ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 302/D/2013 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, formulată de către inculpat prin apărător, și, în consecință: În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., cu aplic, art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. În temeiul 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale. În temeiul art. 86 2 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. S-a dispus încredințarea supravegherii inculpatului, pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău și a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen.

și anume: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 86 4 rap. la art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc.

pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii din 17 iunie 2013 și durata arestului preventiv de la 21 iunie 2013 la zi. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și urm. din N.C.C., s-a constatat că partea vătămată M.M.Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și urm. din N.C.C. și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.390,05 lei către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență Moinești.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii, ridicat de organele de urmărire penală - în plic sigilat fila 69 d.u.p. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul M.M. în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Bacău a reținut următoarele: Inculpatul M.M. este tatăl părții vătămate M.M.Ș. Aceștia locuiesc la aceeași adresă, respectiv mun.

Moinești, jud. Bacău, iar până în luna aprilie 2013 împreună cu aceștia a locuit și martora S.I.E., concubina părții vătămate. Relațiile dintre cele două părți au fost marcate de numeroase tensiuni, în sensul că partea vătămată M.M.Ș. nu avea un loc de muncă și obișnuia să consume frecvent băuturi alcoolice. Atunci când se afla în stare de ebrietate, M.M.Ș. devenea violent, provoca scandaluri în familie, își lovea tatăl și concubina și distrugea bunuri din locuință. Inculpatul a arătat că și ulterior săvârșirii faptei care face obiectul prezentei cauze, obișnuia să încuie ușa de la camera sa atunci când dormea, pentru a nu fi atacat de fiul său.

Uneori, în urma agresiunilor provocate de fiul său, inculpatul a formulat plângeri penale împotriva acestuia, însă ulterior își retrăgea plângerile sau se împăca cu acesta, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești a dispus soluții de neîncepere a urmăririi penale ( în acest sens sunt copiile rezoluțiilor nr. 1180/P/2012 și 3106/P/2012, existente la dosar). În seara zilei de 17 aprilie 2013, în jurul orei 20:30, inculpatul M.M. se afla în curtea unei proprietăți ale sale, situată pe aceeași stradă, peste drum de locuința sa, unde demonta portbagajul situat pe autoturismul său marca D.B. întrucât portbagajul era greu, l-a chemat pe fiul său M.M.Ș., care se afla în stradă și discuta cu un vecin, pentru a-l ajuta.

Acesta a sosit, fiind în stare de ebrietate, și l-a ajutat la demontarea portbagajului, după care inculpatul a luat un cuțit din interiorul autoturismului, cu care a tăiat o cârpă, pentru a înfășură șuruburile de la portbagaj. în acest timp, inculpatul i-a spus părții vătămate că va merge el peste două zile la aeroportul din Bacău, pentru a o întâmpina pe soția sa care venea din Italia, și nu o cunoștință a părții vătămate (numitul „F.”), cu care aceasta aranjase respectiva activitate. Această schimbare de situație a atras iritarea părții vătămate, care a început să îi adreseze tatălui său injurii și cuvinte jignitoare și s-a repezit la acesta pentru a-l lovi cu pumnii. Inculpatul a ieșit în stradă, ținând cuțitul menționat anterior în mână, și a pătruns în curtea locuinței sale, fiind urmărit de către fiul său, care a pătruns, de asemenea, în curte, după care a ieșit din nou în stradă, având cuțitul asupra sa.

în momentul în care a fost ajuns din urmă de către fiul său, inculpatul s-a întors către acesta și i-a solicitat să plece, căci altfel îl va tăia cu cuțitul, însa partea vătămată a îndreptat pumnul drept către tatăl său, pentru a-l lovi în față, însă acesta s-a ferit și l-a înjunghiat de două ori pe fiul său, o dată în zona șoldului drept, și o dată în zona ficatului. După ce l-a înjunghiat pe fiul său, inculpatul s-a refugiat în curtea sa, încuind poarta și înarmându-se cu un hârleț, pentru a-l lovi peste mâini pe fiul său, în cazul în care acesta ar fi încercat să pătrundă în curte, iar partea vătămată a fugit, fiind transportată cu un autoturism de către o persoană necunoscută la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, unde a fost internată în perioada 17-28 aprilie 2013. Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 136/OF din 29 aprilie 2013, emis de C.M.L.

