Decizia nr. 4915/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 277/2024 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 27.05.2024, sub dosar nr. x/2024, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 10809/23.02.2024 emisă de CSR, ca fiind nelegală și netemeinică, cu obligarea pârâtei de a emite o decizie de restituire în natură, conform legii.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 277 din 30.10.2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consistoriul Superior AL Bisericii Evanghelice C.A. din România CUI x în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare. Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, curtea de apel a constatat că preluarea imobilului a fost realizată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 485/07.10.1944, deși este îndeplinită prima condiție descrisă la art. alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ca bunul să fi aparținut cultelor religioase din România, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, anume ca preluarea să fi avut loc în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În acest sens, instanța a reținut că, prin Decretul-lege nr. 485/1944, s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparținând A. din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanțele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri. În temeiul subrogației legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut A. de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referință prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. În consecință, Statul român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanță data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat susține reclamantul.

Calea de atac formulată în cauză Reclamanta Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 277 din 30.10.2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - în soluționarea cauzei, instanța de fond a aplicat greșit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și ale H.G. nr. 1094/2005, ale art. 948 din C. civ. și ale decretului nr. 115/1928; - imobilul din speță a făcut parte din averea bisericii regnicolare, fiind exceptat de la predarea prevăzută de Convenție, conform punctului 12 alin. (2) lit. a) din aceasta, astfel că, argumentul preluării imobilului la Stat în temeiul Decretului- lege nr. 485/1944 și al Convenției generale din 1942 ca urmare a predării sale către A. nu subzistă; - imobilul ce a făcut obiectul deciziei de retrocedare nr. 10809/23.02.2024, a aparținut Consistoriului Superior al Bisericii evanghelice C.A. din România, a fost intabulat în favoarea acesteia, fapt ce reiese din înscrierile din cartea funciară nr. x Sibiu nr. top. x, intabulat în favoarea Statului român, Ministerului Agriculturii șl Domeniilor, în baza adresei nr. x/3 noiembrie 1945 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, a Convenției generale din 11.08.1942 și a adresei nr. x/30.10.1945 a Consistoriului Evanghelic; - opinia instanței de fond cu privire la preluarea imobilului în baza Decretului-lege nr. 485/1944 nu se bazează pe probe concludente în acest sens. Faptul preluării imobilului și înscrierii dreptului de proprietate al Statutul înăuntrul perioadei de referință a legii (O.U.G. nr. 94/2000) în baza unui act normativ neaplicabil proprietarului tabular al imobilului, constituie un act abuziv; - este de precizat că prin deciziile de restituire nr. 2092/20.05.2009, nr. 2472/06.04.2011și nr. 2669/07.03.2012 emise de CSR, au fost restituite în natură recurentului apartamente din cadrul aceluiași imobil. Acestea au fost considerate ca fiind preluate abuziv la Stat. Acest lucru este menționat ta punctele 2-4 a deciziei nr. 10809/23.02.2024. Or, este imposibil ca o parte dintre apartamentele aceluiași imobil să fie preluate abuziv, iar altele legal, cât timp imobilul a fost preluat în întregime, la aceeași dată. - interpretarea de către instanța de fond a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 și ale H.G. nr. 1094/2005, nu este realizată în sensul urmărit de către legiuitor ducând la aplicarea greșită a legii și pronunțarea unei hotărâri nelegale. Pentru motivele de mai sus, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă- Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a depus întâmpinare la data de 17 februarie 2025 prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În opinia intimatei, Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii și anume al Decretului lege nr. 485/07.10.1944 publicat la 08.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispozitiile art. I alin. (1) din O. U. G. nr. 94/2000 și pct. I din Normele metodologice de aplicare a art. I din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului. În concluzie, în mod corect, instanța de fond a respins pretențiile reclamantului, întrucât Statul Român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut A. de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, anterior perioadei de referință prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 94/2000; în consecință, Statul Român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanță data înscrierii dreptului în cartea funciară.