ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4052/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la nr. x/2017, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7320/14.09.2017 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și soluționarea cererii de restituire conform legii.

Prin sentința civilă nr. 29/2018 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Cisnădie, în contradictoriu cu pârâta Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din Romania, a anulat Decizia nr. 7320/14.09.2017 emisă de pârâtă și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la soluționarea cererii de restituire a imobilului.

Împotriva sentinței civile recurate au formulat recurs reclamanta Parohia Evanghelică CA Cisnădie și pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În motivarea recursului, cu invocarea art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 7320/14.09.2017, pârâta a arătat că instanța de fond, deși a apreciat că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul - lege nr. 485/1944, a interpretat si a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanță.

Imobilul identificat cu nr. top. x, 168,171, 172, 173, care face obiectul deciziei contestate, a fost preluat de statul român, potrivit încheierii nr. 13 din data de 8 ianuarie 1948, în temeiul Decretului - lege nr. 488 din data de 07.10.1944; acest act normativ a fost emis anterior perioadei de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, fiind lipsită de relevanță data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului, actul normativ fiind acela care statuează dobândirea proprietății.

A menționat recurenta faptul că prin Decretul-lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940 s-a înființat Grupul Etnic German din România (G.E.G.); în anul 1942, între G.E.G. și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat o Convenție care prevedea, în Capitolul II pct. 1, faptul că Biserica Regnicolară Evanghelică predă toată averea mobilă și imobilă care formează proprietatea ei și a servit scopurilor școlare și de educație. Regele României Minai I a emis Decretul-lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr. 233 din 8 octombrie 1944) pentru abrogarea Decretului - lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la constituirea G.E.G.

În temeiul Decretului - lege nr. 485, G.E.G. a fost desființat și toate imobilele aflate în proprietatea acestuia au trecut de drept în proprietatea statului român, urmând ca instanțele de carte funciară să înregistreze din oficiu proprietatea pe numele statului român.

În cazurile în care statul român a preluat imobile în temeiul Decretului-lege nr. 485/1944 de desființare a G.E.G., Comisia specială de retrocedare a apreciat că respectivele imobile au fost preluate în temeiul unui act normativ emis în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000 (06.03.1945-22.12.19891. Aceasta a fost și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acest sens Deciziile nr. 4232/13.10.2009, nr. 2863/01.06.2010, nr. 1411/09.03.2011, nr. 1533/15.03.2011, nr. 653/17.02.2015.

În motivarea recursului, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, reclamanta a arătat că instanța de judecată trebuia să analizeze cererea de retrocedare pe fond, pronunțându-se pe baza probelor administrate (întregul dosar administrativ) asupra legalității restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare.

Chiar dacă Comisia Specială de retrocedare are competența de soluționare a cererilor de restituire în procedura administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, în situația în care aceasta fusese deja parcursă, instanța de judecată fiind sesizată cu cererea de anulare a deciziei de respingere a cererii, era învestită cu aspectul legalității restituirii imobi­lului, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat.

A arătat că textul de lege invocat de către recurenta reclamantă nu obligă instanța ca, odată cu anularea deciziei contestate, să și soluționeze pe fond cererea de retrocedare depusă în fața organului administrativ. Din modul în care este redactat dispozitivul sentinței, reiese faptul că instanța de fond a lăsat la latitudinea Comisiei speciale de retrocedare reanalizarea dosarului administrativ aferent cererii și emiterea unei noi decizii.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat.

A arătat că soluția instanței de fond este temeinică și legală. Analizând actul normativ, Decretul - lege nr. 458/1944, Comisia ar fi trebuit să constate că acesta nu a reprezentat și nu ar fi putut reprezenta temeiul preluării la stat a imobilului, se referă la desființarea Grupului Etnic German și preluarea patrimoniului acestuia de către statul român. Pentru ca să fi fost aplicabil imobilului din speță, ar fi fost necesară existența unui act translativ de proprietate a imobilului, încheiat între proprietarul imobilului, Parohia Evanghelică CA. Cisnădie, și G.E.G., precum și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea G.E.G. în cartea funciară. În perioada respectivă, erau în vigoare prevederile Decretului nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor de carte funciară, întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară fiind constitutivă de drepturi, era necesară pentru dobândirea dreptului, niciuna dintre cele două condiții de constituire a dreptului în favoarea G.E.G. nu sunt îndeplinite.

