ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 7 martie

2013 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată

în Dosarul nr. 175/32/2013, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău de luare a

măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. și, în baza 149

1

cu referire la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., a dispus

arestarea preventivă a inculpatului B.A., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, art. 9

alin. (1) lit. c), d), f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din Legea

nr. 82/1991 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen.

raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen., art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 și art. 37

lit. a) C. pen., art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., art. 29 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen și art. 280

1

din

Legea nr. 31/1990, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 7 martie

2013 și până la data de 4 aprilie 2013 inclusiv.

Pentru a se hotărî

astfel s-a reținut ca situație de fapt că prin rechizitoriul nr. 15/P/2002 din 24

februarie 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus trimiterea

în judecată a unui număr de 8 inculpați (printre care inculpații B.A. și V.G.) pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) C. pen., art. 215

alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv art. 215 alin. (1), (2)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. reținându-se ca stare de fapt, în urma unor sesizări și

controale ale D.G.F.P. Bacău, că inculpații au solicitat ilegal rambursări ilegale

de TVA în perioada 2000-2001.

Totodată, între

inculpatul B.A. și inculpatul V.G. a fost constatată o strânsă legătură (inculpatul

V.G. era administrator al SC S. SRL Bacău și salariat al SC S.C. SRL, administrată

de numitul B.A.), între cei doi fiind desfășurate operațiuni comerciale ilicite

enunțate în actul de inculpare și hotărârea de condamnare. Mai mult, instanța supremă

a luat act de declarațiile acestuia din urmă conform cărora a recunoscut caracterul

fictiv al operațiunilor comerciale derulate, scopul acestora fiind de a se rambursa

TVA, în interesul și la solicitarea inculpatului B.A.

Aceeași legătură

a existat și între numitul B.A. și incuipata H.D.S., salariată la societățile administrate

de numitul B.A., stabilindu-se și implicarea acesteia în activitatea infracțională

(ex. cazul facturii emise de SC S.M. SRL Bacău privind „livrarea” unui utilaj către

SC B.M.P. SRL Bacău, factură provenind de la o altă societate comercială decât cea

emitentă dar completată de H.D.S. „la solicitarea lui B.A. (...) fără a cunoaște

realitatea celor înscrise în factură”.

O legătură strânsă

a existat și între inculpatul B.A. și inculpatul D.C.C., ultimul dintre aceștia

fiind condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea

unor infracțiuni de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, fals în înscrisuri

sub semnătură privată, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fapte comise

împreună cu inculpatul B.A.

Curtea a reținut

deosebit de relevante următoarele probe administrate în cauză: sesizări Garda Financiară,

relații: instituții bancare, A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău și Ilfov, relații D.E.P.A.B.D.,

plângeri creditori (Banca C.R., Statul Român, societăți comerciale, administrator

judiciar SC A.E. SA), rulaje cont, copii ale documentelor întocmite (facturi fiscale,

notă de recepție, declarații, borderouri, ș.a.), plângeri și adrese O.N.P.C.S.B.,

procese-verbale de ridicare înscrisuri, raport de constatare economico financiară/expertiză,

procese-verbale de percheziție domiciliară, declarații martori și declarații învinuiți/inculpați.

Existența și persistența

unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudentei C.E.D.O. „factori

pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive

a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenție precum

și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate

în dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune” măsura

luării/menținerii stării de arest este justificată și prin prisma acestei jurisprudențe.

Curtea a apreciat

că probele administrate până în prezent pot convinge un observator obiectiv că inculpatul

ar putea fi autorul faptelor de care este învinuit, iar acestea pot întruni elementele

constitutive ale infracțiunii pentru care se desfășoară urmărirea penală.

Curtea a considerat

că aceste indicii sunt suficiente pentru a justifica luarea față de inculpat a măsurii

arestului preventiv. Art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție se referă la noțiunea

de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării să existe suficiente

probe pentru a aduce o acuzație. Faptele ce dau naștere suspiciunii nu trebuie să

fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar

pentru a aduce o acuzație. Acestea trebuie să existe la un moment procesul ulterior.

