ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 953/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 302/D/2013 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău s-a dispus

respingerea, ca nefondată, a cererii de schimbare a încadrării juridice a

faptei, din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, formulată

de către inculpat prin apărător, și, în consecință:

În

baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c), i) C.

pen., cu aplic, art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art.

76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, la pedeapsa de 3

ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen., după executarea pedepsei

principale.

S-au

interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În

temeiul 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei principale.

În

temeiul art. 86

2

C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani,

calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a

dispus încredințarea supravegherii inculpatului, pe durata termenului de

încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău și a fost

obligat inculpatul să se supună măsurilor prevăzute de art. 86

3

alin.

(1) C. pen. și anume:

-

să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Bacău;

-

să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență.

În

baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 86

4

rap. la art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea

suspendării.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În

baza art. 350 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus punerea

de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă

cauză.

În

baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa stabilită durata reținerii din 17 iunie 2013 și durata arestului

preventiv de la 21 iunie 2013 la zi.

În

baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și urm. din N.C.C.,

s-a constatat că partea vătămată M.M.Ș. nu s-a constituit parte civilă în

cauză.

În

baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și urm. din N.C.C.

și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 2.390,05 lei către partea civilă Spitalul Municipal

de Urgență Moinești.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la

săvârșirea infracțiunii, ridicat de organele de urmărire penală - în plic

sigilat fila 69 d.u.p.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de

la inculpatul M.M. în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a

constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligă inculpatul la plata sumei

de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru

a pronunța această sentință, Tribunalul Bacău a reținut următoarele:

Inculpatul M.M. este tatăl părții vătămate M.M.Ș. Aceștia

locuiesc la aceeași adresă, respectiv mun. Moinești, jud. Bacău, iar până în

luna aprilie 2013 împreună cu aceștia a locuit și martora S.I.E., concubina

părții vătămate.

Relațiile

dintre cele două părți au fost marcate de numeroase tensiuni, în sensul că

partea vătămată M.M.Ș. nu avea un loc de muncă și obișnuia să consume frecvent

băuturi alcoolice. Atunci când se afla în stare de ebrietate, M.M.Ș. devenea

violent, provoca scandaluri în familie, își lovea tatăl și concubina și

distrugea bunuri din locuință. Inculpatul a arătat că și ulterior săvârșirii

faptei care face obiectul prezentei cauze, obișnuia să încuie ușa de la camera

sa atunci când dormea, pentru a nu fi atacat de fiul său. Uneori, în urma

agresiunilor provocate de fiul său, inculpatul a formulat plângeri penale

împotriva acestuia, însă ulterior își retrăgea plângerile sau se împăca cu

acesta, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești a dispus

soluții de neîncepere a urmăririi penale ( în acest sens sunt copiile

rezoluțiilor nr. 1180/P/2012 și 3106/P/2012, existente la dosar).

În seara zilei de 17 aprilie 2013, în jurul orei 20:30,

inculpatul M.M. se afla în curtea unei proprietăți ale sale, situată pe aceeași

stradă, peste drum de locuința sa, unde demonta portbagajul situat pe

autoturismul său marca D.B. întrucât portbagajul era greu, l-a chemat pe fiul

său M.M.Ș., care se afla în stradă și discuta cu un vecin, pentru a-l ajuta.

Acesta a sosit, fiind în stare de ebrietate, și l-a ajutat la demontarea

portbagajului, după care inculpatul a luat un cuțit din interiorul

autoturismului, cu care a tăiat o cârpă, pentru a înfășură șuruburile de la

portbagaj. în acest timp, inculpatul i-a spus părții vătămate că va merge el

peste două zile la aeroportul din Bacău, pentru a o întâmpina pe soția sa care

venea din Italia, și nu o cunoștință a părții vătămate (numitul „F.”), cu care

aceasta aranjase respectiva activitate. Această schimbare de situație a atras

iritarea părții vătămate, care a început să îi adreseze tatălui său injurii și

cuvinte jignitoare și s-a repezit la acesta pentru a-l lovi cu pumnii.

