ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2798/2020

Circumstanțele cauzei. Procedura derulată. Cererea de chemare în judecată. 1.1. Prin Hotărârea nr. 12 din 12 iulie 2006, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea disciplinară exercitată de Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc A. pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000, fiind aplicată sancțiunea excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație executorul judecătoresc A., contestație care a fost soluționată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România prin Hotărârea nr. 15/6.10.2006, prin care s-a admis contestația și s-a constatat ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate a compunerii completului de judecată la nivelul Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România a reținut că executorul judecătoresc B., membru al Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost sancționat disciplinar, hotărârea de sancționare fiindu-i comunicată celui sancționat la data de 31.05.2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției arătându-se că prin hotărârea nr. 9/11.05.2006 a Congresului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, s-a stabilit că executorii judecătorești împotriva cărora s-a dispus sancțiunea amenzii pot îndeplini în continuare funcții la nivel de cameră, deci și funcția de membru al Consiliului de Disciplină, iar executorul judecătoresc B. fusese sancționat numai cu amendă la data la care a făcut parte din completul care a pronunțat hotărârea nr. 12/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. 1.

Prin decizia civilă nr. 1198/13.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2006, a fost admis recursul Ministerului Justiției, a fost casată Hotărârea nr. 15/6.10.2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, fiind trimisă cauza la aceeași comisie, pentru judecarea fondului cauzei. 1.

Împotriva deciziei menționate a formulat recurs reclamantul A. iar prin decizia civilă nr. 2133/27.2008, pronunțată în dosar nr. x/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat, a casat decizia nr. 1198/2007 a Curții de Apel Timișoara și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei, se arată că prin soluționarea cauzei în complet de 3 judecători, cu mențiunea irevocabilă, instanța 1-a privat pe reclamantul A. de un grad de jurisdicție. Se mai reține că, deși a fost casată o hotărâre a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ, instanța a soluționat pricina fără ca această instituție să fie citată în cauză. 1.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2006. Ulterior, prin încheierea nr. 3882/04.11.2008, pronunțată în dosar nr. x/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petentul A. și a dispus strămutarea judecății cauzei de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Oradea. 1.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. x/2008. Prin sentința civilă nr. 23/CA/09.02.2009, Curtea de Apel Oradea a admis contestația formulată de Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimații A., Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, a anulat Hotărârea nr. 15/2006 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și a trimis cauza la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pentru judecarea fondului cauzei. 1.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea recursului, recurentul A. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3,7,8,9 din C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut în esență că în mod greșit Curtea de Apel Oradea a respins excepția de necompetență a instanței de contencios administrativ. Recurentul mai critică soluția instanței și pentru respingerea probei cu martori pe care a solicitat-o și pe care instanța a apreciat-o ca fiind neconcludentă cauzei. De asemenea, recurentul consideră că instanța, în mod greșit, a apreciat că hotărârea de sancționare a executorului judecătoresc B. nu era definitivă la data de 12 iulie 2006, când acesta a făcut parte din completul care a pronunțat hotărârea nr. 11/12.07.2006. 1.

Prin decizia civilă nr. 2011/21.04.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2008 a fost respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 23/CA/09.02.2009 a Curții de Apel Oradea, ca fiind inadmisibil, reținând în esență că sentința civilă nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal este irevocabilă, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000. 1.

Prin Hotărârea nr. 5/01.06.2012, emisă în dosar nr. x/2010, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România a respins contestația formulată de contestatorul A. și a menținut în tot Hotărârea nr. 12/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2006, ca fiind temeinică și legală. 1.

