ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4232/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4232/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2007,

reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a solicitat ca în

contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au

aparținut cultelor religioase din România, C.S.B.E. C.A. din România și

Municipiul Sibiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 970 din 7 august 2006

emisă de comisia pârâtă și să fie respinsă cererea de retrocedare a imobilului

construcții și teren aferent situat în municipiul Sibiu, înscris în C.F. nr. 8.244

Sibiu, nr. top 1842 și 1843.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că prin decizia contestată s-a dispus nelegal retrocedarea către

Biserica Evanghelică a imobilelor înscrise în CF 8.244 Sibiu nr. top 1842 și

1843 – construcții și teren, asupra cărora reclamantul are drept de

administrare în baza Protocolului nr. 5.504/1565/2003 încheiat cu Consiliul

Județean Sibiu și a Încheierii nr. 29.558 din 7 decembrie 2006, prin care s-a intabulat

în CF 8244 Sibiu dreptul de proprietate în favoarea domeniului public al

județului Sibiu.

Reclamantul a mai arătat că imobilele

înscrise în CF nr. 8.244 Sibiu nu pot face obiectul retrocedării în baza

prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, deoarece au fost trecute în proprietatea statului

în baza Legii nr. 485/1944, publicată în M. Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944,

astfel că nu a avut loc o preluare abuzivă și nu se încadrează în perioada  de

referință a ordonanței susmenționate, între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989.

În temeiul art. 57-59 C.

proc. civ., reclamantul a depus cerere de  intervenție forțată a Consiliului

Județean Sibiu, în calitate de persoană care poate pretinde aceleași drepturi.

Pârâții Comisia specială de retrocedare

a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și C.S.B.E. C.A.

din România au invocat excepția tardivității acțiunii și excepția lipsei

calității procesuale active.

Pârâtul Municipiul Sibiu

prin întâmpinarea depusă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

motivând că nu este emitentul deciziei atacate, iar imobilul în litigiu a făcut

parte din domeniul public al Județului Sibiu.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 206/F/CA din 19

decembrie 2008, prin care a respins excepțiile privind tardivitatea cererii de

chemare în judecată și lipsa calității procesuale active, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului Sibiu, a admis acțiunea formulată de

reclamant, a anulat Decizia nr. 970 din 7 august 2006 emisă de Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România

și a obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă

de 2.800 lei.

Excepția tardivității

cererii de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantului

nu i s-a comunicat Decizia nr. 970 din 7 august 2006 și față de data luării la

cunoștință – 12 ianuarie 2007, acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2007 a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității

procesuale active a fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că

reclamantul este intabulat în CF 8244 Sibiu având dreptul de folosință și de

administrare acordat prin Hotărârea nr. 59/2003 a Consiliului Județean Sibiu,

astfel că fiind deținătorul imobilelor, are interesul să conteste titlul

invocat de persoana devenită proprietar în temeiul deciziei de retrocedare.

Instanța de fond a constatat

că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

Sibiu, deoarece acesta nu a emis decizia atacată, iar imobilele în litigiu au

făcut parte din domeniul public al Județului Sibiu.

Pe fondul cauzei, raportat

la extrasele de carte funciară și la concluziile raportului de expertiză topografică,

instanța de fond a constatat că imobilele înscrise în CF 10340 Sibiu, A+16, nr.

top 1842, 1843 – grădină de 2 iugăre și 1092 stânjeni pătrați și casă cu etaj

și 7 încăperi au fost înscrise în această carte funciară ca urmare a cererii

depuse la 7 iulie 1939 și a fost adus împreună cu alte 21 imobile, în scop de

unificare din CF nr. 3198, 3241, 227, 7498, 2801, 1224, 974, 8331, 2354, 1027, 1283

și 875 Sibiu, proprietarul notat în CF fiind Biserica regnicolară evanghelică C.A.

din România, reprezentată prin C.S.B.E. C.A. din Sibiu.

Din examinarea cărților

funciare menționate, instanța de fond a constatat că nici una nu cuprinde  în foaia

A de avere numerele topografice 1842 și 1843. Imobilul cu nr. top 1842 și 1843

apare însă înscris în CF 2343 Sibiu, la numărul de ordine 30 foaia de

proprietate este notată la data de 5 ianuarie 1911, transnotarea imobilului cu

număr de ordine A+27 în registrul CF 875 în favoarea Bisericii naționale

evanghelice augustine.