Moinești, rezultă că partea vătămată M.M.Ș. prezintă un traumatism șold drept cu plagă înjunghiată superficială și traumatism toraco-abdominal drept, obiectivat prin plagă înjunghiată penetrantă în cavitatea abdominală, cu plagă a lobului hepatic drept și hemoperitoneu. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect înțepător - tăios, în condițiile ce vor fi stabilite pe cale de anchetă, putând data din 17 aprilie 2013. Necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunea hepato-abdominală a fost de natură să pună în primejdie viața victimei. Fiind audiat, atât in faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul M.M., a arătat că, în momentul în care a fost atacat de fiul său, acesta s-a dezechilibrat și a căzut în cuțitul pe care inculpatul îl ținea în mâna stângă.

Cu privire la natura celei de-a doua leziuni, cea de la șold, inculpatul nu a avut nici o explicație logică și verosimilă. Partea vătămată - fiul inculpatului - a susținut această variantă a autoaccidentării, însă acesta în mod evident are o poziție subiectivă și nesinceră, încercând - cuprins în mod evident de regrete, deoarece el a fost cel care a provocat incidentul - să acrediteze ideea autoaccidentării, însă declarațiile sale sunt neverosimile, și mai mult contrazise atât de declarația inculpatului cât și de concluziile raportului de constatare medico-legală.

Astfel, partea vătămată în faza urmăririi penale, pentru a susține varianta autoaccidentării, arată cum au fost produse leziunile, respectiv că cele două părți se aflau în atelierul inculpatului, unde acesta folosea un cuțit pentru a tăia o cârpă și ajuns în dreptul tatălui său, M.M.Ș., din cauza stării de ebrietate s-a dezechilibrat și a căzut în cuțitul pe care tatăl său îl ținea în mână, atunci când acesta a încercat să îl oprească din cădere, iar în ceea ce privește leziunea de la șold, partea vătămată a precizat că aceasta este mai veche, fiind provocată de o bucată de sârmă ghimpată.

În fața instanței de judecată, partea vătămată - după ce a fost prezentă la audierea inculpatului și astfel a observat că varianta sa este contrazisă chiar de declarația inculpatului - și-a schimbat declarația inițială - fără nici o explicație convingătoare - în sensul că altercația a avut loc pe stradă și nu în atelier, intenționând astfel să-și pună de acord declarația sa cu cea a inculpatului, în același scop al reținerii variantei autoaccidentării. Declarațiile celor două părți nu au putut fi reținute, întrucât din concluziile raportului medico-legal susmenționat rezultă în mod neechivoc producerea leziunilor ca urmare a lovirii cu un obiect înțepător - tăios, nefiind făcută nici o referire la o posibilă cădere a părții vătămate.

De asemenea, s-a reținut că leziunea superficială din zona șoldului drept este contemporană celei hepato-abdominale, și nu mai veche, cum susține partea vătămată, în curs de cicatrizare, fapt ce relevă că inculpatul a lovit victima de două ori cu cuțitul. Partea vătămată a susținut că cea de-a doua leziune ar fi fost provocata prin zgâriere într-o sârma de gard - ipoteza care a fost susținută într-o anumită măsură și de martorul D., propus direct in faza de judecata - în mod evident pro causa - însă concluziile raportului medico-legal susmenționat rețin fără dubiu că „M.M.Ș. prezintă un traumatism șold drept cu plagă înjunghiată superficială.” Rezultă, așadar, existența unei înțelegeri frauduloase între cele două părți, date fiind și relațiile de rudenie și de familie apropiate, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului.

