ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 93/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 93/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea nr. 2 din 12 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 21/32/2013, a fost admisă

propunerea de arestare preventivă a inculpaților P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E.

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Biroul Teritorial Bacău.

Curtea de Apel, analizând actele și

lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin rezoluțiile procurorului din

10-11 ianuarie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații P.D.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unei grupări

infracționale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2

lit. b) pct. 1 din același act normativ, instigare la distrugere prevăzută art.

25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare la omor

calificat prevăzut de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit.

a) și e) C. pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 535/2004. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzut

de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) C. pen., P.O., C.E., L.C.I., J.P., cercetați pentru săvârșirea

infracțiunilor de: tentativă la distrugere prevăzută de art. 20 raportat la

art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat prevăzută de art

20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., acte de

terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004. și

nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzut de art. 280 alin. (1), (3),

(4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru L.C.I. și C.E. cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzut de art. 257 C. pen. cu

referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța procurorului din 11

ianuarie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de

inculpatul P.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unei grupări

infracționale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2

lit. b) pct. 1 din același act normativ, instigare la distrugere prevăzută art.

25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare la omor calificat

prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C.

pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

535/2004. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzut de art. 280

alin. (1), (3), (4) C. pen.

Prin ordonanța procurorului din 11

ianuarie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpaților

P.O., C.E., L.C.I., J.P.

Având în vedere probele administrate în

cursul urmăririi penale, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Inculpatul P.D., pe fondul unor conflicte

mai vechi cu familia M., s-a decis să se răzbune pe M.B.A., în sensul suprimării

vieții acestuia. În scopul ducerii la îndeplinire a acestei rezoluții, inculpatul

P.D. a procurat în cursul lunii decembrie 2012 un

dispozitiv

exploziv artizanal care urma să fie montat sub mașina părții vătămate în vederea

distrugerii autoturismului cât și suprimării vieții pasagerilor.

Pentru a evita să fie identificat și tras

la răspundere penală pentru această faptă deosebit de gravă, inculpatul P.D. l-a

contactat pe inculpatul L.C.I., persoană de încredere, solicitându-l să-i găsească

două persoane dispuse să monteze dispozitivul exploziv contra sumei de 7.000 euro,

sub autoturismul părții vătămate M.B.A.

Din actele de urmărire penală a rezultat

că la data de 27 decembrie 2013 la solicitarea inculpatului L.C.I., inculpatul C.E.

împreună cu inculpatul P.O. s-au deplasat în municipiul Piatra Neamț. Cei doi s-au

întâlnit cu inculpatul P.D. și au discutat cu privire la modalitatea concretă de

ucidere a părții vătămate M.B.A. prin amplasarea unui dispozitiv exploziv artizanal,

sub autoturismul acesteia.

Inculpații P.O. și C.E. au fost de acord

să pună în practică propunerea de suprimare a vieții părții vătămate în maniera

propusă de inculpatul P.D., în schimbul primirii sumei de 7.000 euro, sumă ce era

majorată la 15.000 euro dacă se producea decesul lui M.B.A. Suma în cauză urma a

fi plătită celor doi de către inculpatul P.D. după ce avea loc explozia și în funcție

de rezultatul obținut. Cu aceeași ocazie inculpatul P.D. le-a cerut inculpaților

să procedeze și la incendierea a două spații comerciale din municipiul Piatra Neamț,

ce aparțineau unor cunoscuți ai părții vătămate M.B.A. Pentru aceste activități

infracționale inculpații P.O. și C.E. urmau să fie remunerați separat cu suma de

1.000 euro, plătită tot de inculpatul P.D.

