ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2848/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 179/D/2013 din data de 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpatului N.C., necăsătorit, fără ocupație, recidivist, deținut în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., și art. 320 1 alin. (1) - (4) și alin. (7) din C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă din 11 aprilie 2010, la pedeapsa principală de 16 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada arestului preventiv, începând cu data de 26 martie 2013 la zi. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă N.G.G.. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii, în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău, ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și consemnate în procesul-verbal aflat la dosarul Tribunalului Bacău. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. l85/P/2010 din data de 29 martie 2013, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimis în judecată inculpatul major N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., faptă din 11 aprilie 2010, constând în aceea că, în seara zilei de 11 aprilie 2010, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, inculpatul N.C., l-a lovit cu pumnii, picioarele și cu un par în zona capului și toracelui, pe tatăl său N.G..

După care l-a strâns cu mâna de gât pe tatăl său, astfel că în urma loviturilor aplicate N.G. a decedat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2060/110/2013. Numitul N.G.G., fratele inculpatului, s-a constituit în faza urmăririi penale, parte civilă în cauză, arătând că pretențiile reprezintă contravaloarea sumelor cheltuite cu înmormântarea tatălui său, urmând a face precizări și probe în cursul cercetării judecătorești, sens în care a și fost citat cu adresa în acest sens. Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele fotografice, declarațiile de martorilor: B.L., N.G.G., B.M.

și N.A., declarațiile părții civile N.G.G., raport de constatare medico-legală nr. 1158/2010 CML Moinești, dar și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului N.C.. Având în vedere procedura specială de judecare a cauzei în cazul recunoașterii vinovăției, inculpatului N.C. i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 320 1 C. proc. pen., în sensul că are dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul în care va fi găsit vinovat, dacă recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Inculpatul N.C. în declarația dată anterior începerii cercetării judecătorești a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a declarat că le cunoaște și le însușește și nu a solicitat administrarea altor probe, fiind de acord cu despăgubirea părții civile. Având în vedere declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirii aduse, a fost admisă cererea formulată de acesta, privind judecarea cauzei conform procedurii speciale reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., respectiv: judecata în cazul recunoașterii vinovăției, astfel că, în temeiul art. 320 1 alin. (2) C. proc.

pen., nu au mai fost administrate celelalte probe din faza urmăririi penale. Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt: Victima N.G. locuia în comuna Oituz, satul Oituz, jud. Bacău, împreună cu acesta locuiau și fiii săi, inculpatul N.C. și N.G.G. și soția acestuia N.A.. Datorită faptului că inculpatul N.C. îl lovea atât pe tatăl său N.G., cât și pe fratele său N.G.G., acesta din urmă și soția sa au fost nevoiți să-și schimbe domiciliul. În seara zilei de 11 aprilie 2010, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, inculpatul N.C. l-a lovit cu pumnii, picioarele și cu un par în zona capului și toracelui, pe tatăl său N.G..

Când acesta era căzut, inculpatul N.C. s-a urcat cu genunchii pe toracele victimei, a strâns-o cu mâna de gât. În urma loviturilor aplicate N.G. a decedat. Din raportul de constatare medico-legală nr. 26/C/2010 al C.M.L. Moinești, rezultă că moartea lui N.G. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute produsă datorită unui politraumatism soldat cu traumatism toracic cu fracturi costale multiple laterale cu hemopneumotorax stâng și contuzie pulmonară, traumatism cervical cu contuzie laringiană și fractura cartilagiului tiroid, fractură cominutivă de antebraț, fractură de umăr și rotulă. Leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure și mijloace contondente, lovire comprimare a toracelui și a laringelui.