Inculpatul

a ieșit în stradă, ținând cuțitul menționat anterior în mână, și a pătruns în

curtea locuinței sale, fiind urmărit de către fiul său, care a pătruns, de

asemenea, în curte, după care a ieșit din nou în stradă, având cuțitul asupra

sa. în momentul în care a fost ajuns din urmă de către fiul său, inculpatul s-a

întors către acesta și i-a solicitat să plece, căci altfel îl va tăia cu

cuțitul, însa partea vătămată a îndreptat pumnul drept către tatăl său, pentru

a-l lovi în față, însă acesta s-a ferit și l-a înjunghiat de două ori pe fiul

său, o dată în zona șoldului drept, și o dată în zona ficatului. După ce l-a înjunghiat

pe fiul său, inculpatul s-a refugiat în curtea sa, încuind poarta și

înarmându-se cu un hârleț, pentru a-l lovi peste mâini pe fiul său, în cazul în

care acesta ar fi încercat să pătrundă în curte, iar partea vătămată a fugit,

fiind transportată cu un autoturism de către o persoană necunoscută la Spitalul

Municipal de Urgență Moinești, unde a fost internată în perioada 17-28 aprilie 2013.

Din

concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 136/OF din 29 aprilie 2013,

emis de C.M.L. Moinești, rezultă că partea vătămată M.M.Ș. prezintă un

traumatism șold drept cu plagă înjunghiată superficială și traumatism

toraco-abdominal drept, obiectivat prin plagă înjunghiată penetrantă în

cavitatea abdominală, cu plagă a lobului hepatic drept și hemoperitoneu.

Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect înțepător - tăios, în

condițiile ce vor fi stabilite pe cale de anchetă, putând data din 17 aprilie 2013.

Necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunea

hepato-abdominală a fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

Fiind

audiat, atât in faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării

judecătorești, inculpatul M.M., a arătat că, în momentul în care a fost atacat

de fiul său, acesta s-a dezechilibrat și a căzut în cuțitul pe care inculpatul

îl ținea în mâna stângă. Cu privire la natura celei de-a doua leziuni, cea de

la șold, inculpatul nu a avut nici o explicație logică și verosimilă. Partea

vătămată - fiul inculpatului - a susținut această variantă a autoaccidentării,

însă acesta în mod evident are o poziție subiectivă și nesinceră, încercând -

cuprins în mod evident de regrete, deoarece el a fost cel care a provocat

incidentul - să acrediteze ideea autoaccidentării, însă declarațiile sale sunt

neverosimile, și mai mult contrazise atât de declarația inculpatului cât și de

concluziile raportului de constatare medico-legală.

Astfel, partea vătămată în faza urmăririi penale, pentru a

susține varianta autoaccidentării, arată cum au fost produse leziunile,

respectiv că cele două părți se aflau în atelierul inculpatului, unde acesta

folosea un cuțit pentru a tăia o cârpă și ajuns în dreptul tatălui său, M.M.Ș.,

din cauza stării de ebrietate s-a dezechilibrat și a căzut în cuțitul pe care

tatăl său îl ținea în mână, atunci când acesta a încercat să îl oprească din

cădere, iar în ceea ce privește leziunea de la șold, partea vătămată a precizat

că aceasta este mai veche, fiind provocată de o bucată de sârmă ghimpată.

În

fața instanței de judecată, partea vătămată - după ce a fost prezentă la

audierea inculpatului și astfel a observat că varianta sa este contrazisă chiar

de declarația inculpatului - și-a schimbat declarația inițială - fără nici o

explicație convingătoare - în sensul că altercația a avut loc pe stradă și nu

în atelier, intenționând astfel să-și pună de acord declarația sa cu cea a

inculpatului, în același scop al reținerii variantei autoaccidentării.

Declarațiile

celor două părți nu au putut fi reținute, întrucât din concluziile raportului

medico-legal susmenționat rezultă în mod neechivoc producerea leziunilor ca

urmare a lovirii cu un obiect înțepător - tăios, nefiind făcută nici o referire

la o posibilă cădere a părții vătămate. De asemenea, s-a reținut că leziunea

superficială din zona șoldului drept este contemporană celei hepato-abdominale,

și nu mai veche, cum susține partea vătămată, în curs de cicatrizare, fapt ce

relevă că inculpatul a lovit victima de două ori cu cuțitul. Partea vătămată a

susținut că cea de-a doua leziune ar fi fost provocata prin zgâriere într-o sârma

de gard - ipoteza care a fost susținută într-o anumită măsură și de martorul D.,

propus direct in faza de judecata - în mod evident pro causa - însă concluziile

raportului medico-legal susmenționat rețin fără dubiu că „M.M.Ș. prezintă un

traumatism șold drept cu plagă înjunghiată superficială.”

Rezultă,

așadar, existența unei înțelegeri frauduloase între cele două părți, date fiind

și relațiile de rudenie și de familie apropiate, cu scopul de a împiedica

aflarea adevărului. Susținerile celor două părți nu au pot fi luate în

considerare, nu numai datorită faptului că sunt în contradicție cu concluziile

raportului medico-legal, astfel cum s-a precizat mai sus, ci și pentru că

declarațiile inițiale din faza urmăririi penale sunt contradictorii între ele -

cu privire la locul și împrejurările producerii leziunilor (inculpatul susține

că altercația a avut loc pe stradă, partea vătămată susține că incidentul a

avut loc în atelierul tatălui său; inculpatul invocă un conflict cu victima,

iar aceasta din urmă neagă existența vreunei altercații). Este adevărat că

partea vătămată - în declarația dată în fața instanței de judecată-a revenit și

și-a schimbat declarația și a susținut aceeași explicație dată de inculpat,

însă declarația sa este dată după ce partea vătămată a asistat la audierea

inculpatului, nu a oferit nici o explicație credibilă pentru schimbarea

declarației, poziția sa oscilantă și mai mult nesinceră și subiectivă având

drept scop tocmai varianta nereală a auto-accidentării.

Totodată, trebuie avută în vedere și atitudinea inculpatului,

ulterioară săvârșirii faptei, respectiv refugierea acestuia în curtea locuinței

sale, încuierea porții și înarmarea cu un hârleț, pentru a lovi victima peste

mână, în cazul în care aceasta ar fi încercat să descuie poarta și să pătrundă

în curte. O astfel de atitudine nu poate fi reținută în ipoteza unei autoaccidentări,

cu atât mai mult cu cât inculpatul nu s-a preocupat deloc în acel moment de

starea de sănătate a victimei, aceasta din urmă fiind transportată la spital de

către o persoană necunoscută.

Instanța de fond a reținut că în cauză nu subzistă legitima

apărare, invocată de inculpat ca și cauză care înlătură caracterul penal al

faptei, fiind evidentă disproporția loviturilor. Astfel, victima aflată într-o

stare avansată de ebrietate a încercat să-și lovească tatăl cu pumnul, pe când

inculpatul nu a ezitat și a lovit-o de două ori cu un cuțit, una într-o zonă

vitală, iar apoi s-a refugiat în curte fără a se preocupa de starea de sănătate

a fiului său.

Totuși,

sunt întrunite condițiile provocării, ca și circumstanță atenuantă, întrucât

provocarea presupune săvârșirea unei fapte penale sub imperiul unei puternice

tulburări sau emoții, or, starea conflictuală a fost generată tocmai de

comportamentul agresiv al părții vătămate față de inculpat, și pe fondul unei

avansate stări de ebrietate a părții vătămate, comportament care a justificat

reacția violentă a părții vătămate în favoarea acestuia. Astfel, încercarea

părții vătămate de a lovi cu pumnul pe inculpat a fost de natură a induce

inculpatului o stare fizică sau emoțională de gravitatea celei la care face referire

art. 73 lit. b) C. pen., mai ales că scandalurile dintre inculpat și fiul său

reprezentau un lucru obișnuit, inculpatul fiind anterior chiar agresat fizic de

către victimă în mod frecvent, astfel încât un nou atac cu pumnii asupra sa a

reprezentat un real si iminent pericol, în măsură să explice reacția promptă și

violentă a inculpatului.

