ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1189/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 61/2010-A/C din 15 iunie

2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca inadmisibil apelul comercial declarat de apelantul B.P.L.,

în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor,

împotriva deciziei nr. 243 din 25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea în Dosarul nr. 3209/111/2010.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr. 243/CA/-R din 25 martie

2010 Curtea de Apel Oradea, a respins ca inadmisibil recursul declarat de

recurentul B.P.L. împotriva deciziei nr. 1583/R/CA din 26 noiembrie 2009

pronunțată de Tribunalul Bihor, astfel că decizia pronunțată de Curtea de Apel

Oradea este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs B.P.L..

Recursul a fost

înregistrat pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care, prin încheierea nr. 202 din 19 ianuarie 2011 a scos cauza de pe rolul

acestei secții și a înaintat-o spre competentă soluționare secției de

contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 4710

din 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de B.P.L., ca inadmisibil.

A reținut

instanța de recurs că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat

împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea

unei căi de atac exercitate la rândul său împotriva unei hotărâri irevocabile.

Declarând recurs

împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul B.P.L. nu s-a conformat

condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie,

încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională".

În

concluzie, a constatat Înalta Curte că decizia civilă nr. 61/2010-A/C din 15

iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat fiind

inadmisibil.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire, B.P.L., invocând motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3234

din 26 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de B.P.L. împotriva deciziei

nr. 4710 din 13 octombrie 2011 pronunțată de aceeași instanță.

Analizând conținutul

cererii de revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță,

Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii

hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și

hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

A reținut Curtea că

din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile de

admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri

pronunțate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea

ce presupune ca instanța de recurs, casând sentința instanței de fond să

procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi

produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanță.

În speța de față,

prin decizia nr. 4710 din 13 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și

Justiție soluționând recursul declarat de reclamantul B.P.L., împotriva deciziei

nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, l-a respins ca

inadmisibil, menținând dispozițiile acesteia ca fiind temeinice și legale.

A concluzionat Curtea

că în această situație, este evident că instanța de recurs nu a evocat fondul

cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ.,

limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei

instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod

corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei.

Cu privire la decizia

nr. 3234 din 26 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare

B.P.L., întemeiată pe dispozițiile art. . 317 coroborat cu dispozițiile art.

318 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare, având în vedere considerentele

în continuare arătate.

Contestația în anulare,cale

extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de

la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere

a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă

doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Contestatorul nu invocă

neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, față de

părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor

procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 pct.

(1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența

art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece

se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai

sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs l-a respins. Or,

se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existența vreunui

viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispozițiile

legale precizate.

Nu pot fi reținute argumentele

contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de dispozițiile art.

318 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație

în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației

în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură,

o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru

verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere

a probelor.

Prin greșeală materială

se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și

care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă

că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să

fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de

instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală

materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă

atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate

motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța

de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept

care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un

raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial,

astfel că omisiunea de a menționa, in terminis, un anumit aspect sau o afirmație

a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile

art. 318 teza

II

din C.

proc. civ.

Astfel fiind, criticile

invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispozițiile

legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de B.P.L. împotriva deciziei nr. 3234 din 26 iunie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie

2013.