ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4232/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2007, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, C.S.B.E. C.A. din România și Municipiul Sibiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 970 din 7 august 2006 emisă de comisia pârâtă și să fie respinsă cererea de retrocedare a imobilului construcții și teren aferent situat în municipiul Sibiu, înscris în C.F.

nr. 8.244 Sibiu, nr. top 1842 și 1843. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin decizia contestată s-a dispus nelegal retrocedarea către Biserica Evanghelică a imobilelor înscrise în CF 8.244 Sibiu nr. top 1842 și 1843 – construcții și teren, asupra cărora reclamantul are drept de administrare în baza Protocolului nr. 5.504/1565/2003 încheiat cu Consiliul Județean Sibiu și a Încheierii nr. 29.558 din 7 decembrie 2006, prin care s-a intabulat în CF 8244 Sibiu dreptul de proprietate în favoarea domeniului public al județului Sibiu. Reclamantul a mai arătat că imobilele înscrise în CF nr. 8.244 Sibiu nu pot face obiectul retrocedării în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, deoarece au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 485/1944, publicată în M. Of.

nr. 233 din 8 octombrie 1944, astfel că nu a avut loc o preluare abuzivă și nu se încadrează în perioada de referință a ordonanței susmenționate, între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989. În temeiul art. 57-59 C. proc. civ., reclamantul a depus cerere de intervenție forțată a Consiliului Județean Sibiu, în calitate de persoană care poate pretinde aceleași drepturi. Pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și C.S.B.E. C.A. din România au invocat excepția tardivității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active. Pârâtul Municipiul Sibiu prin întâmpinarea depusă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că nu este emitentul deciziei atacate, iar imobilul în litigiu a făcut parte din domeniul public al Județului Sibiu.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 206/F/CA din 19 decembrie 2008, prin care a respins excepțiile privind tardivitatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale active, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Sibiu, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 970 din 7 august 2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și a obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.800 lei. Excepția tardivității cererii de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantului nu i s-a comunicat Decizia nr. 970 din 7 august 2006 și față de data luării la cunoștință – 12 ianuarie 2007, acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2007 a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității procesuale active a fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul este intabulat în CF 8244 Sibiu având dreptul de folosință și de administrare acordat prin Hotărârea nr. 59/2003 a Consiliului Județean Sibiu, astfel că fiind deținătorul imobilelor, are interesul să conteste titlul invocat de persoana devenită proprietar în temeiul deciziei de retrocedare. Instanța de fond a constatat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Sibiu, deoarece acesta nu a emis decizia atacată, iar imobilele în litigiu au făcut parte din domeniul public al Județului Sibiu.

Pe fondul cauzei, raportat la extrasele de carte funciară și la concluziile raportului de expertiză topografică, instanța de fond a constatat că imobilele înscrise în CF 10340 Sibiu, A+16, nr. top 1842, 1843 – grădină de 2 iugăre și 1092 stânjeni pătrați și casă cu etaj și 7 încăperi au fost înscrise în această carte funciară ca urmare a cererii depuse la 7 iulie 1939 și a fost adus împreună cu alte 21 imobile, în scop de unificare din CF nr. 3198, 3241, 227, 7498, 2801, 1224, 974, 8331, 2354, 1027, 1283 și 875 Sibiu, proprietarul notat în CF fiind Biserica regnicolară evanghelică C.A. din România, reprezentată prin C.S.B.E. C.A. din Sibiu.

Din examinarea cărților funciare menționate, instanța de fond a constatat că nici una nu cuprinde în foaia A de avere numerele topografice 1842 și 1843. Imobilul cu nr. top 1842 și 1843 apare însă înscris în CF 2343 Sibiu, la numărul de ordine 30 foaia de proprietate este notată la data de 5 ianuarie 1911, transnotarea imobilului cu număr de ordine A+27 în registrul CF 875 în favoarea Bisericii naționale evanghelice augustine. Astfel, s-a reținut că, în CF 875 Sibiu nu apar la foaia de avere numerele top 1842 și 1843 și nici la foaia de proprietate B nu este notată Biserica Evanghelică CA sau Biserica națională evanghelică augustană.

Din acest motiv, s-a considerat că, simpla notare în CF 10340 a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. top 1842-1843, fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate și fără încheiere de intabulare, nu dovedește dreptul de proprietate asupra imobilelor retrocedate, dat fiind că prezumția de proprietate prevăzută de art. 32 din Decretul –Lege nr. 115/1938 fost contestată. În consecință, instanța de fond a reținut că pârâtul C.S.B.E. C.A. din România nu a făcut dovada certă a proprietății imobilelor pentru care s-a solicitat retrocedarea. De asemenea, s-a reținut că aceste imobile au fost preluate de stat în baza Decretului-lege nr. 485/1945, înainte de data de 6 martie 1945 și chiar dacă intabularea dreptului de proprietate al statului a intervenit la o dată ulterioară nu fac obiectul art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000 republicată și nu pot fi retrocedate în baza acestui act normativ. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și C.S.B.E. C.A. din România, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Recurenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond nu a analizat corect obiectul litigiului, a apreciat greșit că intimatul – pârât nu a făcut dovada certă a proprietății imobilelor, precum și faptul că imobilele au fost preluate de Statul român în baza Decretului lege nr. 485/1944.