În concluzie, apărarea inculpatului nu a putut fi reținută,

întrucât din probele administrate în cauză rezultă, fără dubiu, intenția

inculpatului de a o ucide pe persoana vătămată, e adevărat cu intenție

indirectă și în condițiile unei tulburări puternice provocate de atacul direct

și iminent al părții vătămate. Astfel, inculpatul chiar dacă nu a urmărit

uciderea fiului său, totuși a acceptat riscul ca partea vătămată să fie ucisă,

atâta vreme cât a lovit cu un cuțit tip briceag cu lama în lungime de 8,5 cm -

obiect înțepător-tăietor de natură a produce moartea unei persoane, într-o zona

vitală - abdomen, unde se află importante vase de sânge, cu o intensitate ridicată

și i-a cauzat o plagă tăiată de 6 cm - urmări care ar fi putut duce la moartea

persoanei vătămate, cu o lovitură puternică, iar „leziunea hepato-abdominală

provocate au fost de natură să pună în primejdie viața victimei

”

care a necesitat transportarea urgentă

la spital pentru îngrijiri medicale și chiar intervenție chirurgicală pentru

salvarea vieții acestuia.

Aceste

aspecte denotă faptul că inculpatul a prevăzut eventualitatea' producerii

decesului persoanei vătămate și, chiar dacă nu a urmărit producerea acestui

rezultat, a acceptat această posibilitate.

Situația

de fapt reținută de instanța de fond s-a probat cu: proces-verbal de depistare;

planșe foto; declarații martoră S.I.E.; declarație parte vătămată M.M.Ș.;

raport de constatare medico-legală; proces-verbal de consemnare a actelor

premergătoare; mijloc material de probă (cuțit); declarațiile inculpatului M.M.

și ale părții vătămate.

S-a

reținut că, în drept, fapta inculpatului, care în seara zilei de 17 aprilie 2013,

în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în fața locuinței sale, situată în mun.

Moinești, jud. Bacău, pe fondul unui conflict spontan cauzat de fiul său M.M.Ș.,

în vârstă de 24 de ani, care se afla în stare de ebrietate și se îndrepta către

tatăl său pentru a-l lovi cu pumnii, l-a înjunghiat pe M.M.Ș. de două ori cu un

cuțit în zona șoldului drept și a abdomenului, cauzând victimei leziuni

traumatice care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art.

174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen.

Sub

aspectul încadrării juridice instanța de fond a respins, ca nefondată, cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei sesizate, din tentativă la omor

calificat în vătămare corporală gravă, formulată de către inculpat prin

apărător, deoarece:

Esențial

pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la

omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c), i) C.

pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.), este

stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Dacă în

cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu

intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu

intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2)

C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest

caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de

vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții

persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată

judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „preterintenție”

(intenție depășită). În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma

tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în

momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin

natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut

intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel,

există tentativă de omor, și nu de vătămare corporală, ori de câte ori

infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor

vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee

specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale,

deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu

exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale

infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea

actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul

în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma

și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă

din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare

existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și

intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al

inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de fond,

care a reținut că fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior, dar și

unul spontan, mai mult chiar un atac direct cu pumnul a părții vătămate, agresivă

și din cauza stării de ebrietate în care se afla, asupra inculpatului, prin

folosirea de către inculpat a unui obiect apt de a produce moartea (cuțit),

prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona

toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut

consecințe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe

interne, leziune care a pus în primejdie viața victimei). Modul de săvârșire a

faptei, precum și împrejurările în - care aceasta a fost săvârșită - astfel cum

au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului în

sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de

vătămare, faptă care - în opinia sa - ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit

și neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieții victimei).

La

individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a avut

în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a

fost comisă fapta, între rude, prin folosirea unui corp tăietor-înțepător, prin

aplicarea a două lovituri, urmările produse sau care s-ar fi putut produce,

vârsta înaintată a inculpatului și situația de provocare, din partea părții

vătămate. Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale

inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și care a avut o

atitudine relativ sinceră, de recunoaștere a faptei în materialitatea sa,

prezentându-se în fața organelor judiciare, precum și starea de provocare la

momentul comiterii infracțiunii, împrejurări în temeiul cărora instanța a

aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.

În

consecință, instanța de fond în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1)

- 175 alin. (1) lit. c), i) C. pen., cu aplic, art. 73 lit. b), art. 74 alin.

(1) lit. a), art. 74 alin. (2) în condițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și alin.

(2) C. pen., a condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II - a și b) C. pen.,

după executarea pedepsei principale.