Susținerile celor două părți nu au pot fi luate în considerare, nu numai datorită faptului că sunt în contradicție cu concluziile raportului medico-legal, astfel cum s-a precizat mai sus, ci și pentru că declarațiile inițiale din faza urmăririi penale sunt contradictorii între ele - cu privire la locul și împrejurările producerii leziunilor (inculpatul susține că altercația a avut loc pe stradă, partea vătămată susține că incidentul a avut loc în atelierul tatălui său; inculpatul invocă un conflict cu victima, iar aceasta din urmă neagă existența vreunei altercații).

Este adevărat că partea vătămată - în declarația dată în fața instanței de judecată-a revenit și și-a schimbat declarația și a susținut aceeași explicație dată de inculpat, însă declarația sa este dată după ce partea vătămată a asistat la audierea inculpatului, nu a oferit nici o explicație credibilă pentru schimbarea declarației, poziția sa oscilantă și mai mult nesinceră și subiectivă având drept scop tocmai varianta nereală a auto-accidentării. Totodată, trebuie avută în vedere și atitudinea inculpatului, ulterioară săvârșirii faptei, respectiv refugierea acestuia în curtea locuinței sale, încuierea porții și înarmarea cu un hârleț, pentru a lovi victima peste mână, în cazul în care aceasta ar fi încercat să descuie poarta și să pătrundă în curte.

O astfel de atitudine nu poate fi reținută în ipoteza unei autoaccidentări, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu s-a preocupat deloc în acel moment de starea de sănătate a victimei, aceasta din urmă fiind transportată la spital de către o persoană necunoscută. Instanța de fond a reținut că în cauză nu subzistă legitima apărare, invocată de inculpat ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei, fiind evidentă disproporția loviturilor. Astfel, victima aflată într-o stare avansată de ebrietate a încercat să-și lovească tatăl cu pumnul, pe când inculpatul nu a ezitat și a lovit-o de două ori cu un cuțit, una într-o zonă vitală, iar apoi s-a refugiat în curte fără a se preocupa de starea de sănătate a fiului său.

Totuși, sunt întrunite condițiile provocării, ca și circumstanță atenuantă, întrucât provocarea presupune săvârșirea unei fapte penale sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, or, starea conflictuală a fost generată tocmai de comportamentul agresiv al părții vătămate față de inculpat, și pe fondul unei avansate stări de ebrietate a părții vătămate, comportament care a justificat reacția violentă a părții vătămate în favoarea acestuia. Astfel, încercarea părții vătămate de a lovi cu pumnul pe inculpat a fost de natură a induce inculpatului o stare fizică sau emoțională de gravitatea celei la care face referire art. 73 lit. b) C. pen., mai ales că scandalurile dintre inculpat și fiul său reprezentau un lucru obișnuit, inculpatul fiind anterior chiar agresat fizic de către victimă în mod frecvent, astfel încât un nou atac cu pumnii asupra sa a reprezentat un real si iminent pericol, în măsură să explice reacția promptă și violentă a inculpatului.

În concluzie, apărarea inculpatului nu a putut fi reținută, întrucât din probele administrate în cauză rezultă, fără dubiu, intenția inculpatului de a o ucide pe persoana vătămată, e adevărat cu intenție indirectă și în condițiile unei tulburări puternice provocate de atacul direct și iminent al părții vătămate.

Astfel, inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea fiului său, totuși a acceptat riscul ca partea vătămată să fie ucisă, atâta vreme cât a lovit cu un cuțit tip briceag cu lama în lungime de 8,5 cm - obiect înțepător-tăietor de natură a produce moartea unei persoane, într-o zona vitală - abdomen, unde se află importante vase de sânge, cu o intensitate ridicată și i-a cauzat o plagă tăiată de 6 cm - urmări care ar fi putut duce la moartea persoanei vătămate, cu o lovitură puternică, iar „leziunea hepato-abdominală provocate au fost de natură să pună în primejdie viața victimei ” care a necesitat transportarea urgentă la spital pentru îngrijiri medicale și chiar intervenție chirurgicală pentru salvarea vieții acestuia.

