ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor penale de față,

constată următoarele;

Prin

sentința penală nr. 64 de la 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

în Dosarul cu nr. 5893/101/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul C.M.A. a fost

trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 97/P/2011, din 16 august 2011 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Mehedinți, din infracțiunile prevăzute de art. 176 alin.

(1) lit. d) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) și art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen. cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.,

art. 208 alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.,

art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen.,

art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174-175 alin. (1) lit. d) și h) C. pen. cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. și s-au respins celelalte cereri de schimbare a încadrării

juridice, formulate de procuror și de apărătorul părții civile.

În temeiul art. 320

1

alin. (3)

C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul C.M.A. în baza art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. și s-a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile

art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., numai în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu

aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul

C.M.A., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, în condițiile art. 57

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu; în temeiul

art. 208 alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. cu

aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat

la o pedeapsă principală de 4 (patru) ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt de folosință; în temeiul art. 20 C. pen.

rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen. cu aplic. art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen., pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat; în temeiul art. 197

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni

închisoare, în condițiile art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol;

în temeiul art. 174-175 alin. (1) lit. d) și h) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnă același inculpat la o pedeapsă principală

de 16 (șaisprezece) ani și 8 (opt) luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului C.M.A.

pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 16 (șaisprezece) ani și 8 (opt) luni

închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare,

urmând ca inculpatul să execute, în total, pedeapsa de 21 (douăzeci și unu) de ani

și 2 (două) luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. și

art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea

preventivă din data de 07 martie 2011 și arestul preventiv de la data de 08

martie 2011 și până la pronunțare și s-a menținut starea de arest; în baza art.

71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b)  C. pen., pe durata prev. de

art. 71 alin. (2) C. pen.; în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

lit. b) C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se va executa potrivit art. 66

C. pen.

În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b)

și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului

Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe

biologice, în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Național

de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008,

să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru

obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului

genetic.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1)

C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată

de partea civilă G.V. și a fost obligat inculpatul C.M.A. să plătească acestuia

sumele de 3.500 RON - cu titlu de despăgubiri materiale și de 21.500 RON - cu titlu

de despăgubiri morale; s-a dispus detașarea cererii depuse de către partea civilă

G.V. cu ocazia dezbaterilor și înregistrarea acesteia la Tribunalul Mehedinți, pentru

a fi soluționată de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor

infracțiunilor potrivit Legii nr. 211/2004; s-a dispus restituirea, în mod corespunzător,

a bunurilor ridicate în cursul urmăririi penale și înaintate în plicurile de la

pozițiile 1-5 inclusiv din procesul-verbal din data de 18 august 2011.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.900 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare, reprezentând: - 1.200 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu

pentru faza de urmărire penală, din care suma de 200 RON este corespunzătoare pentru

apărătorul desemnat din oficiu inculpatului la urmărirea penală – R. și se va avansa

din fondurile Ministerului Justiției; - 700 RON cheltuieli judiciare pentru judecata

în primă instanță, din care suma de 100 RON este corespunzătoare delegației din

19 august 2011 eliberată de Baroul Mehedinți pentru apărătorul desemnat din oficiu

inculpatului pentru termenul din 19 august 2011 și a fost acordată prin încheierea

din data respectivă, iar suma de 200 RON - reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu inculpatului pentru judecată în primă instanță conform delegației din

06 septembrie 2011 eliberată de Baroul Mehedinți - se va avansa din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că prin rechizitoriul nr. 97/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mehedinți s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,

a inculpatului C.M.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de 176 alin. (1)

lit. d) C. p., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, instanța de fond a constatat că

în după-amiaza de 06 martie 2011, pe raza satului S., comuna D., jud. Mehedinți,

s-au organizat mai multe focuri, pe marginea drumurilor, potrivit obiceiurilor locale,

fiind „Lăsatul Secului", respectiv intrarea în postul premergător Sărbătorilor

Pascale.

Inculpatul C.M.A. a plecat de la domiciliul

său spre locuința numitului L.G. unde se organiza un asemenea foc, a stat aproximativ

o jumătate de oră, apoi a plecat împreună cu S.M. spre un bar aparținând lui M.S.,

însă patronul le-a spus că nu îi poate servi, le-a dat o sticlă de vin și una de

apă, iar cei doi s-au întors la foc unde au consumat sticla de vin.

