ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2895/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2895/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La

termenul din 19 septembrie 2013, fixat pentru judecarea cauzei, Curtea de Apel Bacău,

verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a constatat legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.A.

Prin încheierea de ședință de la termenul

de judecată din data de 19 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 605/32/2013

în baza art. 300

2

și art. 160 C. proc. pen., raportat la art. 148

lit. b) și f) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

B.A., judecat în Dosarul nr. 605/32/2013 al Curții de Apel Bacău.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Bacău

a reținut că prin rechizitoriul nr. 154D/P/2011 emis de către Parchetul de pe

langă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău la data de

25 iulie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului B.A.

Cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin.

(1), (3) din Legea nr. 39/2003, art. 9 alin. (1) lit. c), d), f) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., art.

25 din C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 290

alin. (1) din C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 23 alin.

(1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.

pen., art. 25 din C. pen. raportat la art. 215

1

alin. (1), (2) din C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(5) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 37 lit. a) din

C. pen., art. 25 din C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., art. 25 din C.

pen. raportat la art. 291 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.

pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., art. 25 din C. pen. raportat la art. 291 din

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 37 lit. a) din C.

pen., art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., art. 143 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 și art. 37 lit. a) din C. pen.., art. 147 din

Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen., art. 29 din. C.

pen. raportat la art. 260 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

C. pen. și art. 37 lit. a) din C. pen., art. 280

1

din Legea nr. 31/1990,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

Dosarul a primit termen de judecată la

data de 22 august 2013, iar ulterior pentru termenul de judecată din data de 19

septembrie 2013, potrivit art. 300

1

și 160 C. proc. pen. s-a procedat

la verificarea legalității și temeiniciei arestului preventiv a inculpaților la

primirea dosarului de la procuror, respectiv la 01 august 2013, iar până la următorul

termen fixat, 08 octombrie 2013, expirând termenul legal al măsurii preventive,

constatându-se că se impune o nouă verificare din partea instanței de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Curtea de Apel Bacău a mai reținut că prin încheierea nr. 10 din data de 07

martie 2013 pronunțată de către Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 175/32/2013

a fost admisă propunerea parchetului și a fost dispusă arestarea preventiva a inculpatului

B.A., constatându-se incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1), lit. b) și f)

C. proc. pen., pe o perioada de 29 de zile. Încheierea a rămas definitivă prin decizia

penală nr. 1016 din 22 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 12 din data de 08

martie 2013 Curtea de Apel Bacău a admis propunerea parchetului și a dispus arestarea

preventivă pentru inculpata H.S.D., în Dosarul nr. 180/32/2013, constatându-se incidența

dispozițiilor art. 148, alin. (1), lit. b) c) și f) C. proc. pen. încheierea de

arestare preventiva a rămas definitivă prin decizia nr. 850 din 11 martie 2013 pronunțata

de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva încheierii de ședință din data

de 19 septembrie 2013, a declarat recurs inculpatul B.A., cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 4680/1/2013.

Înalta Curte examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Bacău dată în încheierea atacată, constată

că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

I. Cu privire la prima solicitare a inculpatului

privind revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 parag. 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul ia libertate

și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă

excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres

și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1, lit. c). Potrivit textului invocat,

o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea

aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice

de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă

după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în

esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției

obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele

de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie

să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția

acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte

constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât

și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol

„când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum rezultă din încheierea

atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Cu privire la situația de fapt s-a reținut

că cercetările au vizat, inițial, activitatea infracțională desfășurată de inculpatele

N.S.A. și H.D.S. prin intermediul SC G.A.A.A. SRL Bacău, SC F. SA Bacău și SC

A. SA Bacău, ulterior fiind extinse, întrucât au fost constatate noi infracțiuni,

stabilindu-se și implicarea altor persoane în activitatea infracțională.

S-a mai reținut că activitatea infracțională

desfășurată de inculpatul B.A. împreună cu inculpații și învinuiții din prezenta

cauză (evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune, bancrută frauduloasă, fals la

legea contabilității, șa.) a constat în: - preluarea controlului SC A. SA de către

B.A. ca acționar majoritar (anul 2005 -2006) urmată de desemnarea, de către acesta,

ca președinte al consiliului de administrație/administrator unic, a inculpatei H.D.S.;

- contractarea unor credite însemnate în numele SC A. SA de la BANCA C. SA și alți

creditori (A.L., Banca B., ș.a.) în perioada 2005-2009, înstrăinarea unor active

ale societății în perioada 2007 - 2009 cu documente legale sau aparent legale (ex.

prin vânzarea unor imobile la prețuri însemnate, operațiuni de compensare a unor

facturi fiscale), activități ce au produs venituri importante, fiind desfășurate

concomitent și acte materiale de sustragere a acestor venituri și active prin comiterea

unor infracțiuni de delapidare, fals, evaziune fiscală, spălare de bani, fals la

legea contabilității; - neachitarea datoriilor SC A. SA de către reprezentanții

acesteia (către creditori - D.G.F.P., societăți comerciale, unități bancare, ș.a.)