Fractura de antebraț, s-a putut produce prin loviri active succesive cu corp dur, fractura de rotulă are caracter de fractură directă prin lovire cu corp dur. Între leziunile traumatice și deces există o legătură directă de cauzalitate. în momentul decesului victima avea o alcoolemie de 1 gr ‰. Imediat după comiterea faptei, inculpatul N.C. a plecat de acasă, apoi în străinătate, fiind emis un mandat de arestare preventiva în lipsă, confirmat prin încheierea Tribunalului Bacău. Cu ocazia audierii în faza judecății, inculpatul N.C. a recunoscut integral toate învinuirile care i s-au adus, solicitând judecarea cauzei conform procedurii speciale a recunoașterii vinovăției, cererea acestuia, fiind admisă, deoarece sunt întrunite condițiile impuse de art. 320 1 C. proc.

pen. Instanța de fond a arătat că situația de fapt expusă și reținută este dovedită nu doar de declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirii care i se aduce din cadrul judecății, dar și prin toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele fotografice, declarațiile martorilor: B.L., N.G.G., B.M. și N.A., declarațiile părții civile N.G.G., raportul de constatare medico-legală nr. x/2010 C.M.L. Moinești. Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului, constând în aceea că, în seara zilei de 11 aprilie 2010, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, inculpatul N.C., l-a lovit cu pumnii, picioarele și cu un par în zona capului și toracelui, pe tatăl său N.G., după care l-a strâns cu mâna de gât pe tatăl său, astfel că în urma loviturilor aplicate N.G.

a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., infracțiune săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.

Sub aspectul stării de recidivă, instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 81 din 23 aprilie 2007 Curtea de Apel București a dispus recunoașterea Sentințelor penale nr. 301/2005 din 44 din 2006 a Tribunalului militar Budapesta, Sentința nr. BK 563/2004/4 a Tribunalului jud. Gyor, care cuprindea sentința Judecătoriei orașului Gyor, Sentința nr. B.574/2004/5 a Judecătoriei orașului Șopron și Sentința nr. 13.B.XII.2239/2003/2 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Buda, transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, și s-a emis un nou mandat de executare pentru pedepsele cu închisoare recunoscute, sentința rămasă definitivă prin nerecurare la 10 decembrie 2007. Din referatul Biroului de Executări Penale al Curții de Apel București rezultă că inculpatul a fost liberat condiționat la 29 ianuarie 2008, conform Sentinței penale nr. 79/2008 a Judecătoriei Oradea, cu un rest rămas neexecutat de 10 zile.

Având în vedere că infracțiunea de omor calificat, care formează obiectul prezentei cauze a fost săvârșită la data de 11 aprilie 2010, deci după împlinirea termenului pedepselor recunoscute și date spre executare în România, înainte de a se împlini termenul de reabilitare pentru aceste pedepse, este vorba despre starea de recidiva postexecutorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. În consecință, pentru aceste considerente, prima instanță, în temeiul art. 334 C. proc. pen., dispus schimbare a încadrării juridice a faptei sesizate, din art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen.

cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 345, având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia.

Prima instanță a motivat că la individualizarea judiciară a pedepsei a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., privind circumstanțele reale în care s-a comis fapta de către inculpat, care a luat hotărârea de a săvârși infracțiunea sub influenta alcoolului, în condițiile în care și victima consumase băuturi alcoolice, dovedindu-se a avea o alcoolemie de 1‰, precum și al unui conflict spontan, totuși trebuie avut în vedere natura infracțiunii săvârșită care a determinat decesul victimei și gradul de pericol social al faptei penale săvârșite, care este de o gravitate sporită, tocmai prin urmarea acesteia și împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (prin lovirea victimei, tatăl său, cu pumnii, cu picioarele și cu o scândură peste tot corpul), dar și periculozitatea pe care o prezintă inculpatul, dusă din conduita anterioară a inculpatului, dar și atitudinea ulterioară comiterii infracțiunii, inculpatul sustrăgându-se de la urmărirea penală, dar și raporturile sale cu victima, aceasta fiind tatăl inculpatului; mai mult că a profitat de starea de beție și vârsta înaintată a tatălui său, fără a avea în vedere tocmai această relație specială cu victima, precum și antecedentele penale, respectiv faptul că inculpatul a săvârșit fapta de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie,