După lăsarea întunericului, inculpatul

a plecat de la foc singur, cu intenția de a merge spre locuința mamei secretarului

comunei, victima G.N., întrucât știa că „secretarul", G.V., are un autoturism,

marca „D.S." și vroia să sustragă casetofonul din autoturism.

După ce a ajuns la locuință a sărit gardul,

a văzut autoturismul la 2-3 metri de poartă, a observat că este deschis, nu are

casetofon, însă a găsit cheile în contact, motiv pentru care a luat cheile din contact,

a sărit înapoi gardul și a vorbit la telefon cu P.I.D., chemându-l atât pe acesta,

cât și pe M.R. să vină la locuința numitei G.N. pentru a se plimba cu autoturismul,

spunându-le că are cheile de la acesta.

În timp ce P.I.D. și M.R. se deplasau spre

locuința indicată de inculpat, acesta a pornit în întâmpinarea lor, întâlnindu-se

în dreptul locuinței numitului „D.", iar apoi au plecat toți trei spre locuința

numitei G.N.

Ajungând la locuința victimei, cei trei

au sărit gardul, s-au îndreptat spre autoturism, iar P.I.D. a încercat cheia pentru

a se convinge că este de la acel autoturism și a pornit motorul.

Inculpatul a încercat să deschidă porțile

însă nu a reușit. P.I.D. a coborât din autoturism, iar inculpatul s-a urcat la volan

și a pus în mișcare mașina, aceasta fiind orientată cu spatele spre porți.

Autoturismul a lovit porțile, acestea au

căzut, iar inculpatul a ieșit cu mașina în drum și s-a oprit în șanțul din partea

opusă.

Urmare a zgomotului produs, cei doi – P.I.D.

și M.R. - au plecat din locul respectiv. Întrucât roțile patinau pe zăpadă, inculpatul

nu a reușit să plece cu autoturismul din acel loc. A coborât din mașină, a deschis

capota motorului, a desfăcut bornele de la baterie, însă nu a reușit să o sustragă

și a renunțat.

Inculpatul C.M.A. a intrat din nou în curtea

locuinței victimei G.N., iar apoi s-a îndreptat spre locuință cu scopul de a căuta

bani. A găsit ușa neasigurată, a pătruns în hol, unde a căutat bani într-un dulap

situat chiar lângă ușă, apoi a deschis o altă ușă din interior observând că la una

din camere este lumina aprinsă. După ce a căutat bani și în dulapul din această

încăpere, a deschis ușa camerei unde era aprinsă lumina, observând-o, pe pat, pe

victima G.N., care dormea.

Inculpatul a căutat bani și în această

încăpere, iar la un moment dat victima s-a trezit și a întrebat „tu ești V.?".

Inculpatul C.M.A. s-a urcat în patul pe care se afla victima G.N. - în vârstă de

86 de ani, paralizată - și, profitând de neputința acesteia de a se apăra, a întreținut

raport sexual cu aceasta. După consumarea actului sexual, inculpatul a coborât din

pat, a luat un cuțit ce se afla pe masă și i-a aplicat victimei mai multe lovituri,

în zona gâtului, în piept și în abdomen, după care a părăsit încăperea, stingând

lumina.

După ce a ajuns în drumul public, în apropierea

locului unde abandonase autoturismul, inculpatul a aruncat cuțitul într-o grădină

situată peste drum de locuința victimei, apoi s-a deplasat spre locuința sa. În

urma loviturilor, victima a decedat.

Din raportul medico-legal de necropsie

din anul 2011 al Serviciului de Medicină Legală Mehedinți, a rezultat că moartea

numitei G.N. a fost violentă, datorându-se hemoragiei externe și interne, consecință

a plăgii penetrante toracice cu interesare pulmonară și plăgii cervicale cu secțiune

arteră carotidă dreaptă, laringe.

De asemenea, potrivit raportului medico-legal

o parte din leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător

(punctele 4, 5, 8, 10, 11, 12), iar leziunile tanatogeneratoare au fost plăgile

cervicale (4, 5) și plaga penetrantă toracică stângă (pct. 8), legătura de cauzalitate

între aceste leziuni și procesul tanatogenerator fiind directă și necondiționată;

leziunile de la punctele 10, 11, 12 s-au produs postmortem.

În drept, instanța de fond a constatat

că faptele comise de inculpatul C.M.A., în condițiile și împrejurările mai sus menționate,

realizează conținuturile constitutive ale infracțiunilor de: violare de domiciliu

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., furt de folosință prevăzută de art. 208

alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., tentativă

la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 208

alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen., viol prevăzută de art. 197

alin. (1) C. pen. și omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. (1) lit. d)

și h) C. pen.

