ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul B.V.I., constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință

nr.

24/MP din 25 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 693/5112013, Curte de Apel

Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis propunerea de

arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia

și, în baza art. 149

1

C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C.

proc. pen. și art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a

inculpatului B.V.I. pentru acuzațiile săvârșirii infracțiunilor de art. 253

1

C. pen., art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C.

pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în condițiile art.

41 alin. (2) C. pen. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 25 iulie 2013

și până la data de 22 august 2013.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel

a reținut că,

prin rezoluția

din 22 iulie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul B.V.I.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 253

1

C. pen.,

art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 246 C. pen. raportat

la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 41 alin. (2) C.

pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și față de învinuitul H.I. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen. și

art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen., în condițiile art. 41 alin. (2) C.

pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ulterior, la data de 24 iulie 2008 s-a

pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul B.V.I. și s-a luat măsura reținerii

pentru o perioadă de 24 de ore.

Curtea de Apel a considerat că datele existente

până în prezent la dosarul cauzei furnizează indicii suficiente pentru a susține,

în mod rezonabil, presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care

se fac cercetări în cauză.

Astfel, declarațiile coinculpatului H.I.

se coroborează cu declarațiile denunțătorilor Z.V., L.D. și cu conținutul

proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate legal.

Inculpatul B.V.I. are calitatea de inspector

tehnic la R.A.R. Hunedoara. Soția inculpatului are calitatea de administrator la

SC V.T.M.S. SRL, societate care are ca domenii de activitate între altele, înmatriculări

auto, Stații I.T.P.

A apreciat Curtea de Apel că, din probele

administrate, rezultă indicii în sensul că, în perioada 2010-2013, inculpatul B.V.I.

își îndeplinea defectuos atribuțiile de serviciu, prejudiciind cu intenție interesele

persoanelor, pretindea diferite sume de bani pentru îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu de la persoanele care urmăreau să efectueze inspecțiile tehnice periodice

ori să își înmatriculeze autoturismul, iar pentru a intra în posesia acestora, a

conceput o modalitate de lucru care consta în îndrumarea persoanelor respinse la

R.A.R. către atelierul auto al soției sale, pentru remedierea defecțiunilor, unde

inginerul H.I. nu făcea în realitate reparațiile necesare, ci încasa suma de bani

solicitată de inculpatul B.V.I., sumă pe care o remitea ulterior acestuia, și elibera

un document care atesta în mod nereal efectuarea reparațiilor care servea ulterior

la R.A.R.

Modul de operare a fost descris amănunțit

de către coinculpatul H.I., iar acest mod de operare corespunde susținerilor denunțătorilor

care relevă aceleași aspecte. De asemenea acestea sunt susținute și de conținutul

convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul L.D. cu inculpatul H.I.

Au fost relevate indicii în sensul că inculpatul

B.V.I. a săvârșit același gen de fapte și în data de 22 iulie 2013, potrivit declarațiilor

coinculpatului H.I., conținutul interceptărilor telefonice din data de 22 iulie

2013 și 23 iulie 2013, planșă foto.

Din această perspectivă, apărările inculpatului

în sensul că singurele probe care îl incriminează sunt declarațiile coinculpatului,

Curtea de Apel a apreciat că sunt vădit neîntemeiate.

De asemenea, față de conținutul denunțurilor

efectuate și al convorbirilor telefonice interceptate, Curtea de Apel și-a exprimat

reticența față de apărarea inculpatului B.V.I., în sensul că întreaga activitate

ilicită constând în încasarea necuvenită de sume de bani și emiterea de adeverințe

false, au fost efectuate, fără știrea sa, de către coinculpat.

Apărarea legată de caracterul transparent

al activității desfășurate de soția sa, manifestat prin aducerea la cunoștința conducerii

unității a existenței atelierului auto și a activității desfășurate de acesta, Curtea

de Apel a considerat-o insuficientă în raport de acuzația adusă (aceea de condiționare

a acordării înmatriculării, de utilizare a serviciilor societății SC V.T.M.S.

SRL).

În privința apărărilor legate de inexistența

elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., Curtea de Apel a considerat că, din probele

administrate, rezultă indicii că inculpatul îndeplinea defectuos atribuțiile de

serviciu în scopul vătămării intereselor persoanelor, iar în raport de faza incipientă

a procedurilor, aceste indicii sunt suficiente pentru susținerea acuzațiilor în

vederea efectuării cercetărilor penale.

