ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1856/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1856/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele;

Prin încheierea din 23 mai 2013, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în Dosarul nr.

257/32/2013, în baza art. 300

2

și art. 160

b

, raportat la

art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a

inculpaților:

1. M.I.D.

;

2. P.D.

;

3.

L.C.I.

;

4. P.O.;

5. C.E.

;

6. J.P.

Pentru a pronunța această încheiere

instanța a constatat că prin rechizitoriul nr. 1 D/P/2013 emis de către

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

Teritorial Neamț la data de 27 martie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpaților:

1. M.I.D.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire

a unei grupări infracționale organizate, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, instigare

la distrugere, prev. art. 25,raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare

la omor calificat, prev. De art. 25 rap, la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și

e) C. penal și nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280

alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a)

C. pen.;

2. P.D.,

fost H., pentru săvârșirea

infracțiunilor de constituire a unei grupări infracționale organizate prev. de

art. 8, din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1, acte de

terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, instigare

la distrugere prev. art. 25,raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare

la omor calificat, prev. de art. 25, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și

e) C. pen. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280

alin. (1), (3), (4) C. penal, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a)

C. pen.;

infracțiunilor de aderare la o asociere infracțională, prev. de art. 8, cu

referire la art. 2 lit. b) din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de art.

32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prev. de

art. 20 rap. la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat,

prev. de art. 20, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și nerespectarea

regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen.,

totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și a art. 37 lit. a) C. pen.;

4.

C.E.,

pentru

săvârșirea infracțiunilor de aderare la o asociere infracțională, prev. de art.

8, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din Legea 39/2003, acte de terorism, prev.

de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere prev.

de art. 20, rap. la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. penal, tentativă la omor

calificat, prev. de art. 20, rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.,

nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3),

(4) C. pen., deținere de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea 143/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.;

infracțiunilor de aderare la o asociere infracțională, prev. de art. 8, cu

referire la art. 2 lit. b pct. 1 din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de

art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prev.

de art. 20, rap. la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor

calificat, prev. de art. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.,

nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3),

(4) C. pen., deținere de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea 143/2000, introducere în țară de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C.

pen.;

6. J.P.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare

la o asociere infracțională, prev. de art. 8, cu referire la art. 2 lit. b)

pct. 1 din Legea 39/2003, acte de terorism, prev. de art. 32 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere prev. de art. 20, rap. La art.

217 alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prev. De art. 20,

rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și nerespectarea

regimului materiilor explozive, prev. de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen.,

totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru a dispune menținerea stării de

arest a inculpaților,Curtea a reținut că infracțiunile pentru care aceștia sunt

cercetați, prin natura lor, relevă un pericol cert pentru ordinea și

securitatea publică și, pe de altă parte, nu pot fi nesocotite realitățile

sociale, căci ordinea publică trebuie înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în

raport de comiterea faptelor de natura penală de o astfel de gravitate și care

pot avea consecințe deosebite pentru o întreagă colectivitate.

S-a constatat că, în raport de numărul

actelor materiale infracționale presupus a fi fost săvârșite, împrejurările

concrete în care se presupune că au fost comise infracțiunile pentru care au

fost trimiși în judecată inculpații, de gradul de participare a inculpaților la

comiterea faptelor, activitatea lor infracțională, așa cum rezultă din probele

administrate până în acest stadiu procesual, de persoana acestora, există

temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului, dar și că stadiul procesual în care se află cauza impune pe

viitor administrarea unui probatoriu amplu, complex, încât nu se impune

admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.

Lăsarea în libertate a inculpaților, a

menționat instanța de fond, prezintă în continuare un pericol concret și real

pentru ordinea publică, inclusiv prin crearea unui sentiment de neîncredere în

buna desfășurare a justiției și, neîndoielnic,există indicii precise, în sensul

unei necesități reale și de interes public, care, în pofida prezumției de

nevinovăție de care se bucură inculpații, prevalează regulii privind libertatea

individuală.

Instanța a constatat că probatoriul

administrat până la acest moment demonstrează și probează existența unui

pericol evident pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în

libertate a inculpaților - pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare

la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv, natura și

gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârșite de inculpați,

activitatea infracțională în care se prezumă că au fost implicați - acțiuni de

violență extremă folosite împotriva unei persoane determinate sau asupra unor potențiale

victime colaterale, în scopul uciderii acestora, într-o manieră care să

intimideze și să producă în rândul opiniei publice un puternic sentiment de

oroare - aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a

autorităților

judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție,

în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracțional.

În cauza de față, a mai arătat prim

instanță, faptele comise de inculpatul M.I.D., care a constituit o grupare

infracțională, din care făceau parte ceilalți inculpați, în scopul comiterii

unor infracțiuni grave, respectiv, infracțiuni de terorism, instigare la

comiterea unor infracțiuni de omor calificat, distrugere calificată și

nerespectarea regimului materiilor explozive, încălcând normele de conviețuire

socială, atentând la viața și integritatea corporală a mai multor persoane prin

efectul pe care-l putea produce detonarea încărcăturii explozive amplasate sub

autoturismul părții vătămate M.B., care putea duce, așa cum concluzionează

raportul de expertiză tehnică, la suprimarea mai multor vieți omenești, cât și

la distrugeri importante de bunuri materiale pentru imobilele și mașinile

aflate în apropiere, sunt de o gravitate deosebită.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații M.I.D., P.D., L.C.I., P.O., C.E. și J.P. au declarat, în

termen legal, prezentul recurs.