Întrucât

inculpații P.O. și C.E. au fost de acord

să

amplaseze dispozitivul exploziv și să incendieze

spațiile comerciale,

acceptând să comită aceste infracțiuni

de o gravitate sporită, în realizarea

acestor rezoluții infracționale,

inculpatul P.D. i-a condus pe cei

doi coinculpați prin municipiul

Piatra Neamț și le-a arătat locația unde

staționează de obicei autoturismul

părții vătămate, locul unde putea fi găsit

parcat pe timp de noapte,

cât și modul în care urma să fie asamblat și

armat

dispozitivul exploziv, spunându-le că este foarte puternic și, pe lângă

distrugerea

mașinii părții vătămate, va avea ca rezultat uciderea pasagerilor.

Privitor

la incendierea celor două spații comerciale P.D. le-a

spus

inculpaților că vor avea nevoie de un ciocan cu care să spargă geamul

de

la vitrină cât și de cantitatea de 5 litri benzină pe care să o arunce în

interior

pentru a avea garanția că spațiul va fi distrus de flăcări. De

asemenea,

el le-a cerut inculpaților ca în noaptea în care vor monta

dispozitivul

să-și închidă telefoanele mobile și să evite zona centrală a

orașului

pentru a nu fi filmați de camerele de supraveghere. După ce le-a

făcut

acest instructaj și le-a dat acel dispozitiv inculpatul P.D.

i-a

dus pe inculpați la o pensiune din municipiul Piatra Neamț și le-a plătit camera.

În

perioada 28 decembrie-30 decembrie 2012 inculpații P.O. și

C.E. s-au deplasat în mai multe rânduri în municipiul Piatra Neamț pentru a identifica

mașina părții vătămate în vederea punerii în practică a celor solicitate de inculpatul

P.D.

La data de 30 decembrie 2012 cei doi inculpați,

având asupra lor dispozitivul exploziv, s-au deplasat în municipiul Piatra Neamț

cu intenția de a-l monta sub mașina părții vătămate. Inculpații au mers în zona

unde locuiește partea vătămată însă au fost nevoiți să amâne punerea în practică

a amplasării dispozitivului întrucât autoturismul vizat nu era în parcare, hotărând

în aceste condiții să revină după Anul Nou.

În

intervalul de timp 30 decembrie 2012-9 ianuarie 2013 inculpații

P.O., C.E., L.C.I. și J.P. s-au deplasat de mai multe ori în municipiul Piatra Neamț

din orașul T.O., județul Bacău, pentru a se întâlni cu inculpatul P.D. ocazie cu

care au discutat în detaliu modul de punere în aplicare a rezoluției infracționale

privitor la amplasarea dispozitivului exploziv sub autoturismul părții vătămate

în scopul suprimării vieții acesteia.

Din redarea în formă scrisă a convorbirilor

telefonice purtate de inculpați în perioada 2 ianuarie 2013-9 ianuarie 2013 rezultă

că persoana care urma să amplaseze dispozitivul, având cunoștințele necesare era

inculpatul P.O.

În

continuare, respectiv în zilele de 9 și 10 ianuarie 2013 inculpații

L.C.I., P.O. și J.P. s-au deplasat în Piatra Neamț unde s-au întâlnit cu inculpatul

P.D., și au convenit ca în cursul nopții de 10 din 11 ianuarie 2013, să instaleze

dispozitivul exploziv întrucât între timp identificase autoturismul părții vătămate

parcat în locația indicată de către inculpatul P.D. Tot cu această ocazie ei au

discutat și privitor la închirierea unui autoturism pe care să-l folosească în noaptea

comiterii atentatului pentru a nu fi identificați de organele de urmărire penală.

Inculpatul P.D. a contactat mai multe persoane cu scopul de a închiria o mașină

însă acest lucru nu s-a realizat deoarece prețul era foarte mare și trebuiau să

lase garanție un act de identitate.

Conform convenției dintre inculpați, la

data de 10 ianuarie 2013, în jurul orelor 16.00, inculpații P.O., J.P. și L.C.I.

s-au deplasat în municipiul Piatra Neamț, având asupra lor dispozitivul exploziv,

pentru a duce la îndeplinire activitățile infracționale. Cei trei s-au întâlnit

cu inculpatul P.D., care le-a comunicat că nu a putut face rost de un autoturism,

conform promisiunii făcute și au stabilit ca deplasarea la comiterea atentatului

să se realizeze cu mașina aparținând inculpatului L.C.I. În aceleași împrejurări,

inculpatul P.D. le-a cerut, coinculpaților să nu staționeze anterior comiterii faptei

în apropierea locuinței părții vătămate, întrucât ar fi putut crea suspiciuni acesteia

iar M.B.A. și-ar fi luat măsuri de precauție.

Conform convenției, cei trei inculpați

s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul L.C.I. în apropierea gării din

Piatra Neamț, o zonă intens circulată și unde prezența lor nu ar fi putut crea suspiciuni.

în noaptea de 10 din 11 ianuarie 2013, în jurul orelor 23.30 inculpații P.O., L.C.I.

și J.P. s-au deplasat cu autoturismul marca V.P. pe str. P., unde locuiește partea

vătămată, parcându-l la circa 500 metri de autoturismul vizat.

Pentru a nu fi observați și identificați

inculpații au oprit motorul autoturismului și nu s-au mișcat din mașină până în

jurul orei 01.30. La această oră inculpatul P.O. a coborât din mașină și a mers

pe strada menționată pentru a supraveghea zona și a vedea dacă amplasarea dispozitivului

se poate face fără a fi văzuți de locatari. După supravegherea mașinii inculpatul

P.O. a revenit la autoturism și le-a comunicat celorlalți doi cele constatate în

teren. În jurul orelor 2.00 inculpatul P.O. a mai verificat încă odată zona pentru

a se asigura că nu va fi observat de nimeni.

Astfel, asigurându-se că nu se află nimeni

care l-ar fi putut identifica și împiedica să pună în practică activitatea infracțională

pentru care se afla în zonă, în jurul orei 2.20 inculpatul P.O., având asupra sa

dispozitivul exploziv, pus la dispoziție de inculpatul P.D. s-a deplasat la mașina

părții vătămate cu intenția de a-l monta. Inculpatul P.O. a mers la autoturismul

părții vătămate și a montat acel dispozitiv legând un fir textil la roata față dreapta

a mașinii. După montarea dispozitivului el s-a deplasat spre mașina în care îl așteptau

ceilalți doi inculpați care-i asigurau paza și părăsirea în grabă a locului faptei

după comiterea infracțiunii. Imediat aceștia au fost imobilizați de organele de

urmărire penală.

Raportul de expertiză tehnică preliminar

din 11 ianuarie 2013 a conchis că sistemul exploziv care era format dintr-o încărcătura

explozivă sub forma

unui pachet de formă cilindrică, fixat

de caroseria mașinii. Din acea

ieșeau mai mulți conductori,

unii ajungeau la un clește de rufe, fixat și el de caroseria autovehiculului, ce

avea două lamele metalice dispuse pe partea interioară a cleștelui, lamelele erau

despărțite de o placă subțire nemetalică legată prin intermediul unui fir textil

la o ancoră înfiptă în cauciucul din față a autoturismului. Celelalte fire făceau

legătura între capsa detonantă electrică, aflată în încărcătura explozivă, și sursa

de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii. Ansamblul

încărcătură, capsă detonantă electrică, sursă electrică de curent era înfășurat

în hârtie și asigurat cu bandă adezivă din material plastic.

La punerea în mișcare a mijlocului auto,

indiferent de sensul de mișcare, firul textil smulgea placa nemetalică dintre lamelele

metalice de pe fața interioară a cleștelui de rufe și permitea astfel realizarea

contactului între aceste lamele, deci a continuității circuitului prin care energia

electrică debitată de baterie se descărca pe filamentul capsei detonante care, la

rândul

ei, iniția încărcătura explozivă. Detonația încărcăturii explozive produce unde

de șoc de mare intensitate care, la interferența cu organismele vii, produc răniri

grave sau letalitate. De asemenea, aceste unde pot produce și accidente indirecte

ca urmare a spargerii geamurilor și punerii în mișcare a cioburilor sau a antrenării

a unor corpuri dure ce pot impacta oamenii aflați ocazional în zonă.