În privința cerințelor prevăzute de

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Curtea de Apel a reținut că și acestea

sunt îndeplinite.

Toate infracțiunile pentru care se fac

cercetări în cauză sunt pedepsite de lege cu pedepse cu închisoare mai mari de 4

ani: infracțiunea prevăzută de art. 253

1

C. pen., închisoare de la 6

luni Ia 5 ani; infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, închisoare de la 3 ani la 12 ani; infracțiunea prevăzută de

art. 246 C. pen. raportat Ia art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, închisoare

de la 3 ani la 12 ani.

Cu privire la pericolul pe care îl prezintă

pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului B.V.I., Curtea de Apel

a arătat că, în acest moment, este actual.

Curtea de Apel a menționat că, deși pericolul

social concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, nu este

identic cu gradul de pericol al acuzațiilor formulate, acestea nu pot fi cu totul

disociate. Periculozitatea sau lipsa de periculozitate a unui inculpat se poate

aprecia prin prisma acuzațiilor care i se aduc, atât din perspectiva încadrării

lor juridice cât și din aceea a modalității concrete în care se susține că au fost

comise. Această din urmă perspectivă a fost, în opinia Curții de Apel, aptă să furnizeze

și date relevante referitoare la existența pericolului concret al lăsării în libertate

a inculpatului.

Caracterul concret al pericolului pe care

îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului B.V.I. nu trebuie demonstrat,

așa cum susține acesta, prin probarea unor elemente certe de conduită infracțională

ulterioară plasării în libertate. O astfel de probațiune este imposibilă în orice

situație, deoarece nu poate fi dovedită o acțiune care nu a avut încă loc. Caracterul

concret al riscului se referă la potențialul acuzatului de a pune în pericol ordinea

publică, iar acest potențial poate fi evaluat prin raportare la conduita sa anterioară,

la raporturile sociale în care se află angrenat, la respectul pe care îl manifestă

față de normele de conduită și capacitatea de a-și asuma ordinea de drept. O astfel

de interpretare este concordantă cu cea care se relevă din practica C.E.D.O., aceasta

făcând referire în mod constant la riscul ca acuzatul să influențeze procedurile,

să săvârșească noi fapte penale, să se sustragă cercetărilor ori executării pedepsei

și, apreciază acest risc, prin raportare la elementele expuse.

În acest sens, Curtea de Apel a arăta că

în jurisprudența sa C.E.D.O., în cauza Lebedev c/a Rusiei a statuat că „ (...)în

alegerea unei măsuri preventive de libertate pentru prima dată, instanțele se pot

baza pe prezumții relativ slabe precum ar fi gravitatea acuzațiilor, poziția suspectului

în societate, natura infracțiunilor de săvârșirea cărora este acuzat (...)”. Curtea

a arătat că existența unui risc potențial nu poate fi demonstrată cu același grad

de certitudine ca existența unui fapt care deja avut loc, iar acest lucru este „a

fortiori” adevărat, la începutul anchetei penale.

Curtea de Apel a remarcat faptul că acuzațiile

aduse inculpatului B.V.I. nu sunt grave numai sub aspectul încadrării lor juridice,

limite mari de pedeapsă, ci și din perspectiva modalității în care se susține că

au fost comise.

Există la dosar indicii privind exercitarea

abuzivă a atribuțiilor de serviciu pe o perioadă îndelungată de timp în scopul obținerii

de beneficii materiale necuvenite, fapte care, distinct de prejudiciul adus fiecărui

individ în parte, au fost de natură să aducă mari prejudicii de imagine instituției

la care inculpatul își desfășura activitatea.

Pe de altă parte, faptele pretins săvârșite

de inculpat au putut avea consecințe indirecte și în planul siguranței circulației

rutiere, generând o stare de risc. Fapta este cu atât mai gravă cu cât inculpatul

avea atribuții legate de protejarea siguranței rutiere și astfel, avea posibilitatea

să evalueze corect consecințele acțiunilor sale.

În condițiile în care, asupra inculpatului,

care a avut o sursă de venit onestă, planează acuzații de natura celor expuse, se

poate considera, în mod justificat, că lăsarea lui în libertate nu prezintă garanții

suficiente pentru protejarea ordinii publice și garantarea bunei desfășurări a cercetărilor

penale.