Referitor la obiectului litigiului, s-a arătat că intimatul-reclamant a contestat Decizia nr. 940 din 7 august 2006, iar nu Decizia nr. 970 din 7 august 2006, cum s-a menționat în dispozitivul hotărârii atacate. Recurenta a criticat concluzia instanței de fond privind lipsa dovezilor certe pentru existența dreptului de proprietate al Bisericii Evanghelice CA din România asupra imobilelor vizate de Decizia nr. 940 din 7 august 2006, arătând că acest drept a fost dovedit prin înscrisurile din CF nr. 10.340 Sibiu. În acest sens, s-a arătat că, în Foaia de proprietate B a cărții funciare nr. 10.340 Sibiu, imobilele respective au fost înscrise în stare neschimbată în favoarea proprietarului actual, Biserica Regnicolară Evanghelică C.A.

din România, prin C.S.B.E. C.A. din România. Ca argument juridic, recurenta a invocat dispozițiile art. 32 din Decretul – Legea nr. 115/1938, potrivit cărora, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. Referitor la aplicarea Decretului-lege nr. 485/1944, s-a arătat că preluarea abuzivă a bunurilor aflate în proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice a operat pe data intabulării în cartea funciară, respectiv la data de 3 martie 1947 și nu la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ. Din acest motiv, recurenta a susținut că imobilele vizate de decizia contestată au fost preluate de Statul român în perioada de referință a O.U.G.

nr. 94/2000, astfel că au fost în mod legal retrocedate intimatului C.S.B.E. C.A. din România. Recurentul C.S.B.E. C.A. din România a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și cu aprecierea greșită a probelor. Hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că nu au fost examinate mijloacele de probă depuse la dosar și că au fost reproduse motivele acțiunii și argumentele intimatului-reclamant pentru anularea deciziei de retrocedare. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 32 din Decretul - Legea nr. 115/1938 și a ignorat prevederile art. 33 din același act normativ, care consacră caracterul constitutiv al înscrierii în cartea funciară.

Potrivit acestor dispoziții legale, s-a arătat că dreptul de proprietate al C.S.B.E. C.A. din România a fost dobândit în urma înscrierii în cartea funciară, iar prezumția legală de proprietate nu a fost răsturnată de către contestator. Față de caracterul constitutiv al înscrierii în cartea financiară prevăzut de art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938, recurentul a susținut că imobilele au fost dobândite de Statul român la data înscrierii dreptului în cartea funciară – 3 martie 1947, conform încheierii nr. 343 din 3 martie 1947 din CF 10.340 Sibiu, astfel că preluarea a avut loc în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000. Recurentul a criticat și aprecierea dată probelor administrate în cauză, arătând că instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, considerând neîntemeiat că, notările care nu sunt probate cu înscrierea în foile de proprietate și cu încheierile de intabulare nu dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente: Susținerea din recursul declarat de Comisia specială de retrocedare privind identificarea numărului deciziei contestate în cauză ca fiind 970, în loc de 940, nu constituie un motiv de casare sau de modificare a hotărârii atacate în sensul prevăzut de art. 304 C. proc. civ., deoarece se referă la o eroare materială, care poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere, în conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. civ. Critica recurentului C.S.B.E. C.A. din România privind nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. se dovedește a fi nefondată în raport de motivarea hotărârii atacate, care cuprinde considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Soluția instanței de fond a fost argumentată prin referire la probele administrate și la dispozițiile legale invocate de părți, fiind examinate toate cererile și apărările formulate de acestea, astfel că este neîntemeiat motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Criticile comune formulate pe fondul cauzei în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, constatându-se că, în raport de situația de fapt concretă dovedită prin probele administrate, instanța de fond a interpretat corect prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 și ale Decretului-lege nr. 485/1944, în sensul că, imobilele vizate de decizia de retrocedare nu sunt sub incidența reglementării cuprinse în O.U.G.

nr. 94/2000. Analizând legalitatea titlului în baza căruia Statul român a devenit proprietarul imobilelor, instanța de fond a analizat corect situația de carte funciară evidențiată în încheierile de intabulare, precum și celelalte înscrisuri depuse de părți, stabilind judicios că, simpla notare în CF 10.340 Sibiu a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. top 1842-1843, fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate și fără încheiere de intabulare, nu dovedește dreptul de proprietate pretins de recurentul-pârât. Întrucât notarea respectivă nu s-a efectuat în baza unui titlu, instanța de fond a reținut întemeiat că înscrisurile prezentate de C.S.B.E. C.A. din România reprezintă numai un început de dovadă scrisă care, fiind contestată, impunea completarea probatoriului cu încheierea de intabulare și dovada înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate pe care l-ar fi avut asupra imobilelor retrocedate.

De asemenea, instanța de fond a constatat în mod legal și temeinic că imobilele retrocedate prin decizia contestată au fost preluate de Statul român la data de 8 octombrie 1944, anterior datei de 6 martie 1945, situație în care aceste bunuri nu sunt sub incidența O.U.G. nr. 94/2000. Imobilele respective au fost înscrise în CF Sibiu nr. 8244, nr. top 1842,1843 și au trecut în proprietatea Statului român ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944, publicat în M. Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944. În septembrie 1940, prin Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august 1942 s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic German din România.

Conform dispozițiilor Capitolului II din această convenție, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German toată averea mobilă și imobilă, care era proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din imobilele și fundațiile de tot felul, care au servit scopurilor școlare și de educație.

Prin Decretul – lege nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanțele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri . În temeiul subrogației legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referință prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. În consecință, Statul român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanță data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat au susținut recurenții.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate. În baza art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatului-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu cheltuieli de judecată în sumă de 1100 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și C.S.B.E. C.A. din România împotriva sentinței nr. 206/F din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu în cuantum de 1100 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.