Din notele de redare a convorbirilor și

comunicațiilor efectuate prin telefon de către inculpați, anterior comiterii faptei,

rezultă că aceștia au organizat cu minuțiozitate modul de comitere al faptei, astfel

încât să producă rezultatul scontat, respectiv suprimarea vieții părții vătămate

M.B.A. și să nu fie identificați pentru a fi trași la răspundere penală. De asemenea,

aceștia au acceptat și faptul că prin detonarea dispozitivului cu încărcătură explozivă,

prin punerea în mișcare a autoturismului părții vătămate, s-ar fi putut produce

victime colaterale, fie din membrii familiei persoanei vizate, cât și alte persoane

aflate întâmplător prin zonă dar și bunuri materiale aflate în apropierea autoturismului

țintă. Important de subliniat este faptul că prin natura materialului exploziv folosit

s-a pus în pericol viața și integritatea corporală a mai multor persoane, respectiv

a celor aflate pe o rază de circa 300 metri pătrați cât și toate bunurile materiale

aflate în acest perimetru.

Curtea de Apel a mai reținut că din transcrierile

convorbirilor telefonice interceptate autorizat și aflate la dosarul cauzei, a reieșit

că inculpații nu foloseau nume reale sau date care să permită localizarea, identificarea

sau stabilirea cu certitudine a legăturilor dintre ei și inculpatul P.D., cel care

a comandat acest atentat, sens în care discutau codificat.

Din notele de supraveghere a activității

infracționale a inculpaților rezultă că aceștia s-au întâlnit în mod repetat în

locații publice, în perioada 2 ianuarie-10 ianuarie 2013, după ce și-au luat toate

măsurile de precauție, făcând verificări repetate atât a traseului parcurs cât și

a zonelor de întâlnire, încercând să creeze aparența că sunt prieteni care s-au

întâlnit la o cafea.

Fiind audiați, inculpații au recunoscut

parțial faptele pentru care sunt cercetați, încercând însă să diminueze gradul de

implicare a coinculpaților.

Din probatoriul administrat rezultă fără

nici un dubiu că inculpatul P.D. este cel care a inițiat și organizat punerea în

practică a acestui atentat, a procurat dispozitivul exploziv și i l-a predat inculpatului

P.O.

De asemenea, inculpatul P.D. i-a explicat

inculpatului P.O., în detaliu, cum să monteze acel dispozitiv și modul de funcționare

a acestuia (capsa detonantă, firul textil și ancora ce urma sa producă inițierea

capsei, firele care făceau legătura între capsa detonantă electrică, aflată în încărcătura

explozivă, și sursa de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii).

Curtea de Apel a reținut din probatoriul

administrat că, inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C.

proc. pen. în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (infracțiunea

de trafic de influență fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani) și că există

probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

În

ceea ce privește condiția că lăsarea inculpaților în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, la aprecierea

pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptei.

Pericolul public poate rezulta și din însăși pericolul social al infracțiunii, de

reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii,

în lipsa unei riposte ferme a autorităților, de noi fapte asemănătoare.

Astfel, Curtea de Apel a reținut că inculpații

sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni ce prezintă un grad de pericol

social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse

stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire

a faptelor, relațiile sociale care au fost afectate, scopul urmărit de inculpați.

Curtea de Apel a mai reținut că în cauză

există probe directe și indicii

temeinice (probe indirecte), în sensul

art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă, în

sensul existenței unor date care să convingă un observator obiectiv și imparțial,

că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați,

astfel cum sunt analizate în jurisprudența C.E.D.O. (cauza Durmus contra Turciei

și Jecius contra Lituaniei).

Prin stipularea prezenței necesare a motivelor

rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune,

art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează

temeinicia acestei măsuri și caracterul său ne arbitrar.