Întrucât prin rechizitoriul nr. 97/P/2011,

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul C.M.A. a fost trimis

în judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197

alin. (1) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în temeiul art. 334 C. proc.

pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată, în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.,

art. 208 alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.,

art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen.,

art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174-175 alin. (1) lit. d) și h) C. pen., sens

în care s-a constatat că activitatea infracțională a inculpatului a parcurs mai

multe etape: - pătrunderea, fără drept, în curtea locuinței și însușirea cheii din

autoturism, cu intenția ca ulterior să fie însușită folosința autoturismului; -

însușirea folosinței autovehiculului, cu ajutorul celorlalte două persoane și folosind,

fără drept, cheia adevărată, după escaladarea gardului; - pătrunderea inculpatului

în locuință și căutarea banilor, cu intenția de însușire; - întreținerea raporturilor

sexuale cu victima, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra; - uciderea

victimei, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și pentru a ascunde

infracțiunea de viol.

În derularea activității infracționale,

atât în starea de fapt cât și la încadrarea în drept reținute prin actul de sesizare

a instanței, precum și în starea de fapt reținută de instanță, nu există elemente

care să ateste săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în niciuna dintre modalitățile

normative alternative prevăzute în art. 211 alin. (1) C. pen. Astfel, s-a apreciat

că nu s-a comis nici un furt prin întrebuințare de amenințări sau violențe ori prin

punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra și nici nu

a existat o infracțiune de furt care să fi fost urmată de întrebuințarea unor astfel

de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor furtului

ori pentru ca inculpatul sa­și asigure scăparea.

S-a constatat că victima era imobilizată

la pat, starea de imposibilitate de a se apără a acesteia nu a fost rezultatul acțiunilor

inculpatului, iar la lovirea ulterioară a victimei, în mod repetat, cu cuțitul,

inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața.

Pentru aceste motive, nu s-a putut reține

de prima instanță nici tentativa la infracțiunea de tâlhărie și, corespunzător,

neputându-se reține infracțiunea de tâlhărie, nu s-a putut reține nici infracțiunea

de omor deosebit de grav, agravanta prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

nefiind aplicabilă, deoarece inculpatul a ucis victima profitând în mod evident

de imposibilitatea acesteia de a se apăra, motiv pentru care infracțiunea de omor

are ca agravantă dispoziția prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.

De asemenea, inculpatul a ucis victima

și pentru a ascunde violul - din derularea faptelor fiind singura infracțiune pentru

care inculpatul avea un motiv să o ascundă, anterior consumării acestei infracțiuni

neputându-se pune problema că victima l-ar putea recunoaște - motiv pentru care

a devenit aplicabilă și agravanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen.

Nu s-a putut reține că uciderea victimei

s-a produs prin cruzimi, inculpatul nefolosind metode sau mijloace de chinuire a

victimei care să cauzeze suferințe puternice, prelungite în timp, altele decât cele

care însoțesc moartea violentă. Faptul că inculpatul a lovit de mai multe ori victima,

fără să urmărească chinuirea acesteia, a rezultat cu evidență din aspectele reținute

de raportul medico-legal. Inculpatul a aplicat loviturile succesiv, fără a exista

vreo pauză, în acest mod explicându-se și existența unor lovituri care au fost aplicate

după ce victima deja decedase.

La stabilirea și aplicarea pedepselor,

instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., reținând următoarele: limitele pedepselor prevăzute

de lege, reduse în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.; faptele

săvârșite prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social; inculpatul a comis

un concurs real de infracțiuni; inculpatul are antecedente penale, anterior fiind

condamnat pentru infracțiuni de violență și contra patrimoniului, condamnări care

se înscriu însă în dispozițiile art. 38 alin. (2) teza finală; referatul de evaluare

întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți care relevă

preponderent aspecte negative; atitudinea sinceră a inculpatului.