Instanța

de fond a reținut că, totuși, săvârșirea infracțiunii are un caracter

accidental, astfel încât îndreptarea inculpatului, în sensul conformării

dispozițiilor legii penale, se poate realiza și fără privarea sa de libertate,

apreciind că perioada de arest preventiv este suficientă pentru ca pedeapsa

să-și îndeplinească funcțiile educativ - preventive. Pentru aplicarea acestei

măsuri, ca modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei

aplicate, instanța a avut în vedere comportarea sinceră a inculpatului în

cursul procesului penal, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale,

precum și vârsta înaintată a inculpatului, aspecte care pot fi incluse in

circumstanțele atenuate legale și judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a)

si art. 74 alin. (2) în condițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.,

dar și starea de provocare din partea victimei - fiul sau.

A

interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit.

b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În

temeiul 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei principale, iar în temeiul art. 86

2

C. pen. a

stabilit termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive

a prezentei hotărâri.

În baza „art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare

revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Instanța

de fond a reținut că aplicarea față de inculpat a pedepselor accesorii și

complementare trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64, 65 C. pen.,

cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor

adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în

conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României,

fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către

România prin Legea nr. 30/1994. în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa

accesorie și complementară prev. de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce

măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite sau de comportamentul inculpatului. Astfel,

circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană în vârstă, fără

antecedente penale, natura faptei și durata pedepsei principale aplicate, cu

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, a determinat instanța să

aprecieze că aplicare acestei pedepse accesorii nu se impune.

Față

de soluția pronunțată în ceea ce privește modalitatea de individualizare

judiciară a pedepsei - suspendare sub supraveghere a executării pedepsei - în

baza art. 350 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen. instanța de judecată

a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului - dacă nu este reținut

sau arestat în altă cauză.

Sub

aspectul masurilor preventive, instanța a constatat că inculpatul M.M. a fost

reținut prin ordonanța procurorului din data de 17 iunie 2013, începând cu data

de 17 iunie 2013, ora 12

:

05, deoarece prin încheierea nr.

83 din 18 iunie 2013, Tribunalul Bacău a respins propunerea Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bacău privind luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului M.M., dispunând luarea față de acesta a măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. însă,, prin

încheierea nr. 58 din 21 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău a admis recursul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și a dispus luarea măsurii arestării

preventive față de inculpatul M.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu

data încarcerării efective, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 14

din 21 iunie 2013, inculpatul M.M. fiind încarcerat în aceeași zi.

În

consecință, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și art. 88 C. pen.

a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii din 17 iunie 2013 și durata

arestului preventiv de la 21 iunie 2013 la zi.

Sub

aspectul laturii civile, în baza art. 14 si art. 346 alin. (1) C. proc. pen. si

art. 1357 și urm. din N.C.C., a constatat că partea vătămată M.M.Ș. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

Însă,

apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv

există fapta ilicită, un prejudiciu nepatrimonial, cert și nereparat, raportul

de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului

instanța în baza art. 1357 si urm. din N.C.C. (act normativ în vigoare la

momentul consumării infracțiunii) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., dar și art.

313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată a obligat inculpatul la plata

sumei de 2.390,051 ei către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență

Moinești și reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate

părții vătămate .

În

baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la

săvârșirea infracțiunii, ridicat de organele de urmărire penală conform dovezii

de la fila 31 dosar urmărire penală.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea

probelor biologice de la inculpatul M.M. în vederea obținerii și stocării în

Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

A

constatat ca inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat

inculpatul, la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel

inculpatul M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând,

în principal, achitarea, întrucât a săvârșit fapta în legitimă apărare, iar în

subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de

art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea unei pedepse sub minimul special și a

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin

decizia penală nr. 180 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 302/D din 27 septembrie 2013

pronunțată de Tribunalului Bacău.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să

plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru

a decide astfel, analizând sentința penală atacată, atât sub aspectul motivelor

de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept,

instanța de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat, pentru

considerentele următoare:

Sub

aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă,

infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul

tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C.

pen. acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei

la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu

și-au produs efectul cum este cazul de față, relevă - prin natura lor și

împrejurările în care au fost comise - că inculpatul a avut intenția de a

ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

Fapta

constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind relevată intenția de

ucidere, convingere ce rezultă și din împrejurarea că infracțiunea a fost

săvârșită pe fondul unui conflict verbal și injurios care a avut loc anterior

în cursul aceleiași zile, dar și anterior pe o perioadă îndelungată de timp

(natura conflictuală a relațiilor dintre tată și fiu fiind de notorietate)

între inculpat și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a

produce moartea (un cuțit), prin aplicarea a două lovituri ce au vizat o zonă

anatomică vitală (zona abdomenului), aspecte recunoscute de inculpat prin

declarațiile date și confirmate de actele medicale emise în cauză.