Prin urmare, la momentui arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod

clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura infracțiunii comise. Obiectul

preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile

în scopul de a confirma sau a înlătura temeiurile arestării.

- să existe probe

din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.;

Curtea a mai reținut

că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. b) și f) C.

proc. pen. pentru următoarele argumente:

În primul rând

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului

este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea

acestei din urmă condiții curtea a avut în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea

publică” desemnează o stare, și nu de fapt, ce ar putea periclita în viitor, după

punerea în libertate a inculpaților, normala desfășurare a unui segment din relațiile

sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind inviolabilitatea

sexuală a persoanei.

Așa cum s-a statuat

în mod constant în jurisprudența C.E.D.O., măsura arestării preventive este o măsură

excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei trebuie dispuse doar în cazuri

temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element

pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează

pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod

real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă

că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de

gravitatea faptei.

Sub acest aspect,

curtea a constatat că, în speță, existența pericolului public rezultă din însuși

pericolul social al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, avându-se

în vedere reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea

comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți

ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere

și date privitoare la faptă, date care în speță, sunt de natură a crea un sentiment

de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității,

în lipsa luării măsurii arestării preventive.

Din probele administrate

în cauză, a rezultat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică determinat de: natura faptelor, sfera relațiilor

sociale lezate, circumstanțele concrete în care a fost săvârșite faptele, este acționar

de drept sau de fapt al unor societăți comerciale implicate în operațiuni de spălare

a banilor, delapidare, dă dovadă de persistență infracțională pe linia comiterii

unor infracțiuni de natură economică ce au drept consecință prejudicierea bugetului

de stat și a creditorilor cu sume considerabile

Infracțiunile

de evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune, delapidare și fals prezintă un

grad ridicat de pericol social, deoarece aduc atingere relațiilor sociale referitoare

la integritatea bugetului de stat și activității de serviciu, care presupune îndeplinirea

cu probitate de către agenții economici a îndatoririlor de serviciu, activitate

a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu fraudarea creditorilor. În aceste

condiții lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită

a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației

în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o

ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, și ar crea făptuitorilor

impresia că pot persista în sfidarea legii.

Cu privire la

persoana inculpatului, curtea a reținut că acesta este cunoscut cu antecedente penale,

în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. și,

deși, a beneficiat de clemența organelor judiciare, care i-au aplicat o pedeapsă

cu suspendarea executării sub supraveghere, există indicii că a săvârșit același

gen de fapte antisociale.

Prin prisma acestor

împrejurări, curtea a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment

procesual nu este oportună tulburând grav liniștea publică, rezonanța faptei neestompându-se

și aducând atingere bunei desfășurări a procesului penal.

În același timp,

lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neliniște, un sentiment de

insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă

a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni

grave (în sensul Recomandării R8011 pct. 4 al Comitetului de Miniștri ai Consiliului

Europei) sunt cercetați în stare de libertate.

Împrejurările

în care au fost comise faptele presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de

indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, faptele

purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze

la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă

respect și considerație.

În cauză curtea

a constatat că inculpatul nu oferă garanții suficiente că nu va aduce atingere bunei

desfășurări a procesului penal în condițiile în care indiciile și unele probe administrate

până în prezent conduc la presupunerea rezonabilă a realizării unor multiple acte

materiale de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare, înșelăciune și fals,

într-un interval mare de timp ceea ce poate denota un mod obișnuit de acțiune și

numai intervenția hotărâtă a organelor de urmărire penală a întrerupt activitatea

ilicită a inculpatului.

Împotriva acestei

încheieri, recurentul-inculpat B.A., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului

formulat, casarea încheierii atacate și rejudecând, să respingeți măsura arestării

preventive.

