ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2134/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2134/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

și procedura derulată în primă instanță.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul Sibiu, reclamantul C.S.Ș.Ș.S. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România, C.S.B.E. C.A. din România și Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării, anularea Deciziei nr. 1908 din 10 noiembrie

2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România și restabilirea situației anterioare de carte

funciară.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1968 s-a înființat Ș.S.Ș.S. în

temeiul Deciziei nr. 170 a Consiliului Local al județului Sibiu, iar în anul

1976, în baza Deciziei nr. 525 a Consiliului Popular al județului Sibiu,

Ș.S.Ș.S. a primit dreptul de administrare asupra imobilului înscris în CF XXX

sub nr. top. X1, Y1, compus din construcții de locuințe și alte dependințe în

suprafață de 1037 mp, drept care a fost intabulat în cartea funciară în temeiul

încheierii de intabulare nr. 2809/1976.

Conform înscrierilor

din CF XXX Sibiu, imobilul cu număr top X1 și Y1 apare ca fiind dezmembrat din

imobilul cu nr. top. X și Y. Deși în foaia de avere apare această mențiune, în

foaia de proprietate nu s-a operat nicio înscriere din care să rezulte anul în

care s-a efectuat dezmembrarea sau încheierea în baza căreia a fost operată

intabularea imobilului cu nr. top. X1 și Y1.

A mai precizat

reclamantul că decizia atacată nu i-a fost comunicată, în calitate de deținător

al imobilului, luând cunoștință despre existența acesteia doar după promovarea

de către C.S.B.E. C.A. din România a plângerii formulate împotriva încheierii

de carte funciară nr. 70577/2008, care a făcut obiectul Dosarului nr.

1104/306/2009 al Judecătoriei Sibiu, respectiv la data de 21 septembrie 2009,

când i-a fost eliberată de către Biroul de Carte Funciară Sibiu, urmare a

cererii sale, copia încheierii atacate împreună cu toate actele atașate acesteia.

Precizează

reclamantul că solicită anularea Deciziei nr. 1908 din 10 noiembrie 2008

întrucât C.S.B.E. C.A. din România nu are calitate de persoană îndreptățită să

solicite retrocedarea imobilului identificat în CF XXX Sibiu sub nr. top X1 și

Y1, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, imobilul în litigiu neintrând în

proprietatea statului în mod abuziv.

În dezvoltarea

motivelor de nulitate, reclamantul a arătat că în urma transcrierii imobilului

în CF XXX Sibiu, în foia de proprietate sub B1 apare mențiunea că dreptul de

proprietate asupra imobilului transcris din CF YYY Sibiu a fost intabulat în

favoarea Statului Român - Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Direcțiunea

Proprietății, Serviciul pentru Administrarea și Lichidarea Bunurilor Grupului

Etnic German, cu titlu de drept conform dispozițiilor art. 1 alin. ultim din

Legea nr. 485/1944 și a Legii nr. 1022 din 30 noiembrie 1946.

Rezultă așadar că

imobilul cu nr. top. X și Y a intrat în proprietatea Statului Român în mod

legal și valabil în temeiul Decretului-lege nr. 485/1944 pentru abrogarea Legii

nr. 830/1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România.

Precizează

reclamantul că Biserica Regnicolară Evanghelică de confesiune augsburgică a

încheiat la 11 august 1942 cu Grupul Etnic German "Convenția Generală

privind raportul Bisericii Regnicolară Evanghelică de confesiune augsburgică

față de Grupul Etnic German din România", potrivit dispozițiilor acestei

convenții, Biserica Regnicolară Evanghelică C.A. din România predând toate

instituțiile germane școlare și de educație conduse de ea Grupului Etnic

German, toată averea mobilă și imobilă care formează proprietatea ei servind

scopurilor școlare și de educație.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 485/1944 "Statul Român devine la data

prezentei legi proprietarul bunurilor aparținând Grupului Etnic German din

România. Prin efectul acestei legi, bunurile aparținând Grupului Etnic German

sunt lovite de indisponibilitate, fără îndeplinirea vreunei formalități. Pe

aceeași dată, Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând

Grupului Etnic German Român, subrogându-se acestuia. Instanțele de carte

funduară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului

Român ca proprietar al acestor bunuri".