Aceste aspecte denotă faptul că inculpatul a prevăzut eventualitatea' producerii decesului persoanei vătămate și, chiar dacă nu a urmărit producerea acestui rezultat, a acceptat această posibilitate. Situația de fapt reținută de instanța de fond s-a probat cu: proces-verbal de depistare; planșe foto; declarații martoră S.I.E.; declarație parte vătămată M.M.Ș.; raport de constatare medico-legală; proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; mijloc material de probă (cuțit); declarațiile inculpatului M.M. și ale părții vătămate. S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului, care în seara zilei de 17 aprilie 2013, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în fața locuinței sale, situată în mun.

Moinești, jud. Bacău, pe fondul unui conflict spontan cauzat de fiul său M.M.Ș., în vârstă de 24 de ani, care se afla în stare de ebrietate și se îndrepta către tatăl său pentru a-l lovi cu pumnii, l-a înjunghiat pe M.M.Ș. de două ori cu un cuțit în zona șoldului drept și a abdomenului, cauzând victimei leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen.

Sub aspectul încadrării juridice instanța de fond a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei sesizate, din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, formulată de către inculpat prin apărător, deoarece: Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.), este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere.

Este adevărat că infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „preterintenție” (intenție depășită). În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc. Aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de fond, care a reținut că fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior, dar și unul spontan, mai mult chiar un atac direct cu pumnul a părții vătămate, agresivă și din cauza stării de ebrietate în care se afla, asupra inculpatului, prin folosirea de către inculpat a unui obiect apt de a produce moartea (cuțit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecințe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viața victimei).

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în - care aceasta a fost săvârșită - astfel cum au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare, faptă care - în opinia sa - ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit și neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieții victimei). La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, între rude, prin folosirea unui corp tăietor-înțepător, prin aplicarea a două lovituri, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, vârsta înaintată a inculpatului și situația de provocare, din partea părții vătămate.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și care a avut o atitudine relativ sinceră, de recunoaștere a faptei în materialitatea sa, prezentându-se în fața organelor judiciare, precum și starea de provocare la momentul comiterii infracțiunii, împrejurări în temeiul cărora instanța a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege. În consecință, instanța de fond în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., cu aplic, art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) în condițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II - a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Instanța de fond a reținut că, totuși, săvârșirea infracțiunii are un caracter accidental, astfel încât îndreptarea inculpatului, în sensul conformării dispozițiilor legii penale, se poate realiza și fără privarea sa de libertate, apreciind că perioada de arest preventiv este suficientă pentru ca pedeapsa să-și îndeplinească funcțiile educativ - preventive. Pentru aplicarea acestei măsuri, ca modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, precum și vârsta înaintată a inculpatului, aspecte care pot fi incluse in circumstanțele atenuate legale și judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) si art. 74 alin. (2) în condițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., dar și starea de provocare din partea victimei - fiul sau.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. În temeiul 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, iar în temeiul art. 86 2 C. pen. a stabilit termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza „art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Instanța de fond a reținut că aplicarea față de inculpat a pedepselor accesorii și complementare trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64, 65 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994. în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie și complementară prev. de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau de comportamentul inculpatului.

