ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, să se dispună anularea deciziei de retrocedare nr. 552 din 8 august 2005. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 552/2005, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a retrocedat Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România, imobilul situat în municipiului Sibiu, înscris în CF nr. 16572 Sibiu, în care își are sediul în prezent Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale. S-a susținut că pârâtul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, prin actele depuse în fața comisiei de retrocedare, nu a făcut dovada dreptului pretins, înscrisurile reflectând o situație juridică nereală a imobilului retrocedat, acesta intrând în proprietatea Statului Român prin confiscare, ca efect al Legii nr. 485/1944, ceea ce arată că imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, astfel încât nu poate face obiectul O.U.G. nr. 94/2000. A mai motivat reclamantul, că în CF nr. 12067, nr. 16572 și nr. 10340 Sibiu, a fost înscris ca proprietar al imobilului, înainte de confiscare, Consistoriul Regnicular Evanghelic din Sibiu și nu Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România, astfel încât cererea de retrocedare a fost depusă și de o persoană fără calitate. Prin sentința civilă nr. 275 din 4 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele dosarului rezultă că preluarea imobilului în litigiu s-a realizat efectiv la data de 13 septembrie 1945, iar la data de 9 noiembrie 1945, a fost intabulat și dreptul de proprietate al Statului Român asupra acestuia. Ca urmare, a apreciat prima instanță, că aplicarea concretă a Decretului - lege nr. 485/1944 s-a făcut începând din septembrie 1945, dată la care imobilul era intabulat pe numele Bisericii Regniculare Evanghelice C.A.

din România, persoană juridică distinctă de Grupul Etnic German. Imobilul nu a mai fost intabulat în cartea funciară asupra acestui grup etnic, deoarece Convenția generală încheiată în anul 1942 între Grupul Etnic German și Biserica Regniculară Evanghelică C.A. nu a mai fost aprobată conform clauzelor înscrise în art. III pct. 7 din Convenție. A mai reținut instanța de fond că imobilul a fost preluat efectiv de la Consistoriul Regnicular, după data de 6 martie 1945, astfel încât cererea de restituire se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002 și republicată în baza Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru încălcarea și greșita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul nu este fondat. Nu poate fi ignorată însă, astfel după cum a reținut și instanța de fond, împrejurarea că preluarea efectivă a imobilului în discuție s-a realizat înăuntrul perioadei de referință, respectiv la 13 septembrie 1945, element de fapt recunoscut, de altfel, și de recurent, cu ocazia judecății în fond, când a și apreciat, fără temei legal, însă, că intabularea asupra Statului român, realizată la data de 9 noiembrie 1945, de asemenea, după data de 6 martie 1945, nu are nici o relevanță din punct de vedere legal.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, privind sistemul publicității reale, aplicabilă în acea perioadă în Transilvania și nordul Moldovei, intabularea are efectul constitutiv de drept real, în cauza de față, efectuată, după cum s-a arătat, în perioada de referință, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmare a preluării efective, realizată în același interval de timp, Rezultă, așadar, că cererea de restituire formulată și admisă prin decizia de retrocedare contestată, a fost formulată cu respectarea cerințelor O.U.G. nr. 94/2000, republicată. La momentul preluării imobilului în litigiu de către Statul român, respectiv septembrie 1945, acesta era intabulat, astfel cum rezultă din actele dosarului, asupra Bisericii Regniculare Evanghelice C.A.

din România, persoană distinctă de Grupul Etnic German, rămasă proprietar înregistrat în cartea funciară, pentru considerentele prezentate și în sentința atacată, vizând neaplicarea Convenției Generale încheiată în anul 1942 între Grupul Etnic German și Biserica Regniculară Evanghelică C.A., astfel că nu pot fi primite criticile și susținerile contrare ale recurentului nici pe acest aspect. În fine, nefondate sunt și motivele de recurs potrivit cu care cererea de retrocedare a imobilului în discuție ar fi putut fi formulată numai de către Consistoriul Regnicular Evanghelic, reprezentant al Bisericii Regniculare din Sibiu, ca fost proprietar tabular, nu și de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A., întrucât astfel cum o atestă și documentele depuse la dosar, prin Decretul nr. 627/1949 un nou statut al Bisericii Evanghelice C.A.

din România a fost aprobat, statut care este în vigoare și în prezent. Potrivit acestui document denumirea Bisericii Regniculare Evanghelice C.A a fost înlocuită cu aceea de Biserică Evanghelică C.A., renunțându-se, așadar, la denumirea „Regniculară”, Consistoriul Regnicular devenind Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România. În fine, prin adresa nr. 1967/D.R.C. din noiembrie 2003 a Ministerului Culturii și Cultelor - Secretariatul de Stat pentru Culte, se confirmă aspectul că forul tutelar al Bisericii Evanghelice C.A. din România, este Consistoriul Superior, continuatorul Consistoriului Evanghelic Regnicular, existent înainte de confiscarea imobilului. Pentru cele mai sus prezentate, apreciind că sunt neîntemeiate criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul de față, menținând hotărârea instanței de fond, ca și decizia de retrocedare nr. 552 din 8 august 2005, emisă de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 275 din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.