Față de cele de mai sus, instanța de fond

a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins prin stabilirea

următoarelor pedepse principale: 3 (trei) ani închisoare, în condițiile art. 57

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu; 4 (patru) ani închisoare,

în condițiile art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de furt de folosință;

3 (trei) ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen., pentru săvârșirea tentativei

la infracțiunea de furt calificat; 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare, în condițiile

art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol; 16 (șaisprezece) ani și

8 (opt) luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat

Cât privește condiția referitoare la pericolul

concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică,

s-a apreciat că este îndeplinită, având în vedere natura infracțiunilor, modalitatea

în care inculpatul a comis faptele, impactul negativ pe care comiterea unor asemenea

fapte îl are în rândul comunității și nu în ultimul rând necesitatea unei reacții

ferme a autorităților pentru stingerea conflictului de drept penal, coroborate cu

sentimentul de insecuritate creat opiniei publice în situația în care persoanele

față de care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare cu executarea pedepsei, chiar

nedefinitivă, ar fi judecate în stare de libertate.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1)

C. proc. pen., fiind realizate condițiile răspunderii civile prevăzute de art. 998-999

C. civ., instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G.V.

și inculpatul C.M.A. a fost obligat să plătească acestuia sumele de 3.500 RON -

cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile cu înmormântarea și

pomenirile cuvenite potrivit obiceiurilor - și de 21.500 RON - cu titlu de despăgubiri

morale, având în vedere prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei.

Referitor la cererea depusă de către partea

civilă G.V. cu ocazia dezbaterilor, prima instanță a dispus detașarea de la dosar

și înregistrarea acesteia la Tribunalul Mehedinți, pentru a fi soluționată de Comisia

pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor potrivit Legii

nr. 211/2004.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel, în termen legal, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cât și inculpatul

C.M.A., precum și partea civilă G.V. Ministerul Public critică sentința instanței

de fond pentru nelegalitate, sub aspectul încadrării juridice dată faptelor prin

actul de sesizare, însușită de instanța de fond, susținând că faptele săvârșite

de inculpat nu pot fi interpretate

În mod fragmentar, așa cum a reținut prima

instanță, îndeosebi cu raportare la infracțiunea de omor pentru care s-a apreciat

că a fost săvârșită numai pentru a ascunde infracțiunea de viol săvârșită anterior

de inculpat.

În acest sens, apreciază că din materialul

probator administrat în cauză rezultă în mod pregnant intenția inculpatului de a

suprima viața victimei, pentru a ascunde ambele fapte, respectiv încercarea de a

sustrage bani din dulapul părții vătămate, dar și violul, având convingerea că în

situația în care victima ar fi supraviețuit, l-ar fi putut recunoaște.

Concluzionează în sensul admiterii apelului,

desființării sentinței și schimbării încadrării juridice dată faptelor de instanța

de fond, din infracțiunile prev de art. 174, 175, 176 alin. (1) lit. d) C. pen.,

art. 192 alin. (2) C. pen.; art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 211 alin. (1), (2)

lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., în concurs real conform art. 33

C. pen., în infracțiunile prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.; art. 208 alin. (1)

și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.; art. 20 rap. la art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c) C. pen.; art. 197

alin. (1) C. pen. și art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. d) și h) și art. 176

alin. (1) lit. d) C. pen.

Partea civilă G.V. a criticat sentința

instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, a susținut că

încadrarea juridică dată faptei de omor calificat este nelegală, acțiunile inculpatului

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prev.

de art. 174, 175 alin. (1) lit. d) și h) și 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen.,

motivând că fapta a fost comisă de inculpat prin cruzimi, concretizate prin lovituri

violente cu cuțitul în zona gâtului, a pieptului și a abdomenului, cu intenția vădită

de a ascunde săvârșirea infracțiunii de tâlhărie rămasă în fază de tentativă și

pentru a nu fi recunoscut de victimă.

Cea de-a doua critică vizează netemeinicia

sentinței raportat la cuantumul pedepsei aplicate, solicitând ca, după schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de omor deosebit de grav, raportat și la celelalte

infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, dar și la persoana inculpatului (care

a manifestat o ferocitate deosebită și nejustificată asupra victimei), să se dispună

condamnarea acestuia la pedeapsa detențiunii pe viață.

Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie,

sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate.

Invocând circumstanțele sale personale,

concretizate într-o viață traumatizantă, determinată de situația sa familială, de

certurile și de actele de violență care se petreceau în mod frecvent în familia

sa și care l-au marcat în mod deosebit, dar și de consumul de băuturi alcoolice

și de anturajul vicios, a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată de instanța de

fond este mare. A susținut că a avut o atitudine sinceră și cooperantă atât în faza

de urmărire penală cât și în fața instanței și concluzionează în sensul admiterii

apelului, desființării sentinței și reducerii cuantumului pedepsei rezultante spre

minimul special prev. de art. 174-175 C. pen.

