ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta L.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, anularea Ordinului nr. 3955 din 6 mai 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării; suspendarea executării acestui ordin conform art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004; reintegrarea în funcția deținută anterior, aceea de director al Casei Corpului Didactic Iași, precum și prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care a fost împiedicată să-și exercite funcția din culpa exclusivă a pârâtului; obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferența drepturilor bănești între veniturile obținute în calitate de director al Casei Corpului Didactic Iași și cele obținute în calitate de profesor de biologie în cadrul Colegiului Național „C.N.” Iași, precum și a oricăror alte drepturi bănești cuvenite, de la momentul încetării contractului de management până la momentul reintegrării în funcție, precum și plata daunelor morale în sumă de 3.000 euro.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 3694/2006 a fost numită în funcția de director al Casei Corpului Didactic din județul Iași, iar prin Ordinul nr. 3955 din 6 mai 2009 Ministrul Educației, Cercetării și Inovării a dispus încetarea contractului de management educațional și eliberarea reclamantei din funcția de director al Casei Corpului Didactic al județului Iași, măsura luată împotriva sa fiind nelegală, netemeinică și abuzivă, fiind consecință a schimbărilor de natură politică. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile, considerând că acțiunea este inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare, pârâtul a apreciat că nici aceasta nu este întemeiată, motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile obligatorii cerute de dispozițiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a apreciat că acțiunea este nefondată, avându-se în vedere faptul că la momentul emiterii ordinului a cărui anulare se solicită O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare.

Prin sentința nr. 217/CA din 30 septembrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei L.M.; a anulat Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 3955 din 6 mai 2009; a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii ordinului și anume aceea de director al Casei Corpului Didactic din județul Iași; a dispus prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-și exercite funcția de conducere; a disjuns și suspendat capetele de cerere privind plata drepturilor salariale corespunzătoare și plata daunelor morale solicitate prin acțiune, până la soluționarea irevocabilă a acestei hotărâri.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 3955 din 06 mai 2009, Ministrul Educației, Cercetării și Inovării a dispus încetarea contractului de management educațional și eliberarea reclamantei din funcția de director al Casei Corpului Didactic al județului Iași. Ordinul nr. 3955 din 06 mai 2009 este nelegal, motivat de faptul că se întemeiază pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 publicată în M. Of. nr. 758/06.2009. În conformitate cu Ordinul contestat nr. 3955 din 06 mai 2009, contractul de management educațional al reclamantei urma să înceteze începând cu data de 07 mai 2009, dată la care aceasta a fost eliberată din funcția de director al Casei Corpului Didactic al Județului Iași.

Acest Ordin a fost comunicat Inspectoratului Școlar al Județului Iași abia la data de 15 mai 2009, având numărul de intrare din 15 mai 2009. Instanța de fond a apreciat că încetarea contractului de management educațional nu putea fi dispusă pentru niciunul din cazurile prevăzute în mod limitativ prin dispozițiile acestuia, că perioada pentru care a fost încheiat contractul nu a expirat, neputând interveni încetarea pentru ajungerea la termen și că la evaluările efectuate au rezultat întotdeauna calificative de "foarte bine", fapt care certifică îndeplinirea de către reclamantă de o manieră ireproșabilă a atribuțiilor contractuale, nefiind imputabilă acesteia nici un fel de sancțiune decurgând din îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor.

A reținut instanța că apare ca evident faptul că reclamanta nu se încadra în niciunul din cazurile de încetare a contractului de management prevăzute în cuprinsul acestuia în mod limitativ și că, raportat la aspectele învederate, Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3955 din 06 mai 2009 este nelegal, în privința contractului de management al reclamantei neputând interveni decât încetarea de drept prin ajungerea la termen, însă acest caz de încetare este inaplicabil în cauză deoarece contractul de management educațional al reclamantei urma să înceteze în anul 2011. S-a mai reținut că Ordinul contestat este întemeiat pe dispozițiile neconstituționale ale O.U.G.

nr. 37/2009, ceea ce ar aduce atingere dreptului la muncă reglementat de art. 41 alin. (1) din Constituție, înfrângând în același timp dispozițiile Directivei 2000/78/CE privind egalitatea la locul de muncă, având în vedere faptul că încetarea contractului de management nu a avut la bază niciun motiv de natură profesională. Faptul că temeiul legal al unui act administrativ, în speță Ordinul nr. 3955 din 06 mai 2009, îl constituie dispoziții care contravin Constituției are drept consecință faptul că și ordinul respectiv încalcă dispozițiile constituționale.

