ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, Consiliul de Disciplină al camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea disciplinară exercitată de Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc M.G. pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000 și a aplicat executorului judecătoresc M.G. sancțiunea excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Prin Hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România a admis contestația formulată de M.G., a desființat hotărârea nr. 12 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a constatat ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate a compunerii completului de judecată la nivelul Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza la același consiliu în vederea rejudecării pricinii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției care a fost soluționat de Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 1198/2007.

Prin decizia nr. 2133 din 27 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva acestei decizii și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin încheierea nr. 3882 din 4 noiembrie 2008, Înalta Curte a admis cererea de strămutare, formulată de M.G. și a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Oradea. Curtea de Apel Oradea, față de decizia nr. 2133 din 27 mai 2008 a Înaltei Curți, a recalificat obiectul cauzei din recurs în contestație.

Prin sentința civilă nr. 23 din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis contestația formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimații M.G., Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, a anulat hotărârea nr. 15/2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și a trimis cauza la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pentru judecarea fondului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că motivul pentru care hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a fost desființată a constat în incompatibilitatea executorului judecătoresc C.G.

de a face parte din completul care pronunțat hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, întrucât acesta a fost sancționat prin Hotărârea nr. 3 din 24 mai 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut în considerentele sentinței atacate că împotriva acestei hotărâri, executorul judecătoresc C.G. a formulat contestație pe care a retras-o la data 18 iulie 2006 așa cum rezultă din hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006. Or, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/ 2000, în speță, hotărârea contestată de C.G., nu rămâne definitivă decât din momentul în care Comisia Superioară de Disciplină ia act de retragerea căii de atac, astfel că la momentul pronunțării hotărârii nr. 11 din 12 iulie 2006, hotărârea de sancționarea a executorului judecătoresc C.G.

nu era definitivă, prin urmare acesta nu se afla în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 51 din Statutul Uniunii Naționale a executorilor Judecătorești din România. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, în mod greșit, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a constatat situația de incompatibilitate a executorului judecătoresc C.G. și a desființat pentru acest motiv hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, fără a se pronunța asupra fondului. Împotriva acestei sentințe, M.G. a declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. In susținerea recursului, recurentul M.G. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut în esență că în mod greșit Curtea de Apel Oradea a respins excepția de necompetență a instanței de contencios administrativ. Recurentul mai critică soluția instanței și pentru respingerea probei cu martori pe care a solicitat-o și pe care instanța a apreciat-o ca fiind neconcludentă cauzei. De asemenea, recurentul consideră că instanța , în mod greșit, a apreciat ca hotărârea de sancționare a executorului judecătoresc C.G. nu era definitivă la data de 12 iulie 2006, când acesta a făcut parte din completul care a pronunțat hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea. nr. 188/2000 „hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este definitivă și poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, în cărei rază teritorială se află sediul profesional". In consecință, în speță, calea de atac este cea indicată de norma specială, astfel încât sentința civilă nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, este irevocabilă, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Cum Decizia nr. 23/CA din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, se constată că recursul este inadmisibil, acesta urmând a fi respins ca atare. În acest context, Înalta Curte constată ca rămase fără obiect excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul M.G. prin cererea din data de 20 aprilie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 23/CA din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Constată ca rămase fără obiect excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurent prin cererea din 20 aprilie 2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.