ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1189/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibil apelul comercial declarat de apelantul B.P.L., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, împotriva deciziei nr. 243 din 25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3209/111/2010. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr. 243/CA/-R din 25 martie 2010 Curtea de Apel Oradea, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B.P.L. împotriva deciziei nr. 1583/R/CA din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, astfel că decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.P.L.. Recursul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin încheierea nr. 202 din 19 ianuarie 2011 a scos cauza de pe rolul acestei secții și a înaintat-o spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal. Prin decizia nr. 4710 din 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de B.P.L., ca inadmisibil. A reținut instanța de recurs că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea unei căi de atac exercitate la rândul său împotriva unei hotărâri irevocabile.

Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul B.P.L. nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". În concluzie, a constatat Înalta Curte că decizia civilă nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat fiind inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, B.P.L., invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. Prin decizia nr. 3234 din 26 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de B.P.L. împotriva deciziei nr. 4710 din 13 octombrie 2011 pronunțată de aceeași instanță. Analizând conținutul cererii de revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

A reținut Curtea că din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanța de recurs, casând sentința instanței de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanță. În speța de față, prin decizia nr. 4710 din 13 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul declarat de reclamantul B.P.L., împotriva deciziei nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, l-a respins ca inadmisibil, menținând dispozițiile acesteia ca fiind temeinice și legale.

A concluzionat Curtea că în această situație, este evident că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei. Cu privire la decizia nr. 3234 din 26 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare B.P.L., întemeiată pe dispozițiile art. . 317 coroborat cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Examinând actele dosarului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare. Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, față de părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 pct. (1) din C. proc. civ. În ceea ce privește incidența art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs l-a respins.

Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existența vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispozițiile legale precizate. Nu pot fi reținute argumentele contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 318 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată. În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta. De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante. Astfel, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită. De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a menționa, in terminis, un anumit aspect sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II din C. proc. civ. Astfel fiind, criticile invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispozițiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.P.L. împotriva deciziei nr. 3234 din 26 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.