Conform Deciziunii

civile nr. 87/1947 a Curții de Apel Sibiu, a fost respinsă cererea Bisericii

Regnicolară Evanghelică C.A. din România prin care a solicitat, în

contradictoriu cu Statul Român, anularea efectelor Legii nr. 485/1944.

A opinat reclamantul

că toate aceste argumente demonstrează faptul că imobilul cu nr. top. X și Y a

intrat în proprietatea Statului Român în mod valabil. Deoarece statul devine

proprietar ca urmare a aplicării Legii nr. 485/1944, deci înainte de 6 martie

1945, nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 94/2000.

A mai arătat

reclamantul că potrivit deciziei atacate, Consistoriului Superior al Bisericii

Evanghelice C.A. din România i-a fost retrocedat în natură imobilul compus din

construcție și teren împreună cu părțile comune indivize, înscris în CF XXX

Sibiu sub nr. top. X1 și Y1.

Din studiul cărții

Funciare nr. XXX Sibiu rezultă că sub A2 este înscris imobilul cu nr. top. X1

și Y1 construcții cu locuințe și alte dependințe în suprafață de 1037 mp,

imobil identic ca suprafață cu cel înscris sub A1 având nr. top. X și Y.

Întrucât în dreptul imobilului cu nr. top. X1 și Y1 nu apare nicio trimitere la

foaia de proprietate sau o altă încheiere de intabulare ulterioară celei cu

numărul 9036/1947, rezultă că este vorba de unul și același imobil, cu cel de

sub A1, care a rămas în proprietatea Statului Român, neexistând niciun alt

indiciu cu privire la o posibilă preluare abuzivă în perioada de referință a

O.U.G. nr. 94/2000.

Mai arată reclamantul

că petentul Consistoriul Evanghelic, fiind un organ administrativ și de

disciplină în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România, pe lângă faptul că

nu este persoana îndreptățită să solicite retrocedarea imobilului în litigiu,

nu are nici calitatea de a formula o astfel de cerere, deoarece cultul religios

este reprezentat de biserică potrivit Decretului-lege nr. 177/1940, cea care

are personalitate juridică, și nu de un organ administrativ.

Totodată, reclamantul

susține că decizia de retrocedare atacată este nelegală întrucât din preambulul

acesteia rezultă că Dosarul nr. 947/2003 întocmit în baza cererii de

retrocedare a fost soluționat parțial.

Prin întâmpinare,

pârâții C.S.B.E. C.A. din România și Comisia Specială de Retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România au invocat

excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu.

Cu privire la fondul

cauzei au arătat în esență că acțiunea este neîntemeiată, întrucât imobilul în

litigiu a constituit proprietatea Bisericii Regnicolară Evanghelică C.A. din

România înainte de preluarea de către stat, preluare care nu a fost valabilă

întrucât Decretul-lege nr. 485/1944 nu se aplica bunurilor aflate în

proprietatea acestei biserici, aceasta fiind distinctă de Grupul Etnic German.

Pârâtul C.S.B.E. C.A.

din România a ridicat și excepția de tardivitate a acțiunii. În susținerea

excepției a invocat prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. 94/2000, arătând că

decizia de retrocedare a fost comunicată Inspectoratului Școlar Județean Sibiu

care nu a contestat-o, reclamantul luând cunoștință despre existența deciziei

la data de 17 decembrie 2008, când reprezentantul său s-a prezentat în vederea

negocierii contractului de închiriere pentru spațiul retrocedat.

Excepția de

necompetență materială a fost admisă prin Sentința nr. 70/C.A./2010 a

Tribunalului Sibiu, dispunându-se în consecință declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 3523/85/2009, iar prin

întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că nu are

calitatea de emitent al actului supus cenzurii instanței judecătorești.

Prin încheierea dată

la 29 iunie 2010, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.,

s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii reclamantului împotriva

pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului fiind respinsă ca rămasă fără obiect prin

încheierea din 2 noiembrie 2010.