Analizând recursul

declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea

atacată fiind legală și temeinică.

Prin incheierea

nr. 10 din data de 7 martie 2013 Cutea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie, pronunțată în Dosarul nr. 175/32/2013 a admis propunerea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

Bacău de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. și, în baza

art. 149

1

cu referire la art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc.

pen., a disps arestarea preventivă a inculpatului B.A., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, art. 9

alin. (1) lit. c), d), f) din Legea nr.  241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 43 din

Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 25 C. pen. raportat la

art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art.

143 alin. (2) lit. a) Legea nr. 85/2006 și art. 37 lit. a) C. pen., art. 147 din

Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 29 C. pen. raportat

la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen și art. 280

1

din Legea nr. 31/1990, pentru o perioadă

de 29 de zile începând cu data de 7 martie 2013 și până la data de 4 aprilie 2013

inclusiv.

Înalta Curte constată

că prin prisma stadiului urmăririi penale, a existenței în continuare a indiciilor

temeinice privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina

sa, la acest moment procesual se impune în continuare privarea de libertate, în

speță fiind incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Materialul probator

existent până în prezent la dosarul de urmărire penală confirmă bănuiala săvârșirii

de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa. Inculpatul se găsește încă,

așa cum corect a apreciat prima instanță în situația prevăzută de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile reținute în sarcina sa sunt pedepsite

cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea acestuia

în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Această stare

de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul concret al faptei

însă, așa cum corect a apreciat și prima instanță nici nu pot fi ignorate, atunci

când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret

pentru ordinea publica, circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile,

natura și gravitatea acestora, conturează un pericol social ridicat și justifică

privarea de libertate în continuare a inculpatului B.A.

Pe altă parte,

la stabilirea necesității menținerii unei persoane în stare de arest preventiv trebuie

analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul

privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de

nevinovăție de care se bucură inculpatul., are prioritate în raport cu regula judecării

sale în stare de libertate.

Or în speță, văzând

urmările produse de fapta inculpatului, modalitatea în care acesta a conlucrat cu

alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prin care inculpatul B.A. împreună

cu alți inculpați a solicitat ilegal rambursări ilegale de TVA în perioada 2000-2001,

precum și timpul scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent,

care nu a condus la stingerea ecoului negativ pe care asemenea fapte îl au în rândul

opiniei publice, Înalta Curte constată că în speță există încă acel interes real

al societății în sensul privării de libertate a inculpatului.

Împrejurarea că

anterior comiterii faptelor inculpatul a avut o conduită bună nu sunt în măsură

să conducă la concluzia lipsei pericolului pentru ordinea publică creat prin lăsarea

inculpatului în libertate, atâta timp cât circumstanțele comiterii faptelor dovedesc

gravitatea faptelor săvârșite.

Față de împrejurarea

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit

până în prezent modificări și nici nu au dispărut, ci dimpotrivă ele subzistă, așa

cum s-a arătat anterior și impun privarea de libertate în continuare a inculpatului

și văzând de asemenea că organele de urmărire penală au efectuat în dosar acte procesuale

și au administrat probe în vederea aflării adevărului, iar materialul probator administrat

până în prezent se impune a fi completat în vederea finalizării urmăririi penale,

în mod corect a constatat prima instanță că în speță sunt incidente dispozițiile

pentru luarea măsurii arestării preventive și în consecință în mod judicios a admis

propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău de luare a măsurii arestării preventive

față de inculpatul B.A. și, în baza art. 149

1

cu referire la art. 148

alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului

B.A., pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 7 martie 2013 și până

la data de 4 aprilie 2013 inclusiv.

În considerarea

celor expuse, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B.A. împotriva încheierii

nr. 10 din data de 7 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie, pronunțată în Dosarul nr. 175/32/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva încheierii nr. 10 din data de 7 martie

2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată

în Dosarul nr. 175/32/2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 martie 2013.