În

ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea

publică, în lipsa unei definiții legale practica judiciară a statuat că natura și

frecvența faptelor, ecourile stârnite în rândul comunității locale precum și circumstanțele

ce țin de persoana inculpaților, sunt elementele care reflectă pericolul concret

pentru ordinea publică, pentru valorile ocrotite de art. 1 C. pen.

Chiar dacă, din C. proc. pen. lipsește

definiția legală a expresiei „pericol concret pentru ordinea publică”, doctrina

și jurisprudența constantă din România și, îndeosebi, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a

aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat

acest concept, iar o jurisprudența constantă satisface exigențele de previzibilitate

a legii, stabilindu-se că, prin „pericol concret pentru ordinea publică” trebuie

înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța

sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare,

de temere și insecuritate socială, stimulând temerea că justiția nu acționează suficient

de ferm împotriva unor manifestări infracționale, de accentuat pericol social și

poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În cauza de față instanța a considerat

că faptele comise de inculpații P.D., P.O., C.E., L.C.I., J.P., B.N., care s-au

asociat la începutul anului 2013 în scopul comiterii unor infracțiuni grave, respectiv

infracțiuni de terorism, instigare la comiterea unor infracțiuni de omor calificat,

distrugere calificată și nerespectarea regimului materiilor explozive, încălcând

normele de conviețuire socială, atentând la viața și integritatea corporală a mai

multor persoane prin efectul pe care-l putea produce detonarea încărcăturii explozive

amplasate sub autoturismul părții vătămate M.B.A. care putea ducea, așa cum concluzionează

raportul de expertiză tehnică la suprimarea mai multor vieți omenești cât și la

distrugeri importante de bunuri materiale pentru imobilele și mașinile aflate în

apropiere prezintă un ridicat grad de pericol social.

S-a mai arătat că trebuie făcută distincția

clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și

cea de pericol social, deoarece o confuzie a noțiunilor, ar duce la arestarea tuturor

inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor pentru care legea prevede pedepse

mai mari de 4 ani dar, pentru a înțelege noțiunea de „pericol concret pentru ordinea

publică”, trebuie analizată noțiunea de „periculozitate”, care este sinonimă cu

cea de „gravitate” și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător,

grav sau contraindicat.

Însă, s-a decis totodată, că existența

pericolului public poate rezulta, între altele, inclusiv din însuși pericolul social

al infracțiunilor de care este învinuit acuzatul, de reacția publică la comiterea

unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare și

de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme, față de cei bănuiți ca autori

ai unor astfel de fapte.

Astfel, Curtea de Apel a arătat că nu pot

fi nesocotite realitățile sociale, căci ordinea publica trebuie înțeleasă și ca

reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natura penală de o astfel

de gravitate și care pot avea consecințe deosebite pentru o întreagă colectivitate.

Curtea de la Strasbourg a admis că, prin

gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni

pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie,

cel puțin pentru o perioadă de timp (cazul Letellier contra Franței).

Curtea de Apel a considerat că inculpații

sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social extrem de

ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor,

ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, de rezonanța

negativă a acestui gen de infracțiuni în rândul societății civile.

În

literatura de specialitate și practica judiciară s-a apreciat

că infracțiunile de terorism cât și inițierea și constituirea unei asocieri în vederea

săvârșirii de acte de terorism prezintă un grad ridicat de pericol social datorită

gravelor urmări pe care le produc, constituind adevărate atacuri la democrație și

statul de drept, astfel încât aceasta justifică

dispunerea

de măsuri preventive față de cei care sunt implicați în săvârșirea sau sprijinirea

în săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Terorismul înseamnă violență premeditată

îndreptată împotriva unor ținte necombatante, făptuită de grupuri sau agenți clandestini,

menită să influențeze un public. Principala caracteristică a terorismului este intimidarea

prin violență, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzând răpirea de

persoane, asasinatul, producerea de explozii etc, așa cum este cazul speței la care

facem referire, în care inculpații au ales să suprime viața unei persoane ori a

mai multora, victime colaterale, într-o manieră în care să intimideze să producă

distrugerea unor bunuri materiale importante și să producă în rândul opiniei publice

un puternic ecou.

