ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sub numărul 57/32/2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul P.D. În motivarea cererii s-a arătat că temeiurile faptice și juridice care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului s-au schimbat, nemaifiind astfel necesară menținerea detenției provizorii a acestuia. În dezvoltarea acestei susțineri, inculpatul prin apărător a arătat că dosarul cauzei nu conține suficiente probe sau indicii temeinice de natură a susține acuzațiile ce formează obiectul procesului penal pendinte, nefiind întrunită astfel condiția prevăzută de art. 143 C. proc.

pen. care ar justifica luarea și prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului. Sub numărul 66/32/2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău propunerea Procurorului de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților: P.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unei grupări infracționale prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din același act normativ, instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare la omor calificat prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., acte de terorism, prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. P.O., C.E., L.C.I., J.P. toți pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la distrugere prevăzută de art. 20 raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru L.C.I.

și C.E. pentru o durată de 30 de zile. În motivarea propunerii s-a arătat că prelungirea arestării preventive a celor 5 inculpați este justificată de rațiuni de prezervare a ordinii publice, precum și de necesitatea continuării cercetărilor necesare aflării adevărului judiciar, impunându-se în acest sens administrarea unor noi probe. În conținutul referatului cu propunere de prelungire a arestării preventive, procurorul a reținut următoarea situație de fapt ce rezultă din indiciile și probele existente la dosarul cauzei. La data de 02 ianuarie 2013 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț a fost sesizat cu privire la faptul că P.D., pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia M., s-a decis să se răzbune pe M.B.A., scop în care în cursul lunii decembrie 2012 a achiziționat un dispozitiv exploziv artizanal care urma să fie montat sub mașina părții vătămate în vederea distrugerii autoturismului cât și suprimării vieții pasagerilor.

Pentru a evita să fie identificat și tras la răspundere penală pentru această, faptă deosebit de gravă, inculpatul P.D. l-a contactat pe inculpatul L.C.I., persoană de încredere, solicitându-i să-i găsească două persoane dispuse să monteze dispozitivul exploziv contra sumei de 7.000 euro, sub autoturismul părții vătămate M.B.A. Din actele de urmărire penală rezultă că la data de 27 decembrie 2013 la solicitarea inculpatului L.C.I., inculpatul C.E. împreună cu inculpatul P.O. s-au deplasat în municipiul Piatra-Neamț, Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul P.D. și au discutat cu privire la modalitatea concretă de ucidere a părții vătămate M.B.A. prin amplasarea unui dispozitiv exploziv artizanal, sub autoturismul acesteia în schimbul sumei de 7.000 euro sumă ce urma să fie majorată la 15.000 euro dacă se producea decesul lui M.B.A.

Cu aceeași ocazie inculpații au acceptat ca în schimbul sumei de 1.000 euro să incendieze două spații comerciale din municipiul Piatra-Neamț, ce aparțineau unor cunoscuți ai părții vătămate M.B.A. În perioada 28 decembrie 2012 - 09 ianuarie 2013 inculpații P.O. și C.E. s-au deplasat în mai multe rânduri în municipiul Piatra-Neamț pentru a identifica mașina părții vătămate în vederea punerii în practică a celor solicitate de inculpatul P.D. Persoana care urma să amplaseze dispozitivul, având cunoștințele necesare în acest sens era inculpatul P.O. Inculpații au convenit ca în cursul nopții de 10/11 ianuarie 2013 să instaleze dispozitivul exploziv. Astfel, în jurul orelor 23.30 inculpații P.O., L.C.I.

și J.P. s-au deplasat pe strada unde locuiește partea vătămată. În jurul orei 2.00 asigurându-se că nu este văzut de nimeni, inculpatul P.O. a montat dispozitivul exploziv legând un fir textil la roata față dreapta a autoturismului. După montarea dispozitivului el s-a deplasat spre mașina în care îl așteptau ceilalți doi inculpați care-i asigurau paza și părăsirea în grabă a locului faptei după comiterea infracțiunii. Imediat aceștia au fost imobilizați de către organele de urmărire penală. Cu ocazia verificării autoturismului inculpaților, în interior a fost găsită cantitatea de circa 150 grame cannabis despre care inculpatul L.C.I. a declarat că-i aparține și a fost achiziționată de pe raza municipiului Bacău pentru consum propriu.

Din raportul de expertiză tehnică preliminară rezultă că sistemul exploziv era format dintr-o încărcătura explozivă sub forma unui pachet de formă cilindrică, fixat de caroseria mașinii. La punerea în mișcare a mijlocului auto, indiferent de sensul de mișcare dispozitivul exploziv s-ar fi declanșat. După analizarea dispozitivului s-a constatat că era un dispozitiv exploziv improvizat (Dei), perfect funcțional și apt de a detona. Dei-ul conținea ca încărcătură de bază un amestec de produse chimice organice și anorganice care intră în categoria materiilor explozive și amestecurilor explozive. Cele aproximativ 1000 grame de exploziv, dacă ar fi detonat, ar fi putut vătăma grav sau omorî, ca urmare a efectelor directe sau indirecte a undelor de șoc, personalul aflat în mașină sau în zona adiacentă acestuia.

Fiind audiați, inculpații au recunoscut parțial faptele pentru care sunt cercetați, încercând însă să diminueze gradul de implicare a coinculpaților. Din probatoriul administrat rezultă fără niciun dubiu că inculpatul P.D. este cel care a inițiat și organizat punerea în practică a acestui atentat, a procurat dispozitivul exploziv și l-a predat inculpatului P.O. De asemenea, inculpatul P.D. i-a explicat inculpatului P.O., în detaliu, cum să monteze acel dispozitiv și modul de funcționare a acestuia (capsa detonantă, firul textil și ancora ce urma să producă inițierea capsei, firele care făceau legătura între capsa detonantă electrică - aflată în încărcătura explozivă - și sursa de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii).

Examinând propunerea procurorului, instanța a apreciat că este întemeiată. În cursul procesului penal, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se pot lua împotriva învinuitului sau inculpatului una din măsurile preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. Instanța a apreciat că datele din dosarul cauzei conduc la o puternică presupunere că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt acuzați, existând atât probe în învinuire, cât și indicii temeinice care întăresc acuzațiile ce formează obiectul urmăririi penale.

În ceea ce privește critica referitoare la inexistența probelor și indiciilor temeinice de natură a contura acuzele aduse în cauza de față, formulată de apărătorul inculpatului P.D., instanța a constatat că dosarul cauzei conține elemente probatorii rezonabile din care rezultă că inculpații au săvârșit faptele de natură penală pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinită astfel condiția prev. de art. 143 C. proc. pen. Sub acest aspect, a considerat edificatoare: declarațiile părții vătămate M.B.A. și a martorilor, procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpați între ei, rapoartele de expertiză și de constatare tehnico-științifică care relevă existența profilului genetic al unora dintre inculpați pe multiple corpuri delicte și dispozitivului exploziv artizanal folosit la săvârșirea faptelor, planșele fotografice, precum și declarațiile de recunoaștere a unora dintre inculpați.

Cât privește încadrarea juridică reținută în cauză de procuror, contestată de către inculpatul P.D., instanța a apreciat că potrivit jurisprudenței Curții Europene în faza de debut a procesului penal nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării. Faptele ce au dat naștere la suspiciuni nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a.

contra Marii Britanii, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului). Așadar, susținerile apărătorului inculpatului P. referitoare la o lipsă de legătură între acțiunile materiale reținute în referatul procurorului cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive și persoana sa în sensul în care se apreciază că probatoriul administrat nu conduce la stabilirea unei astfel de legături - nu pot fi analizate în cadrul procedurii de față - la verificarea legalității și oportunității prelungirii măsurii arestării preventive, instanța având sarcina de a verifica existența" unor indicii temeinice - analiza probelor urmând a fi realizată cu prilejul soluționării fondului cauzei - până la soluționarea definitivă a acesteia operând prezumția de nevinovăție.

Instanța a arătat că în această fază a procesului, nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea și temeinicia administrării probelor și indiciilor temeinice în acuzare prezentate de către procuror și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, având în vedere existența în cauză a unor indicii temeinice de natură a contura vinovăția inculpaților față de faptele imputate, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către judecătorul sesizat cu luarea sau prelungirea unei măsuri preventive. Curtea a considerat că față de toți cei cinci inculpați sunt întrunite cumulativ și exigențele imperative ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., în sensul că există indicii temeinice că aceștia au săvârșit infracțiuni de o gravitate extremă care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpații, sub diverse implicări și-au desfășurat activitatea infracțională în grup organizat, constând în acte de terorism, tentativă la distrugere și omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive și trafic de droguri.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza Wemhoff că: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă". Aprecierea necesității luării măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real", fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție.

Prin urmare, pe de o parte instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între dreptul la libertate al persoanei acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, și interesul public de protecție a cetățenilor, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal, pe de altă parte. Instanța a considerat că infracțiunile de terorism, omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive și trafic de droguri prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social aducând atingere celor mai importante valori ocrotite de legea penală, constituind una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.