Susținerea recurentei privitoare la faptul că statul român ar fi dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii este eronată. Grupul Etnic German a fost o persoană juridică română de drept public. Convenția generală încheiată între G.E.G. și Biserica Regnicolară Evanghelică CA din România a avut rolul unui acord general între părți și nu a unui act translativ de proprietate. Acest lucru reiese din cuprinsul sau secțiunea II punctul 3, dar și din secțiunea III punctul 3, 4, 5 și 7. Convenția nu probează nici faptul predării bunurilor. Din cuprinsul Convenției secțiunea III punctul 3 și 7 reiese că predarea și respectiv transferul de proprietate urmau a se realiza în urma întocmirii unor formalități: "Constatarea și repartizarea averii de predat conform punctului 1 se face cu amănuntul de o comisie de specialiști formată din câte un reprezentant al Oficiului Financiar și Oficiului Școlar al Grupului Etnic, al Consistoriului Regnicolar, al Caseriei Bisericii Regnicolare precum și al Titularului dreptului de proprietate până în prezent", "Transcrierea averii se va face prin hotărârea titularilor de drept ai Bisericii care sunt: Congresul general Bisericesc pentru averea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A., congresele districtuale bisericești pentru averea comunităților districtuale și reprezentanții comunității bisericești pentru averea comunității locale precum și declarația de primire a conducerii Grupului Etnic German".

Nu există nicio dovadă cu privire la realizarea formalităților prevăzute de Convenție, nici vreun proces-verbal de predare a imobilului în discuție către Grupul Etnic German. În atare situație, temeiul în baza căruia a fost preluat imobilul devenind nerelevant, important pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară, în consecință soluția instanței de fond privitor la caracterul abuziv al preluării imobilului este temeinică și legală.

În ceea ce privește practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a arătat că este neunitară, a invocat Decizia nr. 3187/2006, Decizia nr. 2134/2012.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cele două recursuri, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată următoarele:

Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus, pentru Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie, cererile de retrocedare nr. x/21.02.2003 și nr. y/01.09.2005, prin care a solicitat restituirea imobilului situat în orașul Cisnădie, str. x, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Cisnădie, nr. top. x, 168, 171, 172, 173, ulterior transcris în C.F. nr. x a localității Cisnădie.

Prin Decizia nr. 7320/14.09.2017, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererile de retrocedare nr. x/21.02.2003 și y/01.09.2005 formulate cu privire la imobilul din Cisnădie, str. x, cu nr. top. x, 168, 171,172, 173, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Cisnădie, ulterior transcris în C.F. nr. x a localității Cisnădie.

În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a reținut că imobilul a fost preluat în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv în afara perioadei 06.03.1945 - 22.12.1989; a constatat că, potrivit încheierii nr. 13 din 8 ianuarie 1948 menționată în C.F. nr. x a localității Cisnădie, foaia B de proprietate, poziția 2, și în C.F. nr. x a localității Cisnădie, poziția 1, imobilul a fost expropriat de statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/7.10.1994.

