ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 607/2013

Decizia nr. 607/2013

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 3 februarie 2011 sub nr. 1049/2/2011, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, aferentă Dispoziției Primarului municipiului Târgu Jiu nr. 771 din 11 octombrie 2007 privind soluționarea Notificărilor nr. 3916 din 14 august 2001 și nr. 4918 din 7 august 2001, formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii, se arată că prin Dispoziția menționată s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților pentru terenul în suprafață de 548,62 mp și construcțiile în suprafață de 329,55 mp, situate în municipiul Târgu Jiu, în cotele aferente, respectiv

½

pentru A. și ½ pentru B.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlul de despăgubiri aferent, deși Dispoziția împreună cu întreaga documentație au fost înaintate către Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor, conform Procesului-verbal nr. 11170 din 24 aprilie 2009.

Prin Sentința civilă nr. 5517 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a dispus obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamanților având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia la Secretariatul C.C.S.D. a fost înregistrată sub nr. 43802/CC cererea de despăgubiri formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, conținând Dispoziția nr. 7711/2007 emisă în favoarea reclamanților de către Primăria municipiului Târgu Jiu, prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren și construcții situat în municipiul Târgu Jiu.

Conform întâmpinării, C.C.S.D. a analizat dosarul de despăgubiri în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, fără să fi procedat până în prezent la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Curtea a avut în vedere că odată ce titularii notificării au fost înștiințați de autoritatea competentă cu privire la dreptul lor de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și cererea de despăgubiri a fost înregistrată la C.C.S.D. în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor s-a creat reclamanților convingerea legitimă că cererilor va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil.

Invocarea soluționării cererilor în funcție de ordinea înregistrării lor conform Deciziei nr. 2815/2008 a C.C.S.D., fără să se prezinte dovezi, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamanților, ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.

Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la desemnarea evaluatorului autoritatea administrativă încalcă reclamanților dreptul la respectarea bunurilor lor.

În plus, dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă prealabilă, întrucât durata procedurii se apreciază per ansamblu și trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative, când fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat. Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă durata procedurii administrative prealabile, când sesizarea jurisdicției este condiționată, prin normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri.

Pentru toate aceste motive, Curtea, admițând cererea în parte, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din aceeași lege raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil încălcat reclamanților prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii de despăgubiri, a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât reclamanții A., B., cât și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat recurs.

3.1. Recursul declarat de reclamanți

Reclamanții solicită admiterea căii de atac formulate, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu indicația către aceasta să administreze proba cu expertiza tehnică, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, arătând că la fond a fost respinsă proba cu expertiza tehnică privind evaluarea bunului pentru care s-a emis Dispoziția nr. 7711/2007 a Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Această expertiză era absolut necesară pentru a se asigura o protecție deplină în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dacă evaluatorul nu a fost desemnat de autoritatea administrativă, deși aceasta avea obligația de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, acesta ar fi trebuit desemnat de instanța de judecată în cadrul procedurii judiciare a probei cu expertiza tehnică, numai în acest mod asigurându-se un acces deplin la justiție, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și o protecție deplină a dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3.2. Recursul declarat de pârâtă

Criticând soluția instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., autoritatea pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2

1

) din Titlul VII.

În acest context, menționează că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că în marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.

Mai arată că instanța de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție „Procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ - Decizia nr. 518 din 3 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte în Dosar nr. xx/3/2007, așa dar, nefiind posibilă executarea obligației într-un termen de 30 de zile.

Autoritatea publică pârâtă a depus și note de ședință prin care, în esență, a reluat și argumentat criticile formulate în recurs și, în plus, a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și ale legii de aprobare a acestui act normativ.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de autoritatea pârâtă este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, în timp ce recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat.

În cauză, este necontestat că reclamanții sunt beneficiarii Dispoziției nr. 7711/2007, emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Este, de asemenea, necontestat că reclamanții au notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.

Totodată, din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că în dosarul privind Dispoziția nr. 7711/2007, emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu nu s-a procedat la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei - titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Recursul formulat de autoritatea pârâtă este însă întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

Ulterior, în M. Of. nr. 456/6.07.2012 a fost publicată Legea nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 și modificarea O.U.G. nr. 62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013.

Instanța de recurs reține că aceste dispoziții au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr. 4/2012;

- Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției;

- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;

- Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

- De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.

În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, Înalta Curte reține că se impune respingerea acestuia ca nefondat, întrucât administrarea în cauză a probei cu expertiza tehnică nu este oportună, atât prin prisma procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005, cât și în raport de soluția pronunțată de instanța de control judiciar.

Astfel, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 5517 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 5517 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că decizia - titlu de despăgubire urmează să fie emisă în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM