ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2009

Obiectul acțiunii Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel Alba – Iulia, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Mediaș a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea Deciziei nr. 1576 din 20 decembrie 2007 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Mediaș, județul Sibiu, înscris în cartea funciară nr. 4681 a localității Mediaș sub nr. 1070, școală generală.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat cererea Reclamanta a susținut că în mod greșit s-a respins cererea de restituire în natură pe motiv că imobilul nu face obiectul O.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată prin Legea nr. 263/2006, fiind preluat de Statul Român în afara perioadei de referință a legii. Imobilul a fost preluat prin Decretul nr. 176/1948, figurează în anexele la Decret, iar faptul că în Cartea funciară apare data de 17 ianuarie 1945, este o greșeală deoarece Biserica Evanghelică C.A. nu a făcut parte din Grupul German.

Apărările pârâtei Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta recunoaște faptul că reclamanta este diferită de Grupul Etnic German, iar în situațiile în care imobilele solicitate au trecut în proprietatea statului în baza unei încheieri de carte funciară ulterioară datei de 6 martie 1945 s-a dispus restituirea. În speță, imobilul a fost transmis în C.F. din data de 17 ianuarie 1945, în afara perioadei de referință a legii. Conținutul cărții funciare beneficiază de prezumția de legalitate, iar înscrierile sunt opozabile terților atâta timp cât nu sunt rectificate.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 77/F/CA din 16 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond S-a reținut că din cuprinsul C.F. rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea Statutului Român în baza Legii nr. 485/1944, intabularea în C.F. realizându-se la 17 ianuarie 1945. În anul 1945 o parte din imobilele preluate de la Biserica Evanghelică au fost restituite în temeiul sentinței nr. 286/1953, însă imobilul în litigiu a rămas în proprietatea statului, astfel preluarea a fost efectivă în baza Legii nr. 485/1944 și nu a Decretului nr. 176/1948.

Recursul formulat de reclamantă. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. . Recurenta critică sentința de fond pentru motivul că nu a ținut seama de prevederile Decretului nr. 176/1948, ci de încheierea de Carte Funciară. Instanța de fond nu motivează de ce nu ia în considerare prevederile Decretului nr. 176/1948.

Apărările intimatei Intimata Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat. Preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Legii nr. 485/1944 ce a fost urmată de intabularea în C.F. din 17 ianuarie 1945, în timp ce Decretul nr. 176/1948 nu a fost invocat de vreo rectificare a C.F. II. Considerentele instanței de recurs 1. r ecursul este nefondat. 2. Instanța de fond a motivat împrejurarea luării în considerare a aspectului trecerii imobilului în proprietatea statului în baza Legii nr. 485/1944 și anume, existența înscrierii dreptului de proprietate al statului în cartea funciară. 3. Raționamentul instanței de fond este corect. Decretul nr. 176/1948 nu a fost urmat de rectificarea C.F., astfel încât mențiunile acesteia se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, iar instanțele judecătorești au obligația să țină seama de ele. 4. Înscrierea în C.F. s-a făcut în afara perioadei de referință a O.G. nr. 94/2000, înainte de 6 martie 1945 respectiv la 17 ianuarie 1945. 5. Sentința nr. 93 din 13 martie 1953 a Tribunalului Popular Raional Sighișoara nu poate modifica soluția pronunțată deoarece nu se referă la imobilul în discuție. 6. În concluzie, nefiind întrunite motivele de recurs formulate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată urmează a se respinge recursul, ca nefondat.