Prin cererea de chemare în judecată, admisă în parte prin sentința recurată, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cisnădie a solicitat anularea Deciziei nr. 7320/14.09.2017 și soluționarea cererii de restituire conform legii. Instanța de fond a anulat Decizia nr. 7320/14.09.2017 și a respins cel de-al doilea capăt de cerere.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă, care privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este fondat. Raportat la situația de fapt, rezultată din probele administrate, instanța a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamantă.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat că imobilul identificat cu nr. top. x, 168, 171, 172, 173 a fost expropriat de către statul român în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii nr. 13 din data de 8 ianuarie 1948. A constatat că temeiul in baza căruia imobilul a fost expropriat de către statul român a fost Decretul-lege nr. 485 din data de 07.10.1944 și a apreciat că importantă sub aspectul aplicării legii este data la care a avut loc preluarea abuzivă a imobilului, 08.01.1948, și nu actul normativ in baza căruia a avut loc exproprierea.

Susținerile recurentei pârâte privind faptul că instanța de fond, deși a apreciat că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul-lege nr. 485/17.10.1944, a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanță, sunt întemeiate.

Înalta Curte reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(...)".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziții, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condițiile în care imobilul identificat cu nr. top. x, 168, 171, 172, 173 a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/107.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 13 din 8 ianuarie 1948, menționată în C.F. nr. x localității Cisnădie, foaia B de proprietate, poziția 2, și în C.F. nr. x a localității Cisnădie, poziția 1, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, în mod greșit a constatat instanța de fond că importantă sub aspectul aplicării legii este data la care a avut loc preluarea abuzivă a imobilului, 08.01.1948, data încheierii de transcriere în cartea funciară, și nu actul normativ in baza căruia a avut loc preluarea.

Sunt nefondate apărările reclamantei privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară, că Decretul - lege nr. 458/1944 nu a reprezentat temeiul preluării la stat a imobilului, întrucât se referă la desființarea Grupului Etnic German si preluarea patrimoniului acestuia de către statul român, fiind necesare existența unui act translativ de proprietate a imobilului între proprietarul imobilului și Grupul Etnic German și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, fiind în vigoare prevederile Decretului nr. 115/1938, Convenția generală încheiată între Grupul Etnic German și Biserica Regnicolara Evanghelică CA. din România având rolul unui acord general între părți și nu a unui act translativ de proprietate.

La data de 11 august 1942, între Grupul Etnic German din România și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German din România, prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat Grupului Etnic German din România toată averea mobilă și imobilă care forma proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, convenție care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1994 emis de Regele României Minai I, publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupul Etnic German din România. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparținând Grupul Etnic German din România, "Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparținând acestuia, "Instanțele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrioerilor drepturilor Statului Român ca aproprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanțele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, potrivit încheierii nr. 13 din 8 ianuarie 1948, prin care s-a transcris în favoarea statului român, în baza adresei Administrației Regionale Sibiu nr. 1850 din 3 ianuarie, conform art. 1 din Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944, dreptul de proprietate în favoarea statului român, astfel cum rezultă din C.F. nr. x a localității Cisnădie, foaia B de proprietate, poziția 2, și din C.F. nr. x a localității Cisnădie, poziția 1.

Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanță sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, și nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 13 din data de 8 ianuarie 1948, prin care s-a transcris dreptul de proprietate în favoarea statului român în C.F. nr. x a localității Cisnădie, foaia B de proprietate, poziția 2, și în C.F. nr. x a localității Cisnădie, poziția 1, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, și anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Pentru aceste motive, în mod greșit, cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanța de fond a constatat nelegalitatea Deciziei nr. 7320/14.09.2017 prin care au fost respinse cererile de retrocedare formulate de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cererea în anulare formulată de reclamantă fiind neîntemeiată. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentința și, în rejudecare, va respinge cererea de anulare ca neîntemeiată.

Pe cale de consecință, în ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, în condițiile în care cererea de anulare a Deciziei de respingere a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2017 este neîntemeiată și va fi respinsă, este neîntemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei, ca urmare a anulării acestei decizii, la soluționarea cererii de restituire, motive pentru care recursul reclamantei va fi respins.

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare invocat de pârâtă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge în tot acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată; în ceea ce privește recursul reclamantei, nu este incident motivul de casare invocat prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., considerente pentru care recursul va fi respins ca nefondat.