Instanța a constatat că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol evident pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârșite de inculpați, activitatea infracțională în legătură cu care se prezumă că au fost implicați - acțiuni de violență extremă folosite împotriva unei persoane determinate sau asupra unor potențiale victime colaterale, în scopul uciderii acestora, într-o manieră în care să intimideze și să producă în rândul opiniei publice un puternic sentiment de oroare - aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracțional.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia.

în condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate prin buna administrare a probelor în faza de urmărire penală. În ceea ce privește cererea de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, formulată de inculpatul P.D., instanța, în raport de argumentele mai sus expuse care vor conduce la prelungirea duratei arestării preventive ale inculpaților, a constatat că este vădit lipsită de temeinicie. În raport cu activitatea infracționala concretă a inculpatului P.D.

relevată de lucrările dosarului efectuate până la acest moment procesual și care îl identifică pe acesta ca fiind liderul grupării infracționale, cel care a inițiat și organizat punerea în practică a atentatului împotriva părții vătămate M.B.A., instanța a apreciat, cum de altfel a mai arătat, că punerea sa în libertate ar prezenta un evident pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care cererea formulată urmează a fi respinsă, temeiurile avute în vedere la momentul arestării inculpatului subzistând în continuare. Buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului și eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și posibilitatea reiterării activităților infracționale.

Împotriva Încheierii nr. 4 din 1 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, au declarat recurs inculpații P.O., C.E., L.C.I., J.P. și P.D. criticând încheierea atacată pentru netemeinicie. În susținerea recursului s-a susținut în esență faptul că în privința inculpaților nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a reținut de către Curtea de Apel. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: În fapt, s-a reținut că, inculpatul P., pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia M. s-a decis să se răzbune pe M.B.A., scop în care a procurat un dispozitiv exploziv artizanal și i-a angajat pe ceilalți inculpați pentru a plasa dispozitivul respectiv sub autoturismul părții vătămate în scopul de a-i suprima viața. Astfel, în aprecierea subzistenței condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare ale inculpaților în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și scopul urmărit de aceștia.

Se constată, că în cauză există indicii temeinice în accepțiunea dată de art. 68 1 C. proc. pen., că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor. În acest context, Înalta Curte va avea în vedere notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, notele de supraveghere a activității infracționale a inculpaților, raportul de expertiză tehnică preliminară a sistemului exploziv, planșele fotografice, declarațiile inculpaților care atestă faptul că aceștia intenționau să plaseze dispozitivul exploziv sub mașina părții vătămate M.B.A. ceea ce de altfel s-a și întâmplat în scopul suprimării vieții acestuia. Totodată, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea ulterioară a cercetării judecătorești. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca "reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită", care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată faptul că în sarcina inculpaților au fost reținute săvârșirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva uneia dintre cele mai importante valori protejate de legea penală și anume dreptul la viață. În acest sens, se va avea în vedere modalitatea în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care denotă o periculozitate deosebit de ridicată a inculpaților, care conștientizând faptul că prin acțiunile lor puneau în pericol viața mai multor indivizi nevinovați care nu aveau nicio legătură cu conflictul existent între inculpatul P. și familia M., au plasat materialul exploziv sub autoturismul aflat în plină stradă, scopul urmărit fiind răzbunarea. Este adevărat că în aprecierea necesității prelungirii detenției preventive, instanța trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumția de nevinovăție, însă, aceasta, trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului și de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpații.

În ceea ce îi privește pe inculpații din prezenta cauză, nu se poate vorbi despre pericolul social al persoanei disociat de pericolul social al faptelor comise, având în vedere acțiunile întreprinse, lipsa de interes față de consecințele ce urmau să se producă și care ar fi afectat persoane nevinovate, faptul că deflagrația s-ar fi declanșat în plină stradă, ceea ce ar fi creat o stare de teamă și nesiguranță în rândul populației. Activitățile de această natură sunt cu atât mai periculoase cu cât antrenează întreaga comunitate și nu doar persoana vizată, deoarece își produc efectele în public și provoacă victime aleatoriu, iar într-un stat de drept, astfel de acțiuni trebuie reprimate și nu pot fi tratate cu condescendență în raport de circumstanțele personale sau motivațiile făptuitorilor.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 155 alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că prelungirea arestării preventive, astfel cum a fost dispusă de instanța de fond prin Încheierea nr. 4 din 1 februarie 2013 este întemeiată, în cauză fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații P.O., C.E., L.C.I., J.P. și P.D. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.O., C.E., L.C.I., J.P. și P.D. împotriva Încheierii nr. 4 din 1 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 57/32/2013. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013. Procesat de GGC - GV