția altei instanțe decât cea care a încuviințat inițial

executarea, nu poate atrage competența unei alte instanțe decât cea inițial învestită.

A proceda altfel, ar echivala cu încălcarea

autorității de lucru judecat a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate

la 20 mai 2011, ceea ce nu este permis.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în

speță competența teritorială revine Judecătoriei Sectorului 1 București, ca instanță

de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

decembrie 2012.