Prin decizia penală nr. 275 din 26 septembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și

de partea civilă G.V., împotriva sentinței penale nr. 64 de la 20 martie 2012 pronunțată

de Tribunalul Mehedinți, în dosarul cu nr. 5893/101/2011.

S-a respins apelul inculpatului C.M.A.,

declarat împotriva sentinței penale nr. 64 de la 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, în dosarul cu nr. 5893/101/2011, ca nefondat.

S-a desființat sentința cu privire la latura

penală a cauzei și rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen.;

S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor

pentru care inculpatul C.M.A. a fost trimis în judecată, din infracțiunile prevăzute

de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197

alin. (1) și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 208 alin. (1) și 4 rap. la 209

alin. (1) lit. g) și i) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. rap.

la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen.,

art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174-175 alin. (1) lit. d) și h) C. pen.,

art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a respins cererea formulată de inculpat

privind judecarea în procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc.

pen.

În temeiul art. 208 alin. (1) și (4) rap.

la art. 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen.;

A fost condamnat inculpatul C.M.A., la

o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen.;

A fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă principală de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art. 20 C. pen. rap. la

art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen.;

A fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă principală de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 197 alin. (1) C. pen.;

A condamnat același inculpat la o pedeapsă

principală de 6 (șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-e) pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 174-175 alin. (1) lit.

d) și h) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.;

A condamnat același inculpat la o pedeapsă

principală de 24 (douăzeci și patru) ani închisoare și pedeapsă complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-e) pe o durată de 5

ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C.

pen. și art. 35 alin. (1) și (3) C. pen.;

A contopit pedepsele aplicate inculpatului

C.M.A. în pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 24 (douăzeci și patru) ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a)-e) pe o durată de 5 ani, inculpatul urmând să execute aceste pedepse în

condițiile art. 57 C. pen. și art. 66 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., pe

durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. și

art. 350 alin. (1) C. proc. pen.;

S-a dedus în continuare, din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la data de 20 martie 2012, la zi și

s-a menținut starea de arest.

A fost obligat apelantul inculpat la 320

RON cheltuieli judiciare statului, în apel, din care 200 RON onorariu avocat oficiu,

ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, către B. Av. Dolj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut următoarele:

S-a arătat că în mod indubitabil, materialul

probator administrat în cauză evidențiază săvârșirea infracțiunilor de violare calificată

de domiciliu, furt de folosință și viol prev de art. 192 alin. (2) C. pen.,

art. 208 alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. și respectiv

art. 197 alin. (1) C. pen.

Aceasta, în condițiile în care inculpatul

a pătruns fără drept în curtea victimei G.N., pe timp de noapte, a folosit fără

drept cheile de la autoturismul aparținând părții vătămate G.V., a pornit motorul

și prin forțarea porților de acces în curte, a ieșit pe drumul public, după care

a pătruns în imobilul în care se afla victima.

Fiind întuneric și deținând informații

în sensul că partea civilă G.V. deține bani sau alte valori în locuință, găsind

ușa neasigurată, a pătruns în hol.

Într-un dulap situat lângă ușă, a căutat

bani sau alte obiecte de valoare și întrucât, în incinta respectivă, nu a găsit

nici bani și nici alte valori, a pătruns într-o cameră alăturată, unde a văzut că

lumina era aprinsă.

De fapt, în camera respectivă se afla victima

G.N., în vârstă de 86 de ani, paralizată, deci în imposibilitate de a se deplasa.

Ca urmare a zgomotelor produse de inculpat

în holul locuinței și a pătrunderii intempestive în camera în care se afla victima,

aceasta s-a trezit speriată.

Victima era vizitată în mod frecvent de

fiul său, partea civilă G.V., astfel că, în starea în care se afla, a întrebat inculpatul

- care intrase în incinta respectivă - „Tu ești, V.?".

Această reacție din partea victimei i-a

produs inculpatului o oarecare stare de neliniște, care totuși s-a repezit asupra

acesteia, după ce s-a înarmat cu un cuțit pe care l-a găsit pe masă.

S-a arătat că profitând de imposibilitatea

victimei de a se apăra, inculpatul a întreținut raport sexual cu aceasta și imediat

după aceea, conștient de faptul că îl recunoscuse sau că îl putea recunoaște, în

sensul de a relata pătrunderea sa în domiciliu și acțiunea de căutare a unor bunuri

și valori, a luat hotărârea de a suprima viața victimei.