Împotriva Hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină nr. 5/01.06.2012 a formulat contestație reclamantul A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 10.07.2013 sub număr x/2013. În motivarea contestației se arată că, în fapt, Ministerul Justiției a promovat o acțiune disciplinară împotriva sa, în urma controlului profesional exercitat la biroul său de executor judecătoresc, ocazie cu care a constatat existența unor elemente de nelegalitate în legătură cu modul de instrumentare a dosarelor nr. x/2006 și nr. y/2006 Prin încheierea civilă nr. 9962/bis/24.10.2013 completul de recurs a trimis cererea promovată și completată de reclamantul A. la un complet de primă instanță la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub același număr de dosar, ca acțiune în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 462/26.11.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a contestației formulate de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 5/01.06.2012 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, în favoarea Curții de Apel Oradea. 1.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 22.01.2014 sub număr de dosar x/2014 Prin sentința civilă nr. 44/CA/03.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2014 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe. A fost declinată competența de soluționare a contestației formulate de reclamantul A. împotriva Hotărârii nr. 5/01.06.2012 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, în favoarea Curții de Apel Timișoara. A fost constatat conflictul negativ de competență și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului. 1.

Prin decizia civilă nr. 2051/02.05.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reținând în esență că este lipsită de relevanță strămutarea dispusă într-un ciclu diferit al aceleiași acțiuni disciplinare întrucât cele două hotărâri ale Comisiei Superioare de disciplină sunt acte administrativ - jurisdicționale distincte care au dat naștere unor procese judiciare de sine stătătoare. În plus, ÎCCJ a reținut că nu se poate aprecia, în afara unei noi cereri de strămutare, că situația de fapt avută în vedere în anul 2008 există și în anul 2014. 1.