care constituie prin ea însăși stare de agravare a pedepsei conform art. 39 C. pen. Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante legale nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel: - "conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale, însă în cauză dimpotrivă inculpatul este recidivist postexecutoriu; - "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor, nu se regăsește în prezenta cauză, mai mult inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală; - "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoașterea faptelor, a primit deja eficiența juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Astfel, se va aplica inculpatului o pedeapsă principală cu închisoarea, în limitele legale reduse cu o 1/3, după aplicarea art. 320 1 alin. (1) - (4) și (7) C. proc. pen. în regim de executare și ca pedeapsă complementară, 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. Instanța de fond a apreciat că pedeapsa aplicată, de 16 ani închisoare, cu privare de libertate conform art. 57 C. pen., în condițiile prevăzute art. 320 1 C. proc. pen.

este, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modului de executare, este aptă să asigure cerințele prevăzute de art. 52 C. pen., privind scopul și finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta, având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedepse cu executare, astfel că singura modalitate de executare a pedepsei rămâne totuși prin privare de libertate și numai în acest mod pedeapsa își va realiza scopul educativ.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că, deși numitul N.G.G., fratele inculpatului, s-a constituit în faza urmăririi penale, parte civilă în cauză, arătând că pretențiile reprezintă contravaloarea sumelor cheltuite cu înmormântarea tatălui său, urmând a face precizări și probe în cursul cercetării judecătorești, sens în care a și fost citat cu adresă, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de judecat pentru a preciza cuantumul pretențiilor și propune probe în susținerea acțiunii civile, motiv pentru care instanța, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., o va respinge ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând redozarea pedepsei de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie, având în vedere poziția sinceră, circumstanțele săvârșirii faptei și faptul că s-a prevalat de prevederile art. 320 1 C. proc.

pen. Prin Decizia penală nr. 122 din 6 august 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală s-au dispus următoarele: "În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de apelantul-inculpat N.C. împotriva Sentinței penale nr. 179/D/2013 din data de 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, numai cu privire la aplicarea art. 88 C. pen., referitoare la deducerea din pedeapsa principală aplicată inculpatului a perioadei executate prin arest. Desființează în parte sentința penală apelată doar sub acest aspect, reține cauza spre rejudecare și în consecință; În baza art. 88 C. pen., deducerea din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin arest, începând cu data de 25 martie 2013, până la data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, 27 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen., cu art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menține arestarea preventivă a apelantului-inculpat. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 27 mai 2013, la zi. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: "În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică și a făcut o judicioasă individualizare judiciară atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei complementare.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia, de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluția dată, atât în latura penală a cauzei, cât și în latura civilă. Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, cu completările și corectivele, care vor fi făcute. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția apelantului - inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

De altfel, apelantul-inculpat a declarat în fața instanței de fond, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. În aceste condiții, instanța de control judiciar nu va mai analiza situația de fapt, care, așa cum se arăta, a fost corect reținută de instanța de fond. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a făcut o judicioasă individualizare, atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei complementare.

În acord cu opinia instanței de fond, Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat de circumstanțe atenuante, pentru considerentele care vor fi prezentate. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia. Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora. Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată că fapta comisă de apelantul-inculpat are o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la o pedeapsă vădit disproporționată față de gravitatea faptei, pedeapsă care nu-și atinge scopul preventiv-educativ, prevăzut de art. 52 C. pen.

Referitor la gradul de pericol sociale al faptei săvârșite, se impune a se arăta că apelantul-inculpat a comis o infracțiune foarte gravă, respectiv infracțiunea de omor calificat, ucigându-l tocmai pe tatăl său, cel care l-a crescut și educat. Gravitatea infracțiunii săvârșite rezultă și din violențele deosebite exercitate asupra tatălui său, constând în lovirea cu pumnii, cu picioarele și cu o scândură peste tot corpul, violențe care i-au produse, așa cum rezultă din Raportul de constatare medico-legală nr. 26/C/2010 al C.M.L. Moinești, grave leziuni victimei, constând în: traumatism toracic cu fracturi costale multiple laterale cu hemopneumotorax stâng și contuzie pulmonară, traumatism cervical cu contuzie laringiană și fractura cartilagiului tiroid, fractură cominutivă de antebraț, fractură de umăr și rotulă.

Leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure și mijloace contondente, lovire comprimare a toracelui și a laringelui. Fractura de antebraț, s-a putut produce prin loviri active succesive cu corp dur, fractura de rotulă are caracter de fractură directă prin lovire cu corp dur. Referitor la persoana inculpatului, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar și relațiile existente la dosar, acesta a mai cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale.

Prin Sentința penală nr. 81 din 23 aprilie 2007 Curtea de Apel București s-a dispus recunoașterea sentințelor penale nr. B.1 301/2005/44 din 2006 a Tribunalului militar Budapesta, Sentința nr. BK 563/2004/4 a Tribunalului jud. Gyor, care cuprindea sentința Judecătoriei orașului Gyor, Sentința nr. B.574/2004/5 a Judecătoriei orașului Șopron și Sentința nr. 13.B.XIL2239/2003/2 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Buda, transferarea condamnatului într-un penitenciar din România și s-a emis un nou mandat de executare pentru pedepsele cu închisoare recunoscute, sentința rămasă definitivă prin nerecurare la 10 decembrie 2007. Din referatul Biroului de Executări Penale al Curții de Apel București rezultă că inculpatul a fost liberat condiționat la 29 ianuarie 2008, conform Sentinței penale nr. 79/2008 a Judecătoriei Oradea, cu un rest rămas neexecutat de 10 zile.

Având în vedere că infracțiunea de omor calificat dedusă judecății a fost săvârșită la data de 11 aprilie 2010, deci după împlinirea duratei pedepselor aplicate prin sentințele anterioare de condamnare și înainte de a se împlini termenul de reabilitare pentru aceste pedepse, în mod corect instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în loc de recidiva postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., cum a fost trimis inculpatul în judecată. Apoi, trebuie avută în vedere și atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, acesta sustrăgându-se urmăririi penale, fugind în străinătate, condiții în care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului și emiterea unui mandat european de arestare pentru aducerea sa în România.

Față de faptul că inculpatul a săvârșit alte infracțiuni în Austria, țară în care se refugiase și care a fost învestită cu executarea mandatului european de arestare, inculpatul suferind trei condamnări definitive, autoritățile judiciare austriece au dispus amânarea predării până la executarea pedepsei aplicate în această țară - Dosar nr. 1549/110/2011. Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, în timpul executării pedepsei în Austria, inculpatul a săvârșit în locul de deținere o altă infracțiune, constând în distrugerea mobilierului din celula sa din penitenciarul Graz-Jakomini, motiv pentru care s-a amânat din nou predarea acestuia - Dosar nr. 1549/110/2011.

În fine, se pare că inculpatul a reușit să scape de sub paza autorităților judiciare austriece, deoarece, așa cum rezultă din Adresa nr. B 16790/SIRENE/FAM din data de 26 martie 2013, a Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, în cele din urmă a fost predat autorităților judiciare române, în baza mandatului european de arestare, de autoritățile judiciare italiene - Dosar nr. 1549/110/2011. Personalul Penitenciarului Bacău, care asigurau prezența inculpaților în instanță, a adus la cunoștință instanței că inculpatul nu poate fi adus în fața instanței împreună cu ceilalți inculpați, deoarece este considerat un risc pentru siguranța penitenciară.

Desigur că, față de faptul că ne aflăm doar în apelului inculpatului, având în vedere și principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art. 372 alin. (1) C. proc. pen., Curtea nu poate majora cuantumul pedepsei principale aplicate acestuia, deoarece s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac. Instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada arestului preventiv, începând cu data de 26 martie 2013 la zi. Însă, din examinarea Adresei nr. 1316790/Sirene/FAM din data de 26 martie 2013, a Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, rezultă că inculpatul a fost predat autorităților judiciare române la data de 25 martie 3013, astfel că prima instanță trebuia să dedusă arestul preventiv începând cu această dată, iar nu cu data de 26 martie 2013 - Dosar nr. 1549/110/2011.

