Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
3 octombrie 2011

Decizia nr. 6714/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 15 iulie 2011, Corpul Executorilor Bancari din cadrul B. S.A. a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului P.M.I., în baza titlului executoriu (contract de credit de consum), cu indicarea terțului poprit, Banca T. cu sediul în Cluj-Napoca. Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3, reținând că debitorul are domiciliul pe raza sectorului 3 București. La rândul ei, Judecătoria sectorului 3 a invocat excepția de necompetență și a declinat competența către Judecătoria Cluj-Napoca, reținând incidența dispoz.

art. 373 alin. (2) C. proc. civ., faptul că se solicită încuviințarea executării silite prin poprire la un terț poprit care are sediul în Cluj-Napoca. Legal învestită cu soluționarea conflictul de competență, față de dispoz. art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se transmite, prin intermediul executorului judecătoresc, instanței de executare. De asemenea, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. În speță, s-a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire, indicându-se ca terț poprit, Banca T., cu sediul în Cluj-Napoca.

Ca atare, față de dispozițiile procedurale anterior menționate, se va constata că este instanță de executare și deci, competentă în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, Judecătoria Cluj-Napoca.

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.