Astfel, s-a reținut că, în

CF 875 Sibiu nu apar la foaia de avere numerele top 1842 și 1843 și nici la

foaia de proprietate B nu este notată Biserica Evanghelică CA sau Biserica națională

evanghelică augustană.

Din acest motiv, s-a

considerat că, simpla notare în CF 10340 a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. top 1842-1843, fără să fie probat cu înscrierea în foile de

proprietate și fără încheiere de intabulare, nu dovedește dreptul de proprietate

asupra imobilelor retrocedate, dat fiind că prezumția de proprietate prevăzută

de art. 32 din Decretul –Lege nr. 115/1938 fost contestată.

În consecință, instanța de

fond a reținut că pârâtul C.S.B.E. C.A. din România nu a făcut dovada certă a

proprietății imobilelor pentru care s-a solicitat retrocedarea.

De asemenea, s-a reținut că

aceste imobile au fost preluate de stat în baza Decretului-lege nr. 485/1945,

înainte de data de 6 martie 1945 și chiar dacă intabularea dreptului de

proprietate al statului a intervenit la o dată ulterioară nu fac obiectul art. 1

din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și nu pot fi retrocedate în baza acestui act

normativ.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România și C.S.B.E. C.A. din

România, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Recurenta Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că instanța de fond nu a analizat corect obiectul litigiului, a apreciat greșit

că intimatul – pârât nu a făcut dovada certă a proprietății imobilelor, precum

și faptul că imobilele au fost preluate de Statul român în baza Decretului lege

nr. 485/1944.

Referitor la obiectului

litigiului, s-a arătat că intimatul-reclamant a contestat Decizia nr. 940 din 7

august 2006, iar nu Decizia nr. 970 din 7 august 2006, cum s-a menționat în

dispozitivul hotărârii atacate.

Recurenta a criticat

concluzia instanței de fond privind lipsa dovezilor certe pentru existența

dreptului de proprietate al Bisericii Evanghelice CA din România asupra

imobilelor vizate de Decizia nr. 940 din 7 august 2006, arătând că acest  drept

a fost dovedit prin înscrisurile din CF nr. 10.340 Sibiu. În acest sens, s-a

arătat că, în Foaia de proprietate B a cărții funciare nr. 10.340 Sibiu,

imobilele respective au fost înscrise în stare neschimbată în favoarea

proprietarului actual, Biserica Regnicolară Evanghelică C.A. din România, prin

C.S.B.E. C.A. din România.

Ca argument juridic,

recurenta a invocat dispozițiile art. 32 din Decretul – Legea nr. 115/1938,

potrivit cărora, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul

unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Referitor la aplicarea

Decretului-lege nr. 485/1944, s-a arătat că preluarea abuzivă a bunurilor

aflate în proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice a operat pe data

intabulării în cartea funciară, respectiv la data de 3 martie 1947 și nu la

momentul intrării în vigoare a acestui act normativ. Din acest motiv, recurenta

a susținut că imobilele vizate de decizia contestată au fost preluate de Statul

român în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, astfel că au fost în mod

legal retrocedate intimatului C.S.B.E. C.A. din România.

Recurentul C.S.B.E. C.A. din

România a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină

și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și cu

aprecierea greșită a probelor.

Hotărârea instanței de fond

a fost criticată pentru nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., arătându-se că nu au fost examinate mijloacele de probă depuse la

dosar și că au fost reproduse motivele acțiunii și argumentele intimatului-reclamant

pentru anularea deciziei de retrocedare.

Prin cel de-al doilea motiv

de recurs, s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art.

32 din Decretul - Legea nr. 115/1938 și a ignorat prevederile art. 33 din

același act normativ, care consacră caracterul constitutiv al înscrierii în

cartea funciară.

Potrivit acestor dispoziții

legale, s-a arătat că dreptul de proprietate al C.S.B.E. C.A. din România a

fost dobândit în urma înscrierii în cartea funciară, iar prezumția legală de

proprietate nu a fost răsturnată de către contestator.