Față de cele reținute instanța a admis în parte acțiunea și a dispus anularea Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 3955 din 6 mai 2009, cu consecința reintegrării reclamantei în funcția deținută anterior emiterii ordinului și anume aceea de director al Casei Corpului Didactic din județul Iași, dispunându-se totodată prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006 cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-și exercite funcția de conducere. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., se arată că instanța de fond nu a reținut apărările ministerului, care a arătat că prin art. II din O.U.G. nr. 37/2009 a fost modificat art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și că, în consecință, având în vedere că numirea directorului casei corpului didactic se face de către ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, în conformitate cu prevederile legii, iar urmare a acestei numiri se încheie de către acesta un contract de management, în conformitate cu principiul simetriei actelor administrative, urmare a încetării contractului de management, încetare reglementată de prevederile O.U.G.

nr. 37/2009, a fost emis în speță Ordinul de eliberare din funcție nr. 3955/2009. Arată recurentul că prin O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică superioară, se statuează faptul că, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educațional încheiat de doamna L.M. a încetat de drept, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Se mai arată faptul că O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare la data emiterii ordinului, că Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 prin care aceasta a fost declarată neconstituțională produce efecte doar pentru viitor și astfel Ordinul nr. 3906 din 06 mai 2009 a fost emis cu respectarea legii în vigoare la acea dată, fiind temeinic și legal.

Recurentul critică și soluția instanței de fond prin care aceasta a dispus prelungirea contractului de management cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-și exercite funcția de conducere, arătând că instanța a omis să verifice aspectele învederate de pârât, prin care a arătat că acest contract de management este încheiat pe o perioadă de 4 ani de la data numirii, iar o reintegrare pe funcție a reclamantei, ulterior expirării perioadei determinate pentru care a fost încheiat contractul de management, este imposibil de realizat.

Astfel, recurentul arată că numirea în funcție a reclamantei a condus la încheierea contractului de management, contract care la art. 3 statuează fără echivoc faptul că "prezentul contract se încheie pe o perioadă determinată de patru ani, începând cu data emiterii ordinului de ministru de numire în funcție" și că nicio prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste perioada încheierii acestuia, întrucât contractul este legea părților și nimeni nu se poate substitui voinței acestora. Precizează recurentul că la data de 13 aprilie 2010 a expirat perioada pentru care a fost încheiat contractul de management, motiv pentru care reintegrarea reclamantei nu mai poate fi dispusă, în această speță operând principiul de drept conform căruia „nimeni nu este obligat să facă ceea ce nu se poate”.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta curte constată că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare. În cauză este de necontestat faptul că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, care, la art. II alin. (2), a stabilit că: „(2) Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență .” De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”. Totodată, este de necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale produce efecte doar pentru viitor, astfel că Ordinul nr. 3955 din 6 mai 2009 a fost emis cu respectarea legii în vigoare la acea dată, fiind temeinic și legal.

Nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte constată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

Așa fiind, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond sub acest aspect.

În ceea ce privește însă capătul de cerere privind prelungirea contractului de management cu perioada în care reclamanta a fost împiedicată să-și exercite funcția de conducere, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită, pentru următoarele considerente: Reclamanta a fost numită în funcție "începând cu data de 13 aprilie 2006" pe o perioadă de 4 ani, așa cum reiese din Ordinul nr. 3694/2006, iar numirea în funcție a condus la încheierea la data de 12 iulie 2006 a contractului de management, contract care la art. 3 statuează fără echivoc faptul că "prezentul contract se încheie pe o perioadă determinată de patru ani, de la data numirii în funcție". Mai mult, art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în varianta aflată în vigoare la data emiterii ordinului, prevedea: "(6) Numirea inspectorului școlar general, a inspectorului școlar general adjunct și a directorului casei corpului didactic se face prin ordin al ministrului învățământului.

Inspectorul școlar general încheie un contract de management educațional cu ministrul învățământului, care cuprinde strategia și direcțiile de dezvoltare a învățământului din județ, în concordanță cu obiectivele reformei în plan național. Reevaluarea condițiilor contractuale se face o data la 4 ani." Nici o prevedere legală nu statuează cu privire la prelungirea unui contract peste perioada încheierii acestuia. Contractul este legea părților și nimeni nu se poate substitui voinței părților. Astfel, prelungirea duratei contractului de management reprezintă o modificare a acestuia, iar suplinirea acordului uneia dintre părți cu privire la durata contractului ar însemna o încălcare a principiului libertății contractuale, precum și a dispozițiilor legale care prevăd o durată a mandatului de 4 ani de la data numirii în funcție.

Or, prelungirea contractului de management, astfel cum s-a solicitat prin acțiune, nu este atributul instanței de judecată, care nu se poate substitui voinței părților. Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în limitele considerentelor expuse și va modifica sentința recurată, în sensul că va înlătura dispoziția privind prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 217/CA din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că înlătură dispoziția privind prelungirea contractului de management din 13 iulie 2006. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.