Pericolul concret pentru ordinea publică

este dat de natura infracțiunilor, deoarece infracțiunile deduse judecății au rezonanță

puternică în societate datorită obiectului juridic căruia i se aduce atingere, modalității

concrete de concepere și comitere a faptelor descrise în prezentul referat, cât

și faptul că aceste infracțiuni săvârșite de inculpații P.D., P.O., C.E., L.C.I.

și J.P. au creat un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice,

iar credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității ar

putea apărea în lipsa luării măsurii arestării preventive față de aceștia.

Pentru considerentele expuse, Curtea de

Apel a reținut că pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării

tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării

adevărului se impune luarea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termenul

legal, inculpații P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. au declarat recurs, în criticile

formulate, arătând în esență că în raport de circumstanțele personale ale fiecăruia,

urmărirea penală se poate desfășura și cu aceștia în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată în raport

de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:

Astfel cum rezultă din examinarea normelor

interne, procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborarea și prin

prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil,

la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate

s

persoanele,

având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Față de principiile expuse, rezultă cu

necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul

că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter special, iar

cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta,

deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere

sau

atingere, în orice mod și de orice intensitate

a substanței dreptului imprimă acestui drept fundamental un caracter relativ.

Așa fiind, cazurile în care legea națională

și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate

prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative.

În

jurisprudența sa C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale

acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat,

suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva

Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției

(Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva

Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări

a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie

să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei). La fel este și cazul

tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din

perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul

intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient

decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate

a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier, citată anterior).

Instanța europeană a mai reținut că privarea

licită de libertate ca situație de excepție, cu referire expresă la detenția provizorie,

presupune existența de bănuieli plauzibile (cauza Fox, Campbell și Hartley vs. Regatul

Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord) și implică fapte și/sau informații

de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite

infracțiunea pentru care este arestată (cauza Erdagoz vs. Turcia) și că probele

existente la momentul arestării nu trebuie să reprezinte dovezile necesare formulării

unei acuzații complete (cauza Murray vs. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei

de Nord), subzistența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituind

factori pertinenți sub aspectul privării de libertate (cauza Tomasi vs. Franța).

Plecând de la jurisprudența C.E.D.O., instanțele

interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute

în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”, printre care

reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar

putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și

profilul personal al acestuia.

Totodată, instanțele naționale au mai stabilit

că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci

trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o

nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța

în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise, sau

aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive

ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea

de „pericol social al faptelor” comise.

Doar înțelegând în maniera descrisă semnificația

libertății și a privării de libertate se poate realiza în concret și în mod efectiv

scopul esențial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului

împotriva arbitrariului autorității.

Cu privire la această măsura preventivă

a arestării, se reține că, potrivit normelor naționale, luarea ei presupune îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv să existe probe sau indicii

temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală

și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148

alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.

Raportând considerațiile teoretice și jurisprudențiale

anterior expuse speței de față, instanța de recurs a verificat îndeplinirea, în

cauză, a condițiilor prevăzute de legea națională pentru luarea măsurii preventive

a arestării, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 143 și art. 148 lit.

f) C. proc. pen. și a constatat că, întemeiat, judecătorul investit cu soluționarea

propunerii de luare a măsurii arestării, a apreciat că acestea sunt realizate în

cazul de față.

Se reține, în acest sens, din reevaluarea

materialului dosarului, că există date și indicii ce fac verosimilă săvârșirea de

către inculpați a infracțiunilor reținute ca pretins comise, starea de fapt fiind

just avută în vedere de către judecătorul primei instanțe.