Cu privire la starea de arest, Curtea constată că prin Încheierea nr. 141/ÎC/2011 din data de 30 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus arestarea preventivă a învinuitului, pentru o durată de 10 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului, instanța reținând ca temei în drept dispozițiile art. 149 1 alin. (10) și (11), cu art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen.

modificat, respectiv, inculpatul a fugit sau s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire penală sau de, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărire penală, de la judecată, sau de la executarea pedepsei, respectiv, "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin rechizitoriul nr. l85/P/2010 din data de 29 martie 2013, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 300 1 C. proc. pen., cu art. 160 C. proc. pen., respectiv art. 300 2 C. proc. pen., cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., respectiv, art. 350 C. proc. pen., Tribunalul Bacău a menținut arestarea preventivă a inculpatului, ultima menținere fiind dispusă de Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din data de 25 iunie 2013. Așa cum se arăta mai sus, instanțele, inclusiv instanța de apel, au obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatei și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acesteia. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Din examinarea acestor dispoziții legale, în condițiile în care apelantul-inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și instanța de apel are obligația să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Așa cum se arăta mai sus, la arestarea preventivă a apelantului-inculpat s-a reținut ca temei în drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv: "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

" Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat. Din probatoriul administrat în cauză, așa cum a fost analizat de instanța de fond și de instanța de apel, rezultă că apelantul-inculpat a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată și condamnat de instanța de fond. În cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere și la luarea măsurii arestării preventive împotriva apelantului-inculpat. Luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Alegerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., text care prevede pentru infracțiunea pentru care este judecată apelantul-inculpat, pedeapsă cu foarte mult peste limita minimă de 4 ani, prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., de împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite faptele, etc. Prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă prezentate mai sus, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică, pericol care este real și actual și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a apelantei-inculpate.

Elocvente în acest sens este Raportul de constatare medico-legală, în care sunt descrise gravele leziuni pe care le-a suferit victima ca urmare a violențelor deosebite exercitate de apelantul-inculpat, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului. În cadrul criteriilor complementare, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi faptul că prin infracțiunea săvârșită a fost suprimată viața propriei mame. S-a susținut că trebuie făcută distincție între pericolul social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și pericolul concret pe care trebuie să-l prezinte acesta pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate.

În mod evident, această distincție trebuie făcută, dar nu trebuie pierdut din vedere și faptul că în cazul unora dintre infracțiuni pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate rezultă în mod evident și din gravitatea infracțiunii pentru care este judecat inculpatul. Ori, infracțiunea pentru care este judecată inculpatul este infracțiune, care numai prin gravitatea ei, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește trecerea timpului și estomparea pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, față de și data arestării, Curte reține următoarele: Este adevărat că prin trecerea timpului rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunii imputate se diminuează, însă pentru a se dispune revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea acestei măsuri cu altă măsură neprivativă de libertate, trebuie ca punerea în libertate la inculpatului se nu constituie un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică. Ori, în raport de aspectele mai sus prezentate, Curtea constată că trecerea timpului nu este de natură, în această cauză și în acest moment să fi determinat stingerea rezonanței sociale negative produsă de săvârșirea infracțiunii pentru care este judecat și a fost condamnat apelantul-inculpată.

Nu se poate susține că le va fi indiferent concetățenilor, care au fost îngroziți de infracțiunea săvârșită, să-l vadă în libertate pe inculpat. Mai degrabă, reacția nu poate fi decât extrem de negativă și va fi apreciată, cu certitudine, ca o lipsă de fermitate a organelor judiciare față de presupuse fapte de o gravitate deosebită, care nu se poate răsfrânge decât negativ asupra ordinii de drept și a încrederii în organele judiciare chemat să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei și drepturilor și libertăților acesteia, cu deosebire a dreptului la viață, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hotărârea nr. 43701 din 5 iulie 2007). Curtea constată că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză sunt îndeplinite două dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca acuzatul să fugă și pericolul ca "acuzatul" să tulbure ordinea publică.