Inculpatul P.D.,

prezent în fața instanței și asistat de apărător desemnat din oficiu, a arătat

că își retrage recursul.

Inculpații M.I.D., L.C.I., P.O., C.E.

și J.P. au solicitat casarea încheierii atacate și, în principal revocarea

măsurii arestării preventive, iar în subsidiar .înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea.

Analizând

recursurile declarate de inculpații

M.I.D.,

L.C.I., P.O., C.E. și J.P. atât potrivit susținerilor orale ale apărătorilor

cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din

oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru

considerentele se vor arăta în continuare:

Art. 23 din

Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din prevederile acestui text constituțional - art. 23 - rezultă interesul

evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu

reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este

rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme

garantate prin

art. 1 din Constituție, că arestarea

preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de

nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constituție

conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare,

separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care

protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu stipulațiile art.

5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la

libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu

trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Potrivit textului invocat, o persoană

poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea

aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate,

Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea

preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în

conformitate cu exigențele de fond și de procedură prevăzute de legea națională

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și

să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Potrivit art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Pornindu-se de la temeiurile care au

fost avute în vedere la menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților,

se reține că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile prevăzute de art. 143 C.

proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se

constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu

respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la

existența unor bănuieli legitime ferme că inculpații ar fi săvârșit faptele

pentru care sunt cercetați.

Astfel, se constată că, în raport de

actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat,

referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, avându-se în vedere

infracțiunile reținute în sarcina acestora și anume:

- inculpatul M.I.D. - constituire a

unei grupări infracționale, instigare la distrugere, instigare la omor

calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive;

- inculpatul P.O.- aderare la o

asociere infracțională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la

omor calificat, și nerespectarea regimului materiilor explozive;

- inculpatul C.E., aderare la o

asociere infracțională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la

omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive, deținere de

droguri de risc;

- inculpatul L.C.I. - aderare la o

asociere infracțională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la

omor calificat, nerespectarea regimului materiilor explozive, deținere de

droguri de risc, introducere în țară de droguri de risc;

- inculpatul J.P. - asociere

infracțională, acte de terorism, tentativă la distrugere, tentativă la omor

calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive,

Cu privire la

cea de a doua condiție a art. 148 lit. f) C. proc. pen. „există probe că lăsat

în libertate prezintă un

period pentru ordinea publică” - se

constată că și aceasta este îndeplinită în cauză.

Evaluând pericolul concret pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților M.I.D.,

L.C.I., P.O., C.E. și J.P., înalta Curte apreciază că acesta rezultă din

circumstanțele reale de comitere precum și din modalitatea de comitere, astfel

de fapte de putând avea consecințe deosebite pentru o întreagă colectivitate,

acțiunile lor ce constituie infracțiunile de terorism și inițierea și

constituirea unei asocieri în vederea săvârșirii unor astfel de fapte,

prezentând cu grad extrem de ridicat de pericol social, datorită gravelor

urmări pe care le pot produce.

Pericolul pentru ordinea publică își

găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în

rândul societății, generate de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

De asemenea, Curtea a mai constatat că

anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția

publicului, pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând

astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o anumită durată

de timp.

Noțiunea de pericol pentru ordinea

publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând

în posibilitatea comiterii unor noi fapte penale grave ori similare, ci ca o

stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile,

generată de rezonanța socială negativă, actuală și persistentă a infracțiunilor

de violență și a celor săvârșite în conexitate cu acestea. Ca urmare, se

apreciază că se justifică sau se susține, în prezent, un pericol real pentru

ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților, astfel încât, la

acest moment procesual, nu se impun măsuri preventive alternative deținerii.

De altfel, în jurisprudența sa, însăși

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale

pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis

o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei,

Hotărârea din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate,

să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea

din 27 iunie 1968), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei,

Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier

împotriva Franței, Hotărârea  din  26  iunie 1991 și Hendriks împotriva

Olandei , Hotărârea din 5 iulie 2007).

În consecință, circumstanțele

personale ale inculpaților, situațiile familiale deosebite, nu pot prevala

asupra necesității imperioase menținerii măsurii arestării preventive, impusă

de nevoia asigurării optimei derulări în continuare a procedurilor și, în

același timp, menită să răspundă cerințelor menținerii și protejării ordinii

publice la care are dreptul societatea.

Așa fiind,

înalta Curte constată că, pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia

că în mod legal a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților și

că nu se justifică luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin

restrictive, precum obligarea de a nu părăsi țara.

Referitor la

recursul inculpatului P.D. avându-se în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. 2, cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la

închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate

retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat, și

constatând îndeplinite cerințele respective, înalta Curte urmează a lua act de

voința recurentului P.D. valabil exprimată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1), pct. 1, lit. b)

C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaților, M.I.D., L.C.I., P.O., C.E.

și J.P., ca nefondate.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat după cum urmează:

- inculpatul M.I.D., la plata sumei de

225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

- inculpatul P.D.,

la plata sumei de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției;

- inculpați L.C.I., P.O., C.E. și J.P.

la plata sumei de câte 300 lei, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare

inculpat, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.I.D., L.C.I., P.O., C.E. și J.P. împotriva încheierii

din data de 23 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, în Dosarul nr. 257/32/2013.

la act de retragerea recursului

declarat de inculpatul P.D.

Împotriva aceleiași încheieri.

Obligă

recurentul inculpat M.I.D., la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat P.D., ia

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenții inculpați L.C.I., P.O., C.E. și J.P. la plata sumei de câte 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei

pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 mai 2013.