ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul

Ministerul Administrației și Internelor a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România și Consistoriul Superior al Bisericii

Evanghelice C.A. din România, să se dispună anularea deciziei de retrocedare nr.

552 din 8 august 2005.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin decizia nr. 552/2005, emisă de Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România, s-a retrocedat Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România, imobilul situat în municipiului Sibiu, înscris în CF nr. 16572

Sibiu, în care își are sediul în prezent Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor

Naționale. S-a susținut că pârâtul Consistoriul Superior al Bisericii

Evanghelice C.A. din România, prin actele depuse în fața comisiei de

retrocedare, nu a făcut dovada dreptului pretins, înscrisurile reflectând o

situație juridică nereală a imobilului retrocedat, acesta intrând în

proprietatea Statului Român prin confiscare, ca efect al Legii nr. 485/1944, ceea

ce arată că imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, astfel încât nu

poate face obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

A mai motivat reclamantul,

că în CF nr. 12067, nr. 16572 și nr. 10340 Sibiu, a fost înscris ca proprietar

al imobilului, înainte de confiscare, Consistoriul Regnicular Evanghelic din

Sibiu și nu Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România,

astfel încât cererea de retrocedare a fost depusă și de o persoană fără

calitate.

Prin sentința civilă nr. 275

din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din actele dosarului rezultă că preluarea

imobilului în litigiu s-a realizat efectiv la data de 13 septembrie 1945, iar

la data de 9 noiembrie 1945, a fost intabulat și dreptul de proprietate al

Statului Român asupra acestuia. Ca urmare, a apreciat prima instanță, că

aplicarea concretă a Decretului - lege nr. 485/1944 s-a făcut începând din

septembrie 1945, dată la care imobilul era intabulat pe numele Bisericii

Regniculare Evanghelice C.A. din România, persoană juridică distinctă de Grupul

Etnic German. Imobilul nu a mai fost intabulat în cartea funciară asupra

acestui grup etnic, deoarece Convenția generală încheiată în anul 1942 între

Grupul Etnic German și Biserica Regniculară Evanghelică C.A. nu a mai fost

aprobată conform clauzelor înscrise în art. III pct. 7 din Convenție.

A mai reținut instanța de

fond că imobilul a fost preluat efectiv de la Consistoriul Regnicular, după data de 6 martie 1945, astfel încât cererea de restituire se

încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002

și republicată în baza Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs, reclamantul Ministerul Administrației și

Internelor, criticând-o pentru încălcarea și greșita aplicare a legii, conform art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Nu poate fi ignorată însă, astfel

după cum a reținut și instanța de fond, împrejurarea că preluarea efectivă a

imobilului în discuție s-a realizat înăuntrul perioadei de referință, respectiv

la 13 septembrie 1945, element de fapt recunoscut, de altfel, și de recurent,

cu ocazia judecății în fond, când a și apreciat, fără temei legal, însă, că intabularea

asupra Statului român, realizată la data de 9 noiembrie 1945, de asemenea, după

data de 6 martie 1945, nu are nici o relevanță din punct de vedere legal.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938,

privind sistemul publicității reale, aplicabilă în acea perioadă în

Transilvania și nordul Moldovei, intabularea are efectul constitutiv de drept

real, în cauza de față, efectuată, după cum s-a arătat, în perioada de referință,

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmare a preluării efective, realizată în

același interval de timp,

Rezultă, așadar, că cererea de

restituire formulată și admisă prin decizia de retrocedare contestată, a fost

formulată cu respectarea cerințelor O.U.G. nr. 94/2000, republicată.

La momentul preluării imobilului în

litigiu de către Statul român, respectiv septembrie 1945, acesta era intabulat,

astfel cum rezultă din actele dosarului, asupra Bisericii Regniculare Evanghelice

C.A. din România, persoană distinctă de Grupul Etnic German, rămasă proprietar

înregistrat în cartea funciară, pentru considerentele prezentate și în sentința

atacată, vizând neaplicarea Convenției Generale încheiată în anul 1942 între

Grupul Etnic German și Biserica Regniculară Evanghelică C.A., astfel că nu pot

fi primite criticile și susținerile contrare ale recurentului nici pe acest

aspect.

În fine, nefondate sunt și motivele

de recurs potrivit cu care cererea de retrocedare a imobilului în discuție ar

fi putut fi formulată numai de către Consistoriul Regnicular Evanghelic,

reprezentant al Bisericii Regniculare din Sibiu, ca fost proprietar tabular, nu

și de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A., întrucât

astfel cum o atestă și documentele depuse la dosar, prin Decretul nr. 627/1949

un nou statut al Bisericii Evanghelice C.A. din România a fost aprobat, statut

care este în vigoare și în prezent. Potrivit acestui document denumirea

Bisericii Regniculare Evanghelice C.A a fost înlocuită cu aceea de Biserică

Evanghelică C.A., renunțându-se, așadar, la denumirea „Regniculară”,

Consistoriul Regnicular devenind Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice

C.A. din România.

În fine, prin adresa nr. 1967/D.R.C.

din noiembrie 2003 a Ministerului Culturii și Cultelor - Secretariatul de Stat

pentru Culte, se confirmă aspectul că forul tutelar al Bisericii Evanghelice

C.A. din România, este Consistoriul Superior, continuatorul Consistoriului Evanghelic

Regnicular, existent înainte de confiscarea imobilului.

Pentru cele mai sus prezentate,

apreciind că sunt neîntemeiate criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte, potrivit

art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul de față, menținând hotărârea

instanței de fond, ca și decizia de retrocedare nr. 552 din 8 august 2005,

emisă de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 275

din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.