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 14 ianuarie 2025, sub nr. x/2024, și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. 2. După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 iunie 2025, a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților în ședință publică, la data de 29 octombrie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prin motivele de recurs ce vizează legalitatea soluției de respingere a acțiunii, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în soluționarea cauzei, instanța de fond a aplicat greșit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și ale H.G. nr. 1094/2005, ale art. 948 din C. civ. și ale decretului nr. 115/1928. Totodată, reiterând argumentele din cererea de chemare în judecată, recurenta a arătat că, prin deciziile de restituire nr. 2092/20.05.2009, nr. 2472/06.04.2011, nr. 2669/07.03.2012, toate emise de CSR, au fost restituite în natură recurentului apartamente din cadrul aceluiași imobil, aspect menționat la punctele 2-4 a deciziei nr. 10809/23.02.2024. Criticile formulate sunt fondate. În litigiul pendinte, Înalta Curte notează că reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, prin care a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Sibiu, str. x, înscris în cartea funciară x, identificat inițial cu nr. top. x, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 1366 m.p., având destinația inițială de casă de locuit și prăvălie, actualmente adăpostind Arhivele Statului. Prin Decizia nr. 10809/23.02.2024 emisă de CSR - fila x, a fost respinsă parțial cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003 formulată de reclamant, având ca obiect imobilul situat în Sibiu str. x. Decizia se referă la apartamentul nr. x din imobilul menționat, iar motivul respingerii îl constituie faptul că "apartamentul menționat anterior a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului-Lege nr. 485/1944 așadar, în afara perioadei de referință prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare." În cuprinsul motivelor de fapt ale cererii introductive, reclamantul face referire și la aspectul că intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (CSR) a restituit în natură recurentului- reclamant apartamente din cadrul aceluiași imobil apreciind că au fost preluate abuziv la Stat. Mai mult decât atât, acest lucru este menționat chiar în cuprinsul deciziei nr. 10809/23.02.2024, recurentul-reclamant susținând că: "fiind imposibil ca o parte dintre apartamentele unui imobil să fie preluate abuziv, iar altele nu". Această chestiune este relevantă pentru soluționarea cauzei, sentința atacată nu reține cu claritate care sunt faptele relevante ale speței și din perspectiva constatării preluării abuzive de către Stat a celorlalte apartamente din cadrul aceluiași imobil. În acest sens, prezintă importanță ca judecătorul fondului să analizeze comparativ studiul regimului juridic al imobilelor preluate abuziv și retrocedate cu imobilul care face obiectul prezentului dosar, având în vedere că, în analiza actelor din dosarul de retrocedare aferent cererii de retrocedare, s-a constatat că prin deciziile de restituire nr. 2092/20.05.2009, nr. 2472/06.04.2011 și nr. 2669/07.03.2012 emise de CSR, au fost restituite în natură recurentului apartamente din cadrul aceluiași imobil. Acest lucru este menționat chiar la punctele 2-4 a deciziei nr. 10809/23.02.2024 emisă de intimată, acele apartamente fiind considerate ca preluate abuziv la Stat. Înalta Curte consideră că se impune o asemenea cercetare comparativă, care, după o prealabilă analiză a actelor normative și a celorlalte modalități de preluare abuzivă a imobilelor care au făcut obiectul cererii de retrocedare dar și considerentele ce au stat la baza restituirii în natură, utilizată pentru a evidenția, în cadrul evoluției legislației restituirii imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, elementele identice, asemănătoare sau divergente ale regimului juridic existent în fiecare etapă, ale sistemelor de restituire. Din această perspectivă, în sentință nu există o argumentație raportată la probele administrate și la aspectele menționate mai sus care să justifice respingerea acțiunii pentru imobilul situat la în municipiul Sibiu, str. x, înscris în cartea funciară x, identificat inițial cu nr. top. x, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 1366 m.p., având destinația inițială de casă de locuit și prăvălie, actualmente adăpostind Arhivele Statului. În raport cu cele expuse în prezentele considerente, se constată că argumentele invocate de recurenta în susținerea cazului de casare reglementat de pct. 8 relevă și chestiuni care se subsumează pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. având ca urmare imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanța de recurs, care nu poate verifica dacă dispozițiile de drept substanțial au fost corect aplicate de instanța de fond, iar consecința suplinirii deficiențelor relevate ar fi aceea că instanța de recurs ar fi pusă în situația de a proceda la reanalizarea stării de fapt. În consecință, în aplicarea art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.