ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1217/2011

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin decizia nr. 2011 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 23/CA din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin hotărârea nr. ll din 12 iulie 2006, Consiliul de Disciplină al camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea disciplinară exercitată de Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc M.G. pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000 și a aplicat executorului judecătoresc M.G.

sancțiunea excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000. Prin hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România a admis contestația formulată de M.G., a desființat hotărârea nr. 12 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a constatat ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate a compunerii completului de judecată la nivelul Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza la același consiliu în vederea rejudecării pricinii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției care a fost soluționat de Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 1198/2007. Prin decizia nr. 2133 din 27 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat împotriva acestei decizii și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin încheierea nr. 3882 din 4 noiembrie 2008, Înalta Curte a admis cererea de strămutare, formulată de M.G. și a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Oradea. Curtea de Apel Oradea, față de decizia nr. 2133 din 27 mai 2008 a Înaltei Curți, a recalificat obiectul cauzei din recurs în contestație.

Prin sentința civilă nr. 23 din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis contestația formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimații M.G., Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, a anulat hotărârea nr. 15/2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și a trimis cauza la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pentru judecarea fondului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că motivul pentru care hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a fost desființată a constat în incompatibilitatea executorului judecătoresc C.G.

de a face parte din completul care pronunțat hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, întrucât acesta a fost sancționat prin Hotărârea nr. 3 din 24 mai 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut în considerentele sentinței atacate că, împotriva acestei hotărâri, executorul judecătoresc C.G. a formulat contestație pe care a retras-o la data 18 iulie 2006, așa cum rezultă din hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006. Or, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/ 2000, în speță, hotărârea contestată de C.G., nu rămâne definitivă decât din momentul în care Comisia Superioară de Disciplină ia act de retragerea căii de atac.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, în mod greșit, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a constatat situația de incompatibilitate a executorului judecătoresc C.G. și a desființat pentru acest motiv hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, fără a se pronunța asupra fondului. Împotriva acestei sentințe, M.G. a declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte, ca instanță de control judiciar, a constatat că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 „hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de apel, în a cărei rază teritorială se află sediul profesional". În consecință, calea de atac este cea indicată de norma specială, astfel încât sentința civilă nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, este irevocabilă, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000. În acest context, Înalta Curte a constat că au rămas fără obiect excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul M.G. prin cererea din data de 20 aprilie 2010. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire M.G., criticând decizia arătată, ca netemeinică și nelegală.

Revizuentul a invocat ca temei al cererii de revizuire dispozițiile art. 21 pct. 2 din Legea nr. 5 54/2004, fără a motiva cererea formulată. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire de față, va respinge cererea formulată ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Din interpretarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 322-328 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere conform pct. 1-9 arătate în textul legal.

Înalta Curte analizând cererea de revizuire în raport cu hotărârea atacată cu revizuire a constatat că cererea de față nu întrunește cerințele minime de admisibilitate prevăzute de lege. Astfel, procedând la verificarea hotărârii, în raport cu motivele de revizuire prevăzute expres de dispozițiile legale, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de lege, întrucât în cauză prin decizia atacată cu revizuire a fost respins recursul ca inadmisibil, ori condiția textului de lege, era ca hotărârea dată în recurs să vizeze fondul cauzei, ceea ce nu a fost relevat în cauza dedusă judecății. Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2011 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.