Prin cererea de

intervenție denumită ca fiind în interes propriu, intervenientul Inspectoratul

Școlar al Județului Sibiu a solicitat anularea Deciziei nr. 1908 din 10 11 2008

prin care s-a dispus restituirea imobilului cu nr. top. X1 și Y1 înscris în CF

XXX Sibiu, decizie care a fost supusă cenzurii instanței de contencios

administrativ și prin acțiunea reclamantului C.S.Ș.Ș.S.

Ulterior,

intervenientul a precizat cererea de intervenție ca fiind formulată în

interesul reclamantului, invocând în motivarea cererii motive identice cu cele

susținute de către reclamant în acțiunea introductivă.

Prin încheierea dată

la 12 octombrie 2010 a fost admisă în principiu cererea de intervenție în

interesul reclamantului formulată de Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu.

Prin întâmpinare,

pârâții C.S.B.E. C.A. din România și Comisia Specială de Retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România au solicitat

respingerea cererii de intervenție.

de apel.

Prin Sentința nr.

294/F/C.A. din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă excepția tardivității

introducerii acțiunii invocată de pârâtul C.S.B.E. C.A. din România, precum și

acțiunea formulată. A fost de asemenea respinsă cererea de intervenție în

interesul reclamantului formulată de intervenientul Inspectoratul Școlar al

județului Sibiu.

În ce privește

excepția invocată, instanța a reținut că reclamantul este terț în raport cu

decizia atacată, iar aceasta nu i-a fost comunicată, așa cum rezultă din Adresa

nr. 740/C din 11 mai 2010 emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În raport cu

prevederea art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a

reținut că deciziile Comisiei speciale de retrocedare, reprezentând acte

administrative, pot fi atacate de către terți la instanța de contencios

administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004, aceștia având la dispoziție un

termen de un an de la data luării la cunoștință.

Cum procesul-verbal

de care se prevalează pârâtul în sprijinul susținerilor sale confirmă prezența

la negocieri a reprezentantului reclamantei, judecătorul fondului a apreciat că

data luării la cunoștință de către reclamant este 17 decembrie 2008, acțiunea

fiind așadar promovată în interiorul termenului de un an prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că potrivit înscrierilor din C.F. nr. YYY Sibiu, imobilul cu

număr top X și Y a fost intabulat inițial în favoarea Bisericii Regnicolare

Evanghelice C.A. din România, reprezentată prin Consistoriul Regnicolar

Evanghelic C.A. din Sibiu, iar la data de 27 septembrie 1947, în baza Adresei

nr. 1448/1947 a Administrației Regionale Sibiu, imobilul a fost transcris în CF

XXX în favoarea Statului Român reprezentat prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor,

Direcțiunea Proprietății, Serviciul pentru Administrarea și Lichidarea

Bunurilor Grupului Etnic German, cu titlu de drept conform Legilor nr. 485 din

7 octombrie 1944 și nr. 1022 din 30 noiembrie 1946.

Între aceste două

înscrieri, în cartea funciară nu a mai fost operată o altă mențiune privind

transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Conform înscrierilor

din foaia de avere a Cărții Funciare nr. XXX Sibiu, imobilul în litigiu cu nr.

top. X1 și Y1 a fost dezmembrat din imobilul cu nr. top. inițial X și Y. Asupra

acestui imobil a fost înscris dreptul de administrare în favoarea Ș.S.Ș.S.,

prin Încheierea nr. 2810/1976.

S-a mai reținut că

din copia cărții funciare nr. YYY Sibiu rezultă că aplicarea efectivă a

Decretului-lege nr. 485/1944 s-a făcut numai în septembrie 1947, dată la care

imobilul era intabulat asupra Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din

România, persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German, care nu a fost

intabulat în cartea funciară asupra acestui imobil, deoarece Convenția Generală

încheiată în anul 1942 între Grupul Etnic German și Biserica Regnicolară

Evanghelică C.A. nu a mai fost aprobată conform clauzelor înscrise în art. III

pct. 3 din Convenție.