Din verificarea actelor dosarului instanța

de recurs constată că în cauză există date și indicii ce creează presupunerea rezonabilă

că în noaptea de 10 din 11 ianuarie 2013, în jurul orelor 23.30 inculpații P.O.,

L.C.I., C.E. și J.P. angajați de inculpatul P.D. s-au deplasat la domiciliul părții

vătămate M.B.A., plasând sub autoturismul acestuia un dispozitiv cu încărcătură

explozivă în scopul de a suprima viața acestuia și a persoanelor care ar fi fost

cu acesta în autoturism la momentul declanșării dispozitivului.

S-a mai reținut faptul că această acțiune

a fost organizată și coordonată de inculpatul P.D. care le-a promis inculpaților

P.O., L.C.I. și J.P. suma de câte 7.000 euro pentru plasarea dispozitivului exploziv

sumă ce urma a fi majorată la 15.000 euro dacă intervenea decesul părții vătămate

M.B.A. De asemenea în schimbul sumei de câte 1.000 euro, inculpații urmau să incendieze

două spații comerciale din municipiul Piatra Neamț ce aparțineau unor cunoscuți

ai părții vătămate M.B.A.

În

contextul datelor și indiciilor Înalta Curte reține transcrierile

interceptărilor telefonice din perioada 2 ianuarie-10 ianuarie 2013, raportul de

expertiză preliminar din data de 11 ianuarie 2013 efectuat asupra dispozitivului

exploziv și declarațiile inculpaților.

Analizând, prin coroborare actele dosarului

și încheierea recurată, instanța de recurs reține că în contextul concret al cauzei,

în mod corect, prima instanță a apreciat că luarea măsurii preventive a arestării

este

necesară și justificată prin imperativul

realizării scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal, fiind, deci, îndeplinite cumulativ,

condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen., se constată că examinarea condiției privind pericolul concret

pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpaților presupune

totuși raportarea la gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise,

modalitatea în care aceștia au acționat, efectele potențiale extrem de grave ale

infracțiunii săvârșite în ipoteza în care autoritățile nu ar fi intervenit pentru

înlăturarea dispozitivului exploziv montat sub autoturismul părții vătămate.

Se reține faptul că inculpații au acceptat

posibilitatea ca în momentul declanșării dispozitivului exploziv să producă decesul

și a altor persoane care s-ar fi aflat în zona deflagrației, fără legătură cu partea

vătămată.

Aprecierea periculozității inculpaților

se raportează și la faptul că acești au acționat la comandă, fiind plătiți pentru

activitatea lor ceea ce demonstrează o atitudine de indiferență față de viață și

față de valorile sociale în legătură cu viața persoanei.

Așadar, rezultă că lipsirea de libertate,

prin luarea măsurii arestării preventive se impunea, luându-se în considerare interesul

public ce trebuie protejat cu prioritate și fără încălcarea prezumției de nevinovăție

a inculpaților, față de regula respectării libertății individuale, acest interes

general al menținerii ordinii sociale și de drept trecând înaintea dreptului persoanei

deținute de a fi cercetată în libertate și justificând privarea sa de libertate.

Concluzia anterior expusă este conformă

considerentelor avute în vedere și de C.E.D.O., care în cauza Lettelier vs. Franța

a reținut că „prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea

lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice

o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp", astfel că la acest moment

procesual existența indiciilor temeinice de comitere a faptelor imputate inculpatului

și îndeplinirea, cumulativă și a celorlalte condiții legale pentru luarea măsurii

preventive a arestării conferă caracter legal măsurii preventive luată de prima

instanță.

Măsura preventivă răspunde, totodată și

cerinței proporționalității și caracterului necesar în cazul concret dedus analizei,

luarea uneia dintre celelalte măsuri preventive neprivative de libertate neconducând

la realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării,

impunându-se din perspectiva necesității protejării cu prioritate a interesului

public.

Față de circumstanțele ce preced,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. împotriva

încheierii nr. 2 din 12 ianuarie

2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată

în Dosarul nr. 21/32/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. împotriva încheierii nr. 2 din 12

ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată

în Dosarul nr. 21/32/2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei

de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

ianuarie 2013.