ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul P.O. a chemat în judecată pe pârâta C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să emită și să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 561/N/2002, situat în Tg. Jiu, Jud. Gorj, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 5784 din 26 iulie 2007, emisă de Primarul Municipiului Tg. Jiu, s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către acesta, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 561/N/2002, situat în Tg.

Jiu, Jud. Gorj, că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 40834/ CC la data de 05 august 2008 și nu a fost soluționat până la data formulării acțiunii, că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea Dispoziției privind acordarea despăgubirilor este nejustificată, astfel încât interesul promovării acțiunii este unul legitim și urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 639 din 6 decembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.O.

în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Tg. Jiu, Jud. Gorj, conform Dispoziției nr. 5784 din 26 iulie 2007 a Primarului Municipiului Tg. Jiu și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său, sau a contravalorii acestuia, prin formularea unei notificări în anul 2002 și că autoritatea locală cu competență în materie a emis dispoziția în data de 26 iulie 2007. Ca urmare, instanța a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil și a făcut aplicarea art. 6 din C.E.D.O., obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 5784 din 26 iulie 2007, emisă de Primăria Municipiului Tg.

Jiu. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, curtea a reținut că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.

În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care instanța a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Concluzionând, instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta C.C.A.D.

să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire, aferent imobilului preluat abuziv situat în Tg. Jiu, conform Dispoziției nr. 5784 emisă de Primăria Municipiului Tg.Jiu. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente: Instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului P.O., în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 5784 din 26 iulie 2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Tg.Jiu, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 40834/ CC. Recurenta arată că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamant și s-a constatat faptul că acesta trebuie completat cu situația despăgubirilor, în sensul că, dacă la data preluării s-au încasat despăgubiri pentru imobilul notificat.

Referitor la etapa evaluării, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu informațiile mai sus menționate, precum și de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. Se mai reține prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, precum și faptul că, în plus, conform art. 2 din aceeași decizie, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare.

Recurenta arată că instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, existenta unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Altfel spus, s-ar ajunge în situația acceptată ca recurenta să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.

Cu privire la obligarea de către instanță a Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, recurenta arată că aceasta este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, neavând un buget propriu, precum și faptul că această comisie nu s-a opus cererii formulate, astfel că, instanța în mod neîntemeiat, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, de vreme ce a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului și pretențiile acestuia. În subsidiar, recurenta solicită micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că, față de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari. Pentru toate aceste considerente, recurenta C.C.S.D.

solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 639/2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamantul P.O. ca fiind neîntemeiată. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D.,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alineatul 8 se arată că dispozițiile alin. (1), alin. (2) și alin. (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D.

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație. În cauză, este necontestat că autorul reclamantului a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg.Jiu, jud.Gorj, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început în anul 2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 5784/2007, Primăria Municipiului Tg.Jiu a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamantului, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 40834/ CC. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate. Admițând acțiunea formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a apreciat, în esență, că cererea acestuia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din C.E.D.O., soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente. Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată Recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă. Într-adevăr, ca urmare a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale. Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, precum și faptul că noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative – anul 2002 și cu data înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimatul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimatul-reclamant și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.

Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O., că, în speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lui garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod corect a apreciat instanța de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În concluzie, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Având în vedere soluția pronunțată, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 639/2011 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 227,31 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.O. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.