și scoaterea din patrimoniul SC A. SA; în perioada noiembrie - decembrie 2009 a

unor active însemnate prin mijloace aparent legale, toate cu scopul producerii stării

de insolvabilitate și insolvență și urmate de: - înstrăinarea de către B.A., în

ianuarie 2010, în mod formal a SC A. SA, către cetățeanul irakian F.O., cu scopul

distrugerii/înstrăinării documentelor care dovedeau activitatea infracțională, ascunderii

activelor și inducerii în eroare a creditorilor care doreau recuperarea prejudiciilor

cauzate și care trecuseră la executare silită pe o parte din activele societății;

- păstrarea controlului SC A.E. SA (fostă SC A. SA) de către inculpații B.A. și

inculpata H.D.S., efectuarea de aceștia, fără drept, de acte de administrare a societății

(vânzări terenuri, plăți, semnarea de contracte, întocmire de documente contabile,

ș.a.), utilizarea activelor societății cadrul altor societăți comerciale controlate

de aceștia, toate în frauda creditorilor, folosind persoane interpuse care „îl reprezentau”

pe inculpatul F.O.

S-a mai reținut că pe baza actelor de urmărire

penală atașate la dosarul cauzei că, în decurs de 3 ani de zile (2007-2009), după

preluarea SC A. SA de către inculpatul B.A., o societate cu un patrimoniu însemnat

(utilaje, autovehicule, terenuri), deși a obținut venituri de milioane de euro din

vânzarea unor terenuri, activități curente și în baza unor împrumuturi (Banca

C., Banca B.), prin comiterea unor activități infracționale ce constituie obiectul

prezentei cauze (delapidare, evaziune fiscală, fals la legea contabilității, ș.a.),

a ajuns să fie „înstrăinată” către cetățeanul irakian F.O. cu datorii importante

către creditori și bugetul de stat (aproximativ 4,5 milioane euro), fără ca aceștia

din urmă să poată recupera sau valorifica în prezent, active/garanții ale SC A.

SA, aflate încă în posesia inculpaților B.A. și H.D.S.

Cercetările efectuate în prezenta cauză

au stabilit faptul că, indiferent de implicarea și condamnarea sa în alte cauze

penale, inculpatul B.A. a coordonat și controlat în continuare un grup de persoane

apropiate, dispuse să desfășoare activități infracționale la solicitarea acestuia,

și care să excludă implicarea sa în situația descoperirii faptelor, persoane care,

deși luau cunoștință de activitățile infracționale desfășurate, erau dispuse să

nu le comunice autorităților sau să le ascundă prin mijloace aparent legale (în

special prin întocmirea de documente false).

Mai mult, s-a mai reținut că din anturajul

inculpatului B.A. fac parte persoane dispuse să-l consilieze în privința modalității

de întocmire a unor documente și care l-au sprijinit, la un moment dat, având cunoștințe

în domeniul financiar contabil, al modalității de dobândire / înstrăinare a acțiunilor

unor societăți comerciale sau cunoștințe în domeniul juridic.

În concluzie s-a reținut că în urma verificării

legăturilor personale și infracționale a persoanelor cercetate în prezenta cauză

au rezultat, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce atestă caracterul

organizat al activității infracționale desfășurate de persoanele cercetate în prezenta

cauză.

Înalta Curte constată că, în raport de

modul de operare a activității infracționale descrisă anterior cât și faptul că

pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care există indicii că inculpatul

le-ar fi săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate

a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment

de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta,

între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor pentru care este trimis

în judecată inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni,

din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în

lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În mod just a reținut instanța de fond

și incidența prevederilor art. 148, lit. b) C. proc. pen., temei reținut în baza

declarațiilor relevante ale martorului O.M. și inculpatului R.I.I., avocat în Baroul

București, rezultând că inculpatul B.A. a încercat în repetate rânduri și prin mijloace

diverse, fie să determine pe aceștia fie să dea declarații neconforme cu adevărul

în fața organelor judiciare, fie să altereze mijloacele de probă prin falsificarea

unor înscrisuri, pe care le-au prezentat inclusiv în fata instanțelor de judecată

din cadrul Tribunalului București, fiind incidente astfel aceste dispoziții.

În acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute

de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar pe de altă

parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor pentru care este trimis

în judecată inculpatul, modalitatea de săvârșire, gradul crescut de pericol social

ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului

rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se

legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

II. Cu privire la cererea privind aplicarea

unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv, măsura obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea, instanța de recurs constată că față de argumentele anterior prezentate,

la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru

punerea în libertate a inculpatului, ci, raportat la circumstanțele particulare

ale cauzei, apreciază că luarea față de inculpat a unei măsuri preventive restrictive

doar de drepturi și nu privative de libertate nu corespunde scopului măsurilor preventive

prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Conform art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea

prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea

de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază

că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art.

143 și 148 lit. f), 149

1

C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură

a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol

pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru

buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunilor

pentru care inculpatul este cercetat.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că,

în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură

preventivă mai puțin severă.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, recursul declarat de inculpatul

B.A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 605/32/2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului

prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 605/32/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie

2013.