ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1694/2015

Decizia nr. 1694/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 31 octombrie 2012, reclamanta SC „A.” SRL a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 7671 din 19 aprilie 2012 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași - prin care s-a dispus respingerea la plată a sumei de 563.430 RON, echivalentul a 128.616,43 euro, reprezentând contravaloarea a două bucăți cap tractor și semiremorcă basculabilă.

Prin Sentința civilă nr. 1356 din 21 februarie 2012, a Tribunalului Suceava, s-a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, prin declinare de competență, la data de 11 aprilie 2013.

Hotărârea instanței de fond

La data de 19 ianuarie 2013, prin Sentința nr. 196 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC „A.” SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 Nord-Est Iași, a fost anulată Notificarea nr. 7571 din 19 aprilie 2012 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pârâtele fiind obligate să plătească reclamantei, contravaloarea a două bucăți cap tractor cu semiremorcă basculabilă, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 5.361,10 RON.

Împotriva Sentinței civile nr. 196 din 19 iunie 2013, a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de recurenta SC „A.” SRL.

Prin Decizia nr. 947 din 26 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Sentinței nr. 196 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC „A.” SRL Fundu Moldovei, ca nefondată.

Împotriva Deciziei nr. 947 din 26 februarie 2014, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, SC „A.” SRL Fundu Moldovei a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Se arată în esență că prima condiție impusă de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este îndeplinită, atât timp cât la data pronunțării deciziei atacate, înscrisul cu care înțelege revizuenta să probeze cererea de revizuire nu a fost prezentat instanței.

Se mai menționează că intimata este emitenta înscrisului menționat, acesta fiind în permanență în posesia sa împreună cu întreaga documentație aferentă cererii de finanțare, ascunzând cu rea-credință faptul că a acceptat și avizat expres modificările tehnice, pentru care ulterior a fost sancționată societatea revizuentă.

Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac extraordinare exercitată

Înalta Curte sesizată cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și procedând la verificarea acesteia a constatat următoarele.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce provoacă rejudecarea cauzei, urmărind înlăturarea autorității de lucru judecat atașat de lege hotărârilor judecătorești irevocabile.

Interesul revizuentului reflectat în susținerile formulate vizează cu precădere evocarea fondului cauzei și încearcă a atrage o nouă judecată, de această dată, având în vedere și înscrisul așa-zis „nou” invocat în susținerea cererii.

Însă, a apreciat instanța că înainte de evocarea fondului trebuie să se examineze dacă sunt îndeplinite cele patru condiții de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și anume: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fi fost hotărâtor în soluționarea pricinii.

Admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de judecată, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ea decurge tocmai din rațiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă „reținută de partea adversă sau care nu a putut fi înfățișată” conduce la concluzia că anterioritatea înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.

Admiterea soluției contrare ar duce la situația de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligența pe care o manifestă partea cu prilejul soluționării cererii (obligație impusă în mod expres de art. 129 C. proc. civ.) și ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale.

Din această perspectivă se reține că înscrisul invocat exista sau ar fi putut fi produs la data pronunțării sentinței atacate, astfel încât caracterul său de anterioritate nu a putut fi pus în discuție.

Referitor la caracterul determinant al înscrisurilor, se reține că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecății pricinii, ar fi fost de natură să ducă la altă soluție decât cea adoptată în cauză. Or, înscrisurile invocate nu sunt susceptibile să schimbe soluția pronunțată.

Astfel, documentul despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinește niciuna din condițiile enunțate.

Înscrisul care stă la baza prezentei cereri de revizuire este din data de 17 septembrie 2009, o dată mult anterioară pronunțării Deciziei nr. 947 din data de 26 februarie 2014, înscrisul fiind în permanență în posesia părții care îl invocă, în sensul că reprezintă un răspuns la o solicitare de modificare a Contractului de finanțare nr. x/2009, și putea fi produs de către revizuenta SC „A.” SRL oricând pe parcursul derulării cauzei.

Și mai mult decât atât, Notificarea de acceptare/neacceptare a unor modificării tehnice/financiare din data de 17 august 2009, nu prezintă relevanță în dezlegarea pricinii, în sensul că Notificarea de refuz la plată reprezintă consecința directă a analizării de către experții A.P.D.R.P. a cererii de plată depusă de reclamantă.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că cererea de față nu întrunește cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale.

Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC „A.” SRL împotriva Deciziei nr. 947 din 26 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM