ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3856/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința nr. 224 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Constanta a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B.G.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și în consecință, a fost anulat Ordinul nr. 70104 din 02 octombrie 2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a fost dispusă reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile bănești cuvenite și cele efectiv încasate în funcția de execuție.

Prin Notele de ședință depuse în data de 10 februarie 2010, reclamantul, stabilind cadrul procesual, a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Față de precizările formulate de reclamant, în sensul că obiectul acțiunii îl constituie anularea și nu revocarea Ordinului nr. 70104 din 02 octombrie 2009, iar calitatea de pârâtă o are Autoritatea Națională Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și nu Președintele Autorității Naționale Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, astfel cum inițial a solicitat, instanța a constatat că atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Autorității Naționale Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor cât și inadmisibilitatea acțiunii, invocate de pârâtă, au rămas fără obiect, așa încât nu se mai impune analizarea lor potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea pârâtă, criticând soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. Prin Decizia nr. 1198 din 1 martie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii introductive a reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: - In jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României). - Din această perspectivă înalta Curte a constatat că instanța de fond nu s-a preocupat în a analiza ordinele emise în cauză, atât ordinul de numire cât și ordinul atacat, sub aspectul îndeplinirii condițiilor de legalitate, ci a abordat soluția dintr-o manieră generală. - Reclamantul a fost numit în funcția de Director Coordonator al DSVSA Constanța prin ordinul nr. 69811 din 25 mai 2009, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, urmând ca funcția să fie exercitată în baza contractului de management nr. 92 din 25 mai 2009, iar acordarea calificativului „nesatisfăcător" a dus la eliberarea reclamantului din funcția de conducere deținută, în temeiul contractului de management încheiat.

- Independent de faptul evaluării și al verificării îndeplinirii criteriilor stabilite de lege pentru evaluare, actul de numire în funcția publică de conducere este afectat de viciul de neconstituționalitate al actului normativ în temeiul căruia a fost emis ordinul, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (.) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (.)". - S-a reținut și că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. l pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. Față de aspectele arătate, înalta Curte a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, întrucât ordinul de numire în funcție a reclamantului a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, astfel încât soluția de anulare a ordinului de eliberare din funcție și obligarea la reîncadrare este nelegală.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire B.G.R., invocând generic dispozițiile art. 322 și următoarele C. proc. civ. În dezvoltarea cererii de revizuire, revizuentul susține, în esență, că instanța a analizat cererea de recurs numai prin prisma motivelor de recurs formulate de autoritatea recurentă, fără a face vorbire în niciun mod despre apărările formulate de intimatul-reclamant prin intermediul întâmpinării. Se mai susține că instanța de recurs a reținut greșit că actul de numire în funcție este afectat de viciul de neconstituționalitate, în realitate prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională și nu O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009. Celelalte critici aduse deciziei a cărei revizuire se solicită reprezintă reiterări ale argumentelor aduse în susținerea acțiunii și ale apărărilor formulate în fața instanței de recurs. Cererea de revizuire este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în cele 10 cazuri expres și limitativ enumerate în punctele 1-10 ale articolului mai susmenționat. Revizuentul își întemeiază cererea de revizuire, generic, pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ., tară a indica și dezvolta vreunul dintre cele zece motive de revizuire prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în temeiul dispozițiilor procedurale potrivit cărora instanța poate să încadreze în drept criticile formulate de parte deciziei a cărei revizuire se solicită și procedând la analizarea acestora astfel cum au fost structurate, înalta Curte constată că susținerile revizuentului nu pot fi încadrate în niciuna din ipotezele stabilite de cele zece puncte ale art. 322 C. proc. civ. În realitate, afirmațiile dezvoltate în cuprinsul cererii de revizuire, reprezintă argumente de fond care au fost avute în vedere atât de prima instanță, cât și de instanța de recurs, astfel încât nu se poate constata incidența vreunui motiv de revizuire care să ducă la desființarea hotărârii irevocabile atacate.

Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 326 C. proc. civ. respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.G.R., împotriva Deciziei nr. 1198 din 1 martie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2011.