Ca urmare, a apreciat

judecătorul fondului, în lipsa unei înscrieri în cartea funciară, Convenția

Generală din 1942 nu a produs efectul juridic al transferului dreptului de

proprietate către Grupul Etnic German, deoarece, potrivit art. 17 din

Decretul-lege nr. 115/1938, în sistemul de carte funciară instituit prin acest

act normativ, înscrierea în cartea funciară avea nu numai un efect de

opozabilitate față de terț, ci, în primul rând, efect constitutiv de drepturi,

fiind reglementată ca o condiție necesară pentru dobândirea dreptului de

proprietate și a altor drepturi reale.

Astfel, la data

preluării de către stat, bunul aparținea unui cult religios în sensul art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Actele normative

invocate de reclamant ca izvor al dreptului de proprietate al statului privesc

regimul juridic al Grupului Etnic German și al bunurilor aflate în proprietatea

acestuia, astfel încât nu puteau produce efecte ope legis asupra proprietarului

tabular de la acea dată al imobilului din litigiu, respectiv Biserica

Regnicolară Evanghelică C.A. din România.

În consecință, nu se

poate vorbi despre stingerea dreptului de proprietate al cultului religios

anterior datei de 27 septembrie 1947, când Statul Român a fost înscris ca

titular.

Cum, imobilul a fost

preluat de la Consistoriul Regnicolar la Bisericii Evanghelice C.A. din România

și intabulat asupra Statului Român în septembrie 1947, deci după data de 6

martie 1945, cererea de restituire se încadrează în procedurile O.U.G. nr.

94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002 și republicată în baza Legii nr.

247/2005.

În ce privește

susținerea reclamantului în sensul că pârâtul C.S.B.E. C.A. din România nu are

calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, prima instanță a reținut că

potrivit înscrierilor din CF YYY Sibiu, proprietarul imobilului a fost Biserica

Regnicolară Evanghelică C.A. din România reprezentată prin Consistoriul

Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu, iar potrivit art. 90 din Statutul organic

al Biserici Regnicolare Evanghelice C.A. din România aprobat în anul 1927,

corpurile reprezentative supreme pentru întreaga biserică sunt Consistoriul

Regnicolar și Congresul Bisericesc General.

Ulterior, prin

Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase s-a

abrogat Legea nr. 54/1928 pentru Regimul general al cultelor și s-a instituit

în sarcina tuturor cultelor religioase din România obligativitatea întocmirii

unor statute noi de organizare, astfel că în baza acestor noi prevederi legale,

a fost întocmit un nou statut al Bisericii Evanghelice C.A. din România, statut

aprobat prin Decretul nr. 627/1949, aflat în vigoare și în prezent.

Odată cu aprobarea

acestui nou statut, denumirea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din

România a fost înlocuită cu cea de Biserica Evanghelică C.A. din Republica

Populară Română, iar Consistoriul Regnicolar Evanghelic a devenit C.S.B.E. C.A.

din România, conform art. 87 din noul statut al Bisericii Evanghelice C.A. din

România, C.S.B.E. C.A. reprezentând tot unul dintre forurile reprezentative

supreme pentru întreaga biserică alături de Congresul Bisericesc General.

De asemenea și prin

Adresa nr. 1967/D.R.C. din 3 noiembrie 2003 emisă de Ministerul Culturii și

Cultelor - Secretariatul de Stat pentru Culte, se confirmă faptul că Biserica

Evanghelică Regnicolară C.A. din România este același cult religios cu Biserica

Evanghelică C.A. din România, iar Consistoriul Superior este forul său titular,

continuatorul Consistoriului Evanghelic Regnicolar, existent anterior apariției

Decretului nr. 177/1948.

În atare condiții

C.S.B.E. C.A. din România este succesorul în drepturi al titularului dreptului

de proprietate înscris în cartea funciară, fiind așadar îndreptățit la

restituirea imobilului.

S-a apreciat de

asemenea neîntemeiată și susținerea reclamantului în sensul că decizia atacată

este nelegală pe motiv că cererea de retrocedare a fost soluționată doar

parțial, întrucât cererea de retrocedare se referă la imobilul cu număr top X

și Y, iar decizia atacată a fost emisă cu privire la imobilul cu număr top. X1

și Y1, iar în condițiile în care imobilul cu număr top inițial X și Y a fost

dezmembrat, nu se impunea o soluționare globală a cererii de retrocedare.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamantul C.S.Ș.Ș.S. și intervenientul

Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu.