Față de caracterul

constitutiv al înscrierii în cartea financiară prevăzut de art. 17 din Decretul

- lege nr. 115/1938, recurentul a susținut că imobilele au fost dobândite de Statul

român la data înscrierii dreptului în cartea funciară – 3 martie 1947, conform încheierii

nr. 343 din 3 martie 1947 din CF 10.340 Sibiu, astfel că preluarea a avut loc în

perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Recurentul a criticat și

aprecierea dată probelor administrate în cauză, arătând că instanța de fond nu

a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, considerând neîntemeiat că,

notările care nu sunt probate cu înscrierea în foile de proprietate și cu

încheierile de intabulare nu dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilelor.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru

următoarele considerente:

Susținerea din recursul declarat

de Comisia specială de retrocedare privind identificarea numărului deciziei

contestate în cauză ca fiind 970, în loc de 940, nu constituie un motiv de

casare sau de modificare a hotărârii atacate în sensul prevăzut de art. 304 C.

proc. civ., deoarece se referă la o eroare materială, care poate fi îndreptată

din oficiu sau la cerere, în conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. civ.

Critica recurentului C.S.B.E.

C.A. din România privind nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ. se dovedește a fi nefondată în raport de motivarea hotărârii

atacate, care cuprinde considerentele de fapt și de drept  care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Soluția instanței de fond a fost

argumentată prin referire la probele administrate și la dispozițiile legale

invocate de părți, fiind examinate toate cererile și apărările formulate de

acestea, astfel că este neîntemeiat motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Criticile comune formulate

pe fondul cauzei în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate,

constatându-se că, în raport de situația de fapt concretă dovedită prin probele

administrate, instanța de fond a interpretat corect prevederile Decretului-lege

nr. 115/1938 și ale Decretului-lege nr. 485/1944, în sensul că, imobilele

vizate de decizia de retrocedare nu sunt sub incidența reglementării cuprinse

în O.U.G. nr. 94/2000.

Analizând legalitatea

titlului în baza căruia Statul român a devenit proprietarul imobilelor,

instanța de fond a analizat corect situația de carte funciară evidențiată în

încheierile de intabulare, precum și celelalte înscrisuri depuse de părți,

stabilind judicios că, simpla notare în CF 10.340 Sibiu a dreptului de

proprietate asupra imobilului nr. top 1842-1843, fără să fie probat cu

înscrierea în foile de proprietate și fără încheiere de intabulare, nu

dovedește dreptul de proprietate pretins de recurentul-pârât.

Întrucât notarea respectivă

nu s-a efectuat în baza unui titlu, instanța de fond a reținut întemeiat că

înscrisurile prezentate de C.S.B.E. C.A. din România reprezintă numai un

început de dovadă scrisă care, fiind contestată, impunea completarea

probatoriului cu încheierea de intabulare și dovada înscrierii în cartea funciară

a dreptului de proprietate pe care l-ar fi avut asupra imobilelor retrocedate.

De asemenea, instanța de fond

a constatat în mod legal și temeinic că imobilele retrocedate prin decizia

contestată au fost preluate de Statul român la data de 8 octombrie 1944,

anterior datei de 6 martie 1945, situație în care aceste bunuri nu sunt sub

incidența O.U.G. nr. 94/2000.

Imobilele respective au fost

înscrise în CF Sibiu nr. 8244, nr. top 1842,1843 și au trecut în proprietatea

Statului român ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944, publicat în M.

Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944.

În septembrie 1940, prin

Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august

1942 s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii

Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German

din România. Conform dispozițiilor Capitolului II din această convenție,

Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German toată averea mobilă și

imobilă, care era proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de

educație, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din imobilele și fundațiile

de tot felul, care au servit scopurilor școlare și de educație.

Prin Decretul – lege nr. 485/1944

s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul român devine titularul

tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se

acestuia, urmând ca instanțele de carte funciară să procedeze din oficiu la

efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor

bunuri .

În temeiul subrogației

legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care

au aparținut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a

Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referință

prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

În consecință, Statul român a

dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu

prezintă relevanță data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum

neîntemeiat au susținut recurenții.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca

nefondate.

În baza art. 274, raportat

la art. 316 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați să plătească

intimatului-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu cheltuieli de

judecată în sumă de 1100 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România și C.S.B.E. C.A. din România împotriva sentinței nr. 206/F

din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba  Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenții la plata

cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului Spitalul de Pneumoftiziologie

Sibiu în cuantum de 1100 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2009.