Cauza a fost restituită și reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 12.01.2018. Prin Notele Scrise depuse la dosar la data de 14.02.2018, pârâta Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând să se constate că potrivit dispozițiilor art. 48, alin. l din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești titularul acțiunii disciplinare nu poate fi decât Ministrul Justiției sau Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești astfel că în prezentul dosar calitate procesual pasivă nu poate avea decât Ministerul Justiției, acesta fiind titularul acțiunii disciplinare în urma cărei reclamantul a fost sancționat. Se arată că în același sens sunt și prevederile art. 60 si 67 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 astfel că în lumina acestor prevederi legale se impune admiterea excepției invocate și respingerea contestației față de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pârâții au invocat mai multe excepții, respectiv pârâta UNEJ-Comisia Superioară de Disciplină a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive atât a Comisiei cât și a UNEJ, susținând că un organism jurisdicțional nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, pârâta CEJ Timișoara de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, susținând că doar titularul acțiunii disciplinare, respectiv Ministerul Justiției ar avea calitate procesuală pasivă. De asemenea, atât pârâta CEJ Timișoara cât și pârâtul Ministerul Justiției au invocat excepția lipsei de interes, arătând că acesta a fost exclus din profesia de executor judecătoresc în urma unei alte acțiuni disciplinare îndreptate împotriva sa, prin Ordinul MJ nr. 1241/C/20.04.2008, la baza ordinului fiind Hotărârea nr. 11/12.07.2006 a CEJ Timișoara - Consiliul de disciplină, confirmată prin decizia civilă nr. 1197/13.12.2007 a Curții de Apel Timișoara, legalitatea ordinului MJ menționat fiind confirmată de ÎCCJ prin decizia nr. 1831/31.03.2009 pronunțată în dosarul nr. x/2008. 2. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 96 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. În considerentele hotărârii, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele UNEJ-Comisia Superioară de Disciplină, respectiv a CEJ Timișoara. De asemenea, în cuprinsul considerentelor hotărârii, Curtea de Apel Timișoara a analizat excepția lipsei de interes invocată atât de pârâta CEJ Timișoara cât și de pârâtul Ministerul Justiției . A apreciat, în esență, instanța că interesul acțiunii reclamantului subzistă independent de împrejurarea aplicării altor sancțiuni anterioare, în actul sancționator supus analizei de față făcându-se aprecieri cu privire la activitatea profesională a reclamantului desfășurată în alte dosare execuționale decât cele vizate de litigiul anterior. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată. În motivarea recursului său, recurentul reclamant susține că în mod greșit a soluționat excepția prescripției faptelor ce constituie abatere disciplinară, nefiind posibilă sancționarea pentru o abatere disciplinară săvârșită în urmă cu 12 ani, în condițiile în care o atare perioadă de timp conduce la intervenția prescripției speciale și în cazul răspunderii penale. În al doilea rând, recurentul reclamant susține că prima instanță nu a făcut altceva decât și-a însușit poziția procesuală a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ, fără să facă niciun fel de referire la motivele pe care reclamantul le-a invocat în apărare și fără a expune o analiză proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante. Procedând în acest mod, prima instanță l-a privat pe reclamant de un grad de jurisdicție, fiind, totodată, imposibil controlul judiciar asupra temeiniciei hotărârii, astfel cum s-a arătat și în cuprinsul deciziei ICCJ nr. 2011/30.05.2017. În continuare, recurentul reclamant susține că hotărârea atacată este nelegală, validând practic concluziile celor două organe jurisdicționale fără ca aceste concluzii să aibă suport în probatoriul administrat în cauză, aspect ce atrage nelegala sancționare disciplinară a reclamantului. 4. Apărările formulate în cauză Intimații Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce le privește, arătând, în esență, că numai ministrul justiției sau Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătorești au calitatea de titular al acțiunii disciplinare și, prin urmare, numai aceștia pot sta în judecată în contestațiile formulate împotriva actelor de sancționare disciplinară a executorilor judecătorești. Recurentul reclamant a invocat excepția de necompetență atât a Înaltei Curți de Casație și Justiție SCAF cât și a Curții de Apel Timișoara SCAF, în raport de dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 503/2019. De asemenea, în ședința publică din 25 iunie 2020 Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele arătate în practicaua prezentei decizii. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Prealabil analizei recursului declarat în cauză de reclamant și a motivului de casare invocat din oficiu, Înalta Curte constată că problema calității procesuale pasive a intimaților a format obiectul analizei primei instanțe iar modalitatea de dezlegare a excepției lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte nu face obiectul unui recurs împotriva hotărârii. Prin urmare, cât timp calitatea de parte în etapa controlului judiciar aparține părților între care s-a purtat litigiul finalizat prin hotărârea atacată, nu se poate reține inexistența acestei calități în recurs, în ceea ce le privește pe intimatele pârâte Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În ceea ce privește excepția necompetenței atât a instanței de fond cât și a instanței de recurs, Înalta Curte s-a pronunțat, în ședința publică din 25 iunie 2020 asupra excepției necompetenței materiale și funcționale a instanței de control judiciar, reținând că, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 97 C. proc. civ. că este competență ÎCCJ SCAF să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 96 din 18 aprilie 2018, din moment ce aceasta este pronunțată de o secție de contencios administrativ și fiscal a curții de apel. Decizia nr. 503/2019 a Curții Constituționale nu are relevanță pentru determinarea competenței de soluționare a căii de atac a recursului, cât timp o atare competență se determină prin raportare la hotărârea atacată, putând fi valorificată exclusiv în privința competenței materiale și funcționale a instanțelor de fond. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a invocat excepția și în privința acestei instanțe, însă, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei de recurs în interesul legii nr. 17/2018 necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, astfel că și excepția necompetenței funcționale a secției curții de apel poate fi invocată numai în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Valorificarea, în recurs, a critici privitoare la necompetența materială și teritorială de ordine publică a instanței de fond nu se realizează în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanța de control judiciar fiind îndrituită să examineze o atare excepție numai dacă ea a fost invocată în fața primei instanțe iar partea nemulțumită de modalitatea de soluționare a acesteia declară recurs în acest sens. Altfel spus, necompetența materială și teritorială de ordine publică nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, nici de către parte și nici chiar de instanța de recurs, ca motiv de casare de ordine publică, context în care Înalta Curte nu se poate învesti legal cu excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. În continuare, Înalta Curte va examina recursul de față din perspectiva motivului de casare de ordine publică, invocat din oficiu, analiză ce este prioritară dezlegării motivelor de casare invocate de recurentul reclamant, din moment ce aceasta poartă asupra unei excepții dirimante, a cărei admitere are, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., consecința respingerii acțiunii reclamantului fără a mai fi cercetată pe fond. În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în fața primei instanțe a fost ridicată excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantului, motivată prin aceea că reclamantul nu mai are calitatea de executor judecătoresc, fiind exclus din profesie în baza unei alte acțiuni disciplinare, ordinul de încetare a calității de executor fiind definitiv. Deși instanța fondului admite că o soluție în prezenta cauză, chiar favorabilă reclamantului nu îi poate aduce un folos practic, procedează totuși la respingerea excepției lipsei de interes, apreciind că o astfel de condiție trebuie să existe la data formulării cererii de chemare în judecată, și, în raport de o atare apreciere, consideră că reclamantul justifica interesul formulării acțiunii, la data învestirii instanței. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că acțiunea promovată de recurentul reclamant împotriva hotărârii nr. 5/01.06.2012 a UNEJ, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 10 iulie 2013, nu îndeplinea nici la data învestirii instanței de fond condiția interesului legitim. Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate și calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes. Interesul, potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Din cuprinsul modalității de redactare a dispozițiilor art. 32 C. proc. civ., rezultă faptul că aceste condiții de exercitare a acțiunii civile trebuie îndeplinite nu numai la data exercitării acțiunii civile ci pe toată durata de soluționare a procesului, semnificativă fiind sintagma "orice cerere poate fi formulată și susținută", astfel că în prezența constatării faptului că una sau mai multe din condițiile de exercitare a acțiunii civile nu mai este îndeplinită în cauză, se impune respingerea acțiunii civile în consecință. În această ordine de idei, Înalta Curte constată, așa cum a reținut și prima instanță, că recurentului reclamant i-a încetat calitatea de executor judecătoresc în urma aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din profesie. În acest sens, este de observat că Hotărârea nr. 11/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care a fost luată măsura excluderii recurentului reclamant din profesie, a devenit definitivă prin efectul deciziei civile nr. 1197/13.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara-SCAF, fiind emis ulterior Ordinul ministrului justiției nr. 1241/C/29.04.2008, prin care îi încetează recurentului reclamant calitatea de executor judecătoresc. Așadar, la data învestirii instanței cu prezenta contestație formulată împotriva hotărârii Hotărârea nr. 12/12.07.2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care a fost luată măsura excluderii recurentului reclamant din profesie pentru alte abateri disciplinare, recurentul reclamant pierduse calitatea de executor judecătoresc. În mod greșit apreciază prima instanță că momentul în raport de care se apreciază interesul promovării prezentei acțiuni este data pronunțării hotărârii nr. 12/12.07.2006 (iar la acea dată nu îi încetase calitatea de executor judecătoresc) fiind de sesizat faptul că nu la acea dată a învestit reclamantul instanța de contencios administrativ cu contestația sa ci la data de 10 iulie 2013. În atare context, este evident că soluționarea pe fond a prezentei acțiuni nu îi poate produce recurentului reclamant niciun folos practic, întrucât consecința legală, urmărită prin declanșarea prezentului litigiu, nu poate fi alta decât înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate prin hotărârea contestată, or, chiar și într-o atare ipoteză hotărârea judecătorească nu ar produce niciun efect în privința recurentului reclamant, nefiind posibilă reintegrarea sa în corpul executorilor judecătorești în condițiile în care a fost exclus din profesie în baza altei sancțiuni. Faptul că în actul sancționator contestat în cauza de față se fac aprecieri cu privire la activitatea profesională a reclamantului nu constituie, cum greșit apreciază prima instanță, un argument pentru a demonstra îndeplinită condiția interesului întrucât prin contestația sa reclamantul nu urmărește dezbaterea conduitei profesionale ci anularea unei sancțiuni disciplinare, soluție care, așa cum s-a arătat mai sus, nu îi poate profita în niciun mod reclamantului. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. în privința hotărârii atacate, instanța fondului soluționând acțiunea reclamantului fără a observa că nu este îndeplinită una din condițiile fundamentale prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii civile și anume aceea a interesului legitim. O astfel de constatare face inutilă examinarea criticilor formulate de recurentul reclamant în calea de atac, acestea vizând fondul litigios, a cărui cercetare nu este posibilă în contextul neîndeplinirii tuturor condițiilor de exercitare a acțiunii civile. În consecință, recursul urmează a fi admis pentru motivul de casare invocat din oficiu și, în rejudecare acțiunea reclamantului va fi respinsă ca lipsită de interes.