Astfel, circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană în vârstă, fără antecedente penale, natura faptei și durata pedepsei principale aplicate, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, a determinat instanța să aprecieze că aplicare acestei pedepse accesorii nu se impune. Față de soluția pronunțată în ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei - suspendare sub supraveghere a executării pedepsei - în baza art. 350 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen. instanța de judecată a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului - dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Sub aspectul masurilor preventive, instanța a constatat că inculpatul M.M.

a fost reținut prin ordonanța procurorului din data de 17 iunie 2013, începând cu data de 17 iunie 2013, ora 12 : 05, deoarece prin încheierea nr. 83 din 18 iunie 2013, Tribunalul Bacău a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.M., dispunând luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. însă,, prin încheierea nr. 58 din 21 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării efective, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 14 din 21 iunie 2013, inculpatul M.M.

fiind încarcerat în aceeași zi. În consecință, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii din 17 iunie 2013 și durata arestului preventiv de la 21 iunie 2013 la zi. Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 si art. 346 alin. (1) C. proc. pen. si art. 1357 și urm. din N.C.C., a constatat că partea vătămată M.M.Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Însă, apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv există fapta ilicită, un prejudiciu nepatrimonial, cert și nereparat, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului instanța în baza art. 1357 si urm. din N.C.C.

(act normativ în vigoare la momentul consumării infracțiunii) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., dar și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată a obligat inculpatul la plata sumei de 2.390,051 ei către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență Moinești și reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părții vătămate . În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii, ridicat de organele de urmărire penală conform dovezii de la fila 31 dosar urmărire penală. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul M.M. în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

A constatat ca inculpatul a fost asistat de avocat ales. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul, la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea, întrucât a săvârșit fapta în legitimă apărare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea unei pedepse sub minimul special și a dispozițiilor art. 81 C. pen. Prin decizia penală nr. 180 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M.

împotriva sentinței penale nr. 302/D din 27 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalului Bacău. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a decide astfel, analizând sentința penală atacată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele următoare: Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul cum este cazul de față, relevă - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că inculpatul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

Fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind relevată intenția de ucidere, convingere ce rezultă și din împrejurarea că infracțiunea a fost săvârșită pe fondul unui conflict verbal și injurios care a avut loc anterior în cursul aceleiași zile, dar și anterior pe o perioadă îndelungată de timp (natura conflictuală a relațiilor dintre tată și fiu fiind de notorietate) între inculpat și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea (un cuțit), prin aplicarea a două lovituri ce au vizat o zonă anatomică vitală (zona abdomenului), aspecte recunoscute de inculpat prin declarațiile date și confirmate de actele medicale emise în cauză.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din - relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc. Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - astfel cum au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de lovire pentru de a se apăra împotriva unui atac injust și nedrept îndreptat împotriva sa, motivat de legitimă apărare în care s-a aflat.

Între momentul luării rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârșit fapta ca o reacție la comportamentul provocator al părții vătămate - iar pe de altă parte, concluzia existenței unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu potențial letal ale respectivului act. Instanța de fond, pe baza unui amplu material probatoriu, a stabilit o corectă situație de fapt și o justă încadrare juridică, inclusiv în ceea ce privește circumstanța atenuantă a scuzei provocării.

Totodată, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, constituie circumstanța atenuantă a provocării. Provocarea trebuie să inducă o stare de surescitare nervoasă (perturbatio animi), cauzată de activitatea provocatorului. Pentru existența circumstanței atenuante a provocării trebuie realizate mai multe condiții, respectiv, existența unei activități de provocare din partea victimei, activitatea de provocare să determine o puternică tulburare sau emoție persoanei provocatului, infractorul să fi săvârșit infracțiunea sub stăpânirea puternice tulburări sau emoții și, respectiv, infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Inculpatul a făcut dovada că, prin conduita sa partea vătămată i-a indus o puternică tulburare și în această stare emotivă nu a reușit să se abțină de la o ripostă, însă această ripostă nu a fost proporțională cu atacul pentru a-l absolvi de răspundere penală. Din materialul probator administrat în cauză, respectiv depozițiile martorilor, rezultă că agresivitatea victimei a fost în măsură să-1 tulbure profund pe inculpat, dar acesta a acționat de o manieră violentă, disproporționată, cu un corp tăietor apt să suprime viața. Concluzionând, s-a constatat că instanța de fond a apreciat corect asupra probatorului administrat și a reținut o situație de fapt corespunzătoare, inclusiv în ceea ce privește circumstanța atenuantă a scuzei provocării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M., solicitând casarea ambelor hotărâri, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, prin motivele scrise de recurs s-a solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 lit. d) din noul Cod de procedură penală, întrucât este incidență cauza care înlătură caracterul penal al faptei prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. anterior, fapta fiind săvârșită în legitimă apărare. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) și i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, art. 182 alin. (2) C. pen., cu reducerea în mod corespunzător a pedepsei și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea art. 81 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Prealabil analizării motivelor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestora.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, care prevăd expres că, recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Astfel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 5 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., prin motivele scrise depuse la dosar invocându-se cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 din Codul procedură penală anterior, solicitându-se casarea ambelor hotărâri și, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 lit. d) C. proc.