Recurentul-reclamant

invocă motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C.

proc. civ., iar recurentul-intervenient dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ. Prin cererile de recurs recurenții critică în esență sentința sub

următoarele aspecte.

3.1. Între părți a

mai existat un litigiu de natură civilă, soluționat de instanțele competente,

iar asupra dreptului litigios clarificat în litigiu civil, prin decizia

irevocabilă a Curții de Apel Alba Iulia cu nr. 166 din 16 septembrie 2010

pronunțată în Dosarul nr. 1104/306/2009, în raportul soluționat are autoritate

de lucru judecat, iar problemele de drept dezlegate care sunt întru totul

valabile și în litigiul de față, chiar dacă natura litigiului a fost diferită

de cel de față.

3.2. Prima instanță a

interpretat greșit actele juridice care sunt aplicabile în cauză.

Sub acest aspect

arată că din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă că bunurile au

fost trecute prin Convențiunea din 1942 în favoarea Grupului Etnic German, că

aceste bunuri mobile și imobile au fost preluate de Statul Român anterior datei

de 6 martie 1945, iar la preluare era efectiv proprietar Grupul Etnic German și

că Statul Român le-a preluat de la acesta.

3.3 Prima instanță a

aplicat greșit dispozițiile legale, respectiv Legea nr. 113/1938, Legea nr.

7/1996 și O.G. nr. 94/2000 apreciind că imobilul în litigiu a fost preluat de

statul Român în perioada de referință a legii, respectiv la 27 septembrie 1947.

În dezvoltarea

acestei critici, recurentele susțin că imobilul din litigiu a fost preluat

anterior datei de 6 martie 1945 prin efectul Legii nr. 485/1944. Chiar dacă

data înscrierii în cartea funciară s-a făcut ulterior, nu are nicio relevanță,

pentru că proprietatea a fost dobândită de drept la data intrării în vigoare a

Legii nr. 485/1944 care a fost publicată în M. Of. nr. 233/8.10.1944 și a Legii

nr. 615 din 3 decembrie 1944 și în aceste condiții nu este supus restituirii în

temeiul O.G. nr. 94/2000.

3.4. Instanța de fond

nu a făcut o corelare corectă între aplicarea art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999,

privind imobilele care au aparținut comunităților naționale din România,

preluate abuziv și cele ale O.U.G. nr. 94/2000, care impunea a se face

distincție între imobilele care nu erau lăcașe de cult și alte imobile care nu

erau lăcașe de cult sau foloseau exercitării cultului.

formulate de intimați.

Prin întâmpinările

formulate în cauză conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul-pârât

C.S.B.E. C.A. din România a invocat excepția tardivității recursului și a

motivelor de recurs formulate de C.S.Ș.Ș.S. depuse la 17 mai 2011, având în

vedere data comunicării sentinței și a prevederilor art. 303 C. proc. civ.

coroborate cu prevederile art. 284 alin. (3).

Intimații-pârâți prin

întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate.

Intimații au arătat

că prin sentința recurată s-a stabilit în mod legal, pe baza actelor

doveditoare depuse la dosar că aplicarea efectivă a Decretului-lege nr.

485/1944 s-a făcut numai în septembrie 1947, dată la care imobilul era

intabulat în favoarea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din România,

persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German, care nu a fost intabulat în

cartea funciară asupra acestui imobil, deoarece Convenția Generală încheiată în

anul 1942 între Grupul Etnic German și Biserica Regnicolară Evanghelică C.A. nu

a mai fost aprobată conform clauzelor înscrise în art. III pct. 7 din

Convenție.

Momentul preluări

imobilului de către stat este ulterior datei de 27 septembrie 1947 și prin

urmare intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte,

verificând regularitatea sesizării cu recursul formulat de reclamant constată

că hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 29 aprilie 2011 iar

recursul a fost formulat la 13 mai 2011 conform mențiunilor aflate pe plicul

depus la dosar.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare dacă legea nu

dispune altfel, iar conform art. 303(2) C. proc. civ. termenul pentru depunerea

motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii.

