ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cu cererea înregistrată sub nr. 8476/1 la

data de 29 octombrie 2009, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4232 din

13 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului se rețin următoarele:

Prin Decizia nr. 4232

din 13 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

recursurile declarate de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România și Consistoriul Superior al

Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinței nr. 206/ F din 19

decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Din considerentele

deciziei pronunțate rezultă că instanța de control judiciar a înlăturat

criticile formulate de recurenți împotriva sentinței instanței de fond,

statuând că aceasta a fost pronunțată cu respectarea legii.

S-a considerat neîntemeiat

motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținându-se

că soluția instanței de fond a fost argumentată prin referire la probele

administrate și la dispozițiile legale invocate de părți, fiind examinate toate

cererile și apărările formulate de acestea, fiind respectate deci dispozițiile art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile comune

formulate de recurenți în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reține instanța

de recurs, sunt nefondate, instanța de fond interpretând corect prevederile

Decretului-Lege nr. 115/1938 și ale Decretului-Lege nr. 485/1944, în sensul că

imobilele vizate de decizia de retrocedare nu sunt sub incidența reglementării

dată de O.U.G. nr. 94/2000, aceste imobile fiind preluate de către Statul Român

la data de 8 octombrie 1944, anterior datei de 6 martie 1945.

Imobilele respective,

reține instanța de control judiciar, au fost înscrise în C.F. Sibiu și au

trecut în proprietatea Statului Român ca urmare a aplicării Decretului-Lege nr.

485/1944, publicat în M. Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944, prin care s-a

abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul Român devine titularul

tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German din România, subrogându-se

acestuia, urmând ca instanțele de Carte funciară să procedeze din oficiu la

efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor

bunuri.

Statul Român a devenit

proprietarul bunurilor care au aparținut Grupului Etnic German de la data

intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 485/1944, care este anterioară

perioadei de referință prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dobândind

proprietatea prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanță data

înscrierii dreptului în Cartea funciară, cum neîntemeiat au susținut

recurenții.

Împotriva acestei

decizii, recurentul-pârât Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.  318

teza I și II C. proc. civ. - „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.

Susține contestatorul

în motivarea contestației în anulare formulată, că instanța de recurs a omis să

facă mențiunea despre C.F. Sibiu ca dovadă a înscrierii dreptului de

proprietate în favoarea Consistoriul Superior, probă ce nu a fost analizată la

momentul dezlegării pricinii, aspect ce constituie greșeală materială în sensul

art. 318 teza I C. proc. civ.

Totodată, susține

contestatorul, instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze

unul dintre motivele de casare și anume acela că instanța de fond a pronunțat

hotărârea cu aprecierea greșită a probelor, anumite probe (C.F. Sibiu,

contractul de vânzare-cumpărare, expertizele - judiciară și extrajudiciară)

nefiind analizate.

Intimata Comisia

Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, susținând că este întemeiat al

doilea motiv de contestație în anulare, „instanța de fond omițând să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, acela că „instanța de

fond a pronunțat hotărârea cu aprecierea greșită a probelor” - art. 318 teza II

C. proc. civ.

A solicitat admiterea

contestației în anulare formulată de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice

C.A. din România și pe cale de consecință anularea Deciziei nr. 4232 din 13

octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Au mai depus

întâmpinări intimații Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și Consiliul Județean

Sibiu, ambii solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Contestația în

anulare formulată este nefondată și urmează a fi respinsă potrivit considerentelor

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 318

alin. (1)

1

C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau casare.

Într-un prim motiv al

contestației în anulare, contestatorul susține că instanța de recurs a omis a

face referire la C.F. Sibiu ca dovadă a înscrierii dreptului de proprietate a

sa, astfel că nefiind analizată această probă a săvârșit o greșeală materială

în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

Or, analizând

legalitatea titlului în baza căruia Statul Român a devenit proprietarul

imobilelor, instanța de control judiciar a hotărât că instanța de fond a

analizat corect situația de carte funciară evidențiată în încheierile de

intabulare, precum și celelalte înscrisuri depuse de părți, stabilind judicios

că, simpla notare în C.F. Sibiu a dreptului de proprietate asupra imobilului,

fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate și fără încheierea de

intabulare, nu dovedește dreptul de proprietate pretins de recurentul pârât.

Totodată, a reținut

instanța de recurs, notarea nu s-a făcut în baza unui titlu, înscrisurile

prezentate de recurentul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A.

din România reprezentând numai un început de dovadă scrisă, care, fiind

contestată impunea completarea probatoriului cu încheierea de intabulare și dovada

înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate pe care l-ar fi avut asupra

imobilelor retrocedate.

Dar înainte de a

analiza aceste aspecte, trebuie precizat că motivul invocat nu întrunește

condițiile textului de lege.

În sensul textului de

lege, citat mai sus, „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin

procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei

soluții greșite. Cu alte cuvinte trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe

care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor

date materiale și care determină soluția pronunțată.

Deci, greșelile

instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli

de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare

a dispozițiilor legale.

Cât privește cel

de-al doilea motiv al contestației în anulare, circumscris tezei a II-a a art. 318

C. proc. civ. - instanța a omis din greșeală să cerceteze unul dintre motivele

de casare și anume acela că a pronunțat o hotărâre cu apreciere greșită a

probelor, se constată că și acesta este neîntemeiat.

Din interpretarea

textului de lege rezultă că omisiunea există numai atunci când realmente

instanța de recurs nu a discutat motivul de casare în hotărârea sa, nu și

atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, întrucât între ele există o

legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesar a răspunde punct cu

punct tuturor motivelor formulate.

Textul se referă deci

la motive de casare, nu la argumente, care oricât de larg ar fi dezvoltate ele

sunt totdeauna subsumate motivelor de recurs pe care le sprijină.

Contestatorul nu

precizează în concret care motiv de recurs nu a fost analizat, susținând generic

faptul că instanța a pronunțat soluții în urma aprecierii greșite a probelor.

Din cele precizate

anterior, rezultă că instanța a făcut o analiză detaliată a motivelor invocate

de recurenți, răspunzând prin considerentele deciziei tuturor criticilor

formulate de recurenți.

Pe de altă parte,

contestația în anulare, astfel cum este reglementată nu vizează greșeli de

apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare

a unui incident procedural, acestea fiind motive de reformare a hotărârilor,

posibilă doar în recurs.

Pentru toate aceste

considerente, constatând nefondată contestația în anulare formulată, aceasta

urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din

România împotriva Deciziei nr. 4232 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.