ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.O. a chemat

în judecată pe pârâta C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

fie obligată pârâta să emită și să comunice Decizia privind Titlul de

Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 561/N/2002, situat în Tg. Jiu, Jud.

Gorj, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 5784 din 26 iulie 2007, emisă de

Primarul Municipiului Tg. Jiu, s-a propus acordarea despăgubirilor în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către acesta, pentru imobilul

imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 561/N/2002, situat în Tg.

Jiu, Jud. Gorj, că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 40834/ CC la data de 05 august 2008 și nu a fost soluționat până la data

formulării acțiunii, că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de

peste 4 ani de la emiterea Dispoziției privind acordarea despăgubirilor este

nejustificată, astfel încât interesul promovării acțiunii este unul legitim și

urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005,

Titlul VII.

Pârâta C.C.S.D. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 639

din 6 decembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.O. în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul

de despăgubire pentru imobilul situat în Tg. Jiu, Jud. Gorj, conform

Dispoziției nr. 5784 din 26 iulie 2007 a Primarului Municipiului Tg. Jiu și a obligat

pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamantul a

început procedura de recuperare a bunului său, sau a contravalorii acestuia,

prin formularea unei notificări în anul 2002 și că autoritatea locală cu

competență în materie a emis dispoziția în data de 26 iulie 2007.

Ca urmare, instanța a

apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a

încălca în mod evident principiul procesului rezonabil și a făcut aplicarea art.

6 din C.E.D.O., obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru

stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în

natură conform dispoziției nr. 5784 din 26 iulie 2007, emisă de Primăria

Municipiului Tg. Jiu.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, curtea a reținut că prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o

evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja

bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către

România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.

În speța de față prin

comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât

și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care instanța a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează

reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor

sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând,

instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele

judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui

termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor

reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În consecință,

instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta C.C.A.D. să emită reclamantului

decizia reprezentând titlul de despăgubire, aferent imobilului preluat abuziv

situat în Tg. Jiu, conform Dispoziției nr. 5784 emisă de Primăria Municipiului Tg.Jiu.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În

motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele

considerente:

Instanța

de fond în mod greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile

privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel,

se arată de către recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului P.O., în sensul că

dosarul aferent dispoziției nr. 5784 din 26 iulie 2007 a fost transmis de

Primăria Municipiului Tg.Jiu, în calitate de entitate notificată, fiind

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 40834/ CC.

Recurenta

arată că

dosarul

a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură

a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamant și

s-a constatat faptul că acesta trebuie completat cu situația despăgubirilor, în

sensul că, dacă la data preluării s-au încasat despăgubiri pentru imobilul

notificat.

Referitor

la etapa evaluării, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiționată

de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate, precum și de

respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

Se

mai reține prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare,

respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția

O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului

normativ amintit, precum și faptul că, în plus, conform art. 2 din aceeași

decizie, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea

înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi

trimise la evaluare.

Recurenta

arată că instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a

deciziei conținând titlul de despăgubire,

fără a lua în considerare că impunerea unei

astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai

nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume,

existenta unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ.

Altfel

spus, s-ar ajunge în situația acceptată ca recurenta să fie obligată să emită

decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în

totalitate de această entitate, ci de evaluatori.

Cu

privire la obligarea de către instanță a Comisiei Centrale la plata

cheltuielilor de

judecată în cuantum de 1000 lei, recurenta arată că

aceasta este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, neavând un buget

propriu, precum și faptul că această comisie nu s-a opus cererii formulate,

astfel că, instanța în mod neîntemeiat, a obligat-o la plata cheltuielilor de

judecată, de vreme ce a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului

și pretențiile acestuia.

În

subsidiar, recurenta solicită micșorarea cheltuielilor de judecată,

în baza art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., apreciind că, față de obiectul pricinii, cheltuielile de

judecată sunt nejustificat de mari.

Pentru

toate aceste considerente, recurenta C.C.S.D. solicită admiterea recursului,

astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 639/2011 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul

respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamantul

P.O. ca fiind

neîntemeiată.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către C.C.S.D.

Astfel fiind, în

speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

conform cărora:

-

alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi”,

-

alin. (2): „Notificările formulate

potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001

privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările

ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoțite de deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice

centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz,

de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga

documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

-

alin. (2

1

): „Dispozițiile autorităților administrației publice

locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi

înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi

însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,

total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de

entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin.

(3):

„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003

va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către

Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură

reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

-

alin.

(4):

„Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.”

-

alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.”

- alin.

(6):

„După

primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care

îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul

a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea

raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În

mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.”

În

alineatul 8 se arată că dispozițiile alin. (1), alin. (2) și alin. (7), care

reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod

corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art.

31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la

concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse,

actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este

necontestat că autorul reclamantului a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001,

să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg.Jiu, jud.Gorj,

că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început în

anul 2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 5784/2007, Primăria Municipiului

Tg.Jiu a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat

anterior reclamantului, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat

sub nr. 40834/ CC.

În

cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de

restituire în natură.

Recurenta

a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind

acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de

soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere

ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008

emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul

unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.

Admițând acțiunea

formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a apreciat, în esență, că

cererea acestuia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a

unui proces echitabil statuat la art. 6 din C.E.D.O., soluție pe care instanța

de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit

Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și

completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de

specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite

Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

După cum s-a arătat

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente

pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să

oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen,

precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt

soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării

lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de

consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că

Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor

privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate

constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia

autorității competente.

Astfel, în primul

rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul

operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul

realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul

de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări, ca administrațiile publice să acționeze și să-și

execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei

și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca

urmare a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor

fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii

unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul

lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele

cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și

în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor

administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către

organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie,

instanța de fond a reținut în mod întemeiat că durata excesivă a procedurilor

administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului

rezonabil, precum și faptul că noțiunea de proces echitabil reglementată de

acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei

cauze.

De asemenea, în

raport cu data declanșării procedurii administrative – anul 2002 și cu data

înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum și în raport cu importanța cauzei

pentru intimatul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de

autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat

în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile

respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor

Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de

către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu

soluționarea cererii formulate de intimatul-reclamant și-au exercitat dreptul

de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve

cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.

Astfel fiind, în mod

întemeiat a reținut instanța de fond că prin neîndeplinirea obligației de a se

emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere

noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile

patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin

Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O., că, în speța de față, prin

comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție,

cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează

reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul

bunurilor lui garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

În mod corect a

apreciat instanța de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele

judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui

termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor

reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

pe care o va menține.

În concluzie, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere

soluția pronunțată, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

formulată de intimat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă C.C.S.D. la plata cheltuielilor de

judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 639/2011 din 06 decembrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă

recurenta la plata sumei de 227,31 lei cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant P.O.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.