Cum cererea de recurs

cuprinde și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul fiind

depusă cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinței,

excepția tardivității invocate de intimată este nefondată, urmând a fi

respinsă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

de drept relevante

Recurentul-reclamant

C.S.Ș.Ș.S. Brașov a contestat la instanța de contencios administrativ

competentă, legalitatea Deciziei nr. 1908 din 10 noiembrie 2008 prin care

intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au

aparținut Cultelor Religioase din România a retrocedat imobilul situat în municipiul

Sibiu, Str. G.M. nr. 18, înscris în Cartea funciară nr. XXX a localității

Brașov, județul Sibiu, nr. top X1 și Y1, intimatei-pârâte C.S.B.E. C.A.

Imobilul retrocedat

prin Decizia nr. 1908 din data de 10 noiembrie 2008 a Comisiei speciale de

retrocedare se găsea la data soluționării cererii de retrocedare, în domeniul

public al statului român și în administrarea operativă a Ș.S.Ș.S.

Motivele cererii de

chemare în judecată, care coincid cu motivele de recurs, vizează nelegalitatea

actului administrativ atacat sub un dublu aspect: aplicarea O.U.G. nr. 94/2000,

care are ca perioadă de referință intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

unei cereri de retrocedare care privește un imobil preluat anterior acestei

perioade reclamantul susținând că această decizie este nelegală și netemeinică,

întrucât imobilul a fost preluat de către statul Român pe bază de lege, înainte

de 06 martie 1945, astfel că nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, iar, în afară de acesta

solicitantul C.S.B.E. C.A. din România nu și-a dovedit dreptul de proprietate

asupra acestui imobil prin înscrisurile anexate cererii adresate comisiei.

Examinând sentința

Curții de apel, prin prisma motivelor de recurs reținute, a apărărilor cuprinse

în întâmpinări și concluzii scrise, precum și, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală.

În concret, analizând

punctual motivele de recurs, Înalta Curte reține aspectele prezentate în

continuare.

problemele de drept supuse dezlegării în cadrul primului motiv de recurs se

impune, mai întâi, a se stabili dacă înțelegerea încheiată la data de 11 august

1942, denumită de părți "Convenția Generală pentru reglementarea

raportului Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de

Grupul Etnic German din România" a produs efectul translativ de

proprietate invocat de recurent.

Concluzia fondului,

în sensul că Grupul Etnic German nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

vizat de decizia de retrocedare, este corectă.

Grupul Etnic German a

avut cel mult dreptul de a folosi imobilul, potrivit art. II pct. 4 din

"Convenția Generală", dobândirea proprietății fiind condiționată de

intabulare care nu s-a realizat niciodată pe numele acestei entități juridice

(persoană de drept public în baza Legii nr. 830/1940). La momentul respectiv

era în vigoare art. 431 C. civ. austriac (Decretul-lege nr. 115/1938 s-a pus în

aplicare în Transilvania începând cu anul 1948), potrivit căruia:

"Pentru

transmiterea proprietății bunurilor imobile, este necesar ca actul de achiziție

să se înregistreze în registrele publice, destinate pentru acest scop. Această

operațiune se numește intabulare".

Prin urmare, și

anterior Decretului-lege nr. 115/1938 înscrierea dreptului real în Cartea

funciară avea efect constitutiv de drepturi.

În cauză însă, nu

s-au realizat nici măcar operațiunile premergătoare intabulării, indicate chiar

în cuprinsul "Convenției Generale", la art. III pct. 7, fiindcă predarea

averii urma să se realizeze în baza "hotărârilor reprezentanților

comunităților bisericești pentru averea comunităților locale" și a

"declarațiilor de primire din partea Grupului Etnic German", iar

aceste documente nu există. În plus, Convenția intra în vigoare, în partea

privitoare la predarea averii, "în ziua publicării legii de scutire de

impozite excepționale pentru transcrierea drepturilor de proprietate",

care, de asemenea, nu a fost adoptată.