Forma

și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă

din materialitatea actului, printre altele, din - relațiile personale

anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit,

numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul

ulterior al inculpatului etc.

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care

aceasta a fost săvârșită - astfel cum au fost relevate de probele administrate

- exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de

omor, ci cu intenția generală de lovire pentru de a se apăra împotriva unui

atac injust și nedrept îndreptat împotriva sa, motivat de legitimă apărare în

care s-a aflat.

Între momentul luării rezoluției infracționale și cel al

punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal de natură să

justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură

apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârșit fapta ca o reacție la

comportamentul provocator al părții vătămate - iar pe de altă parte, concluzia

existenței unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conștient,

asupra posibilelor consecințe cu potențial letal ale respectivului act.

Instanța de fond, pe baza unui amplu material probatoriu, a

stabilit o corectă situație de fapt și o justă încadrare juridică, inclusiv în

ceea ce privește circumstanța atenuantă a scuzei provocării.

Totodată,

instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,

săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune

ilicită gravă, constituie circumstanța atenuantă a provocării.

Provocarea trebuie să inducă o stare de surescitare nervoasă (perturbatio

animi), cauzată de activitatea provocatorului.

Pentru

existența circumstanței atenuante a provocării trebuie realizate mai multe

condiții, respectiv, existența unei activități de provocare din partea

victimei, activitatea de provocare să determine o puternică tulburare sau

emoție persoanei provocatului, infractorul să fi săvârșit infracțiunea sub

stăpânirea puternice tulburări sau emoții și, respectiv, infracțiunea să se

îndrepte împotriva provocatorului.

Inculpatul

a făcut dovada că, prin conduita sa partea vătămată i-a indus o puternică

tulburare și în această stare emotivă nu a reușit să se abțină de la o ripostă,

însă această ripostă nu a fost proporțională cu atacul pentru a-l absolvi de

răspundere penală.

Din

materialul probator administrat în cauză, respectiv depozițiile martorilor,

rezultă că agresivitatea victimei a fost în măsură să-1 tulbure profund pe

inculpat, dar acesta a acționat de o manieră violentă, disproporționată, cu un

corp tăietor apt să suprime viața.

Concluzionând,

s-a constatat că instanța de fond a apreciat corect asupra probatorului

administrat și a reținut o situație de fapt corespunzătoare, inclusiv în ceea

ce privește circumstanța atenuantă a scuzei provocării.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M., solicitând

casarea ambelor hotărâri, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art.

385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Astfel,

prin motivele scrise de recurs s-a solicitat, în principal, achitarea, în

temeiul art. 16 lit. d) din noul Cod de procedură penală, întrucât este

incidență cauza care înlătură caracterul penal al faptei prevăzută de art. 44 alin.

(3) C. pen. anterior, fapta fiind săvârșită în legitimă apărare.

În

subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din

infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. c) și i) C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, art. 182 alin. (2) C. pen., cu reducerea în mod corespunzător

a pedepsei și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea art. 81 C.

pen.

Examinând

hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din

oficiu, în conformitate cu dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele următoare:

Prealabil

analizării motivelor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru

stabilirea limitelor analizării acestora.

În

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și

pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții

procesual penale, care prevăd expres că, recursurile aflate în curs de judecată

la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în

vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost

supuse apelului potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și

se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea

nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau

incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor

de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen.

stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Astfel,

recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de

recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel Bacău la data de 5 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Inculpatul

a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., prin motivele scrise depuse la dosar invocându-se cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

din Codul

procedură penală anterior, solicitându-se casarea ambelor hotărâri și, în

principal, achitarea, în temeiul art. 16 lit. d) C. proc. pen. în vigoare,

întrucât este incidență cauza care înlătură caracterul penal al faptei

(justificativă, conform noilor reglementări) prevăzută de art. 44 alin. (3) C.

pen. anterior, inculpatul săvârșind fapta în legitimă apărare.