Mai mult, inculpatul întreținuse raporturi

sexuale cu victima profitând de starea acesteia și de imposibilitatea de a se apăra,

conștientizând pericolul faptelor comise, situație în care a aplicat victimei mai

multe lovituri cu cuțitul, în zona gâtului, în piept și în abdomen.

În consecință, hemoragia produsă de loviturile

aplicate, a condus la decesul victimei și pe fondul hemiplegiei și altor afecțiuni

consemnate în raportul medico-legal de necropsie, stabilindu-se că aceasta prezenta

la examinarea de către medicul legist o plagă penetrantă toracică cu interesare

pulmonară, plagă cervicală cu secțiune de arteră carotidă dreaptă și laringe.

După săvârșirea faptelor în modalitatea

expusă anterior, inculpatul a stins lumina în care respectivă și a părăsit incinta.

Apoi, în drum spre casă, a aruncat cuțitul

într-o grădină și și-a continuat drumul.

În consecință, Curtea a constatat că sentința

pronunțată de instanța de fond este nelegală sub aspectul schimbării încadrării

juridice, apreciind cu privire la infracțiunea de tâlhărie în varianta prev. de

art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c) C. pen. - deci infracțiune

consumată - pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

de tentativă prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b),

alin. (2

1

) lit. c) C. pen., că aceasta întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la furt calificat prev de art. 10 rap. la art. 208

alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen.

Motivând că nu s-a comis nici un furt prin

întrebuințare de amenințări sau violențe ori punerea victimei în stare de inconștiență

sau neputință de a se apăra și nici nu a existat o infracțiune de furt care să fi

fost urmată de întrebuințarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului

furat sau pentru înlăturarea urmelor furtului ori pentru ca inculpatul să-și asigure

scăparea (elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie fie consumată, fie

rămasă în fază de tentativă), a dispus condamnarea acestuia în mod nelegal pentru

infracțiunea de tentativă la furt calificat, cu încadrarea juridică menționată anterior.

Ori, curtea a apreciat că încadrarea juridică

este cea prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., constând în aceea că aceasta s-a realizat în sensul sustragerii,

respectiv încercării de a sustrage bunuri, după care a exercitat acte de violență

extremă asupra victimei, cu intenția vădită de a-și asigura scăparea.

S-a reținut că atitudinea inculpatului

este o consecință evidentă a faptului că a conștientizat riscul de a fi fost surprins

de victimă, pe care ulterior a violat-o și în cele din urmă a ucis-o, astfel că

se constată că este întemeiată critica formulată în apelul Ministerului Public cu

privire la această infracțiune.

Reținând incidența agravantelor prev. de

art. 175 lit. d) și h) (profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra,

dar și pentru a ascunde săvârșirea altei infracțiuni - respectiv infracțiunea de

viol) și art. 176 lit. d) C. pen. (pentru a ascunde săvârșirea unei tâlhării rămasă

în fază de tentativă în cauza de față) s-a dispus condamnarea inculpatului la o

pedeapsă proporțională cu gradul deosebit de ridicat de pericol social al acestei

infracțiuni.

Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute

pentru infracțiunea prev. de art. 176 C. pen., s-a respins cererea formulată de

inculpat privind aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen.

În ceea ce privește apelul declarat de

partea civilă G.V. care vizează numai latura penală a cauzei, Curtea a constatat

că este fondată critica vizând schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii

incidenței dispozițiilor art. 176 lit. d) C. pen. și nu și a prevederilor art. 176

lit. a) C. pen.

Loviturile aplicate victimei de către inculpat

s-au succedat la intervale foarte scurte de timp, aceasta era paralizată, așa cum

s-a menționat anterior, astfel că nu se poate susține că infracțiunea a fost comisă

prin cruzimi.

Dispozițiile art. 176 lit. a) C. pen. sunt

incidente în situația în care victima suferă lovituri și, implicit, leziuni grave,

la anumite intervale de timp, soldate cu suferințe și concretizate în leziuni specifice.

Ori, în cauza dedusă judecății, așa cum

s-a menționat anterior, loviturile au fost succesive, la intervale scurte de timp,

iar moartea victimei a survenit imediat după agresiune.

Criticile de netemeinicie formulate de

partea civilă au fost avute în vedere de instanță la stabilirea cuantumului pedepsei

aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 176 C. pen.