Toate aceste

considerații converg către concluzia că dreptul de proprietate al Bisericii

Regnicolare Evanghelice C.A. asupra imobilului în discuție nu a fost afectat

prin încheierea "Convenției Generale" din anul 1942, bunul fiind

preluat de Statul Român, în data de 27 septembrie 1947 direct de la Biserica Regnicolară

Evanghelică C.A. din România, în baza Adresei nr. 1448 din data de 23

septembrie 1947 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Administrația

Regională Sibiu.

Așa fiind, urmează a

se stabili dacă Decretul-lege nr. 485/1944, publicat în Monitorul Oficial din

data de 8 octombrie 1944 prin care s-a abrogat Legea nr. 830/1940 pentru

constituirea Grupului Etnic German din România și s-a dispus ca toate bunurile

proprietatea acestuia să devină proprietatea statului român, era apt să producă

vreo consecință cu privire la un bun care nu se afla în patrimoniul grupului.

În mod evident

răspunsul este negativ, fiindcă "nemo dat quod non habet", nimeni nu

poate transmite ceea ce nu are.

Prin urmare în mod

corect s-a apreciat prin hotărârea atacată că Decretul-lege nr. 485/1944 nu se

aplică bunurilor aflate în proprietatea Bisericii Regnicolară Evanghelică

aceasta fiind distinctă de Grupul Etnic German iar prin urmare bunurile

Bisericii nu au fost trecute de drept în proprietatea statului la momentul

intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, preluarea a operat pe data

intabulării în cartea funciară a acesteia.

privește susținerea recurenților potrivit cărora instanța nu a făcut o corelare

corectă între aplicarea art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999, privind imobilele care

au aparținut comunităților minorităților naționale din România, preluate abuziv

și cele ale O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul nu a fost niciodată locaș de

cult și nici nu a folosit exercitării de ritualuri ale cultului religios pentru

că era un imobil cu destinație laică, pe care biserica evanghelică l-a predat

de bunăvoie, criticile sunt nefondate.

Înalta Curte constată

că cererea de retrocedare a fost depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, fiind

soluționată de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au

aparținut Cultelor Religioase din România, prin hotărârea atacată, prin

admitere cu motivarea că solicitarea se încadrează în prevederile acestui act

normativ imobilul neavând destinație de locaș de cult al căror regim juridic

este reglementat prin lege specială.

În fine, așa cum bine

au punctat intimatele, nu există o legătură de cauzalitate între procesul prin

care recurentul-reclamant a contestat decizia emisă de către Comisia Specială

pentru Retrocedare și litigiul menționat în motivele de recurs având ca obiect

radierea înscrierii de intabulare nr. 70577 din 17 decembrie 2008 a O.C.P.I

Sibiu referitoare la menținerea dreptului de administrare al Ș.S.Ș.S. asupra

imobilului retrocedat pentru a se reține autoritatea de lucru judecat a

problemelor de drept dezlegate în acel litigiu raportate la cauza dedusă

judecății.

Totodată nu poate fi

reținută autoritatea de lucru judecat nici în privința comparației realizată de

recurentul-reclamant între sentința recurată și "Decizia civilă nr. 87 din

22 martie 1947 pronunțată de Curtea de Apel Sibiu, având în vedere cadrul

legislativ existent la data pronunțării acestei decizii și cadrul normativ

special aplicabil cauzei, constând în O.U.G. nr. 94/2000, care reglementează

retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și

care au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

soluției adoptate

Pentru toate

considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul

de față ca nefondat, cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. pentru

partea căzută în pretenții la cererea intimatului C.S.B.E., prin obligarea la

189,98 RON cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport conform

înscrisului depus la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului declarat de C.S.Ș.Ș.S. invocată de intimatul la 189,98

RON cheltuieli de judecată C.A. din România.

Respinge recursurile

declarate de C.S.Ș.Ș.S. și de Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu împotriva

Sentinței nr. 294/F/C.A. din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta la

plata sumei de 189,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul la

189,98 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat de GGC - GV