În

subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă

la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) și i) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 194 alin. (1)

lit. e) C. pen. în vigoare, cu reducerea în mod corespunzător a pedepsei și

schimbarea modalității de executare, prin aplicarea art. 81 C. pen. anterior.

Examinând recursul, în raport cu motivele de casare invocate

și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin

acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Instanța reține că încălcarea legii materiale sau

procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv

neaplicarea de către instanța de fond și/ sau cea de apel a unei prevederi

legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia

aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat, pe

care l-a subsumat cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se achitarea, întrucât fapta a fost săvârșită stare

de legitimă apărare, înalta Curte reține următoarele:

Raportat la conținutul criticilor formulate de apărare și

temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecății în

recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai

pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar,

judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

În

concret, prin motivele de recurs se invocă faptul că inculpatul a săvârșit

fapta în stare de legitimă apărare, însă această apărare nu poate fi analizată,

întrucât ar presupune o reevaluare a situației de fapt, care nu mai este posibilă

în calea de atac a recursului declarant împotriva deciziilor pronunțate în

apel.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen., privind greșita respingere a cererii de

schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C.

pen. anterior, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. anterior, este nefondată.

Situația de fapt, stabilită prin sentința primei instanțe și

confirmată prin decizia instanței de apel, corespunde normei de incriminare a

infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, fără să existe vreun temei de

schimbare a acestei încadrări juridice în infracțiunea de vătămare corporală

gravă.

Modul

în care inculpatul a acționat, pe fondul stării unei conflictuale anterioare

îndelungate și a conflictului verbal și injurios avut în cursul aceleiași zile,

intensitatea loviturilor aplicate, zona anatomică vitală vizată (zona

abdomenului), folosirea unui obiect apt de a produce moartea (cuțit tip briceag

cu lama în lungime de 8,5 cm), comportamentul ulterior al inculpatului,

evidențiază atât faptul că acțiunea corespunde elementului material al

infracțiunii de omor, cât și intenția, cel puțin indirectă, a inculpatului de a

suprima viața părții vătămate.

Instanța

de recurs își însușește toate argumentele expuse pe larg în sentința și decizia

ce fac obiectul căii de atac și precizează că, în temeiul art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta

încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor de fapt

reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor,

fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o asemenea

verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 2/2013.

Examinând

recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 C. pen.,

referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea

definitivă a cauzei, înalta Curte reține că, în reglementarea actuală,

legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârșirea

omorului în condițiile elementelor circumstanțiale prevăzute de lit. c) și i)

ale art. 175 C. pen. anterior, fapta de a ucide o persoană fiind prevăzută ca

infracțiune în art. 188 C. pen.

Fapta

de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de

inculpat, incriminată în infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare

de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi își

găsește în prezent corespondent în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art.

188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani și interzicerea unor

drepturi.

Însă,

reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea omor, săvârșită în forma

tentativei de către inculpat, este lipsită de relevanță, în prezenta cauză.

Astfel,

pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată de instanța de fond

inculpatului pentru fapta de tentativă de omor, a fost stabilită prin coborârea

sub minimul special prevăzut de lege (7 ani și 6 închisoare) ca efect al

aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

anterior, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 73

lit. b), 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

în

situația aplicării dispozițiilor N.C.P., circumstanțele atenuante prevăzute de

74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, reținute de

instanța de fond, nu mai pot produce efecte, întrucât nu mai au corespondent în

dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante.

Astfel,

conform legii noi, în favoarea inculpatului se poate reține doar circumstanța

atenuantă a săvârșirii faptei în stare de provocare, prevăzută în art. 75 lit.

a) din N.C.P., care atrage incidența prevederilor art. 76 lit. a) din N.C.P.,

în baza cărora limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru

infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

În

concluzie, prin aplicarea dispozițiilor N.C.P. s-ar ajunge, inevitabil, la

stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat față de pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului de instanța de fond, astfel că legea penală

mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv Codul penal anterior.

Pentru

aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 180 din 5 noiembrie

2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva

deciziei penale nr. 180 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 martie 2014.