Apelul declarat de inculpat este neîntemeiat

și urmează să fie respins. Analizând infracțiunile comise de inculpat, circumstanțele

reale în care au fost săvârșite, în sensul celor expuse în mod detaliat anterior

și cu deosebire profitând de starea victimei de a se apăra, o femeie în vârstă de

86 de ani, imobilizată de mai mult timp ca urmare a unei paralizii, având în vedere

și circumstanțele personale ale inculpatului, dar și concluziile raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. M.M. București, care constată că

inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial și abuzuri etilice,

având păstrată capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor

faptelor sale, precum și discernământul pentru faptele deduse judecății, instanța

a apreciat că nu se impune în nici un caz reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă G.V. și inculpatul

C.M.A.

Ministerul Public a criticat hotărârea

instanței de apel cu privire la individualizarea pedepsei pe care o consideră prea

blândă față de pericolul social deosebit la infracțiunilor săvârșite și de circumstanțele

personale ale inculpatului, solicitând majorarea acesteia.

Inculpatul a criticat hotărârea instanței

de apel cu privire la greșita reținere a infracțiunii de tentativă de tâlhărie și

cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile

în care a recunoscut faptele. Recurenta parte civilă nu și-a motivat recursul.

Examinând decizia atacată în raport de

motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, iar

recursurile declarate sunt nefondate.

Astfel, din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că inculpatul C.M.A. a fost trimis în judecată în stare de arest

preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de 176 alin. (1) lit. d) C. pen.,

art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., iar instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice,

în baza art. 334 C. proc. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2)

C. pen., art. 208 alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i)

C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. d) și g)

C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174-175 alin. (1) lit. d) și h) C. pen.

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., fiind condamnat inculpatul în baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 21 (douăzeci și unu) de ani și

2 (două) luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

La rândul său, instanța de apel a procedat

la o nouă schimbare a încadrării juridică a faptelor pentru care inculpatul C.M.A.

a fost trimis în judecată, din infracțiunile prevăzute de art. 176 alin. (1)

lit. d) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) și art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen. în infracțiunile

prevăzute de art. 208 alin. (1) și (4) rap. la art. 209 alin. (1) lit. g) și i)

C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., art. 197 alin. (1) C.

pen. și art. 174-175 alin. (1) lit. d) și h) C. pen. art. 176 alin. (1) lit. d)

C. pen. și a condamnat pe inculpat la o pedeapsă principală de 24 (douăzeci și patru)

ani închisoare și pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. lit. a)-e) pe o durată de 5 ani.

S-a reținut în sarcina inculpatului că

în seara de 6 martie 2011, după lăsarea întunericului, împreună cu numiții P.I.D.

și M.R., a încercat să sustragă autoturismul numitului G.V., parcat în curtea mamei

sale, victima G.N. Întrucât nu au reușit, cei doi au plecat, speriați de zgomotul

făcut, iar inculpatul C.M.A. a intrat din nou în curtea locuinței victimei G.N.

și s-a îndreptat spre locuință cu scopul de a căuta bani. A găsit ușa neasigurată,

a pătruns în hol, unde a căutat bani într-un dulap situat chiar lângă ușă, apoi

a deschis o altă ușă din interior observând că la una din camere este lumina aprinsă.

După ce a căutat bani și în dulapul din această încăpere, a deschis ușa camerei

unde era aprinsă lumina, observând-o, pe pat, pe victima G.N., care dormea.

Inculpatul a căutat bani și în această

încăpere, iar la un moment dat victima s-a trezit și a întrebat „tu ești V.?".

Inculpatul C.M.A. s-a urcat în patul pe care se afla victima G.N. - în vârstă de

86 de ani, paralizată - și, profitând de neputința acesteia de a se apăra, a întreținut

raport sexual cu aceasta. După consumarea actului sexual, inculpatul a coborât din

pat, a luat un cuțit ce se afla pe masă și i-a aplicat victimei mai multe lovituri,

în zona gâtului, în piept și în abdomen, după care a părăsit încăperea, stingând

lumina.

După ce a ajuns în drumul public, în apropierea

locului unde abandonase autoturismul, inculpatul a aruncat cuțitul într-o grădină

situată peste drum de locuința victimei, apoi s-a deplasat spre locuința sa. În

urma loviturilor, victima a decedat.

Din raportul medico-legal de necropsie

din anul 2011 al Serviciului de Medicină Legală Mehedinți, a rezultat că moartea

numitei G.N. a fost violentă, datorându-se hemoragiei externe și interne, consecință

a plăgii penetrante toracice cu interesare pulmonară și plăgii cervicale cu secțiune

arteră carotidă dreaptă, laringe.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului

au fost corect stabilite de instanța de apel pe baza probelor administrate în cauză,

necontestate de inculpat, care a recunoscut și chiar a regretat faptele săvârșite.

