ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2521/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 05 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completata reclamanții A. si B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București și executorul judecătoresc C.: 1. Anularea răspunsului nr. x/29.02.2016 emis de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, comunicat prin adresa nr. x/29.02.2016;

Anularea adresei nr. x/16.03.2016 emise de Comisia Superioara de Disciplina din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești;

Declanșarea procedurii disciplinare împotriva executorului judecătoresc C.. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2666 pronunțată în data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității acțiunii pentru netimbrare, excepția prematurității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția greșitei calificări a acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UNEJ și acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București și B.E.J. C., ca neîntemeiate. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanții A. și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii. Recurenții au menționat că, un prim considerent este reprezentat de situația prevăzută de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunțată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv instanța de fond, nu a ținut cont de cererea de suspendare formulată de reclamanți. Prin cerere au solicitat suspendarea cauzei, motivat de faptul ca, executorul judecătoresc/intimatul C., a fost trimis în judecată și condamnat penal pentru infracțiunea prevăzută si pedepsită de dispozițiile art. 297 C. pen. Apreciază că instanța a încălcat principiul potrivit căruia penalul ține în loc civilul, aceasta având obligația conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. să suspende soluționarea prezentei cauzei pînă la soluționarea definitivă a cauzei penale, lucru care în prezenta cauza nu s-a întâmplat, deși sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 498 C. proc. civ. Al doilea considerent pentru care solicită admiterea recursului este reprezentat de situația prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii. Al treilea considerent pentru care solicită să se admită recursul este reprezentat de situația prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunțată a fost data cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care pe de o parte, instanța de fond arată în considerentele sentinței recurate că reclamanții au solicitat intimatei Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București sancționarea disciplinară a acestuia, ori pe de altă parte, instanța arată faptul ca, nu s-a făcut cercetarea disciplinara, ei primind doar adresa nr. x/29.02.2016, respectiv 57/16.03.2016, deși legea specială impune cercetarea disciplinară a executorului judecătoresc/intimatului C.. În raport de cele doua răspunsuri care nu echivalează cu o hotărâre astfel cum e prevăzută de dispozițiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, atât intimata Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, cât și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, aveau obligația să se pronunțe prin hotărâre. În atare situație se impunea ca instanța de fond să admită acțiunea astfel cum a fost formulată, întrucât: - întrucât sunt încălcate dispozițiile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în condițiile în care Consiliul de Disciplina a Camerei Executorilor Judecătorești nu au citat părțile pentru ședința din 16 februarie 2016 și nu se pronunță prin hotărâre motivată. Cât privește răspunsul formulat de pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin răspunsul nr. x/16.03.2016, emis de Comisia Superioară de Disciplina recunoaște faptul că, aceasta nu este o hotărâre disciplinara, fără să intre în cercetarea criticilor formulate, critici care arătau același aspect, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. - în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, întrucât răspunsul și cercetarea disciplinară a executorului judecătoresc C. nu este efectuată de inspectori din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Justiției sau de Consiliul Director al Camerei Executorilor Judecătorești, fiind încălcate dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Răspunsul este semnat de Președintele Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București. Pe de alta parte au fost încălcate în mod flagrant dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, dispoziție potrivit căreia, acțiunea disciplinară se judecă de Consiliul de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești format din trei membri aleși de Adunarea Generală a Camerei Executorilor Judecătorești, ori nu există dovadă în acest sens. Mai mult decât atât, pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin răspunsul nr. x/16.03.2016, emis de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină recunoaște faptul că, aceasta nu este o hotărâre disciplinară, fără să intre în cercetarea criticilor formulate, critici care arătau același aspect, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (4), respectiv art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 06 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 06 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2017 a fost respinsă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de reclamanții B. și A., ca neîntemeiată. Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenții-reclamanți A. și B. în cauza având ca obiect recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2666 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal și a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată de fiecare dintre recurenții-reclamanți în patru rate lunare a câte 50 RON fiecare, scadente în prima zi lucrătoare a lunii, prima rată fiind scadentă la 01 februarie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul promovat de reclamantul A., Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității dispusă la alin. (3) al aceluiași articol, cererea nefiind legal timbrată. Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." Dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru. Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A., nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă motivelor de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ., deși i-a fost adusă la cunoștință la data de 31 octombrie 2017, conform dovezii de înmânare a citațiilor, aflate la dosar. Totodată, se constată că, recurentul-reclamant a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru care a fost respinsă. Ulterior s-a admis cererea recurentului-reclamant de ajutor public judiciar și s-a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată de fiecare dintre recurenții-reclamanți în patru rate lunare a câte 50 RON fiecare, scadente în prima zi lucrătoare a lunii, prima rată fiind scadentă la 01 februarie 2018. În acest context, recurentul reclamant ar fi trebuit să termine de achitat taxa judiciară de timbru la 01 mai 2018. Văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A.. II.2 Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă B., dar și a apărărilor înfățișate prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Reclamanții a supus controlului de legalitate răspunsul nr. x/29.02.2016 emis de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, comunicat prin adresa nr. x/29.02.2016 și adresa nr. x/16.03.2016 emise de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că actele contestate au respectat prevederile legale incidente. În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță. Nu este fondată prima critică a recurentei-reclamante privind incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prin faptul că nu a dispus suspendarea cauzei, având în vedere că executorul judecătoresc/intimatul C., a fost trimis in judecată și condamnat penal pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 297 C. pen. și că astfel, instanța a încălcat principiul potrivit căruia penalul ține în loc civilul, aceasta având obligația conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. să suspende soluționarea prezentei cauzei până la soluționarea definitiva a cauzei penale. Înalta Curte precizează că suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ. În cauză nu s-a dovedit că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, ci doar s-a precizat prin notele scrise depuse în 09.01.2017, faptul că "domnul executor C. are pe rolul instanței Curtea de Apel București dosar cu privire la un dosar penal având calitatea de inculpat pentru infracțiunea săvârșită potrivit art. 297 - abuz în serviciu, deci dânsul are o practică în spatele acestei proceduri pe care dânsul înțelege să o îndeplinească". Suspendarea este lăsată la aprecierea instanței de judecată și se întemeiază pe declanșarea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunțe. Textul impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării. Evident cele două condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, de aceea, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nu justifică, eo ipso, suspendarea judecății. În cauză nu s-a dovedit îndeplinirea celor 2 condiții, iar din cuprinsul înscrisurilor de la dosar nu rezultă existența unei cereri prin care să se solicite clar și neechivoc suspendarea judecății cauzei. Totodată trebuie menționat faptul că, sintagma "penalul ține în loc civilul" se aplică în cazurile strict prevăzute de lege, care nu au fost dovedite în prezenta speță. Înalta Curte precizează că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. .6 C. proc. civ., criticile formulate de recurentă nu evidențiază faptul că prin hotărâre nu s-au arătat motivele pentru care s-a respins acțiunea. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde: "(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată. În ceea ce privește susținerea că hotărârea atacată nu este motivată fiind lovită de nulitate, Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei. Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Potrivit art. 28 lit. a) din Legea nr. 188/2000, art. 106 din Ordinul MJ nr. 210/2001 (Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000) și art. 35 lit. e) din Hotărârea UNEJ nr. 19/2010 (Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc) Colegiul Director al Camerei are obligația de a soluționa sesizările formulate împotriva executorilor judecătorești. Din prevederile legale incidente cauzei rezultă că această instituție verifică sesizările părților împotriva executorilor judecătorești în termen de cel mult 20 de zile de la sesizare și ia măsuri de îndreptare sau, după caz, exercită acțiunea disciplinară, înștiințând și Consiliul Uniunii și propune, după caz, luarea măsurilor legale și statutare. În acest context criticile reclamantei-recurente sub aspectul faptului că instituțiile pârâte ar fi trebuit să emită o hotărâre nu sunt fondate. În mod corect judecătorul fondului a precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 și art. 60 și 67 alin. (1) din Ordinul MJ nr. 210/2001, acțiunea disciplinară împotriva executorilor judecătorești se exercită doar de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești, aceștia fiind deci titulari unici ai dreptului de sesizare a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei executorilor judecătorești, neputând fi deci obligați la exercitarea acesteia. Înalta Curte precizează că soluția de nedeclanșare a procedurii disciplinare nu este cenzurabilă, cererea de anulare a adresei nr. x/29.02.2016 emise de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București neavând temei legal. În cauză, nu poate fi vorba de o conduită nelegală sau vătămătoare a interesului privat al reclamantei, ci de o respectare a principiilor fundamentale de funcționare ale autorității. Instanța de recurs constată că susținerile conform cărora răspunsul nu este corespunzător și nu conține toate elementele vizate în legătură cu cererea sa, nu pot fi primite în prezentul cadru procesual, în care se verifică dacă s-a soluționat o cerere privind un interes legitim al părții. Aprecierile asupra modului în care instituțiile vizate au răspuns solicitărilor reclamantei nu pot excede cadrului legal în care pot să soluționeze cererile care le sunt adresate, iar acest aspect a fost adus la cunoștința petentei în adresele comunicate. În ceea ce privește menționarea în cadrul cererii de recurs a faptului că judecătorul fondului nu a observat că instituțiile pârâte nu au emis o hotărâre ci au comunicat doar adrese, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată, întrucât aceștia din urmă au respectat legea verificând sesizările trimise de reclamanți. În mod corect judecătorul fondului a reținut că răspunsurile sunt motivate, adresele conținând opinia pârâților cu privire la cererile formulate, temeiurile și prevederile legale ce au stat la baza emiterii acestor adrese. Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că reclamanții nici nu ar fi fost părți în cadrul unei acțiuni disciplinare, căci această calitate ar fi deținut-o: unul din cei doi titulari legali ai acțiunii disciplinare (Colegiul Director al Camerei sau ministrul justiției) în calitate de reclamanți, respectiv executorul judecătoresc in calitate de parat. Se poate observa conform celor expuse anterior că, nefiind dată o hotărâre a Consiliului de Disciplină a Camerei și adresa nr. x/16.03.2016 a fost legal emisă, întrucât art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, stabilește competența Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești de a soluționa doar contestațiile formulate de Colegiul Director al Camerei sau Ministrul Justiției și executorul judecătoresc împotriva unei hotărâri a Consiliului de Disciplină a Camerei. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate a hotărârii recurate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta B., ca nefondat.