Pretinsa săvârșire a infracțiunilor de

natura celor de care este acuzat inculpatul, în condițiile în care acesta, în virtutea

obligațiilor profesionale, este chemat să fie garantul legalității, reprezintă,

în stadiul incipient al procedurilor, un argument suficient pentru plasarea sa în

stare de detenție.

În ceea ce privește oportunitatea luării

măsurii arestării preventive din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 136

C. proc. pen., Curtea de Apel a considerat că, pe lângă argumentele expuse, pledează

în favoarea luării măsurii restrictive a arestării preventive și nevoia asigurării

desfășurării în bune condiții a anchetei penale, ținând seama de necesitatea identificării

și audierii unui număr relativ mare de persoane, despre care sunt indicii în sensul

că ar fi în aceeași situație cu denunțătorii Z.V. și L.D.

Disponibilitatea manifestată de inculpat

de a se supune unor măsuri restrictive, inclusiv aceea a interzicerii exercitării

profesiei pe parcursul derulării cercetării penale, nu reprezintă în această fază

procesuală un argument suficient pentru ca instanța să opteze pentru o măsură preventivă

neprivativă de libertate, iar în ceea ce privesc aspectele personale invocate de

inculpat, Curtea de Apel, fără a fi negat relevanța acestora, a arătat că, în acest

moment procesual, nu sunt suficient de puternice pentru a constitui, singure, un

temei al respingerii propunerii de arestare preventivă.

Împotriva acestei încheieri, în termenul

legal,

inculpatul B.V.I. a.

declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și respingerea propunerii de arestare

preventivă.

Față de întreg materialul probatoriu administrat

până la acest moment procesual în cursul urmăririi penale, astfel cum a fost expus

pe larg de către Curtea de Apel în considerentele încheierii atacate, Înalta

Curte apreciază că există probe și indicii temeinice, precum și motive verosimile,

în sensul arătat de art. 143 C. proc. pen. și art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ca și condiție prealabilă, pentru a justifica arestarea

preventivă a unei persoane și totodată, ca o garanție împotriva unei privări arbitrare

de libertate, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul B.V.I. a

săvârșit fapte prevăzute de legea penală, ce ar putea constitui infracțiuniile de

art. 253

1

C. pen., art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

În mod legal și justificat, Curtea de Apel

a apreciat ca există temeiurile care determină luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului, temeiuri stabilite de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

atât din punct de vedere obiectiv, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare,

dar și din punct de vedere subiectiv, în cauza existând probe că lăsarea în libertate

a inculpatului B.V.I. prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului concret pentru

ordinea publică pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului B.V.I.,

s-a avut în vedere, în mod întemeiat, modalitatea de comitere a faptelor reținute

în sarcina acestuia, respectiv exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu pe

o perioadă îndelungată de timp, în scopul obținerii de beneficii materiale necuvenite,

fapte de natură să aducă mari prejudicii de imagine instituției la care inculpatul

își desfășura activitatea.

De asemenea, justificat, este reținut că

faptele pretins săvârșite de inculpatul B.V.I. au putut avea consecințe indirecte

și în planul siguranței circulației rutiere, generând o stare de risc, fapta fiind

cu atât mai gravă cu cât inculpatul avea atribuții legate de protejarea siguranței

rutiere și astfel avea posibilitatea să evalueze corect consecințele acțiunilor

sale.

Așadar, Înalta Curte apreciază că, în mod

legal și întemeiat, Curtea de Apel a reținut că, în condițiile în care asupra inculpatului

B.V.I., care a avut o sursă de venit onestă, planează acuzații de natura celor expuse,

se poate considera în mod justificat că lăsarea lui în libertate nu prezintă garanții

suficiente pentru protejarea ordinii publice și garantarea bunei desfășurări a cercetărilor

penale, iar în condițiile în care acesta, în virtutea obligațiilor profesionale,

era chemat să fie garantul legalității, reprezintă, în stadiul incipient al procedurilor,

un argument suficient pentru plasarea sa în stare de detenție și, de aceea, măsura

arestării preventive este singura aptă să asigure realizarea scopului procesului

penal.

În consecință, Înalta Curte apreciază că

recursul inculpatul B.V.I. este nefondat astfel că, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge și va face aplicarea dispozițiilor

art. 192 C. proc. pen.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul B.V.I. împotriva încheierii de ședință nr. 24/MP din 25 iulie 2013

a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată

în Dosarul nr. 693/57/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

rezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31

iulie 2013.