În ce privește infacțiunea de tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, contestată de inculpat pe motiv că nu a exercitat acțiuni

de violență asupra victimei, cu scopul de a-și asigura păstrarea bunului sustras,

cu motivarea că aceasta era deja imobilizată, critica formulată este nefondată,

astfel că încadrarea juridică dată faptei de instanța de apel este corectă.

Potrivit dispozițiilor art. 211 C. pen.,

tâlhăria este furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori

prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum

și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului

furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și

asigure scăparea.

Față de modalitatea concretă în care s-au

derulat faptele, instanța de apel a apreciat în mod corect că încadrarea juridică

este aceea prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b),

alin. (2

1

) lit. c) C. pen., fapta constând în încercarea de a sustrage

bunuri, după care a exercitat acte de violență extremă asupra victimei, cu intenția

vădită de a-și asigura scăparea.

S-a reținut în mod just că atitudinea inculpatului

este o consecință evidentă a faptului că a conștientizat riscul de a fi fost surprins

și recunoscut de victimă, pe care ulterior a violat-o și în cele din urmă a ucis-o.

Nici critica privind neaplicarea prevederilor

art. 320

1

C. proc. pen. nu poate primită, avînd în vedere limitele pe

depeapsă prevăzute de art. 176 C. pen.

Dispozițiile art. 320

1

alin. (1)-(6) C. proc. pen. nu se aplică în cazul în care acțunea penală vizează

o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa cu detențiunea pe viață, alternativ

cu pedeapsa închisorii, cum este cazul infracțiunii prev. de art. 176 C. pen. Având

în vedere că la momentul procesual la care se poate face aplicarea dispozițiilor

privind recunoașterea vinovăției, instanța nu are cum să aprecieze dacă se va orienta

spre pedapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii, în mod corect, față de

incupat nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor privind procedura simplificată.

În ce privește pedeapsa aplicată, Înalta

Curte constată că aceasta este just individualizată în raport de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., ținându-se seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de

limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracțiunii, de persoana infractorului

și de împrejurările în care s-a comis fapta.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 52

C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

scopul acesteia fiind prevenirea de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei

se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept

și față de regulile de conviețuire socială.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie

să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Având în vedere modul concret în care inculpatul

a conceput și a săvârșit infracțiunile, Înalta Curte, apreciază că inculpatul a

manifestat o vădită lipsă de respect față de valori sociale fundamentale protejate

de legea penală - în principal dreptul la viață al persoanei motiv pentru care reducerea

pedepsei aplicate de instanța de apel, astfel cum s-a solicitat de inculpat, nu

se justifică.

Inculpatul a acționat în activitatea sa

infracțională, cu o violență deosebită, dovedind o periculozitate socială sporită,

provocând victimei suferințe atât fizice cât și psihice, prin neputința acesteia

de a se apăra în fața barbariei inculpatului, stârnind un puternic sentiment de

oroare și de nesiguranță în rândul comunității locale.

La aplicarea pedepsei s-au avut în vedere

și circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, anterior

fiind condamnat pentru infracțiuni de violență și contra patrimoniului, iar din

referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul

Mehedinți rezultă aspecte preponderent negative, dar și atitudinea sinceră a inculpatului.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că pedeapsa

principală aplicată inculpatului de instanța de apel asigură intensitatea dezaprobării

morale a faptelor și caracterul preventiv al pedepselor, reflectând gravitatea infracțiunilor

și gradul de vinovăție a acestuia, motiv pentru care nu se impune nici majorarea

acesteia.

În ce privește recursul declarat de partea

civilă G.V., acesta nu a fost motivat, dar urmează a se constata că nu este fondat,

având în vedere că în urma examinării din oficiu a hotărârii atacate nu au rezultat

temeiuri care să conducă la casarea acesteia.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă

G.V. și inculpatul C.M.A. sunt nefondate, urmând a fi respinse în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va

deduce din durata arestării preventive a inculpatului, reținerea și arestarea preventivă,

la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

vor fi obligați recurenta parte civilă și recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de partea civilă G.V. și de inculpatul

C.M.A. împotriva deciziei penale nr. 275 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 7 martie 2011 la 17 ianuarie

2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie

2013.