pen. în vigoare, întrucât este incidență cauza care înlătură caracterul penal al faptei (justificativă, conform noilor reglementări) prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. anterior, inculpatul săvârșind fapta în legitimă apărare. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) și i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. în vigoare, cu reducerea în mod corespunzător a pedepsei și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea art. 81 C. pen. anterior. Examinând recursul, în raport cu motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare: Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Instanța reține că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/ sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat, pe care l-a subsumat cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., solicitându-se achitarea, întrucât fapta a fost săvârșită stare de legitimă apărare, înalta Curte reține următoarele: Raportat la conținutul criticilor formulate de apărare și temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecății în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept. În concret, prin motivele de recurs se invocă faptul că inculpatul a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situației de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarant împotriva deciziilor pronunțate în apel.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., privind greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, este nefondată. Situația de fapt, stabilită prin sentința primei instanțe și confirmată prin decizia instanței de apel, corespunde normei de incriminare a infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, fără să existe vreun temei de schimbare a acestei încadrări juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Modul în care inculpatul a acționat, pe fondul stării unei conflictuale anterioare îndelungate și a conflictului verbal și injurios avut în cursul aceleiași zile, intensitatea loviturilor aplicate, zona anatomică vitală vizată (zona abdomenului), folosirea unui obiect apt de a produce moartea (cuțit tip briceag cu lama în lungime de 8,5 cm), comportamentul ulterior al inculpatului, evidențiază atât faptul că acțiunea corespunde elementului material al infracțiunii de omor, cât și intenția, cel puțin indirectă, a inculpatului de a suprima viața părții vătămate. Instanța de recurs își însușește toate argumentele expuse pe larg în sentința și decizia ce fac obiectul căii de atac și precizează că, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor de fapt reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o asemenea verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Examinând recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, înalta Curte reține că, în reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârșirea omorului în condițiile elementelor circumstanțiale prevăzute de lit. c) și i) ale art. 175 C. pen.

anterior, fapta de a ucide o persoană fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. Fapta de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi își găsește în prezent corespondent în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani și interzicerea unor drepturi. Însă, reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea omor, săvârșită în forma tentativei de către inculpat, este lipsită de relevanță, în prezenta cauză.

Astfel, pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată de instanța de fond inculpatului pentru fapta de tentativă de omor, a fost stabilită prin coborârea sub minimul special prevăzut de lege (7 ani și 6 închisoare) ca efect al aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 73 lit. b), 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. anterior. în situația aplicării dispozițiilor N.C.P., circumstanțele atenuante prevăzute de 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, reținute de instanța de fond, nu mai pot produce efecte, întrucât nu mai au corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante.

Astfel, conform legii noi, în favoarea inculpatului se poate reține doar circumstanța atenuantă a săvârșirii faptei în stare de provocare, prevăzută în art. 75 lit. a) din N.C.P., care atrage incidența prevederilor art. 76 lit. a) din N.C.P., în baza cărora limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime. În concluzie, prin aplicarea dispozițiilor N.C.P. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat față de pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului de instanța de fond, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv Codul penal anterior. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 180 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 180 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2014.