Curtea apreciază că lăsarea în libertate a apelantului-inculpat, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret, real și actual, pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, acestea fiind elemente care conferă elemente în susținerea pericolului concret, real și actual pe care-l reprezintă inculpatul pentru ordinea publică. Pentru aceste aspecte, Curtea constată că prin trecerea timpului nu s-a diminuat pericolul concret pe care l-ar reprezenta apelantul-inculpat pentru ordinea publică prin lăsarea sa în libertate.

În ceea ce privește înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă neprivativă de libertate, în primul rând, trebuie arătat în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen.: "Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii." Deci, pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, trebuie să se schimbe temeiurile care au determinat luarea măsurii. Ori, așa cum se arăta mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat, subzistând și în prezent, astfel că nu se poate dispune nici revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului și nici înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Curtea, pentru aspectele mai sus prezentate, constată că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate. Sub aspectul termenului rezonabil prevăzut de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea reține următoarele: În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la necesitatea "stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății", se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 parag. 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr. 11, "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag.

1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (Decizia Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 31 martie 1998): Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).

În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (Decizia Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei). Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunțării instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului (Decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului", cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (Decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței). Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a intimatei-inculpate, nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Autoritățile judiciare au luat toate măsurile pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, prelungirea duratei soluționării fiind determinată de culpa inculpatului, care s-a sustras urmăririi penale, fugind în străinătate, unde a comis alte infracțiunii, pentru care a fost privat de libertate în Austria.

De altfel, așa cum se arăta, data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta este data pronunțării instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului. Ori, în cauză s-a pronunțata de instanța de fond o hotărâre de condamnare a inculpatului, soluția de condamnare fiind menținută de instanța de apel.

Curtea, evaluând și gravitatea infracțiunii pentru care apelantul-inculpat a fost trimisă în judecată și condamnat, modul și circumstanțele în care a fost săvârșită, reacția publică deosebită declanșată datorită faptelor presupuse a fi comise de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, astfel că privarea acestuia de libertate, în această fază a procesului penal, este necesară, punerea sa în libertate, prezentând, pentru aspectele mai sus prezentate, un pericol concret, actual și real pentru ordinea publică. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care a invocat, prin apărător ales, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 ind.

2 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei, în condițiile în care s-au aplicat și dispozițiile art. 320 ind. 1 C. proc. pen., inculpatul susținând că partea vătămată era în stare de ebrietate. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar și a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed. Prezentul recurs vizează decizia pronunțată în apel la data de 6 august 2013, astfel că, funcție de data pronunțării deciziei, se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Trebuie remarcat că, în speță, nu are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013, în conformitate cu care "(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului". Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat în speță, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nici o modificare, sub aspectul conținutului, prin Legea nr. 2/2013, iar potrivit acestuia, casarea intervine când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Motivul de recurs susținut de recurentul inculpat nu se încadrează în acest caz de casare, întrucât critică adusă vizează pedeapsa sub aspectul cuantumului, ceea ce echivalează cu critica hotărârilor sub aspectul temeiniciei, iar nu sub aspectul vreunei chestiuni de drept. Solicitarea de redozare a pedepsei nu se circumscrie nici cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. întrucât, în forma de reglementare actuală, acest caz de casare este incident numai dacă se constată că pedeapsa stabilită este nelegală, situație care nu se regăsește în cauză, deoarece recurentului inculpat i-a fost aplicată o pedeapsă în limitele legale prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor calificat săvârșită, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., reduse cu o treime, ca efect judecării în procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc.

pen. Înalta Curte mai constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare prevăzute de lege care pot fi invocate din oficiu. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 16 alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 martie 2013 la 24 septembrie 2013 Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva Deciziei penale nr. 122 din 6 august 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 martie 2013 la 24 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2013. Procesat de GGC - CL