ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4793/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România și intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7541/28.11.2017, emisă de pârâtă, și soluționarea cererii de restituire conform legii.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 136 din 20 iunie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că, în cauză, nu s-a analizat actul normativ de preluare, Decretul nr. 485/1944, ci s-a constatat doar că acesta și Procesul-verbal nr. x/1944, emis de Primăria Mediaș, ar fi constituit actele valabile de preluare a imobilului, care nu ar fi emise în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Consideră recurentul că, pronunțând soluția potrivit căreia preluarea s-ar fi realizat la data înscrierii dreptului de proprietate a Statului în cartea funciară și reținând lipsa de relevanță a sentinței nr. 31/1947 a Tribunalului Târnava Mare, prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, atât a prevederilor C. civ., referitoare la dobândirea dreptului de proprietate, cât și a prevederilor art. 1 punct 1 din H.G. nr. 1094/2005, privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Or, chiar neintabulată, sentința menționată prezintă relevanță sub aspectul egalității și temeiniciei preluării și implicit a momentului preluării, această sentință se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind opozabilă părților față de care a fost pronunțată, adică față de statul roman, iar nulitatea încheierii constatată prin respectiva sentință, având efect retroactiv, a avut ca urmare înlăturarea efectelor preluării imobilului de către statul român.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

4 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 7541/28.11.2017, emisă de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că actul administrativ atacat este legal.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Se reține că, prin decizia a cărei anulare se solicită, intimata-pârâtă a respins cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003 formulată de reclamant, cu privire la imobilul din Mediaș înscris în CF x a localității Mediaș cu nr. top. x, 3666.

În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat de statul român, potrivit încheierii nr. 55 din data de 17 ianuarie 1945 menționate în cartea funciară nr. x a localității Mediaș, foaia B de proprietate, în temeiul Decretului - Lege nr. 485/1944 și a Procesului-verbal nr. x/1944 emis de Primăria Mediaș, în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esență, sunt centrate pe aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanță.

Instanța de control judiciar reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(...)".

În conformitate cu punctul l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

În raport cu prevederile sus-menționate, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Așadar, legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, în sensul că a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Totodată, reiese că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă:6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Or, în condițiile în care imobilul identificat cu nr. top. x, 3666 a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului - Lege nr. 485/07.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea de întabulare nr. 55 din data de 17 ianuarie 1945, menționată în cartea funciară nr. x a localității Mediaș, foaia B de proprietate, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 06.03.1945-22.12.1989, în mod corect s-a constatat că cererea părții nu se încadrează în ipoteza legală, fiind în afara perioadei de referință cuprinse în ordonanță.

Astfel, se reține că atât actul normativ aplicabil pentru preluarea bunului imobil revendicat (Decretul - Lege nr. 485/1944), cât și cel administrativ prin care a fost pusă în executare această măsură (procesul-verbal nr. x/1944 emis de Primăria Mediaș), respectiv operațiunea de carte funciară referitoare la întabularea dreptului de proprietate al statului român (încheierea de întabulare nr. 55/27.01.1945) au fost emise înainte de 6 martie 1945, așadar, actele de preluare au fost realizate în anul 1944.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentului, în sensul că are relevanță faptul că încheierea de întabulare a fost anulată prin sentința nr. 31/1947 a Tribunalului Târnava Mare, pentru că nu s-a dovedit caracterul definitiv și executoriu al hotărârii judecătorești invocate și aceasta nu a fost pusă niciodată în executare prin rectificarea înscrierii din cartea funciară, cu respectarea normelor în vigoare la acel moment.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinței nr. 136 din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.