ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu cererea înregistrată sub nr. 8476/1 la data de 29 octombrie 2009, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele: Prin Decizia nr. 4232 din 13 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România împotriva sentinței nr. 206/ F din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Din considerentele deciziei pronunțate rezultă că instanța de control judiciar a înlăturat criticile formulate de recurenți împotriva sentinței instanței de fond, statuând că aceasta a fost pronunțată cu respectarea legii. S-a considerat neîntemeiat motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținându-se că soluția instanței de fond a fost argumentată prin referire la probele administrate și la dispozițiile legale invocate de părți, fiind examinate toate cererile și apărările formulate de acestea, fiind respectate deci dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Criticile comune formulate de recurenți în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține instanța de recurs, sunt nefondate, instanța de fond interpretând corect prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 și ale Decretului-Lege nr. 485/1944, în sensul că imobilele vizate de decizia de retrocedare nu sunt sub incidența reglementării dată de O.U.G. nr. 94/2000, aceste imobile fiind preluate de către Statul Român la data de 8 octombrie 1944, anterior datei de 6 martie 1945. Imobilele respective, reține instanța de control judiciar, au fost înscrise în C.F. Sibiu și au trecut în proprietatea Statului Român ca urmare a aplicării Decretului-Lege nr. 485/1944, publicat în M. Of.

nr. 233 din 8 octombrie 1944, prin care s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanțele de Carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri. Statul Român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referință prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dobândind proprietatea prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanță data înscrierii dreptului în Cartea funciară, cum neîntemeiat au susținut recurenții.

Împotriva acestei decizii, recurentul-pârât Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I și II C. proc. civ. - „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”. Susține contestatorul în motivarea contestației în anulare formulată, că instanța de recurs a omis să facă mențiunea despre C.F. Sibiu ca dovadă a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Consistoriul Superior, probă ce nu a fost analizată la momentul dezlegării pricinii, aspect ce constituie greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc.

civ. Totodată, susține contestatorul, instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze unul dintre motivele de casare și anume acela că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aprecierea greșită a probelor, anumite probe (C.F. Sibiu, contractul de vânzare-cumpărare, expertizele - judiciară și extrajudiciară) nefiind analizate. Intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, susținând că este întemeiat al doilea motiv de contestație în anulare, „instanța de fond omițând să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, acela că „instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aprecierea greșită a probelor” - art. 318 teza II C. proc. civ. A solicitat admiterea contestației în anulare formulată de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România și pe cale de consecință anularea Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Au mai depus întâmpinări intimații Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, ambii solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată. Contestația în anulare formulată este nefondată și urmează a fi respinsă potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 318 alin. (1) 1 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Într-un prim motiv al contestației în anulare, contestatorul susține că instanța de recurs a omis a face referire la C.F. Sibiu ca dovadă a înscrierii dreptului de proprietate a sa, astfel că nefiind analizată această probă a săvârșit o greșeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. Or, analizând legalitatea titlului în baza căruia Statul Român a devenit proprietarul imobilelor, instanța de control judiciar a hotărât că instanța de fond a analizat corect situația de carte funciară evidențiată în încheierile de intabulare, precum și celelalte înscrisuri depuse de părți, stabilind judicios că, simpla notare în C.F. Sibiu a dreptului de proprietate asupra imobilului, fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate și fără încheierea de intabulare, nu dovedește dreptul de proprietate pretins de recurentul pârât.

Totodată, a reținut instanța de recurs, notarea nu s-a făcut în baza unui titlu, înscrisurile prezentate de recurentul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România reprezentând numai un început de dovadă scrisă, care, fiind contestată impunea completarea probatoriului cu încheierea de intabulare și dovada înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate pe care l-ar fi avut asupra imobilelor retrocedate. Dar înainte de a analiza aceste aspecte, trebuie precizat că motivul invocat nu întrunește condițiile textului de lege. În sensul textului de lege, citat mai sus, „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Cu alte cuvinte trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Deci, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale. Cât privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, circumscris tezei a II-a a art. 318 C. proc. civ. - instanța a omis din greșeală să cerceteze unul dintre motivele de casare și anume acela că a pronunțat o hotărâre cu apreciere greșită a probelor, se constată că și acesta este neîntemeiat.

Din interpretarea textului de lege rezultă că omisiunea există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a discutat motivul de casare în hotărârea sa, nu și atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesar a răspunde punct cu punct tuturor motivelor formulate. Textul se referă deci la motive de casare, nu la argumente, care oricât de larg ar fi dezvoltate ele sunt totdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le sprijină. Contestatorul nu precizează în concret care motiv de recurs nu a fost analizat, susținând generic faptul că instanța a pronunțat soluții în urma aprecierii greșite a probelor. Din cele precizate anterior, rezultă că instanța a făcut o analiză detaliată a motivelor invocate de recurenți, răspunzând prin considerentele deciziei tuturor criticilor formulate de recurenți.

Pe de altă parte, contestația în anulare, astfel cum este reglementată nu vizează greșeli de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea fiind motive de reformare a hotărârilor, posibilă doar în recurs. Pentru toate aceste considerente, constatând nefondată contestația în anulare formulată, aceasta urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.